Istoria ilustrată a fascismului

În octombrie 1922, cand Benito Mussolini a fost însărcinat cu formarea unui nou guvern după "Marşul asupra Romei" al trupelor de asalt fasciste, în Italia s-a produs o schimbare de importanţă istorică: sfârşitul statului liberal şi al instituţiilor sale reprezentative. Pe lângă organizarea corporatistă a societăţii, care a anulat libertatea sindicatelor şi a extins intervenţia statului asupra fiecărui domeniu al vieţii, fascismul a introdus un nou stil politic şi noile mituri colective ale unei religii laice care îşi propunea să creeze un "om nou".

Intenţia lui Mussolini şi a conducătorilor regimului a fost contopirea individului cu comunitatea naţională, prin intermediul instrumentelor propagandei şi al unei concepţii totalitare asupra politicii, care nu lasă loc disidenţei şi opoziţiei. La vârf se află figura Ducelui, în jurul căruia s-a agregat un "consens" obţinut prin înregimentarea italienilor, care încă din copilărie erau puşi sub controlul statului şi al Partidului Naţional Fascist. Fascismul italian a fost şi un model care a cunoscut, în anii 1930, o răspândire europeană. Inspirată din mitul puterii, politica sa a culminat cu războiul din Ethiopia, cu intervenţia în sprijinul rebeliunii lui Franco în Spania şi cu alianţa politico-militară cu Germania nazistă.

La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Italia alesese deja pe ce front va lupta: a intervenit alături de Germania şi a fost înfrântă de armatele Aliaţilor.