Cărți

Cristian Bălănean (n. 1978) este preot la Episcopia Greco-Catolică din Oradea și avocat, titularul a trei licențe și a trei masterate (drept, științe politice și teologie), autor a cinci cărți și al mai multor articole din reviste universitare, precum și un participant asiduu la conferințeleSocietății Internaționale Toma de Aquino – Secția Română, la Simpozioanele Internaționale „Școala Ardeleană” și la alte reuniuni de profil. A fost cercetător într-un program european tutelat de Academia Română și a beneficiat de un stagiu de mobilitate la Universitatea din Cambridge (2015). În anul 2017 a obținut titlul de doctor în teologie catolică al Universității din București (calificativul „excelent”), cu o teză al cărei conținut îl constituie tocmaicartea de față, intersectând mai multe ramuri din domeniile de specializare: teologia fundamentală, metafizica, epistemologia, filosofia științei și filosofia minții.

Teodor Flonta s-a născut în 1946 în satul Lupoaia, Bihor. A absolvit cursurile Facultăţii de Limbi Romanice la Universitatea Bucureşti în 1970. S-a căsătorit cu Ariella, o italiancă din Milano şi, după o şedere de 7 ani în Italia, a emigrat în Australia unde a obţinut Doctoratul la Flinders University of South Australia. A predat italiana la Flinders University şi a devenit şeful departamentului de italiană la University of Tasmania. Trăieşte în Hobart, Tasmania, împreună cu soţia Ariella, aproape de cei doi fii cu frumoasele lor familii.

Psiholog clinician. Licențiată în psihologie la Universitatea Babeș-Bolyai (cu lucrarea „Mama Borderline și copilul dezorganizat. O investigație din perspectiva teoriei atașamentului”) și master în Psihologie Clinică („Rolul figurii semnificative de atașament ca factor etiologic și de menținere a simptomatologiei borderline”). Urmează și un program de formare ca psihoterapeut în Analiză existențială și Logoterapie, SAEL România.

Roland Breeur (născut în 1966) este profesor la KU Leuven, Belgia, specializat în filozofia modernă și contemporană franceză. După finalizarea tezei de  doctorat despre Marcel Proust și studierea și publicarea unor lucrări despre Bergson, Merleau-Ponty și Sartre, Breeur își schimbă interesul de cercetare asupra  originilor modernității franceze de la Descartes la Malebranche. Astăzi, cercetarea sa se concentrează în primul rînd asupra Eticii lui Spinoza, asupra încercării de a explicita și de a pune într-o lumină serioasă ceea ce Deleuze avea în vedere prin clasificarea lui Spinoza ca anti-cartezian.

DAN SLUŞANSCHI (1943-2008), profesor la Facultatea de Filologie Clasică, Universitatea din   ucureşti, precum şi la numeroase alte facultăţi din ţară şi străinătate, a fost unul dintre cei mai însemnaţi clasicişti români. A realizat remarcabile traduceri din Platon,  Homer, Vergilius, precum şi din Emile Benveniste, Giuliano Bonfante, Pierre Grimal, Georges Dumézil. A editat opera latină a lui Dimitrie Cantemir, cum ar fi Historia Moldo-Vlachica, Bucureşti, 1983 (pentru care a primit Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei, în 1985); Vita Constantini Cantemyrii, cognomento ‘Senis’, Bucureşti, 1996; Incrementorum et Decrementorum Aulae Othmanicae Libri tres, Timişoara, 2001 (ediţie princeps). A publicat studii de specialitate, precum Le vocabulaire latin des gradus aetatum, Bucureşti, 1974; Sintaxa propoziţiei latine, Bucureşti, 1984 (ed. I); 1994 (ed. a II-a); Sintaxa frazei latine, Bucureşti, 1994; Introducere în studiul limbii şi culturii indo-europene, Bucureşti, 1987 (cu L. Wald); Du latin aux langues romanes, Wilhelmsfeld, 1991 (cu M. Iliescu), precum şi numeroase articole în reviste de specialitate. În 2003 a primit titlul de Doctor honoris causa al Universităţii din Caen – Basse-Normandie.

Wilhelm Dancă (n. 1959), preot, decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din București, profesor abilitat în domeniul filosofie și în domeniul teologie, autor a numeroase articole, studii și cărți. Membru al Academiei Române și membru al Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg.

Wilhelm Dancă (n. 1959), preot, decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică a Universității din București, profesor abilitat în domeniul filosofie și în domeniul teologie, autor a numeroase articole, studii și cărți. Membru al Academiei Române și membru al Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg.

