Literatură străină

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 3301-3330 din 11105

pe pagină
Setați descendent
  1. Galaad
    63.41 LEI
    În anul 1956, către sfârșitul vieții sale, pastorul John Ames începe să-i scrie o lungă scrisoare fiului său, o scrisoare în care să-i împărtășească gânduri și întâmplări din viața sa și a înaintașilor săi. Ames este fiul unui preot din Iowa și nepotul unui alt preot care, în tinerețea sa din Maine,...
  2. Cuplul de la nr. 9
    65.00 LEI
    Când Saffron Cutler, însărcinată, se mută în casa din Skelton Place numărul 9, împreună cu iubitul ei, Tom, și se apucă de renovare, ultimul lucru la care se așteaptă este ca meșterii să descopere rămășițe umane. Rămășițele a două corpuri, mai precis. Criminaliștii stabilesc că trupurile au fost îngropate...
  3. Raul care ne desparte
    10.56 LEI
    Un roman al nevoii de speranță, al renașterii culturii africane Pe malurile unui râu sălăşluiesc două comunităţi Gikuyu ce trăiesc după legile tradiţiei, bazându-se pe credinţe ale căror origini puţini şi le mai amintesc. Misionarii creştini veniţi în zonă încearcă din răsputeri să scoată în afara legii ritualul circumciziei femeilor, dar în acelaşi timp creează disensiuni în rândurile celor două comunităţi. Localnicii sunt împărţiţi în cei care cred în educaţia creştină, cu binefacerile şi…
  4. Rosu si negru
    37.00 LEI
    Stendhal – pseudonimul lui Marie-Henri Beyle – a fost unul dintre cei mai mari romancieri francezi ai secolului al XIX-lea. Rosu si negru, povestea lui Julien, un tanar ambitios dintr-un orasel care este executat pentru faptul ca isi impuscase amanta bogata, este considerata drept unul dintre cele mai originale si indraznete texte romanesti ale fictiunii europene. In Rosu si negru, Stendhal face un portret profund al societatii franceze si al politicii anilor 1820, ultimii ani ai restauratiei…
  5. Fauritorul de lacrimi
    73.89 LEI
    Exista lucruri care merita protejate cu orice pret. Uneori, chiar si de noi insine Intre zidurile Mormantului, orfelinatul in care a copilarit Nica, povestile si legendele au fost intotdeauna spuse la lumina lumanarilor. Cea mai faimoasa este cea a fauritorului de lacrimi, un mester misterios cu ochi limpezi ca sticla, vinovat de crearea tuturor fricilor si nelinistilor care salasluiesc in inimile oamenilor. Dar, la 17 ani, a venit timpul ca Nica sa lase in urma povestile sumbre ale…
  6. Incredere
    129.99 LEI
    Chiar si in tumultul si efervescenta anilor '20 ai secolului trecut, toata lumea din New York a auzit de Benjamin si Helen Rask. El este un magnat legendar de pe Wall Street; ea este fiica unor aristocrati excentrici. Impreuna au urcat pana pe cele mai inalte piscuri ale unei lumi de o bogatie aparent fara margini - totul in timp ce deceniul de excese si speculatii se apropie de sfarsit. Dar cu ce pret si-au adunat ei averea uriasa? Acesta este misterul din centrul romanului Obligatiuni, un…
  7. Cine moare în zori
    69.90 LEI
    În vacanța de primăvară, Red Kenny pornește într-o călătorie alături de cinci amici: cea mai bună prietenă a ei și fratele mai mare al acesteia, iubita lui perfectă, un coleg de școală și tipul la care adolescenta visează în taină. Când rulota li se defectează în mijlocul pustietății, iar ei nu mai au semnal la telefon, cei șase tineri își dau seama curând că nu este un accident. Cineva i-a prins în capcană acolo, în întuneric, cineva care clar îi vrea morți. Mai sunt opt ore până la…
  8. Ecstasy
    46.89 LEI
    Miyashita, un tânăr asistent dintr-o echipă de filmare, se află la New York pentru campania de promovare a unui star pop japonez. Aici întâlneşte un cerşetor neobişnuit, care îi dă un număr de telefon din Tokyo. Intrigat, Miyashita sună, iar la celălalt capăt al firului aude vocea lui Keiko, o femeie misterioasă, care nu acceptă să-l întâlnească decât cu condiţia să ia o pastilă de ecstasy în compania unei „prietene de încredere”. Acesta este doar primul pas pe un drum care îl va conduce la…
  9. Obsesie
    39.90 LEI
    „Un roman exploziv despre iubire și a doua șansă, pe care nu îl poți lăsa din mână.” Laura Dave, autoarea bestsellerului New York Times,The Last Thing He Told Me   „Un thriller de dragoste deosebit de complex, Obsesie este o carte pe care este musai să o citești sub pătură. Obsesia sub toate formele ei se încurcă şi se împleteşte cu convingerile despre prima dragoste și prietenie.” Rachel Hawkins, autoarea bestsellerului New York Times,The Wife…
  10. Masacrul de la Two Storm Wood
    73.89 LEI
    „Unul dintre cele mai palpitante thrillere pe care le-am citit vreodată... Câmpul de luptă este un personaj în sine... E greu să lași din mână această poveste inteligentă și întunecată.” D.B. John, autorul cărții Star of the North   „Roman de atmosferă, îndelung documentat, Masacrul de la Two Storm Wood scoate la lumină ororile și traumele Primului Război Mondial, care continuă și după terminarea acestuia. Este un roman care nu numai că te informează, dar te și ține legat…
  11. Totul începe cu noi
    60.15 LEI
    Lily și Ryle și-au găsit, în cele din urmă, echilibrul în viață și împart, în mod civilizat, custodia asupra fiicei lor, Emerson. Acum, la doi ani după ultima lor discuție, Lily îl întâlnește pe Atlas din întâmplare. El e în culmea fericirii pentru că, în sfârșit, pare să fie momentul potrivit ca sentimentele dintre ei să înflorească într-o relație adevărată. Prin urmare, Atlas o invită pe Lily la o întâlnire. Însă bucuria pe care o simte Lily se transformă în neliniște și groază. Deși Ryle…
  12. Asemănarea dintre o cutie de vioară și un sicriu
    Preț special 36.75 LEI Preț standard 49.00 LEI
    Diferite ca voce, ritm și intensitate, cele nouă povestiri semnate Tennessee Williams și cuprinse în acest volum sunt un deliciu literar ce merită savurat pe îndelete. Proza scurtă a lui Tennessee Williams este o revelație pentru cititorul familiarizat doar cu opera sa dramaturgică, pentru care a fost și este în mod special elogiat. Povestirile cuprinse în acest volum demonstrează mâna remarcabilă de prozator a scriitorului american și totodata sunt o oglindă a tumultului emoțional care le-a…
  13. Eternii
    62.37 LEI
    Ce ai face daca ai sti ca lumea va fi distrusa de un asteroid urias peste exact o luna? In urma cu zece ani, s-a anuntat ca asteroidul Selena urmeaza sa loveasca Pamantul. Zece ani mai tarziu, toata lumea asteapta sfarsitul lumii. In timp ce Selena se apropie de Pamant cu repeziciune, profesorii nu-si mai pot stapanii elevii si incep sa-si piarda ei insisi cumpatul. Realitatea a devenit una in care faptele si consecintele lor nu mai sunt legate. Una in care cei populari sunt totodata trofee…
  14. Cele nouă femei de la Ravensbrück
    49.68 LEI
    Bestseller internațional aflat în curs de apariție în peste 15 țări • Un extraordinar efort de documentare menit să aducă la lumină, după mai mult de 75 de ani, povestea unui grup de femei care au fugit dintr-un marș al morții • O carte-document despre relația complexă dintre memoria colectivă și cea individuală și, mai ales, despre solidaritatea salvatoare. Nouă femei, toate până în 30 de ani în momentul arestării lor, s-au opus răului: au adăpostit și ascuns parașutiști, au coordonat…
  15. Barbatul ratacit
    62.37 LEI
    Trei frati, o moarte, niciun raspuns O poveste cu suspans, intensa si dura, care se desfasoara intr-un peisaj coplesitor. Nathan si Bub Bright se intalnesc dupa luni intregi, in arsita dogoritoare din Queensland, pentru a incerca sa elucideze moartea fratelui lor Cameron. Toti locuiesc intr-o zona izolata, iar casele lor se afla la distanta de trei ore de mers cu masina. Oare ce il determinase pe Cameron, cel care administra proprietatea familiei, sa plece pe un drum fara intoarcere?…
  16. Hoți mărunți
    62.37 LEI
    Vanja Schmidt știe că orice dar vine cu un preț, chiar și dragostea unei mame. Când viața îi este pusă în pericol și riscă să piardă protecția oferită de nașele ei, Moartea și Fortuna, Vanja se hotărăște să-i fure viața stăpânei sale, Gisele, folosind un colier de perle vrăjite pentru a-i lua locul. Acum Vanja duce o viață dublă, ca prințesă și hoț de bijuterii în Minkja, fermecând nobilii în timp ce le golește cuferele pentru a-și finanța marea evadare. La un jaf distanță de libertate,…
  17. Năvala apelor
    26.37 LEI
    „Năvala apelor” spune povestea Sofiei şi a lui Trofim Ivanovici, doi soţi care adoptă o adolescentă orfană pe nume Ganka. În universul casnic în care până atunci nu se întâmplase nimic notabil, venirea fetei transpune în plan emoţional distrugătoarea revărsare din albie a râului Neva. Cartea prezintă, indirect, viaţa în Rusia anilor ’20, dar se concentrează asupra traiului instinctual al oamenilor, dând în vileag falsitatea propagandei sovietice, potrivit căreia mintea poate fi remodelată, şi…
  18. Iubeşte-ţi viaţa
    52.80 LEI
    Ava e o romantică incurabilă. Însă e de părere că dragostea trebuie găsită în lumea reală, nu cu ajutorul aplicaţiilor de dating. Aflată în Italia, într-o tabără de creaţie, Ava e hotărâtă să termine de scris romanul la care visează. Acolo îl cunoaşte pe „Dutch”, un bărbat de care se îndrăgosteşte, între cei doi înfiripându-se o poveste de iubire plină de pasiune. Dintr‑o păţanie într-alta, deşi aparent se iubesc, nici unul nu pare să îndrăgească şi felul de a fi al celuilalt. Vor putea ei oare…
  19. Zorba Grecul
    42.18 LEI
    Anthony Quinn este protagonistul filmului „Zorba Grecul”, după celebrul roman „Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas” al lui Nikos Kazantzakis. Realizat în 1964 de regizorul Mihalis Kakoyannis, filmul a fost încununat cu 3 premii Oscar. Romanul a fost publicat în peste 100 de ţări. „Zorba Grecul” – de la filmul realizat în 1964 de Mihalis Kakoyannis –, cu acest titlu a intrat în conştiinţa publicului de pretutindeni romanul lui Nikos Kazantzakis „Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas”.…
  20. Portretul lui Dorian Gray
    41.23 LEI
    Introducere de Mihaela Anghelescu Irimia În momentul apariției (1890), „Portretul lui Dorian Gray” a fost un succes însoțit de un uriaș scandal. Scopul romanului, un strălucit puzzle, era să epateze mințile convenționale prin explorarea infinitelor relații dintre viață și artă. Analiză subtilă a societății victoriene târzii, dublată de o afirmare a principiilor estetismului și a teoriei frumosului ca valoare absolută, combinând elementele gotice cu cele ale prozei franceze decadente,…
  21. Starul
    28.54 LEI
    „Starul”, care de la publicarea în revista literară japoneză Gunzo, în 1960, până la traducerea sa în engleză, în 2019, a fost greu accesibil publicului cititor și aproape uitat, poate fi considerat, în primul rând, un microroman psihologic, care își are punctul de plecare în analiza faimei și a destrămării ei. La numai 23 de ani, Yutaka Mizuno este un actor iubit de toată lumea. Rolurile sale de yakuza violent, însă principial, dar mai cu seamă măștile sub care apare în lume, construite…
  22. Dragostea. 12 povestiri
    37.00 LEI
    În aceste 12 povestiri, Cehov se dovedește, cu inefabilul său amestec de luciditate tristă și umor lipsit de sarcasm, un maestru al nuanțelor și subtilităților dulci-amare ale sufletului, fără a scrie propriu-zis proză psihologică sau de idei. Pentru Cehov, dragostea adevărată e departe de a fi ideală și lipsită de contradicții, deși inevitabil idealizează. În mod esențial, ea se întemeiază pe o comuniune – fie și iluzorie, în cazul celor amăgiți – de simțire și valori, pe sinceritate,…
  23. În căutarea timpului pierdut (vol. III) Partea dinspre Guermantes
    115.23 LEI
    „Proust a ştiut să adapteze puterile unei vieţi interioare deosebit de bogate şi meșteșugit lucrate la expresia unei mici societăţi care vrea să fie şi trebuie să fie superficială. Prin actul său, imaginea unei societăţi superficiale reprezintă o lucrare profundă. Ar trebui folosit atât de mult spirit acolo? Merita obiectul atât de multă grijă şi o atât de neobosită. atenţie? – Merită din plin să fie luat in considerare.” (PAUL VALERY)
  24. În căutarea timpului pierdut (vol. II) La umbra fetelor în floare
    104.66 LEI
    „Proust a ştiut să adapteze puterile unei vieţi interioare deosebit de bogate şi meșteșugit lucrate la expresia unei mici societăţi care vrea să fie şi trebuie să fie superficială. Prin actul său, imaginea unei societăţi superficiale reprezintă o lucrare profundă. Ar trebui folosit atât de mult spirit acolo? Merita obiectul atât de multă grijă şi o atât de neobosită. atenţie? – Merită din plin să fie luat in considerare.” (PAUL VALERY)
  25. Doamna Harris cucereste Parisul
    44.40 LEI
    Doamna Harris e o menajera londoneza trecuta bine de prima tinerete, cu un umor si o energie molipsitoare, care ajunge sa traiasca aventura vietii ei exact cand nimeni nu s-ar mai fi asteptat.Descopera din intamplare o superba rochie Dior in sifonierul uneia dintre clientele sale din lumea buna si din acel moment are o singura dorinta: sa-si cumpere si ea o minunatie ca aceea.Dupa trei ani de sacrificii, pleaca in cele din urma la Paris pentru a-si implini visul. Acolo are tot felul de…
  26. Sufocare
    42.18 LEI
    Cu aceste zece proze scurte care cartografiază spațiul cartierelor din Republica Dominicană și pe cel al comunităților urbane sărace din New Jersey, Junot Díaz își face remarcabilul debut literar. Proza sa este puternică și categorică, încărcată de magnetismul descoperirii. În Sufocare, Díaz compune imagini anamnezice în ritmurile furiei și ale eliberării, ale frustrării și ale bucuriei, ale inocenței și ale blazării.
  27. Moscova cea fericită * Marea din adâncuri
    31.66 LEI
    Scris cu extraordinară măiestrie, romanul „Moscova cea fericită” este o satiră ce surprinde efectele pe care le poate avea ideologia „omului nou” asupra oamenilor în carne şi oase, dar şi totala nepotrivire dintre retorică şi realitate. Moscova Cestnova, o tânără care debordează de entuziasm, s-a născut şi a copilărit în vremurile tulburi ale Revoluţiei bolşevice. Însă acum lumea s-a schimbat. Tovarăşul Stalin a declarat că „Viaţa a devenit mai bună! Viaţa e plină de voioşie!”, iar Moscova e…
  28. Poarta cerului (Străbătând secolele, vol. II)
    63.33 LEI
    În Poarta cerului, al doilea volum al ciclului romanesc Străbătând secolele, poveste de dragoste nemuritoare și amplă panoramă a istoriei umanității, Schmitt reînvie complexa și strălucitoare lume mesopotamiană. Noam, protagonistul acestei saga începută cu romanul Paradisuri pierdute, o caută pretutindeni pe Noura, iubita lui inaccesibilă, iar pașii îl conduc spre Orient, în vremuri biblice. În zgomotosul oraș Babel, plin de forfotă și aventură, unde un rege tiranic ar face…
  29. Un lucru mic
    58.14 LEI
    Viata lui Beth s-a schimbat dupa ce a murit sora ei. Parintii incearca s-o izoleze, convinsi ca va fi in siguranta daca-i urmaresc orice miscare. Cand pleaca pe furis la o petrecere si cunoaste un baiat venit de curand in oras, e incantata ca-si poate face un prieten secret.   Pare un lucru mic, dar Beth nu stie cat de mare e de fapt secretul ei.
  30. M-am hotărât să devin prost
    28.54 LEI
    A devenit lumea noastră atât de anapoda, încât justa concluzie a oricărui om cu cap să fie „prea multă minte strică“? Sunt oare rutina, automatismele, clișeele, conformismul soluția unei vieți fără griji? În acest caz, originalitatea și creativitatea ajung o piedică insurmontabilă, iar inteligența nu poate decât să-și impună să capituleze pentru ca posesorul ei să-și găsească fericirea. Acesta va fi și pariul lui Antoine, un Candide modern a cărui odisee comică a făcut din „M-am hotărât să…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 3301-3330 din 11105

pe pagină
Setați descendent