„Marissa Meyer urmărește ascensiunea Reginei de Cupă de la o tânără plină de speranță, care visează să-și deschidă propria patiserie, la o femeie împovărată de durere și cu instincte ucigașe.” – People Magazine „Heartless îi va face pe cititori să rânjească precum Cheshire” – Common Sense Meda „Lumea fantasy creată de Marissa Meyer este spectaculoasă, impresionantă și extrem de minuțios construită.” – Publishers Weekly „Cel mai bun roman fantasy al autoarei. Mayer a țesut întunericul și…
L.J. Shen este una dintre autoarele cele mai vândute din lume, la categoriile romane de dragoste contemporane și romane New Adult. A publicat peste douăsprezece volume, dintre care ,,Cum să furi o inimă cu un sărut" s-a situat pe poziția a doua în topul celor mai vândute cărți pe Amazon și în topul publicației Washington Post și, de asemenea, a ocupat poziția secundă în vânzări pe Amazon Kindle. Locuiește în Statele Unite ale Americii, în nordul Californiei, împreună cu familia.
KATHARINE McGEE s-a născut în Houston, Texas. A studiat literatură engleză și franceză la Princeton și a obținut o diplomă de masterat la Stanford. În timp ce locuia în New York, într-un apartament de la etajul al doilea, a început să viseze cu ochii deschiși la zgârie-nori... și apoi s-a apucat de scris. Etajul o mie este primul ei roman.
Christine Féret-Fleury, autoarea îndrăgitei cărți Fata care citea în metrou, revine cu o serie incitantă — Intrigi la Versailles —, ce aduce în atenția cititorilor strălucitoarea curte regală a lui Ludovic al XIV-lea, supranumit Regele Soare. Christine s-a născut la Paris și a studiat Literele. A lucrat ca editor la Editura Gallimard Jeunesse. În 1996 a debutat cu un volum pentru tineri — Le petit tamour —, iar în 1999 i s-a publicat primul său roman pentru adulți, care i-a adus Premiul…
L.J. Shen este una dintre autoarele cele mai vândute din lume, la categoriile romane de dragoste contemporane și romane New Adult. A publicat peste douăsprezece volume, dintre care ,,Cum să furi o inimă cu un sărut" s-a situat pe poziția a doua în topul celor mai vândute cărți pe Amazon și în topul publicației Washington Post și, de asemenea, a ocupat poziția secundă în vânzări pe Amazon Kindle. Locuiește în Statele Unite ale Americii, în nordul Californiei, împreună cu familia.
Cărțile Alexandrei Bracken au cucerit tineri și adolescenți din toată lumea mulțumită lumilor fantastice captivante conturate. Licențiată în Engleză și Istorie, Bracken include în proza sa detalii istorice și mitologice care încântă întotdeauna cititorii. Scriitoarea a debutat cu o carte pentru copii, însă a cunoscut cu adevărat succesul în urma publicării volumelor din seriile sale Young Adult: The Darkest Minds și Passenger, devenind astfel autoare de bestselleruri New York Times și USA…
Semnătura Erin Hunter este prezentă pe trei serii de romane pentru copii inspirate de J. R. R. Tolkien, J. K. Rowling sau William Shakespeare: „Pisicile războinice”, „Supraviețuitorii” și „Exploratorii”. De fapt și de drept, Erin Hunter nu este un autor, ci sunt șase la număr! Kate Cary, Cherith Baldry, Tui Sutherland, Gilian Phillip, Inbali Iserles și Victoria Holmes sunt numele scriitorilor incredibil de talentați reuniți sub această umbrelă. La începutul anilor 2000, Vicky Holmes a primit…

Katy Birchall este jurnalistă freelancer și autoare a mai multor romane YA, inclusiv seriile IT Girl, Hotel Royale și Morgan Charnley. Este coautoare a seriei pentru adolescenți Find the Girl, cu vedetele de pe YouTube, Lucy și Lydia Connell. Când nu scrie, autoarei îi place să alerge în parc alături de Bono, câinele pe care l-a adoptat. În prezent, Katy trăiește alături de partenerul ei în Londra.
UN SĂRUT DUREAZĂ O CLIPĂ DAR O MIE DE SĂRUTURI POT DURA O VIAȚĂ Când Rune Kristiansen se mută din Norvegia în Georgia împreună cu părinții când abia împlinește cinci ani, Poppy Litchfield, fata noilor lui vecini, îi devine cea mai bună prietenă. Mai mult chiar, cei doi copii devin de nedespărțit și își promit să rămână cei mai buni prieteni pentru totdeauna. Iar peste ani, după ce ajung să trăiască împreună primul sărut și își promit să își dăruiască o mie de săruturi, fiecare împărtășit…
Hafsah Faizal este autoarea romanelor PE URMELE FLĂCĂRII, Descătușarea stelelor și A Tempest of Tea. Este fondatoarea firmei ICEYDESIGNS, unde creează website-uri pentru alți autori și lucruri senzaționale pentru toată lumea. Când nu scrie, își concepe noile proiecte. Născută în Florida și crescută în California, acum locuiește în Texas alături de familia sa și de o bibliotecă întreagă care de-abia așteaptă să fie citită.
TAHEREH MAFI s-a născut în 1988, într-un orășel din statul american Connecticut, din părinți iranieni. Știe opt limbi străine, inclusiv spaniola, pe care a studiat-o la Barcelona. Este o scriitoare pe care New York Times și USA Today au declarat-o bestselling author, dar trebuie spus că, înainte de a debuta și de a deveni una dintre cele mai aclamate scriitoare pentru adolescenți, Tahereh Mafi a dus la capăt cinci manuscrise, doar pentru a înțelege cum se scrie o carte. Unul dintre romanele…
O carte curajoasă, cât zece povești din zece cartiere diferite, despre ce se întâmplă după ce sună ultimul clopoțel la sfârșitul ultimei ore, dar și despre ocolurile pe care le facem uneori nu doar în drum spre casă, ci și în viață. Cartea asta trebuia să înceapă în stil mare. Mai exact, trebuia să înceapă cu povestea autobuzului școlar care a picat din cer. Dar n-a văzut nimeni faza. N-a auzit nimeni nimic. Toată lumea era ocupată să vorbească despre urși de apă, să-i buzunărească pe…
Întotdeauna există un portal. Un punct care desparte aici de acolo, pe noi de ei, mundanul de magic. Poveștile se petrec în momentele în care ușile se deschid, în care întâmplările circulă între lumi. În inima reședinței Locke, January este o curiozitate printre alte curiozități – o copilă metisă, în grija unui colecționar excentric. Uneori ar vrea să plângă pe umărul tatălui ei, numai că el este aproape tot timpul absent, iar mamă nu are. Așa că, ori de câte ori simte că nu-și găsește…
Cornelia Maria Funke s‑a născut în 1958, în Germania, și este o cunoscută scriitoare de literatură pentru copii. Întreaga sa carieră s‑a învârtit în jurul lumii acestora din urmă: a făcut mai întâi studii pedagogice la Universitatea din Hamburg, a lucrat apoi cu copii din medii defavorizate și ca ilustrator de carte, moment în care și‑a dat seama că ar prefera să scrie ea însăși povești. Prima carte a scris‑o la 35 de ani și până acum a strâns câteva zeci, traduse în peste 30 de limbi. Din…
Într-o variantă alternativă a Londrei anilor 1983, Susan Arkshaw își caută tatăl pe care nu l-a cunoscut niciodată. Călătoria ei începe cu niște nume de familie memorate sau scrise probabil greșit de mama ei, cu un bilet la sala de lectură și o tabacheră de argint gravată cu un însemn heraldic. Merlin este un tânăr librar stângaci, care formează împreună cu librarii dreptaci o largă familie de ființe cu puteri magice, păzind legendara și mitica Lume Veche de intrușii din Lumea Nouă. La rândul…
Kira Jane Buxton este o tânără scriitoare americană care a colaborat cu numeroase publicații din Statele Unite, precum The New York Times, The Huffington Post și The Rumpus. Locuiește în Seattle și își împarte timpul între un câine, trei pisici, două ciori, câțiva colibri și soțul ei. Regatul pustiu este primul ei roman și a primit numeroase premii și nominalizări (printre care la Indie Next, Thurber Prize, Audie Awards și Washington State Book Awards, la ultimele trei fiind finalist). A fost…
Autoarea de bestselleruri New York Times și USA Today Tracy Wolff e o mare iubitoare de vampiri, dragoni și alte creaturi fantastice care hoinăresc prin noapte. Odinioară profesoară de engleză, acum își petrece tot timpul imaginând povești întunecate și romantice cu eroi torturați și eroine date naibii. Și-a scris toate cele peste șaizeci de romane din casa ei din Austin, Texas, pe care o împarte cu familia. Ardoare, primul volum al seriei Crave, a devenit aproape instantaneu bestseller New…
SHVETA THAKRAR este o nagini cu jumătate de normă și apărătoare a magiei cu normă întreagă. Lucrările ei au apărut în nenumărate reviste și antologii, printre care Enchanted Living, Uncanny Magazine, A Thousand Beginnings and Endings și Toil & Trouble. Când nu țese povești despre mătase de păianjen și umbre, despre magie și prădători, și fete curajoase iluminate de văpăi jucăușe în culorile curcubeului, Shveta meșterește diverse obiecte, devorează cărți, visează cu ochii deschiși, călătorește,…
Alwyn Hamilton, scriitoare canadiană, s-a născut în 1988 la Toronto, dar și-a petrecut copilăria în Europa. După ce s-a mutat în Franța și a studiat la Baune, a mers la Cambridge University, unde s-a dedicat istoriei artei. În 2016 a debutat cu romanul Rebelul nisipurilor (Rebel of the Sands; Nemira, 2018), prima parte a trilogiei cu același nume, roman premiat de comunitatea Goodreads și aflat în curs de ecranizare. Acestuia i-au urmat volumele Trădarea tronului (Traitor to the Throne, 2017;…
Alexandru Mitru (1914–1989) a scris literatură pentru copii și tineri. Poate cea mai cunoscută operă a lui este Legendele Olimpului, apărută în două volume, unul despre eroi ca Heracles, Tezeu, Asclepios, Orfeu, Oedip, Ahile, Hector sau Ulise, celălalt despre zei precum Uranus, Afrodita, Zeus, Hermes, Apolo, Demetra sau Atena. O altă carte foarte cunoscută este Din marile legende ale lumii, în care Alexandru Mitru rescrie mituri despre Ghilgameș, Roland, Sigfrid și Crimhilda, Arthur și…

MIHAIL DRUMEŞ (1901-1982) este unul dintre cei mai iubiţi şi cei mai bine vânduţi autori români. A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii Bucureşti şi a lucrat ca profesor de liceu şi cronicar dramatic la ziarul Rampa, în 1939 devenind proprietarul Editurii Bucur Ciobanul. În 1927 a debutat editorial cu volumul de nuvele şi schiţe Capcana, căruia i‑au urmat, în 1930, romanul Sfântul Părere şi, în 1932, prima piesă, Ioana d’Arc, publicată la invitaţia lui Nicolae Iorga. Cele…

Estelle Maskame a început să scrie primele povești la o vârstă foarte fragedă și a terminat trilogia DIMILY când avea doar 16 ani. A căpătat un grup uriaș de admiratori, publicându-și romanele în foileton pe Wattpad. Jonglând în permanență cu temele de la școală, slujba part-time și scrisul, Estelle a reușit a devină cunoscută și la nivel internațional. În prezent, locuiește în Scoția.
Matt Killeen s-a născut la Birmingham, în Marea Britanie. A avut parte de o educație timpurie valoroasă, ca de exemplu atunci când a desenat explozia unui robot intergalactic și i s-a atras atenția că asta nu înseamnă să scrie ceva, sau ca atunci când i s-a spus că a copia fluturașul de salariu al mamei sale nu înseamnă că a compus un eseu despre familia lui. A fost atras de mai multe cariere tentante, unele dintre ele implicând pistoale cu laser și chitare, dar până la urmă s-a întors la…
Izumi este o adolescentă americană de origine japoneză care duce o existență tipică pentru tinerii din ultimul an de liceu, în Statele Unite. Se distrează cu prietenele sale, e o fire plină de umor și ironie, are o adevărată pasiune pentru oja în culorile tari și adoră hanoracele comode sau colanții de yoga. Dar cum se împacă oare toate acestea cu statutul de prințesă imperială? Adolescenta născută și crescută în Statele Unite este confruntată cu o neașteptată descoperire personală: ea este…
SAMANTHA SHANNON s-a născut în West London și a început să scrie la vârsta de cincisprezece ani. A studiat limba și literatura engleză la St. Anne’s College, Oxford. The Bone Season, primul volum al seriei cu același nume, a devenit bestseller New York Times și a fost desemnat de Amazon drept una dintre cele mai bune cărți ale anului. Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de Imaginarium Studios și 20th Century Fox. Cărțile autoarei au fost traduse în peste douăzeci și șase de limbi.
Kasie West a scris numeroase romane YA, incluzând Iubit de împrumut, P.S.: Îmi placi, Lucky in Love, și Listen to Your Heart. A absolvit Fresno State University cu o diplomă de licență care n-are nicio legătură cu scrisul. Cărțile ei au ajuns pe lista scurtă a Asociației Librăriilor Americane (ALA-YALSA), au fost selectate de Junior Library Guild și au primit apreciarea de cele mai bune cărți pentru tineri adulți. Locuiește cu familia sa în centrul Californiei, unde căldura dogoritoare…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou