Secretul vieţii şi alte eseuri

El ia diferite forme în fiecare suflet, şi aceste forme nu sunt secrete, iar substanţa lor ultima şi eternă este mereu aceeaşi. Iar secretul vieţii omeneşti, cel general, este dorinţa de mai multă viaţă, este vijelioasă şi nepotolita sete de a fi tot ce ne-nconjoară fără a înceta să fim noi înşine, de a ne înstăpâni peste întreg Universul, fără ca Universul să ne stăpânească pe noi şi să ne absoarbă; e dorinţa de a fi altul fără a înceta să fiu eu şi de a continua să fiu eu, fiind totodată altul; este, într-un cuvânt, setea de divinitate, foamea de Dumnezeu. (Miguel de Unamuno)

Din aserţiunile unamuniene: „Al meu" îl preceda pe „eu"; E inevitabil să avem idei, dar nu trebuie să fim posedaţi de ele, căci nu e bogat cel posedat de bani, ci acela ce-i posedă; A monologa înseamnă a dialoga cu Dumnezeu; Religia mea este căutarea adevărului în viaţă şi a vieţii în adevăr, chiar ştiind că nu le voi afla cât timp trăiesc; În medicină mă poate vindeca ştiinţa medicului meu, dar în religie nu mă poate salva credinţa duhovnicului meu: în viaţa spiritului numai adevărul mă mântuieşte.

Eseurile lui Unamuno mustesc de idei. Adesea, acestea nu fac parte din demonstraţia centrală a textului - uneori paradoxala şi de nesusţinut, alteori însă surprinzător de interesantă şi corectă - ci trebuie culese din enormul mozaic de idei şi sentimente (da!) suscitate colateral şi pe care o minte ageră le sesizează cu surprindere şi încântare. În acest sens s-a spus, pe bună dreptate, că Unamuno este un incitator. Sau, cum spune el însuşi: „Am căutat mereu să agit şi, în definitiv, mai mult să sugerez decât să instruiesc. Dacă vând pâine, nu e pâine, ci drojdie sau ferment." (Grigore Dima)