Practic & Util & Hobby

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 5281-5310 din 5570

pe pagină
Setați descendent
  1. Jamie, ministrul hranei sănătoase. Oricine poate învăţa să gătească în 24 de ore
    95.14 LEI
    Bine aţi venit la MINISTERUL MEU, CEL AL HRANEI SĂNĂTOASE Ideea acestei cărţi mi-a venit discutând cu toţi acei oameni pe care i-am întâlnit şi care credeau că nu vor şti niciodată să-şi pregătească singuri o masă şi nici nu vor fi în stare vreodată să înveţe să gătească. Desigur, acest fel de a gândi este pentru mine ca un steag roşu fluturat în faţa unui taur, deoarece eu cred că să găteşti acasă este una dintre acele abilităţi de bază, fundamentale,…
  2. Copilul fericit
    42.67 LEI
    Tot ceea ce trebuie să ştii pentru a-ţi creşte cât mai bine copilul.
  3. Inimă şi minte
    53.36 LEI
    În Inimă şi minte autorii pledează pentru necesitatea de a asculta mesajele pe care corpul şi mintea noastră ni le trimit pentru a ne menţine sănătoşi.
  4. Plante decorative pentru grădini şi balcoane
    48.01 LEI
    Cei care îndrăgesc florile, plantele decorative în general, vor utiliza această carte pentru a afla cum să cultive în cele mai bune condiţii planetele.
  5. Mama fericită
    42.67 LEI
    Tot ceea ce trebuie să ştii pentru a-ţi creşte cât mai bine copilul.
  6. Hrană pentru sănătate
    72.18 LEI
    Jethro Kloss şi-a dedicat întreaga sa carieră promovării stilului de viaţă sănătos.
  7. Secretul Succesului. Carte de Bucate
    106.82 LEI
    Indiferent pentru ce ocazie intenţionaţi să gătiţi, Cartea de bucate propusă cititorilor români de către Editura CORINT vă va oferi reţeta perfectă şi inspiraţie din belsug pentru mulţi ani de-acum înainte.
  8. Să gătim cu Jamie. Cum să devii un bucătar mai bun
    132.15 LEI
    Nici nu vă pot spune cât de mult am visat să scriu această carte. Este cea mai grozavă carte pe care am realizat-o vreodată şi m-am străduit să iasă o lucrare clasică şi modernă în acelaşi timp, valabilă azi şi pentru totdeauna. Indiferent dacă sunteţi student, un cuplu de tineri, un bucătar cu experienţă sau un începător în domeniu, vă stau la dispoziţie o sumedenie de reţete simple şi accesibile, cu care îi veţi da gata pe membrii familiei şi pe oaspeţi. Cartea conţine şi informaţii despre…
  9. Bucătăria sănătăţii. Manual pentru o bună nutriţie
    38.18 LEI
    Bucătăria sănătăţii ne propune o temă de mare actualitate: cum să ne hrănim sănătos şi, în acelaşi timp, să mâncăm cu plăcere.
  10. Ghid practic şi inteligent. Cum să fii as în creşterea şi îngrijirea copilului
    37.32 LEI
    Prin intermediul acestui Ghid practic şi inteligent, toţi cei care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copiilor de la 0 la 8 ani vor putea beneficia de experienţa şi metodele lor educative pe termen lung, strânse pentru prima dată într-o carte.
  11. Meniul perfect
    138.64 LEI
    O colecție fantastică, alcătuită din 52 de meniuri, câte unul pentru fiecare săptămână a anului, pe care le poți combina în fiecare zi, în 140 000 de feluri diferite.
  12. Alimentaţia copilului de la naştere la 3 ani
    21.28 LEI
    Învaţă cum să-ţi hrăneşti copilul sănătos, natural, fără a cheltui prea mult. Vă sunt oferite peste 350 de reţete rapide, simple, nutritive, alături de nenumărate sfaturi utile.
  13. Eticheta la masă. Cea mai mică enciclopedie
    21.28 LEI
    Totul despre un pranz rafinat, o cina eleganta, o gazda impecabila si un invitat pe care ti-ai dori sa il ai in fiecare zi, pe scurt, totul despre bunele maniere la masa.
  14. Eticheta în dansul social. Cea mai mică enciclopedie
    21.28 LEI
    Dincolo de randuieli, traditii si zei locali, dansul social exista ca sa putem trai mai frumos.
  15. Întâlnirea cu visele. Cum să-ţi înţelegi visele şi să le foloseşti pentru dezvoltarea personală
    14.95 LEI
    Acum, cu ajutorul acestei cărţi foarte uşor de citit, poţi să-ţi îmbunătăţeşti capacitatea de reamintire a viselor şi poţi descoperi ce înseamnă pentru tine simbolurile şi mesajele din vis.
  16. Metoda de 30 de zile. Programul de slăbire care face posibilă perfecțiunea
    53.36 LEI
    Obține corpul perfect în doar o lună!
  17. Intelectuali la cratita. Amintiri culinare si 50 de retete
    37.67 LEI
    „Dintr-un motiv obscur, scriitorii, intelectualii, artistii sunt consideraţi, prin prejudecata, oameni aflati la kilometri departare de «cratita». M-am gandit ca n-ar fi rau ca lumea sa-i vada si-n alt loc decat in turnul de fildes fara bucatarie, in care i-a asezat, de cele mai multe ori pe nedrept, traditia. As fi vrut ca aroma mancarurilor sa-i lege, cu mainile ei lungi si transparente, pe cei care citesc si mananca de cei care scriu si gatesc.“ (Ioana…
  18. Manualul părinţilor eficace
    34.22 LEI
    Acest ghid vă va arăta: Cum să evitaţi să fiţi un părinte îngăduitor, cum să ascultaţi astfel încât copiii să vă vorbească şi cum să vorbiţi astfel încât copiii să vă asculte. Cum să vă învăţaţi copiii să îşi asume problemele şi să le rezolve, cum să utilizaţi metoda nu-i nimic de pierdut în rezolvarea conflictelor.
  19. Totul va fi bine! Manualul optimistului desăvârşit
    10.18 LEI
    Totul va fi bine! Manualul optimistului desăvârşit, este o lectură obligatorie pentru oricine s-a întrebat vreodată care-i sensul existenţei sale, dar a fost prea ocupat pentru a-l descoperi.
  20. Cum trăim mai fericiţi împreună
    44.29 LEI
    Indiferent dacă suntem celibatari, proaspăt îndrăgostiţi sau aparţinem deja unui cuplu trainic, aproape toţi ne dorim o relaţie stabilă şi fericită.
  21. Enciclopedia Gale a fenomenelor neobişnuite şi inexplicabile (volumul III)
    55.39 LEI
    Enciclopedia Gale a fenomenelor neobişnuite şi inexplicabile oferă informaţii cuprinzătoare şi obiective despre mistere fără răspuns, capacităţi paranormale, fenomene religioase, magie, fenomenul OZN şi mituri apărute în diverse culturi. Cele trei volume sunt foarte bogate în informaţii, constituind un instrument valoros, care le oferă utilizatorilor oportunitatea de a evalua numeroasele ipoteze şi contraipoteze privitoare la fenomenele enigmatice.
  22. Jurnal de sarcină
    Preț special 62.44 LEI Preț standard 83.25 LEI
    În acest jurnal săptămânal editat de experţii revistei Parenting, vei găsi pagini pline cu sfaturi bine documentate despre sănătate, nutriţie, exerciţii, sex şi somn; în plus, ai destul spaţiu pentru a consemna fiecare detaliu al sarcinii tale, împreună cu gândurile care o însoţesc.
  23. Albumul fetiţei mele
    Preț special 38.05 LEI Preț standard 50.74 LEI
    Nu rata niciunul dintre momentele importante din viaţa fetiţei tale. Notează în albumul ei cele mai importante evenimente din primii ani de viaţă.
  24. Pacte societare
    42.78 LEI
    Ediţia a II-a a prezentului volum a fost necesară pe de o parte pentru că tehnic prima ediţie a fost epuizată şi pe de altă parte, pe fond, lucrarea a trebuit să fie modificată parţial – fie prin adăugarea unei jurisprudenţe pertinente şi ca urmare a modificărilor legislative. Prezentul volum analizează pactele societare din perspectiva aplicării dispoziţiilor din Noul Cod Civil (NCC).
  25. Gata cu insomniile!
    5.35 LEI
    Anne Tardy, o fostă insomniacă şi adeptă a metodelor naturale de luptă împotriva acestei adevărate maladii numită insomnie, le împărtăşeşte cititorilor din experienţa sa de o viaţă şi le propune exerciţii simple şi rapide de asigurare a unui somn de calitate.
  26. Secrete despre miere
    15.93 LEI
    V-aţi gândit vreodată că, deşi conţine doar zahăr, apă şi substanţe vegetale, mierea nu poate fi produsă decât de albine? Iar omul nu poate decât s-o consume? Ştiaţi că şi cel mai simplu sortiment de miere este în totalitate natural şi nu conţine nici coloranţi, nici conservanţi, nici alţi aditivi?
  27. Secrete despre lamai
    15.93 LEI
    • Un ten perfect • Probleme cu transpiratia • Epilare • Tratamente cosmetice • Celulita • Tratamente antirid • Tratamente impotriva petelor • Tratamente pentru maini si unghii • Tratamente pentru par • Lamaia in bauturi • Dezinfectant si odorizant • Scoaterea petelor de pe textile • Rinite alergice • Probleme digestive • Ciupituri de insecte • Osteoporoza • Bronsite si tuse • Arsuri la stomac • Dureri de cap • Osteoporoza • Dureri si reumatism • Oboseala • Rinite alergice • Faringite si dureri…
  28. Secrete despre farmacia bunicii
    15.93 LEI
    Farmacia bunicii, remedii simple, “din bătrâni”, şi tratamente naturiste care au trecut proba timpului, atât pentru probleme de ordin medical, cât şi în scop cosmetic. De la acnee şi mahmureală la constipaţie şi înţepături de insecte, cartea trece în revistă reţete eficiente şi ieftine, uşor de preparat şi de aplicat, pe bază de produse naturale, care îşi vor dovedi utilitatea în viaţa de zi cu zi.
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 5281-5310 din 5570

pe pagină
Setați descendent