„Sunt oameni care te fac să crești, iar Mircea Cărtărescu este unul dintre aceștia. De fiecare dată când am fost în prezenţa lui, am încercat să fiu mai frumos. Asta numesc eu să crești.“ (Edmond BAUDOI)
''(...) Cei trei autori vor scrie, prin urmare, nu, din start, un roman senzaţional, ci, dedublare specifică postmodernului, un roman despre (romanul) senzaţional, care să fie, în acelaşi timp – uzînd de toate procedeele parodiei, pastişei, restauraţiei butaforice –, un roman chiar senzaţional.” (Mircea Cărtărescu)
''Cred că această carte poate declanşa în literatura română o mişcare mai generală de redescoperire a sensibilităţii. Titlul ei, Emoţia, are pentru mine valoarea unui program estetic.“ (Alex. ŞTEFĂNESCU)
... Cartea plesneşte de invenţie: biografii concentrate în câteva rânduri, humor urmuzian, caracterologie, reflecţii ascuţite eseistice asupra vieţii sociale, contemporane, artei şi farselor istoriei, romane reduse la o fantastică scurtime... (Ovid. S. Crohmalniceanu: Painea noastra cea de toate zilele)
Scris mai întâi în franceză, la Paris, în anii 1958-1959, romanul este povestea generaţiei care s-a format în epoca interbelică, a cunoscut războiul, ocupaţia sovietică, apoi exilul.
Un roman fără cearcăne, fără riduri. Cu mult haz, multă adrenalină şi multă dramă. Vreţi suspans şi lacrimi, sânge şi alte fluide, limbaj viu şi o poveste incredibilă? Vreţi un roman despre realitatea de lângă voi? şi pentru că toate trebuiau să poarte un nume, li s-a zis pur şi simplu Nu-ştiu-câte-zile, un super-roman de Stoian G. Bogdan.
Femme fatale, româncă frumoasă, misterioasă, semănând cu actriţele de dinainte de război, atrage privirile bărbaţilor oriunde se duce: în cafenea, în metrou, în tren, la poliţie.
O carte sprinţară, acidulată, dar nu acidă, veselă, când nu altoită cu melancolii, premonitorie pe-alocuri, nostalgică printre rânduri. Un şir bine împletit de poveşti scurte şi pestriţe ca înseşi întâmplările lumii noastre.
io stau la etaju şapte. şi la geamu meu de la bucătărie io văd un teren vilan. sau viran. sau cum mă-sa-i zice că io nu le prea am p-astea. adică-i un teren pe care nu e nimica.
„Stefan Agopian e un cronicar de demult, consemnind rafinate cruzimi, dar de un calm brit, cu o ironie departata si rece, distrata aproape. Portretele sint deformari incarcate, pline de amanunte, mirosuri, lungiri sau rotunjiri, peste fire, transformind personajul intr-un hohot de ris. Stilul, si el de rafinament, ar merita un studiu, autorul asezindu-se alaturi de cei citiva priceputi in limba romaneasca.
Oprit de cenzura in 1983, "Playback" demasca prefacatoria si falsul societatii comuniste, expune profilul psihologic si comportamental al tuturor speciilor de securisti si surprinde mecanismele prin care sufletele erau inselate, mintite si inmormantate. „Vitriolanta satira la adresa sistemului comunist, «Playback», nu cultiva aluziile, soparlele, ori parabolele, de vreme ce autorul joaca cu cartile pe masa…Tanase este ireprosabil din punct de vedere tehnic…Copleseste de asemenea diversitatea…
"«Corpuri de iluminat» este, inainte de toate, o carte bine scrisa. De altfel, autorul stie sa «scrie bine» si incearca toate stilurile prozei deceniului: face si proza retro, si literatura epistolara, sentimentala, e flaubertian, balzacian.
"Atrium este un triumf al racursiului, al lacunei. Roman al generaţiei, înrudit cu romanul englez de colegiu, meditaţie asupra efortului liber şi al celui obligat să se mişte în perimetrul omorîtor al meschinei parveniri, deschidere spre un neaşteptat fior istoric, în sensul în care un romancier se poate trezi un Tacit (fara sa faca ceea ce se cheama "roman istoric"!). Foarte modern, prin curentul paralel al imaginii simbolice a apei poluate (gradaţie splendidă pîn[ la ocean!), romanul…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou