Cu Despărţirea de Bucureşti, cunoscutul istoric de artă Victor Ieronim Stoichiţă îşi face debutul strălucit în proza literară, evocând, într-o „povestire“ scrisă la persoana întâi, viaţa din România deceniilor şase şi şapte ale secolului trecut, lumea în care generaţia naratorului anonim şi-a petrecut copilăria şi tinereţea. Este o lume alcătuită din amintirile celor mari şi din descoperirile celor mici, o lume bântuită de spaime şi vorbind în şoaptă, care şi-a pierdut rosturile dinainte…
„…La mine vine multă lume. Eu însă nu le fac nimic, decât stau de vorbă cu ei, îi îndrum – și când pleacă spun că au fost schimbați, și atunci ei mă consideră făcător de minuni.“ — ARSENIE BOCA, declarație din dosarul său de Securitate „Arsenie Boca. Cine este acest om care dă sens şi speranţă atâtor vieți deznădăjduite? Este cultul lui o vastă operaţiune de marketing religios, şi-atât? Are viaţa lui datele recognoscibile ale vieţilor de sfinţi ai creştinătăţii? Cum se face că un om preocupat…
Vitali și Evgheni Abalakov sunt astăzi două nume căzute în uitare. Și totuși, frații Abalakov au fost adevărate vedete ale alpinismului sovietic, escaladând – uneori în premieră – cele mai înalte vârfuri din URSS: Lenin, Stalin (Vârful Comunismului), Khan Tengri, Pobeda...
„Cartea aceasta seamănă cel mai mult cu o autobiografie fragmentată, incompletă și oarecum criptică. Cu toate astea, cred că cititorul va obține în cele din urmă maxima informație despre mine ca cineast, ca fabulist (ca scriitor), și despre modul în care viața mea face ca un lucru să se amestece cu celelalte.” Astfel definește acest volum Pedro Almodóvar în introducerea sa, punând, de asemenea, în perspectivă fiecare dintre cele douăsprezece povestiri care îl alcătuiesc. Acestea acoperă…
„Din 1925 până în 1930 am mers de trei ori în Rusia Sovietică şi am stat acolo în total doi ani, umblând de la Minsk până la Vladivostok şi de la Murmansk până la Buhara şi Ecimiadzin. M-am străduit ca, în cărţi şi într-o serie de articole în reviste şi ziare, să însemnez etapele acestei întregi călătorii laborioase. Adunând în cartea aceasta toate cele câte am văzut şi toate cele câte am gândit şi simţit în imensa ţară, n-am vrut să le schimb. O nouă regizare, ulterioară, le-ar fi dat,…
Cu un Epilog de Eleni Kazantzaki „Călătoria e ca o partidă de vânătoare fascinantă, porneşti fără să poţi ghici ce pasăre o să-ţi iasă în bătaia puştii. Călătoria e ca vinul, bei şi nu ştii ce viziuni o să-ţi bântuie prin cap. Desigur, călătorind găseşti mereu ceea ce porţi în tine. Cei ce suferă şi iubesc dialoghează într-o comuniune tainică cu peisajul pe care-l văd, cu oamenii pe care-i întâlnesc, cu întâmplările pe care le aleg. De aceea orice călător adevărat creează, întotdeauna, ţara pe…
„După romanele Zorba Grecul, Hristos răstignit din nou, Ultima ispită a lui Hristos şi Fratricizii, memorialistica reprezintă partea cea mai valoroasă a operei lui Kazantzakis şi se bucură de aceeaşi celebritate. Kazantzakis nu e un călător de rând. El este călătorul filozof căruia locurile văzute, oamenii, creaţiile lor, istoria lor, credinţele şi obiceiurile lor îi trezesc reflecţii adânci asupra existenţei şi destinului omenesc, reflecţii care prin frumuseţea…
Cariera strălucită și viața privată ale megastarului Michael Jackson au obsedat milioane de fani din întreaga lume. Hiturile lui au ajuns pe primele locuri în topuri, cu o viteză egalată doar de inevitabilele zvonuri despre viața sa personală excentrică. În Moonwalk, o carte remarcabil de sinceră și de curajoasă, Michael Jackson sparge pentru prima dată bariera de tăcere care l-a înconjurat de-a lungul timpului. În această relatare intimă și adesea emoționantă despre viața sa publică și…
Volum câștigător al RSL Ondaatje Prize 2022 și finalist al Baillie Gifford Prize și Costa Prize for Memoir and Biography În Republica Socialistă Albania, o fetiță precoce de 11 ani, Pionier al Patriei, devine peste noapte martoră la dispariția celui mai dur și mai rezistent regim dictatorial comunist din lume: cel al lui Enver Hodja. Deși albanezii se așteaptă ca dărâmarea statuilor lui Hodja și Stalin să marcheze tranziția spre o societate liberă, democratică, anii ce urmează aduc cu ei…
O confesiune emoționantă și curajoasă despre ce înseamnă să descoperi că ai cancer și să-i supraviețuiești. De la reacțiile prietenilor, ale membrilor familiei și ale partenerei de viață până la gândurile, frământările și speranțele proprii, cartea lui Kónya Zoltán este o mărturie cât se poate de palpabilă despre ce înseamnă boala și despre cum ne poate ea uni, ba chiar întări. Înfruntarea ei nu este o luptă oarecare, însă aliații sunt mulți, cu atât mai mulți cu cât dușmanul e mai puternic.…
Eliberati din lagarele de concentrare naziste, detinutii care au avut sansa de a supravietui ororilor si scenariului apocaliptic al celui de-Al Doilea Razboi Mondial si care si-au gasit puterea de a se mai tine inca pe picioare s-au trezit dinaintea unei noi si uriase provocari: strabaterea lungului drum spre casa. Printre ei, Primo Levi-care si-a consemnat in scris experienta personala a Auschwitz-ului - a lasat posteritatii si aceasta rememorare a intortocheatei si indelung ocolitoarei rute…
Musab danseaza fericit intr-un grup de argentinieni, infasurat in steagul lor. Cand ma zareste, fuge spre mine si isi urla bucuria: "Ce ti-am zis eu, Messi e Dumnezeul fotbalului! Ar-gen-ti-na! Ar-gen-ti-na! V-am oferit cel mai grozav turneu final, degeaba ne-ati criticat si ne-ati provocat cu ineptiile voastre! Ne-ati insultat valorile morale si religioase, ne-ati jignit inventand scandaluri peste scandaluri, dar Cel de Sus ne iubeste, semn ca noi avem dreptate, nu voi! Civilizatia noastra nu…
„Cum recunoaşte, direct, Norman Manea, «cărţile mele mi-au adus necazurile, aşa că a trebuit să port o bătălie cu ei». Să mă lupt «cu ei», nu să «lupt contra lor» – nici urmă de dorinţa de a apărea eroic, nici un fel de sfidătoare îmbătare de sine. În schimb, modestia firească, pe care o arată mereu... Nu bătălia unui erou, ci a celui vulnerabil, lupta celui slab şi neeroic pentru a se susţine, îndârjit, împotriva tuturor handicapurilor, pentru a rezista degradării, pentru a rezista contra a…
De la fereastra biroului său, Marian Tudor vede mulțimea de reporteri care așteaptă ore întregi să prindă cadre cu cei încătușați, filmați în direct din dreptul Porților Rușinii. La 17 ani, Marian Tudor era un adolescent care voia să plece din Oltenița și să studieze în București. Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliție i se părea cea mai atractivă: costurile erau minime și avea asigurat un loc de muncă în Poliția Română. Profesorii și părinții au încercat să îl facă să se…
Prefață de Anca-Maria Christodorescu După cele trei cărți ale Eseurilor în tălmăcirea lui Vlad Russo, volumul de față încheie publicarea la Humanitas a operelor lui Michel de Montaigne în traducere românească. El este alcătuit din Jurnalul de călătorie în Italia prin Elveția și Germania (1580–1581), scriere de mare interes pentru cunoașterea lumii europene de la sfârșitul Renașterii, și din cele 38 de scrisori rămase de la Montaigne – printre care cea către tatăl său despre moartea lui…
ORE FRANCEZE I (1973‒1977) Emblematice mărturii ale unei lumi de o remarcabilă creativitate, dialogurile purtate de Ion Pop cu o suită de personalități ale culturii franceze impresionează prin sonoritatea marilor teme ce răzbat dincolo de filele cărților ori de cartografia vieții pariziene. Cel dintâi volum de Ore franceze captează un timp interstițial, unic și privilegiat, între ale cărui repere intuim o galerie de biografii exemplare, cu itinerare creatoare distincte. Pentru Ion Pop, a…
Introducere și note de Michel Déon Dalí are conştiinţa propriului geniu. Până la vertij. Pare să fie un sentiment intim foarte reconfortant. Părinţii l-au numit Salvador tocmai pentru ca era menit să salveze pictura ameninţată cu moartea de către arta abstractă, de suprarealismul academic, de dadaism şi, în genere, de toate „ismele“ anarhice. Jurnalul este deci monumentul pe care Dalí îl înalţă gloriei personale. Lipseşte din paginile lui orice urmă de modestie...
In Cluj e destul de placut: un fel de toamna-iarna cetoasa cu geamuri aburite in circiumi si lume multa inlauntrul acelorasi. - Marian Papahagi Nu cred ca exista un sediu de redactie mai frumos decit acela al Echinox-ului. Chiar daca e vorba numai de aceasta camera a noastra, boltita si cu iz manastiresc... - Ion Vartic
Ediție îngrijită, traduceri din franceză și engleză, prefață și note de S. Skultéty „Jurnalul unei fete greu de mulţumit”, o carte rară, de felul celor – puţine – care definesc o epocă şi marchează generaţii de cititori, apare pentru prima oară în ediţie integrală, ilustrată cu fotografii inedite. Restituim publicului cu fidelitate, în integralitatea lor, cele douăzeci şi opt de caiete cu însemnările lui Jeni Acterian. Ele cuprind perioada 1929–1953 şi sunt însoţite de un aparat critic ce…
Eseuri despre cautarile si bagajele unei mileniale. "Povestile personale pot fi o cheie catre sufletele oamenilor, asa intelegem lucruri despre lume, povestindu-ne vietile si experientele", spune Ioana Burtea spre finalul cartii, iar in fraza aceasta e asezat (o parte din) adevarul pe care-l contine intre copertele sale. Caci, scriind despre sine, autoarea scrie (si) despre umanitatea din si dintre noi, despre drumul pe care il parcurgem in cautarile noastre, despre provocarile,…
Jurnalul de bord al primului roman care a ajuns in Antarctica Calatoriti, duceti-va sa explorati regiuni de pe globul nostru inca necunoscute sau insuficient studiate, iesiti din mediul obligatoriu stramt in care traiti. Vedeti bine ca ne putem intoarce oricand, chiar daca plecam pe un mic vas ca sa infruntam furtunile, pamanturile neprimitoare si banchizele inghetate. lar castigul pe care il dobanditi din orice calatorie va fi enorm. Vointa voastra va fi intarita si veti avea o viziune…
Povestea evadarii unui soldat polonez si a altor sase detinuti dintr-un lagar siberian, precum si a calatoriei intreprinse de acestia prin Asia. Un om cu un destin extraordinar, Slavomir Rawicz, si un bestseller, The Long Walk, tradus in peste 25 de limbi si tiparit in sute de mii de exemplare - iata ce va invitam sa descoperiti in paginile acestei carti.
Un tată îi scrie, înaintea unei operații dificile, fiului său. Expeditorul e în America, iar destinatarul, în Japonia. După operație, scrisorile continuă să se înlănțuie. Se agață mai întâi „ca iedera" de orice le iese în cale, apoi, după întoarcerea acasă a tatălui, devin confesiuni pe cele mai delicate subiecte: cum e cu „celălalt sex", ce căutăm într-o lume în care nu părem destinați fericirii? Protagonista scrisorilor este însă inima, în toate ipostazele ei: inima de tată, inima de…
Murisem in multe feluri, dar mintea si corpul celui pe care odinioara il chemase Henry Oster inca functionau, creierul inca ii gandea, inima inca ii batea, inca respira. Mi-am dat seama, pe cat putea un adolescent de saisprezece ani, ca nu ma pierdusem niciodata pe mine cu totul. Marturiile sfasietoare ale lui Henry Oster, micul ingrijitor de cai de la Auschwitz, dezvaluie realitatile terifiante din lagarele de concentrare si modul in care un baiat de doar saisprezece ani a reusit sa…
Relatarea lui Simon Shuster ne invită să stăm față în față cu un om prins între dorința de a-și elibera țara de sub influența opresivă a Rusiei lui Vladimir Putin și prețul cumplit pe care poporul său îl plătește în lupta pentru libertate. Shuster l-a întâlnit pentru prima dată pe Zelenski în culisele unuia dintre ultimele sale spectacole, iar după alegerea sa și invazia din februarie 2022, l-a urmat în tranșee, buncăre și săli de consiliu încărcate de o tensiune insuportabilă.
Vietile a doua prietene aveau sa se schimbe pentru totdeauna, fara ca una dintre ele sa fie vreodata uitata. Hannah Pick-Goslar avea doar paisprezece ani cand orasul a fost ocupat de nazisti, prietena sa cea mai buna, Anne Frank, disparand fara urma.
Premiul Jules Renard 2020 Doliul durează doi ani, îi repetă prietenii lui Éric-Emmanuel Schmitt când el încearcă să depășească suferința provocată de moartea aceleia care i-a dat viață. Fiul documentează, în tulburătoarele pagini ale acestei confesiuni, cei doi ani în care parcurge drumul de la deznădejde la conștientizarea datoriei de a fi fericit – singura cale de a-și omagia mama. Doi ani în care deapănă amintiri de-o viață, trăiește și înregistrează curajos sentimente contradictorii,…
Scriitoarea a avut o fiică, pe nume Paula, care a murit în 1992 de porfirie, după un an petrecut în comă pe patul de spital. Veghindu-şi fiica, Allende a pus pe hârtie tot ceea ce ar fi vrut să-i spuna Paulei când aceasta nu o mai putea asculta. Aceasta este povestea romanului cutremurător scris de Allende-mama la căpătâiul fiicei sale. Cartea devine astfel portretul emoţionant al unei femei sensibile şi puternice, care îşi sublimează suferinţa şi iubirea prin forţa magică a ficţiunii.
Constantin Brancusi (19 februarie 1876, Hobita, Gorj - 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor cu contributii covarsitoare la innoirea limbajului si viziunii plastice in arta moderna si contemporana, ales membru postum al Academiei Romane, o palida reparatie morala pentru nedreptatile care ii fusesera facute in tara. Chiar daca statul roman comunist i-a refuzat, in prima faza, mostenirea artistica si a vrut chiar sa demoleze Coloana fara Sfarsit, el a ramas intotdeauna un roman autentic,…
• Bestseller The Sunday Times. In adolescenta, dupa ce a citit despre autism, Fern Brady si-a dat repede seama ca si ea sufera de aceasta tulburare. S-a dus la un medic sa-i spuna banuiala ei, dar concluzia lui a fost ca se insala, asa ca a primit diagnosticul de autism abia la varsta de treizeci si patru de ani.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou