Viata reginei Elena, mama lui Mihai I al Romaniei, a fost o viata de Cenusareasa derulata invers. Descendenta a tarinei Ecaterina cea Mare, a reginei Victoria si a lui Iacob I al Angliei, nepoata de imparati si fiica de regi, Elena parea sortita unei existente senine de suverana.
Ce e Istoria? O fraza de dansii inventata... Asa pare sa parafrazeze Jean Sevilla, invitandu-ne sa terminam o data cu trecutul unic, lipsit de nuante, plin de clisee. Printr-o corectitudine istorica necesara sa invatam sa judecam evenimentele trecutului in contextul ideilor valabile in epoca respectiva, iar nu aplicand conceptul actual generalizat pana la sufocare de corectitudine politica.
"Amintiri din pribegie este o carte pe care nici cel mai posmăgit cititor nu o poate lăsa din mână. Ajunge să o deschidă, şi rămâne captiv, hipnotizat de atâtea peripeţii, lumi şi personaje." (Mircea Iorgulescu)
Tema cartii lui Tom Gallagher se integreaza acelora importante ale Europei de astazi, ce trebuie sa retina atentia atat universitatilor occidentale, cat si structurilor suprastatale europene pentru a depasi handicapul necunoasterii istorice si politice.
Cu o nedreapta intarziere, publicul romanesc are acum prilejul sa ia cunostinta de cartea prof. dr. Eugen Wolbe, aparuta pentru prima oara in 1938, la o editura germana, dar scrisa fara indoiala mult mai devreme, probabil la inceputul anilor '20 ai secolului recent incheiat.
Viata lui Carol degaja tot parfumul de epoca al unui text scris in urma cu un secol. Evocarea apartine, in plus, cuiva care, ca apropiat al familiei regale, a stat in preajma personajului sau, fiindu-i chiar intaiului nostru monarh un fel de fiu spiritual, si l-a putut percepe in dimensiunea lui umana. Aspecte din viata de familie, din copilaria si tineretea viitorului rege la curtea de la Sigmaringen, scoala, calatoriile, ramase, la un secol distanta, inedite, fac savoarea acestei carti pe…
Prezenta editie condenseaza cele doua volume de convorbiri ale scriitorului Mircea Ciobanu cu regele Mihai I al Romaniei, realizate in primul an de dupa caderea regimului comunist si publicate pentru prima oara in anii 1991-1992 la Humanitas.
Natiune, nationalism, stat national: cuvinte atat de des pronuntate si cu o puternica incarcatura simbolica si emotionala. Dar ce inseamna ele de fapt?
In vremurile noastre ar fi comod sa intelegem limba de lemn ca pe un mecanism pus in aplicare, prin urmare posibil a fi intalnit doar in regimurile totalitare, si in special in comunism. Cum noi nu ne mai aflam intr-un regim totalitar iar comunismul pare definitiv depasit, s-ar parea ca subiectul acestei carti nu ne mai vizeaza decat indirect.
„Antologia ruşinii" - susţine Virgil Ierunca într-un text programatic, publicat în nr. 71 din noiembrie 1957 al revistei România Muncitoare, în preambulul primului episod al unui lung şi trist serial - „va înregistra - cu cel mai mare dezgust - acele texte care vor ieşi din comun prin stupiditatea, servilitatea şi neobrăzarea lor.
„Ori de cate ori evocam cruciadele, o facem prin prisma faptelor si relatarilor cruciatilor. Dar mai exista si cei care au fost invadati de cruciati si care erau locuitorii acelor teritorii.
Conferintele adunate in acest volum reprezinta o analiza riguroasa si in acelasi timp pasionanta a Europei de dupa revolutiile din 1989. Este oare necesar ca revolutiile sa esueze? Desigur, societatea deschisa nu este perfecta, cetatenii ei se afla inca in cautarea unui sens.
Ceea ce a adus nou postcomunismul in istoria noastra politica este raportul dintre alegeri si guvernare. Intr-adevar, sistemul politic romanesc dintre cele doua razboaie a fost marcat de crearea a ceea ce Matei Dogan numea „Parlamentele guvernamentale", intrucat toate alegerile se tineau dupa numirea de catre Rege a unui nou prim-ministru; o data desemnat, acesta castiga scrutinul, oferindu-si o Adunare docila.
Format in ambianta intelectuala torineza dominata de figura lui Luigi Einaudi, Norberto Bobbio a fost intreaga sa viata partizanul indefectibil al unui liberalism de orientare sociala si de expresie laica.
Cartea este o riguroasa prezentare a figurii regelui Mihai I, precum si a istoriei Romaniei in perioada atat de dramatica a mijlocului si a celei de-a doua jumatati a secolului XX."Cartea aceasta nu este, strict vorbind, o biografie regala, neincercand sa trateze fiecare aspect al vietii regelui Mihai.
Ce a urmarit comunismul? Nici mai mult, nici mai putin decat schimbarea lumii din temelii. Totul trebuia sa devina altfel: societatea, omul, natura... Constructie mitologica prin excelenta, insa o mitologie care (in spiritul secolului al XIX-iea care a generat-o) s-a dorit a fi stiinta, si numai stiinta, pana in cele mai mici detalii.
Cea mai controversata personalitate a istoriei Romaniei secolului XX, personaj complex, dar adesea inconsecvent, Maresalul Ion Antonescu a avut parte de increderea si admiratia lui Hitler, a fost considerat criminal de razboi de catre cercetatorii straini, deoarece a trimis zeci de mii de evrei la moarte in Transnistria, desi a refuzat sa trimita alti evrei romani in lagarele mortii din Polonia.
Cu o mie de ani in urma, civilizatia occidentala se desprindea anevoie din starea de anarhie provocata de caderea Imperiului Roman de Apus. Ce sanse avea aceasta societate frusta de tarani si razboinici, atat de departe de rafinamentul stralucitor al Chinei, al lumii islamice sau al Bizantului? Aparent, nu prea multe.
Animata initial de revolta comuna impotriva traditiei si a „valorilor burgheze", miscarea avangardista evolueaza intre cele doua razboaie mondiale catre radicalizari si sciziuni, sub presiunea bolsevismului victorios in Rusia si a climatului international din anii ’30.
Mari si vechi civilizatii, enigme de veacuri, ipoteze, noi orizonturi de cercetare: fascinatia trecutului intr-o colectie care ne conduce spre "misterele istoriei".
Potrivit editorului acestui volum, liberalismul este indeobste cunoscut in forma simplificata pe care au acreditat-o adversarii sai: ca un discurs mediocru despre valori terestre, in primul rind despre prosperitatea unei minoritati, sau ca o ortodoxie doctrinara rigida, incapabila de adaptare dar utilizata ca masca a exploatarii. Volumul isi propune tocmai rasturnarea acestei viziuni, prin reunirea referintelor esentiale ale istoriei liberalismului, grupate în cinci sectiuni: individul,…
Realizat de o intreaga echipa de cercetatori, volumul este alcatuit din studii consacrate unei dimensiuni fundamentale a instaurarii si evolutiei regimului comunist in Romania: represiunea.
O lucrare de referinta despre comunismul romanesc, o istorie foarte bine documentata si extrem de clara, care porneste de la perioada de ilegalitate a Partidului Comunist Roman in anii '20, descrie crearea unui stat sovietic satelit in anii '40, ajunge la regimul poststalinist al lui Gheorghiu-Dej, apoi la cel de antireforma, militant stalinist, al lui Ceausescu si la caderea violenta a acestuia in 1989.
Punctele nodale ale biografiei politice a lui Leonte Răutu (n. Lev Oigenstein, 1910–1993) au coincis cu momentele cele mai dramatice din istoria comunismului românesc. Răutu a fost exponentul unei tradiţii intolerant-dogmatice care şi-a pus pecetea asupra evoluţiei, ori mai precis spus, involuţiei culturii române, în cele peste patru decenii de dictatură comunistă. Într-un interviu acordat unui politolog elveţian (unicul de acest gen pe care a acceptat să-l dea), Răutu a declarat: „România…
Publicata pentru prima oara in 1977, cartea aceasta a devenit o lucrare clasica in domeniul stiintei politice. Autorul, membru al Institutului de Studii Avansate de la Princeton, reconstituie climatul intelectual al secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea, pentru a pune in lumina schimbarile petrecute in aceasta perioada, cind urmarirea intereselor materiale, economice - multa vreme condamnate ca un pacat de moarte - a capatat rolul de frina a pasiunilor distructive si lipsite de masura ale…
Revolutia din decembrie 1989 este un moment controversat al istoriei Romaniei. Disputele privesc atit aprecierea sintetica a evenimentului (a fost revolutie, revolta populara sau lovitura de stat?), cit si reconstituirea unora dintre momentele sale particulare si, mai ales, rolul jucat de participanti, fie ei indivizi sau institutii.
Între 1993 şi 2003, un grup de cercetători de la Centrul de istorie orală al Societăţii Române de Radiodifuziune a avut ideea de a consemna pe bandă magnetică o istorie „din interior" a Mişcării Legionare.
Oamenii de prima mina aduc linga ei oameni de mina intii, cei de mina a doua aduc oameni de mina a treia - Trebuie sa fim intoleranti cu intoleranta - Pentru ce optam, pentru natiunea etnica
Rareori se intimpla ca o carte de istorie, si inca una de istorie contemporana, sa cunoasca succesul pe care l-a avut masivul volum al lui Paul Johnson imediat dupa aparitia sa, in 1983.
Scris după decizia sa de a rupe cu dictatura comunistă din Polonia şi de a rămâne în Vest, apărut la Paris în 1953, eseul lui Czeslaw Milosz Gândirea captivă a devenit un document esenţial al literaturii antitotalitare.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou