Dicționar onomastic

Dicţionarul onomastic nu este în primul rând o operă de reflecţie morală, ci una de reflecţie estetică. Este în fond cel mai original metaroman pe care-l cunosc: un roman al numelor proprii, care sunt adevăratele lui personaje. În loc ca numele să fie determinat de către condiţia socială şi individuală a celui care-l poartă (în felul legăturii observate la Caragiale de către Ibrăileanu, într-un eseu strălucitor prin inventivitate), în Dicţionar onomastica este în sine creatoare, născând indivizi "reali", printr-un joc al imaginaţiei din care aleatoriul nu lipseşte.
...Nu lucrurile poartă nume, numele poartă lucrurile. Suntem în apropierea centrului vital al literaturii ca aventură a cuvântului. (N. Manolescu, Arca lui Noe, vol. III)