Singurul care o poate salva acum pe Sera este cel pe care ea a dorit mereu să-l ucidă. Adevărul despre planul Serei iese la iveală, zdruncinând încrederea fragilă ce se înfiripase între ea și Nyktos. Înconjurată de oameni care nu au încredere în ea, Serei nu îi mai rămâne decât să își îndeplinească datoria. Ar face orice pentru a aduce sfârșitul lui Kolis, falsul rege al zeilor, și domniei lui tiranice asupra Câmpiilor Elizee, îndepărtând astfel pericolul pe care îl reprezintă acesta pentru…
Este vara în care criza climatică escaladează dincolo de cele mai negre coșmaruri și incendiile incontrolabile de pădure din nordul Suediei îi transformă pe turiștii aflați în vacanță în refugiați climatici.
Două fete foarte diferite una de cealaltă Povestea unei prietenii fără pereche în Italia fascistă Monza, Italia, 1935. Francesca este o fată cu educație aleasă, dar este fascinată de o rebelă de vârsta ei, de origine modestă, care se poartă diferit: umblă desculță, are părul negru tuns strâmb, privirea sălbatică și se joacă la râu cu doi băieți mai mari. Ea este Maddalena, dar i se spune Malnata. Oamenii sunt convinși că este piază rea. Că urzește blesteme și atrage moartea.
1914. Jurnalistul aspirant Anton Heideck soseşte la Viena, unde o cunoaşte pe Delphine, o femeie cu multe secrete. Anton este fermecat de strălucirea primei iubiri, când ţara lui intră în război cu ţara ei.
Nu ne alegem întotdeauna drumul în viață; uneori, drumul ne alege pe noi... După ce, împreună cu Tommie, fiul ei în vârstă de șase ani, Beverly fuge din preajma unui soț abuziv, ea încearcă să-și construiască o nouă viață într-un orășel izolat. Beverly rămâne însă permanent în alertă, iar când Tommie începe să susțină că, în toiul nopții, a auzit pe cineva umblând pe acoperișul casei și strigându-l pe nume, Beverly ia o decizie disperată...
Anglia, 1899. Un nou secol începe, iar viețile a doi tineri prieteni sunt pe cale să se schimbe... Josie nu și-a pus niciodată la îndoială viața trăită într-un sat minier din South Yorkshire. Dar totul se schimbă atunci când îl întâlnește pe Tommy, un băiat din satul vecin. Tommy a fost sortit unei vieți în subteran încă din momentul în care s-a născut. Însă el are visuri mult mai mari în ceea ce privește viitorul său.
Singura ei vină: a fost o femeie liberă. O dansatoare care a șocat și a fermecat publicul. O curtezană care a sfidat rigorile vremii. O spioană – poate cea mai faimoasă – care i-a subjugat pe puternicii zilei. Înalta societate a adulat-o și a detestat-o, ziarele au elogiat-o și au condamnat-o. Sub numele de Mata Hari a devenit un mit, iar arma ei a fost seducția. La începutul efervescentei Belle Époque, pe scenele de la Scala și Olympia, Mata Hari aprinde imaginația contemporanilor săi.…
Al doilea volum din noua serie Jack Warr Bestseller Sunday Times Nu toți ucigașii pot fi îmblânziți… O bandă de spărgători violenți terorizează de luni întregi o localitate de la țară. Dar când într-o casă din Cotswolds e găsit un cadavru mutilat devine limpede că nu e vorba despre vreo bandă oarecare de hoți oportuniști. Jack Warr descoperă localnici care ascund secrete întunecate, află despre infracțiuni ascunse, însă ceva tot îi scapă. Având puține piste și cum atacurile violente…
Volumul al cincilea din seria Dark Iceland Desemnat de Times printre cele mai bune romane de suspans din 2017 Chiar înainte de Ajunul Crăciunului, o femeie cade de pe un promontoriu din nordul Islandei. A fost un accident sau a fost împinsă? Ari Thór, tânărul polițist din Siglufjörður, se vede smuls din pregătirile de Sărbători alături de Kristín, soția lui, și pornește într-acolo. Casa de pe promontoriu, unde femeia și-a petrecut ultima noapte, găzduiește niște personaje ciudate, cu o…
„Tulburător, cu o atmosferă de o frumusețe cinematică." – Los Angeles Times Cleo, o pictoriță britanică în vârstă de 24 de ani, a lăsat în urmă Anglia și a ales să facă un masterat cât mai departe de casă, la New York, orașul care nu doarme niciodată. Aici îl cunoaște pe Frank. E cu douăzeci de ani mai mare decât ea, are propria firmă de advertising, construită prin propriile puteri, iar viața lui pare să aibă preaplinul și senzația de împlinire pe care și le dorește Cleo. Frank îi oferă…
Într-un cătun idilic din Franţa, o respectabilă doamnă în vârstă pe care justiţia a exonerat-o de orice vină este pe punctul de a-şi mărturisi vina. În mijlocul oceanului, un marinar taciturn află că şi-a pierdut o fiică. Telegrama cea crudă nu îi spune însă care din cele patru. Oare inima de tată îi va şopti ceva? Destinele a doi tineri muzicieni sunt frânte de o crimă. Însă cine este mai vinovat: cel care a cedat o clipă, sau cel care a răspândit în jurul lui ură ani de zile? Se va folosi…
Împrumutând elemente din tradiția biblică, din folclorul idiș și din legendele europene, povestirea inițiatică „Deodată în adâncul pădurii” oferă o parabolă magistrală despre toleranță, compasiune șI speranță. Un sat pierdut între munți, înconjurat de păduri sumbre și stăpânit de teamă și tristețe. Cândva, demult, un blestem pare să-l fi lovit: toate vietățile — insecte, păsări, câini, pisici, chiar și peștii din râu — l-au părăsit. Înspăimântați de o creatură misterioasă pe care o numesc…
„Grădinile Finzi-Contini” reprezintă cea mai cunoscută poveste de dragoste din literatura italiană a secolului XX, dar și romanul dispariției unei lumi. Frumoasa, inteligenta, dar și periculoasa Micόl este unul dintre marile personaje ale literaturii universale, simbol al misterului primei iubiri. Comunitatea iudaică din Ferrara, sinagogile ei, dar și domeniul înconjurat de Ziduri al bogatei familii Finzi-Contini sunt Readuse la viață de memoria lui Bassani, ce reconstituie ultimii ani de…
Al zecelea volum din seria Harry Hole Finalist la Goodreads Choice Award, secțiunea Mystery/Thriller (2013) Cadavrul unui fost polițist găsit în locul unei crime pe care el o anchetase demult nu poate fi o întâmplare. Când același scenariu se repetă cu alți doi polițiști în decurs de câteva săptămâni, tiparul este pe cât de clar, pe atât de macabru. Crimele sunt extrem de sadice, iar anchetatorii nu au nicio pistă. Mai mult, cel mai talentat detectiv nu le mai este alături, iar opinia…
Traducere nouă și note de Marin Mălaicu-Hondrari „Aventurile fetei dezmățate” este un roman despre bucuria și chinurile unei iubiri clandestine urmărite de-a lungul a patru decenii, pe trei continente, dar și o cronică a lumii postbelice care, asemenea fetei dezmățate, a avut nevoie de mult timp pentru a-și recăpăta inocența și pentru a învăța să iubească. În vara anului 1950, Ricardo Somocurcio trece de la pantaloni scurți la pantaloni lungi. Petrecerile se țin lanț în cartierul…
Dupa ce Jacks, Printul Inimilor, o tradeaza, Evangeline Fox jura ca nu va mai avea incredere in el. Acum ca si-a descoperit propria putere, Evangeline crede ca o poate folosi pentru a recupera sansa de a fi fericita pentru totdeauna dupa ce Jacks i-a furat-o. Dar cand un nou blestem terifiant este dezvaluit, Evangeline se trezeste din nou intr-un parteneriat cu Printul Inimilor...
Vinovat sau nevinovat? O intrebare la care trebuie sa raspunda juratii la orice proces. Daca insa un tata negru ucide violatorii albi ai fetitei lui in varsta de 10 ani, daca oroarea se intampla intr-un stat american din sud si daca, pe deasupra, reinvie pornirile rasiste, iar mass-media rascoleste sentimentele comunitatii, atunci acesta nu este un proces obisnuit. Deci, vinovat sau nevinovat?
Exista multe motive pentru care Amy Carter este hotarata sa faca un succes din Bellefontaine, hotelul ei, fosta ferma, situat in mediul rural francez. Pe de o parte, bineinteles, este vorba de timpul si de banii pe care i-a investit in a-l face sa arate bine. Dar, ea mai are si altceva de dovedit - in special, unor persoane precum Fabien Coste....
Spatiu fictiv Banat/Romania 2014: Inspectorul detectiv Ioan Cozma locuieste singur. Mai are doar cativa ani pana la pensionare; daca nu atrage atentia, nimeni nu va sapa in trecutul lui. Dar lumea nu-l va lasa in pace. Lui Cozma i se da un caz de crima: tanara Lisa Marthen a fost gasita injunghiata mortal. Tatal ei detine o ferma mare, iar suspiciunea cade asupra unuia dintre tinerii sai muncitori. Una dintre piste duce la Mecklenburg. Cozma realizeaza ca nu este singurul care vrea sa se faca…
Moartea in Camargue - al doilea caz al capitanului Roger Blanc in Provence. Moartea in Camargue reprezinta continuarea captivanta a atmosferei dense si plina de suspans create in Mistralul ucigas.
Traduse pentru prima data in Romania, cele cinci nuvele scot la lumina unul dintre personajele celebre ale autorului britanic Gilbert K. Chesterton. Parintele Brown, un personaj fictiv - asemanator cu personajul Miss Marple al Agathei Christie - intruchipeaza un preot romano-catolic, dar in acelasi timp si un detectiv amator, scund de statura, intr-o tinuta simpla, naiv la prima vedere si cu o pozitie neimportanta, nedezlipit de umbrela sa de dimensiuni apreciabile, acesta poseda o profunda…
Calatorul singuratic este o colectie de texte nonfictionale, eseuri si note de jurnal, scrise de Jack Kerouac in stilul sau poetic inconfundabil, de-a lungul mai multor ani. Unele dintre cele opt texte care alcatuiesc volumul au fost publicate si separat, in diferite reviste americane. Ele trateaza teme si subiecte intalnite in toata opera scriitorului, insa contureaza mai clar imaginea acestuia de ratacitor indragostit de oamenii pe care i-a intalnit si de locurile prin care a trecut – diverse…
Gates Foster si-a pierdut fiica, pe Lucinda, in urma cu saptesprezece ani. Nu a incetat nici o clipa s-o caute. Brusc, un eveniment socant ii ofera lui Gates un prim indiciu serios dupa mai bine de un deceniu si in sfarsit pare pe punctul de a descoperi teribilul adevar. In tot acest timp, Mitzi Ives si-a construit o cariera de ilustratoare sonora, creand acele sunete captivante ce le ofera filmelor de la Hollywood autenticitatea. Recurgand la aceeasi tehnica secreta la care apela si tatal ei…
Intr-o comunitate saraca din Antile, o familie venereaza un stramos de seama, regele exilat al Dahomey-ului, care a tinut piept colonistilor francezi. Fotografia lui troneaza in sufragerie de trei generatii, iar urmasii lui antilezi, rataciti in aburii alcoolului si ai povestilor despre maretia Africii pierdute din ticalosia albilor, l-au transformat intr-un cult, cinstindu-i memoria dupa randuieli ancestrale. Insa astazi, dupa aproape un secol, Spero, emigrat in SUA, priveste cu detasare…
Adevarate bijuterii literare, cele sase proze selectate dintre scrierile de tinerete ale lui Dostoievski dezvaluie, cum spune chiar autorul, „fatete ale personalitatii si egoismului omului”, incercand sa arate „ca printre noi e mai multa ambitie decat demnitate umana autentica”. In cautarea misterului din om, scriitorul se cufunda in lumea functionarilor marunti pentru a-i zugravi pe pacatosul avar intr-o lumina oarecum mistica, pe sfantul nebun frant din cauza trairii prea intense a unei…
Cu talentul lui inimitabil, Jim Kay, câștigător al Medaliei Kate Greenaway, transpune scene impresionante și personaje memorabile în această spectaculoasă ediție ilustrată a celei de-a patra cărți din îndrăgita serie a lui J.K.Rowling.
Premiul Pulitzer National Book Critics Circle Award American Book Award Povestirile lui John Cheever se numără printre cele mai iscusite realizări ale prozei scurte din secolul XX. Ademenite de capcanele bogăţiei, la voia întâmplării în deşertăciunea prosperităţii americane, personajele lui se trezesc în mijlocul unor drame care, oricât de comice, ridică întrebări profunde despre conformism şi clasă, plăcere şi decenţă sau despre direcţia şi sensul unei vieţi individuale. În acelaşi timp,…
Roman încununat cu Premiul ADEI-WIZO în Italia și finalist la Kritikerpreis der Jury der Jungen Kritik în Austria, „Simetria dorințelor” a fost tradus în mai multe limbi, devenind bestseller în Israel, Germania, Italia, Spania și Marea Britanie. Patru bărbați tineri, buni prieteni, au obiceiul de a se întâlni pentru a urmări împreună finala Campionatului Mondial de Fotbal, obicei respectat cu sfințenie încă de pe vremea când erau elevi. Desigur, meciurile de fotbal nu reprezintă decât un…
Traducere de Dana Ligia Ilin după versiunea semnată de Nicholas de Lange Opera lui Amos Oz este tradusă în peste patruzeci de limbi. Poveste despre dragoste şi întuneric a primit zece distincţii literare internaţionale, printre care Premiul France Culture în 2004, Premiul Goethe în 2005 și National Jewish Book Award în 2006. În 2015, Natalie Portman regizează o adaptare cinematografică a cărții în care joacă unul dintre rolurile principale. Dragostea şi întunericul sunt cele două forţe care…
Prefață de Dana Crăciun Din Drumcondra la Canal Bridge şi de pe Henry Street în Temple Bar, ploaia şi soarele spală obrajii ridaţi ai Dublinului. Oamenii de aici trăiesc în ritmul propriilor obsesii, spaime şi năzuinţe. Unul vrea să-şi regăsească iubirea exilată într-un pliu al memoriei, altul se visează pilot de raliu. Unul simte iminenţa sfârşitului, altul cere următorul pahar. Sunt oameni obişnuiţi, prinşi dezordonat în insectarul vieţii. Portretul Dublinului se compune din bucuriile,…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou