Nic Blake s-a mutat oficial în orașul unde mașinile zboară și magia este alimentată de tehnologie. Dar viața de elevă la Academia de Manifestori este departe de-a fi liniștită. Un grup misterios – adepții răufăcătorului Roho – o șantajează cu cel mai mare secret al ei: faptul că ea este, conform profeției, Manowari. Singura cale de a-și proteja familia este să găsească Cartea lui Anansi, o relicvă legendară care conține povești capabile să transforme realitatea. Misiunea o poartă pe Nic,…
După ce a câștigat dreptul de a se căsători cu Bram, regele elfilor, Ivy este acum regina Angliei. Dar, odată cu urcarea lui pe tron, Bram a dezlănțuit forța elfilor în lumea oamenilor. După sute de ani în care au fost ținuți departe de jucăriile lor preferate, Ceilalți vor să recupereze timpul pierdut – și o fac prin petreceri întunecate, care cuprind întreaga țară.
Pășește în lumea brutală din Endlock, o închisoare unde cei bogați îi vânează de plăcere pe deținuți! În oraşul Dividium, legea este simplă: comite o infracţiune, iar pedeapsa este închisoarea pe viaţă la Endlock. Raven Thorne este cea mai faimoasă figură printre vânătorii de recompense din Dividium. Trăind la marginea societăţii, tânăra nu se dă în lături de la nimic, însă când fratele ei mai mic, Jed, este condamnat la Endlock, Raven va face orice pentru a-l salva – chiar dacă asta…
Traducere de Camelia Dinică Vestea bună era că mă iubea în continuare. Vestea proastă, că părinții ei, nu. Acuzat pe nedrept de o crimă pe care n-a comis-o, tânărul Éric părăsește centrul pentru minori în care și-a petrecut ultimii patru ani și încearcă să se reintegreze într-o societate plină de prejudecăți ‒ și de tentații ‒, care nu e gata să-l primească cu brațele deschise. Îi dau putere teama de a nu fi absorbit în viața…
„O idilă dintre cele mai delectabile cu putință.” The New York Times Atunci când excentrica familie Durrell nu mai suportă deprimanta climă britanică, face ceea ce orice familie rezonabilă ar face: își vinde casa din Anglia și se mută cu tot cu cățel în însorita insulă grecească Corfu.
Câmpurile sângerii vor înflori. Într-un oraș divizat între bogați și săraci, Bear speră la o nouă viață departe de mizeria și de bloții care pândesc zidurile Cobbleside-ului noaptea. Pentru a-și îndeplini visul de a locui printre aristocrații din Roofside, trebuie mai întâi să-și dovedească însemnătatea în cadrul Zilei Câmpului, crescând plantele de sinsenn. Când magia lui Bear se amestecă cu a altcuiva, cetatea riscă să fie schimbată pentru totdeauna. Iar când o întâlnește pe…
Singurul care o poate salva acum pe Sera este cel pe care ea a dorit mereu să-l ucidă. Adevărul despre planul Serei iese la iveală, zdruncinând încrederea fragilă ce se înfiripase între ea și Nyktos. Înconjurată de oameni care nu au încredere în ea, Serei nu îi mai rămâne decât să își îndeplinească datoria. Ar face orice pentru a aduce sfârșitul lui Kolis, falsul rege al zeilor, și domniei lui tiranice asupra Câmpiilor Elizee, îndepărtând astfel pericolul pe care îl reprezintă acesta pentru…
Născută înfășurată în vălul zeilor primitivi, o Fecioară așa cum au făgăduit parcele, Seraphena Mierel nu a fost, de fapt, niciodată cu adevărat stăpâna propriului destin. Aleasă înainte să se nască pentru a îndeplini învoiala disperată făcută de strămoșul ei pentru a-și salva poporul, Sera trebuie să renunțe la viața ei și să se ofere drept ofrandă zeului primitiv al morții, pentru a-i deveni consoartă. Cu toate acestea, adevăratul destin al Serei este secretul cel mai bine păstrat din…
Blestemul titanului este al treilea volum din seria Percy Jackson si Olimpienii Oracolul a vorbit: Blestemul titanului isi arata puterea. Are toata greutatea cerului. Pe Percy si prietenii lui il asteapta o lupta colosala - si au de facut alegeri teribil de grele. Un telefon urgent de la satirul Grover si Percy Jackson se pregateste de lupta. Pentru a triumfa, are nevoie doar de cei mai buni prieteni si de sabia de semizeu.
Batalia din labirint este volumul patru din seria Percy Jackson si Olimpienii Labirintul creat de ingeniosul Dedal este acum plin de capcane sinistre, de iluzii si de monstri. Hartile pornesc de nicaieri si duc spre niciunde.
A treia carte din universul bestsellerului și fenomenului tiktok MincinoșiiAveam optsprezece ani, eram o ceașcă de ceai rece, nedorită. Aveam un întreg arsenal de arme. Aduceam nebunia. Invitația sosește pe neașteptate.Este de la tatăl pe care Matilda nu l-a întâlnit niciodată: Kingsley Cello, un artist vizionar și retras. Când acceptă să-și petreacă vara la Plaja Ascunsă, reședința lui de la malul mării, Matilda speră să descopere, în sfârșit, acea parte din ea care a…
Ce ai face dacă, dintr-odată, mama și tata n-ar mai fi lângă tine să-ți poarte de grijă? E întrebarea care îi frământă pe Kryštof, Ema, Kristýna și Samuel în dimineața când descoperă că părinții lor au căzut într-un somn adânc. Un fenomen ciudat face ca toți adulții care au avut vreodată copii să doarmă profund. Curând, lumea e cuprinsă de haos: electricitatea se întrerupe, străzile devin periculoase, orașul se umple de personaje bizare care încearcă să profite de situație și, treptat, se…
Bryce Quinlan avea o viață perfectă – muncea din greu în fiecare zi și petrecea de zor în fiecare noapte – până când un demon i-a ucis cei mai buni prieteni și a lăsat-o sfâșiată de durere, rănită și singură. Când acuzatul ajunge în spatele gratiilor, dar crimele continuă, Bryce se trezește în mijlocul cercetărilor și își jură că va face tot ce poate pentru a-și răzbuna prietenii. Hunt Athalar este un celebru înger căzut, sclav la Arhanghelii pe care a încercat mai demult să-i răstoarne de la…
„Două coroane înlănțuite”, finalul captivant și întunecat al seriei „Regele Păstor”, ne poartă în inima pădurii de arini, unde alți monștri stau la pândă. Condus de un rege tiran și corupt de magia întunecată, Regatul Blunder este în pericol. Elspeth și Ravyn au adunat majoritatea Cărților Providenței, dar ultima — și cea mai importantă — încă nu a fost găsită: Arinii Îngemănați. Pentru a salva regatul, ei trebuie să recupereze Cartea înainte de Solstițiu și să călătorească prin pădurea…
Puterea este mult mai ușor de dobândit decât de păstrat – iată o lecție pe care Jude a învățat-o când a renunțat la controlul asupra regelui malefic, Cardan, în schimbul unei puteri nemăsurate.Acum, când este Regina muritoare și exilată a Tărâmului Zânelor, Jude e lipsită de putere și devastată de trădarea lui Cardan. Așteaptă răbdătoare momentul în care să-i ceară înapoi tot ce a luat de la ea. Iar oportunitatea se ivește…
Cand Cassie Hobbes s-a alaturat programului FBI Inzestratii, a avut un singur scop, si anume sa elucideze misterul mortii mamei sale. Dar dupa intamplarile din Las Vegas, a iesit la iveala un adevar socant: mama ei traieste, iar oamenii care o tin captiva sunt mai puternici – si mai periculosi – decat toti adversarii cu care s-au confruntat Inzestratii pana acum. In timp ce Cassie si echipa lucreaza contracronometru pentru a descoperi secretele unui grup care a ucis vreme de generatii, numarul…
După o revelație devastatoare, o adolescentă decide să-și petreacă vara ajutându-și strămătușa excentrică să-și administreze hanul pitoresc din Vermont și descoperă un secret magic care îi va schimba pentru totdeauna viața. Planurile Calisei pentru o vară perfectă în Brooklyn sunt transformate în praf și pulbere când află că iubitul ei este un mincinos infidel. Cu inima frântă și disperată să schimbe peisajul, tânăra se hotărăște să urmeze sfatul mamelor sale și să meargă în Vermont pentru a…
Cu acțiunea plasată înainte de aventurile lui Belle din Revrăjită, Dezvrăjită este o poveste fermecătoare despre o vrăjitoare care descoperă bucuria de a renunța la perfecționism în favoarea adevăratului sine magic. Viața lui Annie Wildwood este ca o prăjitură fără cusur, cu câteva ingrediente-cheie: culoarea roz, vrăji complicate, zahăr din belșug și standarde înalte. Când primește sarcina de a îndruma o vrăjitoare tânără, cu puteri extraordinare, Annie este nerăbdătoare…
Momente emoționante, legături neașteptate și un mister care persistă mult timp după ultima pagină. Zi de zi, praful se adună peste miile de obiecte pierdute în Aeroportul Heathrow. Însă nimeni nu știe că printre ele se află unul foarte special, care poate schimba soarta celor care îl dețin: o vioară de o frumusețe rară, cu o putere aparte. Acum, ca din întâmplare, a ajuns în mâinile a trei străini… Mânuitorul de bagaje Devlin, profesorul pensionar Walter și evaluatoarea Gabrielle nu au nimic…
Ultima bătălie e concluzia unei povești despre ținutul Narniei, unde trebuie să-ți iei rămas-bun și unde începe aventura. Premiată cu Carnegie Medal, Ultima bătălie e concluzia unei povești despre ținutul Narniei, unde trebuie să-ți iei rămas-bun și unde începe aventura. Inorogul spune că oamenii sunt aduși în Narnia când ținutul e frământat și tulbure. Iar acum Narnia se găsește la ananghie. Un fals Aslan cutreieră țara. Singura speranță este ca Jill și Eustace, vechi prieteni ai…
O poveste în care devotamentul și dârzenia se împletesc cu simțul aventurii și curajul. Un nobil grup de prieteni, format din Jill, Eustace și Puddleglum, Omul-din-mlaștini, este trimis de Aslan să-l salveze pe Rilian, Prințul Narniei dispărut. Ca să-i călăuzească, Aslan îi dă lui Jill patru semne pe care trebuie să le țină bine minte, în ordinea în care i-au fost date. În căutarea lor, cei trei au de înfruntat pericole groaznice și de străbătut peșteri adânci și întunecate. Dar misiunea lor…
Noaptea în care Războiul Rece ridică un zid în inima Berlinului „Duminica Sârmei Ghimpate. Ziua în care un oraș și, în cele din urmă, o țară întreagă au fost împărțite. Și cel mai rău, ziua în care familia mea a fost ruptă în două. Înălțându-se încet, către est, soarele îmi încălzea spatele, dar eu tremuram sub razele lui. Lumina timpurie a dimineții încă nu pusese capăt nopții lungi și întunecoase. Nu. Pentru noi, noaptea cea neagră de-abia începuse.“ Zidul Berlinului ridicat peste noapte îi…
Cartea a treia din Cronicile orașelor flămânde Cartea de Tinichea rămâne încă unul dintre nenumăratele mistere pe care ni le-au lăsat Anticii. Tot ce știm e că numele unui zeu străvechi apare de mai multe ori printre toate acele numere: Odin.
Robert Ersten a apărut la cursul de scriere creativă ținut de Ioana Nicolaie la Școala Germană Hermann Oberth. Elisa Merca, Andrei Droc, Cristian Mitrea, Catinca Nistor, Sara Zapodeanu, Matei Mustea, David Stavila și Gabriel Cărtărescu au ajutat la precizarea lui. Dora, Clara, Raul, Filip și Luca s-au pregătit pentru greutățile vieții de elev: și-au făcut o societate secretă, Reparabile Tempus.
Puștanii din satele rivale Longeverne și Velrans duc mai departe discordia moștenită din bunici și organizează teribile ofensive pe terenul comunal, departe de ochii adulților. Porecle ingenioase și invective spumoase zboară odată cu pietrele, iar nefericiții care cad în mâinile inamicilor au parte de o soartă cruntă: li se taie bumbii cămășilor și bretelele pantalonilor, li se spintecă butonierele și li se confiscă jartierele. Brăcinar, cheutori, buzunare, nasturi și butoniere…
Razboiul nasturilor. O poveste din timpul Marelui Razboi Am scris o poveste despre niste baieti care, cu inocenta si fara sa-si dea seama, oglindesc in joaca lor nebunia cruda si distructiva a lumii adulte din jur. - Avi
Roman nominalizat pe lista scurtă la Carnegie Medal Jessie Burton, autoarea bestsellerului Miniaturista, publicat în 40 de țări, scrie un roman emoționant și profund, care reimaginează mitul grec al Meduzei și al lui Perseu pentru adolescenții de azi. Prefăcută de zei în gorgonă și exilată pe o insulă îndepărtată, Meduza nu are altă companie decât șerpii care îi împodobesc capul. Când un băiat misterios, pe nume Perseu, ajunge pe insulă, existența solitară a fetei este tulburată cu o…
Ilustrații de Tad Carpenter „O minune de carte! Palacio a construit o poveste NESPUS DE CAPTIVANTĂ şi personaje de care nu mai vrei să te desparți." -Entertainment Weekly „PROFUNDĂ, DE NEUITAT... Auggie şi ceilalți puști sunt forța vitală care străbate această carte, iar Palacio surprinde cu egală măiestrie vocile tuturor - fete și băieți, elevi de gimnaziu sau adolescenți." -The New York Times „Romanul de debut al lui R.J. Palacio este atât de APARTE şi…
Într-o lume nesigură, pe fundalul luptei pentru supravieţuire din întunecaţii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial, Ada, o fetiţă de nouă ani, are de purtat propria ei bătălie pentru a demonstra că nu e cu nimic diferită de ceilalţi. Umilită de propria mamă din cauza unui defect fizic, ţinută captivă în apartamentul lor cu o singură cameră, Ada profită de faptul că toţi copiii sunt evacuaţi din Londra şi, împreună cu fratele ei, Jamie, fuge departe de răutatea mamei. Aşa ajung să o…
Noaptea in care Razboiul Rece ridica un zid in inima Berlinului. Duminica Sarmei Ghimpate. Ziua in care un oras si, in cele din urma, o tara intreaga au fost impartite. Si cel mai rau, ziua in care familia mea a fost rupta in doua. Inaltandu-se incet, catre est, soarele imi incalzea spatele, dar eu tremuram sub razele lui. Lumina timpurie a diminetii inca nu pusese capat noptii lungi si intunecoase. Nu. Pentru noi, noaptea cea neagra de-abia incepuse.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou