Religie & Spiritualitate

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 991-1020 din 2050

pe pagină
Setați descendent
  1. Despre ierarhia cerească
    68.71 LEI
    Despre ierarhia cerească este al treilea tratat din corpusul areopagitic pe care îl oferim publicului într-o nouă traducere, după Despre numele divine și Teologia mistică. Departe de a fi o simplă expunere dogmatică a nivelurilor îngerești, scrierea este o meditație asupra manierei complexe în care lucrează providența divină. Prin îngeri, dumnezeirea transmite darul său de lumină primordial. În plus, prezența îngerilor este ea însăși revelată în Scripturi prin imagini și…
  2. Disciplinele orientale și psihoterapia occidentală
    47.57 LEI
    Autorul cercetează problema ființei omenești situate într-un univers aparent ostil și ajunge să pună sub semnul întrebării normele fundamentale ale societății și iluziile care guvernează mintea. Ideile lui Freud și ale lui Jung au adus psihoterapia mai aproape de eliberare, dar, susține Watts, s-ar fi ajuns și mai departe prin apelul la înțelepciunea orientală, inaccesibilă până nu de mult majorității occidentalilor. Astfel, eliberați de constrângerile sociale, ne putem crea în sfârșit o…
  3. Mănăstirea română. Sărbătorind comunitățile spirituale ale României
    89.75 LEI
    Principesa Sofia este recunoscută drept călătoarea familiei regale române. Devotamentul său pentru arta fotografică nu este egalat, poate, decât de marea sa capacitate de a empatiza cu viața celor care adesea nu stârnesc interesul camerelor foto. Așa cum, pe bună dreptate, spune Adrian Cioroianu în Prefață, „lumea surprinsă în aceste minunate fotografii este una pe care majoritatea românilor, de fapt, nu o cunosc decât la suprafață – deși, se știe, Biserica este una dintre instituțiile cele mai…
  4. Francisc. Gandurile Papei selectate de Caroline Pigozzi
    39.12 LEI
    Cuvintele Papei Francisc se adresează tuturor, credincioși sau necredincioși. Spontaneitatea, generozitatea, spiritualitatea, dar și pragmatismul său oferă răspunsuri la multe întrebări cotidiene. JORGE MARIO BERGOGLIO vorbește despre iubirea lui Dumnezeu, despre iubirea aproapelui și despre multe alte subiecte. Nefiind conformist, abordează un ton liber, zâmbește, se încruntă, uneori se indignează. În fața unor populații de religii și culturi diferite, primul Suveran Pontif iezuit din…
  5. Misteriile lui Zalmoxis. Cultura spirituala a geto-dacilor. Legile si ritualurile de initiere pentru dobandirea nemuririi sufletului
    55.00 LEI
    Licentiat al Facultatii de Medicina (in 1941) si al celei de Litere si Filosofie (in 1948), Constantin Daniel a profesat ca medic psihiatru la Policlina Batistei pana la moartea sa. A devenit membru al Uniunii Scriitorilor din 1976.  A fost presedintele Asociatiei de Studii Orientale. In cuvantul inainte la lucrarea sa Manuscrisele de la Marea Moarta, semitologul Athanase Negoita afirma urmatoarele: „Constantin Daniel a fost unul dintre cei mai autentici qumranologi. Desi doctor in medicina…
  6. Imnurile Sacre. Versurile de Aur, Comentariul lui Hierocles la invataturile pitagoricienilor si Viata lui Pitagora scrisa de Porfir dupa cele mai vechi surse
    44.00 LEI
    Pitagora sau Pythagoras (in greaca: Πυθαγόρας; n. secolul al VI-lea i.Hr., Samos, Egeea de Nord, Grecia – d. anii 490 i.Hr., Metaponto⁠, Basilicata, Italia, Metapontum⁠, Lucania⁠ a fost un filosof si matematician grec, originar din insula Samos, intemeietorul pitagorismului, care punea la baza intregii realitati, teoria numerelor si a armoniei. A fost si conducatorul partidului aristocratic din Crotone (sudul Italiei). Scrierile sale nu s-au pastrat. Traditia ii atribuie descoperirea teoremei…
  7. Intrarea pe calea iluminarii. Ghid pentru o viata plina de sens si altruism
    47.50 LEI
    Santideva, calugar buddhist din secolul VIII, se numara printre cele mai renumite si respectate figuri din intreaga istoriei a buddhismului Mahayana. Asa cum este cazul si cu alte figuri din istoria buddhismului indian, exista putine cunostinte istorice cu privire la viata sa. Santideva, asemeni lui Buddha Sakyamuni, s-a nascut intr-o familie regala, fiind destinat tronului. Insa in preajma incoronarii sale, Manjusri, intruchipare divina a intelepciunii, si deasemenea Tara, intruchipare divina…
  8. Creștinism și antisemitism
    37.00 LEI
    Vladimir Sergheievici SOLOVIOV (1853-1900) este magistrul filozofiei sistematice din Rusia, întemeietorul gândirii creştine moderne ruseşti. Între multiplii săi adepţi şi urmaşi senumără Nikolai Alexandrovici BERDIAEV (1874-1948) şi Gheorghi Petrovici FEDOTOV (1886-1951). În tratatele şi studiile sale, Soloviov a unit profunzimea cugetării cu un remarcabil talent literar. Farmecul eseistic distinge şi vasta operă a lui Berdiaev, devenită celebră în toată lumea. Fedotov s-a impus, la rândul său,…
  9. Gânduri despre bine şi rău
    19.03 LEI
    Nicolae Velimirovici s’a născut în sătucul Lelici, din Serbia apuseană, la 5 Ianuarie 1880. A urmat cursurile Seminarului Sfântul Sava din Belgrad, absolvind în 1905. A obţinut o bursă de doctorat la Universitatea din Berna (1908), publicându-şi teza în limba germană, în 1910; doctoratul în filosofie a fost pregătit la Oxford şi susţinut la Geneva, în franceză, pe tema „Filosofia lui Berkeley,” în 1909. La sfârşitul anului 1909 a fost tuns în monahism. În 1919, Arhimandritul Nicolae a fost…
  10. Teodramatica (vol. IV): Acţiunea
    47.57 LEI
    Hans Urs von Balthasar (1905-1988), preot elvețian, numit cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea, este unul dintre cei mai importanți teologi catolici ai secolului XX. Opera sa cuprinde zeci de cărți publicate, incluzând marea sa Trilogie: Slava-Teodramatica-Teologica.
  11. Teodramatica (vol. III): Dramatis Personae – Persoanele în Hristos
    47.57 LEI
    Hans Urs von Balthasar (1905-1988), preot elvețian, numit cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea, este unul dintre cei mai importanți teologi catolici ai secolului XX. Opera sa cuprinde zeci de cărți publicate, incluzând marea sa Trilogie: Slava-Teodramatica-Teologica.
  12. Teodramatica (vol. II): Dramatis Personae – Omul în Dumnezeu
    38.85 LEI
    Hans Urs von Balthasar (1905-1988), preot elvețian, numit cardinal de Papa Ioan Paul al II-lea, este unul dintre cei mai importanți teologi catolici ai secolului XX. Opera sa cuprinde zeci de cărți publicate, incluzând marea sa Trilogie: Slava-Teodramatica-Teologica.
  13. Camino. O călătorie a spiritului
    31.71 LEI
    K. Bromberg, una dintre cele mai bine vândute autoare New York Times și USA Today, scrie romane contemporane romantice, emoționante, senzuale și cu un strop de realitate. Ea însăși este puțin din fiecare personaj feminin pe care îl creează: inteligentă, încăpățânată, rezervată, prietenoasă, determinată, emotivă, puternică și cu o inimă mare. Pe toate acestea le afișează zilnic față de soțul ei și de cei trei copii, alături de care locuiește în sudul Californiei.Chiar dacă și-a publicat prima…
  14. Crezul. Tatal nostru
    24.44 LEI
    O carte cadou, in format de buzunar, prin care ne reintalnim cu radacinile crestinismului si cu sensibilitatea pastelataa lui Horia Bernea.
  15. Opere complete
    45.00 LEI
    Ramana Maharshi (1879-1950), s-a nascut in oraselul Tiruchuzhi, din provincia Tamil Nadu. Dupa moartea tatalui sau, cand abia implinise doisprezece ani, se muta la Madurai. In 1896 are loc marea sa experienta transformatoare – trecerea prin moarte, urmata de realizarea Sinelui. Isi paraseste caminul si familia si se indreapta spre Arunachala. Se stabileste in pestera Virupaksha unde va locui vreme indelungata. Aici i se vor alatura primii discipoli, carora le va impartasi invatatura sub forma…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 991-1020 din 2050

pe pagină
Setați descendent