Puşcăriaşul

Epuizat din stoc
SKU
H100303
15.60 LEI
Pe scurt
Nu e prima lui condamnare. Walter, mărunt oficial guvernamental, a mai stat în puşcărie şi după scandalul Watergate.
„Kurt Vonnegut este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari scriitori americani.“ (Graham Greene)

Walter F. Starbuck ar fi putut deveni întruchiparea visului american. Fiu al unor imigranţi săraci care au renunţat la numele est-european Stankiewicz, greu de pronunţat, tânărul a beneficiat de ajutorul unui mare industriaş, care i-a plătit studiile la Harvard.

Însă viaţa lui Walter este plină de răsturnări de situaţie şi de paradoxuri, astfel că la senectute acesta se pregăteşte să intre la închisoare. Nu e prima lui condamnare. Walter, mărunt oficial guvernamental, a mai stat în puşcărie şi după scandalul Watergate. Numai că, la scurt timp după eliberare, viaţa îi rezervă o surpriză: o reîntâlneşte pe Mary Kathleen, o iubită din tinereţe, care, deşi fără adăpost şi locuind în subteranele New Yorkului, conduce din umbră omnipotenta şi omniprezenta companie RAMJAC.

Iar după moartea ei, Walter, legatar universal al lui Mary Kathleen, va da frâu liber viselor idealiste de demult. Vise pentru care lumea nu e pregătită şi pentru care Walter va trebui până la urmă să plătească...
Mai multe informații
EdituraHumanitas Fiction
Colecție Raftul Denisei
Ediția cărții I
ISBN 978-973-689-328-5
Număr de pagini 256
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă Broşat
Data apariției 2009
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsPuşcăriaşul
Rating-ul tău
Am găsit alte produse care v-ar plăcea!