Jurnalul unui psihopat

Epuizat din stoc
SKU
C168023
9.52 LEI
Pe scurt
Un delir al limbajului, un "rollercoaster" în care trebuie să te ţii tare, pentru a face faţă avalanşei de violenţă care transpare prin toţi porii scriiturii.
Într-un interviu pentru revista Kontinent, Venedikt Erofeev declara că a început să scrie cu adevărat din anul 1956, la sfârşitul primului an de facultate la Universitatea de Stat din Moscova. Cu toate acestea, cele cinci caiete care alcătuiesc Jurnalul unui psihopat, acoperind perioada dintre 14 octombrie 1956 şi 16 noiembrie 1957, sunt încredinţate celui mai bun prieten cu rugămintea de a nu fi publicate decât după moartea sa.

Bântuit de temele obsesive ale postmodernismului - violenţă, sex, absurd, rău şi moarte - Jurnalul lui Erofeev aşează în rama ficţiunii trimiterile la persoanele şi evenimentele reale, adresându-le cititorilor o provocare etică şi estetică. Într-un joc permanent de intertextualitate şi textualism, monologul polifonic antrenează o varietate de stiluri şi de citate care par să spună că lumea este teatru, iar omul, un actor pe scenă. Dincolo însă de aura intens teatrală, Jurnalul uni psihopat ne face martorii unui moment fascinant: naşterea unui scriitor.
Mai multe informații
EdituraArt
Colecție Biblioteca Ideală
Ediția cărții I
ISBN 978-973-124-405-1
Traducător Mihail Vakulovski
Număr de pagini 352
Formatul cărţii 12 x 18 cm
Data apariției 2010
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsJurnalul unui psihopat
Rating-ul tău
Am găsit alte produse care v-ar plăcea!