Singur pe strada

“Intr-o zi de septembrie 2005, am intalnit un baiat din Romania, al carui nume nu mi-l amintesc. M-a intrebat daca puteam sa-l duc cu masina pana la o statie de autobuz. Avea treisprezece sau paisprezece ani, un zambet simpatic si era murdar de noroi pe obraz: jucase fotbal. I-am spus: «Bineinteles». Pe drum, am inceput sa vorbim. [...] in cateva minute mi-a povestit jumatate din viata lui: calatoria clandestina spre Italia; repatrierea tatalui sau, care nu a marturisit nimanui ca avea in grija un fiu; intalnirea cu un italian care l-a ajutat si cu un altul care ar fi vrut sa-l trimita la furat. «stii unde se afla tatal tau acum?» l-am intrebat. «Nu», mi-a raspuns. «Poate in inchisoare. Poate in alta tara». S-a oprit, a cautat ceva in buzunare (nu stiu ce), apoi a continuat: «Un lucru e sigur, insa. Daca nu se intoarce dupa mine, intr-o buna zi ma voi duce eu sa-l caut. Pe el sau pe bunicul...» in aceeasi seara, acasa, am inceput sa scriu povestea aceasta.” (Fabio Geda)