O biografie

Un parcurs uimitor, plin de succese, de experienţe inedite şi exotice, dar şi de muncă zdrobitoare şi dezamăgiri. Experienţa lui Andrei Şerban, emigrant picat din lumea cenuşie a comunismului românesc în „jungla” boemei newyorkeze, momentele deosebite petrecute alături de Peter Brook şi de discipolii săi, exerciţiile de meditaţie zazen într-o mănăstire de lângă Tokyo, întâlnirea cu regina Farah a Iranului şi cu numeroase personaje ieşite din comun sunt doar câteva dintre punctele de interes ale acestei (auto)biografii. Nu lipsite de picanterie sunt poveştile legate de România, mai ales în cei trei ani petrecuţi în fruntea Naţionalului bucureştean. Aceste pagini sunt însă marcate de tristeţea omului care vrea să-şi pună talentul şi experienţa în slujba ţării sale, dar întimpina aceleaşi tare care încă otrăvesc spaţiul românesc. O carte plină de farmec, umor şi melancolie, care ne dă măsura unui mare artist.
 
Din cuprins:
Echilibrist între două lumi • Copacul zburător • Tatăl meu şi plimbarea cu birja • Mama şi complicaţiile interetnice • Oglindă, păpuşile şi Toscanini • Revoluţionând Scrisoarea pierdută • Anii formării – Institutul de Teatru • Întâlnirea cu Grotowski • Iulius Cezar la Bulandra • Regizor de televiziune • Nocturnele de la Ţăndărica • Iona în premieră la Teatrul Mic • Între teatru şi opera • Debutez la Cardiff cu Evgheni Oneghin • Luciile mele • Hamlet – piesa imposibilă
 
„În deschiderea unei conferinţe pe care am ţinut-o la Colegiul Noua Europă, Andrei Pleşu, care mă invitase acolo, mi-a spus aparent mirat: «Dragă Andrei, observ cum tu tot revii în ţară, deşi de fiecare dată România pare că îţi spune răspicat: ‘Dom’le, noi nu te vrem, stai acolo la tine în America şi lasă-ne în pace, ai înţeles?’. Iar tu parcă te încăpăţânezi şi nu vrei să auzi mesajul. De ce, dom’le?». (…) Deşi eram încă foarte tânăr când am plecat în America, ceva din mine nu s-a despărţit niciodată definitiv de România şi, în ciuda experienţelor amare de dinainte şi în special de după Revoluţie, cu tot tacâmul de şicane, continui să revin. De ce? Pe nesimţite, din cauza glumei lui Pleşu, mi s-a furişat în minte proverbiala declaraţie a lui Lapusneanu: «Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!».” (Andrei Şerban)
 
„Scriind cu lejeritate, graţie şi deseori cu umor despre subiecte profunde, Andrei Şerban se regăseşte în paginile cărţii aşa cum este şi în viaţa de fiecare zi, într-o rară îmbinare între inocenta copilului şi experienţa înţeleptului. Urcând toate treptele gloriei, Andrei Şerban cunoaşte bine vanitatea succesului. Pasionat fără intransigentă, el este tolerant fără nici o concesie de substanţă. Simplitatea să surprinde – nici o urmă a infatuării de mare maestru şi profesor nu umbreşte prezenţa sa umană. Andrei Şerban nu încremeneşte în propria sa statuie: el rămâne un perpetuu căutător al Adevărului.” (Basarab Nicolescu)