Literatură română

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 3001-3030 din 3247

pe pagină
Setați descendent
  1. O junglă ca toate celelalte
    5.09 LEI
    Volum câştigător al Concursului de Debut Literar UniCredit (proză scurtă), ediţia a V-a, 2012„Volumul O junglă ca toate celelalte cuprinde o duzină de povestiri bine strunite, care evoluează, cu o anumită graţie a schimbării de sens, între parabola şi anecdota politică, între fabula livrescă şi falsa biografie, între schiţă şi poemul oniric. Toate aceste istorii stranii aparţin unui miniaturist al prozei scurte, celui care poate spune multe folosind foarte…
  2. Amintiri din casa scării
    8.14 LEI
    Volum câştigător al Concursului de Debut Literar UniCredit (proză scurtă), ediţia a V-a, 2012Construite minuţios în jurul unui „ierbar de întâmplări nefolositoare“ din existenţa cotidiană a câtorva personaje pe care (avem impresia) le-am putea cu toţii întâlni „prin cartier“ sau... „la bloc“, povestirile din Amintiri din casa scării ne poartă de fapt către un dincolo al vieţii obişnuite: o lume unde, printr-o…
  3. Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri
    35.64 LEI
    În Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, cel care-şi croieşte drum prin lume, străbătând veacuri, vremuri şi continente, este un cântec.
  4. Raiul găinilor
    26.37 LEI
    „Eroi” ai fostului regim politic, „oamenii muncii” ce locuiesc într-o mahala a unui oraş de provincie sunt acum „balastul” noii ordini, pensionari sau şomeri. Azvârliţi de istorie la periferia lumii, îşi petrec timpul în aburi de alcool şi zumzet de palavre. Pe măsură ce personajele se adâncesc în discuţii, realitatea lasă locul unei lumi formate din amintiri distorsionate, nostalgii, fantasme, frustrări, stereotipuri,…
  5. Vieţile paralele
    48.06 LEI
    Această carte monumentală va bulversa în totalitate orizontul de aşteptare al cititorului. Romanul Vieţile paralele debutează la 28 iunie 1883 şi se încheie la 15 iunie 1889. Două date înregistrate în memoria colectivă, care consolidează şi, deopotrivă, subminează mitul Poetului naţional.
  6. Dragostea, chiar ea
    24.54 LEI
    În viaţa lor apare dragostea. Atât de puternică, atât de neaşteptată, încât îi face să lase totul în urmă. Teo uita cât a suferit după despărţirea de Lily, fosta lui nevastă, Mia nu-şi mai plânge condiţia de funcţionară oarecare într-un minister prăfuit. Îşi părăseşte soţul, care se retrage la ţară şi se dedica apiculturii...
  7. Viitorul începe luni
    37.43 LEI
    Aventură, umor şi poezia clipei trecătoare în Bucureştiul anului 1898
  8. Moştenitoarea
    25.46 LEI
    „Am fost de mai multe ori întrebată ce m-a făcut să scriu un roman istoric despre înfiinţarea oraşului Freiburg. Am avut mai degrabă motive sentimentale."
  9. Teatru 7
    26.67 LEI
    Piesa Labirint (Love’s stories) – „Cea mai buna piesa a anului 2010” la Concursul UNITER: „La premiera, am simtit cum emotia inunda sala”, nota criticul de teatru Maria Sarbu. Dar nu numai emotia, ci si dorinta de aplecare spre sine, spre cei din jur. Dorinta de evadare din Labirint.
  10. Cronicile genocidului
    32.02 LEI
    Cronicile genocidului continua sa inregistreze, spre aducere aminte, povestile timpurilor noi, din virtejul carora se salveaza doar cei puternici.
  11. Zadarnica e arta fugii
    Preț special 19.04 LEI Preț standard 25.37 LEI
    Un roman de nepovestit, scris de iniţiatorul curentului oniric.
  12. Zilele regelui
    Rating:
    100 % of 100
    29.55 LEI
    După succesul pe care l-au avut romanele Degete mici şi Baiuţeii, Filip Florian revine cu o carte deja aşteptată de critica literară şi de public, un roman surprinzător, în care iubirea şi prietenia, cu nenumăratele lor chipuri, străbat ultima jumătate a secolului XIX românesc.
  13. A doua şansă
    47.57 LEI
    Născut în 1916, Virgil Gheorghiu, după ocuparea României de către Armata Roşie, va alege calea exilului. Din 1948 a trăit în Franţa, unde va publica peste patruzeci de cărţi. Celebrul său roman, Ora 25, a fost tradus în toate limbile. A doua șansă este cel de‑al doilea roman apărut în exil al marelui scriitor român. Un roman mult mai elaborat decât primul, tradus peste tot în lume, care descrie realităţi româneşti tulburătoare. Un…
  14. Insomniile Marinei
    21.28 LEI
    Am adunat, în acest volum, cele 40 de insomnii pe care mi le-a găzduit Mehedințeanul, o gazetă de la mal de Dunăre, pe care un om drag mi-a întins-o, la o cotitură a cursului meu de viață, spre a-mi fi confidentă, preț de câteva zeci de săptămâni.
  15. Cabaretul cuvintelor. Exerciţii de muzicalitate pură pentru actorii debutanţi
    26.67 LEI
    Luaţi cu dumneavoastră această carte când plecaţi în vreo călătorie în timp sau spre sine, când luaţi trăsură, trenul său aeroplanul, când traversaţi frontiere exterioare sau interioare: arătaţi această carte la toate ghişeele unde stă omul la coadă pentru a înţelege ceva despre cuvintele care îl locuiesc şi veţi fi primiţi în lumea lor gratuit.” (Matei Vişniec)
  16. Şatra
    8.45 LEI
    Despre destinul unei comunităţi tradiţionale care cade sub tirania implacabilă a Istoriei.
  17. Februarie extrem
    32.08 LEI
    O formaţiune a urmaşilor a două dinastii istorice, apuse după încheierea Primului Război Mondial, complotând împotriva regizorilor Ordinii Mondiale. Un oficial CIA urzind un plan de asasinare a preşedintelui. Un congresman american săvârşind crime pentru spionaj şi furt industrial de zeci de milioane de dolari. Un ofiţer de poliţie ajutat de câţiva masteranzi universitari să dezlege şirul nenorocirilor care le puneau viaţa în pericol...
  18. Momente. Povestiri. Schițe
    8.45 LEI
    Niciodată nu vom izbuti să-l epuizăm pe Caragiale.
  19. Unsprezece paşi
    21.39 LEI
    Cel mai frumos dar în viaţa unui om este iubirea, cel mai urât sentiment este suspiciunea.David, un copywriter celebru, plictisit de viaţa sa monotonă cade în păcatul curiozităţii şi se lasă pe mâna destinului.
  20. Sînt o babă comunistă!
    29.95 LEI
    Sînt o babă comunistă! este în curs de adaptare cinematografică în regia lui Stere Gulea, iar ediţia franceză a fost dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet în 2008.
  21. Cartea şoaptelor
    31.66 LEI
    Istoria genocidului din 1915 impotriva armenilor, istoria convoaielor interminabile de surghiuniti in Cercurile Mortii, in desertul Deir-ez-Zor, istoria armenilor care au luat drumul exilului isi afla in aceste pagini o ilustrare cu adevarat ravasitoare.
  22. Prețul corect
    24.54 LEI
    „Tonalitatea resemnat-ironică a povestirilor Constanței Roșoiu, condiționată decisiv de culoarea locală (se întâmplă în România profundă și eternă), necondiționată de artificii-imixtiuni paralite-rare, o face să sară din norma colegilor de generație, prozatori sau poeți." (Radu Aldulescu)Volum premiat la Concursul de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din România, edțtia 2012.
  23. Lenka
    25.46 LEI
    Lenka este imaginea unei societăţi pline de lipsuri, cu credinţele şi cu limitele ei.
  24. Sindromul de panică în Oraşul Luminilor
    24.26 LEI
    Sindromul de panică în Oraşul Luminilor este o distopie vie, care tocmai se consumă sub pana unui scriitor ratat, devenit personajul principal al acestui roman total.
  25. Adio
    15.93 LEI
    *
  26. Visul
    15.93 LEI
    *
  27. Iubiri paralele
    15.93 LEI
    *
  28. Amurg la Marea Neagră
    32.59 LEI
    In timp ce soarele rasare pe tarmurile magice ale Marii Negre si isi raspandeste razele deasupra apei, Nora Teodoru se gandeste doar la visul ei de a deveni pictor si la dragostea ei pentru Gigi, prietenul ei din copilarie, din partea turca a orasului Mangalia. Dar norii de furtuna se aduna iar viata sub dictatorul Nicolae Ceasusescu devine din ce in ce mai insuportabila. Nora si Gigi fac planuri sa fuga in Turcia, dar nimic nu-i poate pregati pentru evenimentele care vor urma.Cinci ani dupa…
  29. Agentul CIA cu talpa ruptă
    37.43 LEI
    Proză satirică
  30. Folie à trois
    41.70 LEI
    Un roman despre iubire şi neputinţă.
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 3001-3030 din 3247

pe pagină
Setați descendent