Profesorul Rémi Brague a scris o serie impresionantă de cărți, în general de filosofie, dar și cîteva cu deschideri culturale, teologice, literare diverse. Volumul de față conține articole publicate de-a lungul anilor în revista Communio. Prin natura lor, textele cuprinse în această carte se doresc a fi accesibile unui public larg și pun în lumină ceea ce producțiile academice lasă mai greu să transpară, și anume dimensiunea credinței autorului lor. (Alin Tat, îngrijitorul ediției).

„Dumnezeu se oferă celui care i se dăruieşte. Aceasta pentru că Dumnezeu vine să-şi facă începutul în credincios. Şi face aici ceea ce nu încetează să facă în el însuşi, a se oferi prin caritate. A iubi caritatea înseamnă a schimba obiectul iubirii în subiectul său: cine iubeşte astfel iubeşte în mod unic din cauza celui pe care-l iubeşte, nu din propria capacitate de a iubi. Cine iubeşte caritatea ştie că nu iubeşte. Dar ştie deopotrivă că cel care iubeşte va putea să-l iubească. O ştie prin speranţă. Credinţa se inserează astfel în sistemul virtuţilor numite teologale, pentru a ne face să accedem la aceea care, printre ele, este şi numele lui Dumnezeu: iubirea.” (Autorul)

Autorul despre sine: „Născut în Galați (1973). Locuiesc în Spania din anul 2000. „Un om simplu, din popor, cu Facebook” – așa spune despre mine un amic cu foarte mulți ani în urmă. Observ, mă revolt, încerc să mă temperez și nu reușesc de fiecare dată. Public, comentez, conversez. Scriu și proză scurtă: „Negustorul de pipe” (2018) și „Rapel” (2020) – ambele volume apărute la Editura Herg Benet.”

Robert Sokolowski predă filozofie la Catholic University of America. A fost timp de opt ani consultant la Los Alamos National Laboratory, unde a ținut prelegerile J. Robert Oppenheimer (în 1996).

Camelia Dinu este doctor în filologie al Universității din București din 2011, conferențiar universitar la Departamentul de Filologie Rusă și Slavă, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București. Autoare a cărților Avangarda literară rusă. Configurații și metamorfoze (Editura Universității din București, 2011) și Cazul Daniil Harms. Supraviețuirea avangardei ruse (Tracus Arte, 2019). A participat la numeroase conferințe și a scris articole și cronici pe teme legate de modernism, avangardă și postmodernism în literaturile slave. Încearcă să se vindece de obsesia lui Daniil Harms.

Friedrich-Wilhelm von Herrmann, Profesor emerit de Filozofie la Universitatea din Freiburg, a fost asistentul lui Eugen Fink (din 1961 în 1970) și ultimul asistent privat al lui Martin Heidegger (din 1972 în 1976). Din voința lui Heidegger, a fost desemnat responsabil științific principal al Gesamtausgabe, a căror publicare a început în 1975. Printre publicațiile sale: Die Selbstinterpretation Martin Heideggers (Hain, 1964); Subjekt und Dasein. Interpretationen zu Sein und Zeit (Klostermann, 2004³); Augustinus und die phänomenologische Frage nach der Zeit (ibi, 1992); Wege ins Ereignis. Zu Heideggers Beiträgen zur Philosophie (ibi, 1994); Descartes’ Meditationen (ibi, 2011); Leibniz. Metaphysik als Monadologie (Duncker & Humblot, 2015).

Francesco Alfieri profesor de filozofie la Universitatea Vita-Salute San Raffaele (Milano). În 2016 a fost numit de Prof. Friedrich-Wilhelm von Herrmann asistentul său privat. De asemenea, colaborează împreună cu Prof. Guy van Kerckhoven la ediția critică a operelor lui Eugen Fink editate de Karl Alber. Face parte din Comitetul editorial al Colecției «Obras de Edith Stein» (Operele lui Edith Stein în limba portugheză). Este director științific al ediției critice în limba italiană a Opera Omnia a lui Hedwig Conrad-Martius la editura Morcelliana (Brescia). În 2015, la editura Ratio et Revelatio, a publicat monografia Problema individualității: prezența lui Duns Scotus în gîndirea lui Edith Stein.

Această carte este prima tratare amplă a fenomenologiei husserliene a conștiinței timpului. Prin analizele detaliate ale textelor lui Husserl, dintre care unele publicate doar de curînd în limba germană, Nicolas de Warren examinează atît felul în care Husserl tratează conștiința timpului, cît și semnificația acesteia pentru concepția sa privitoare la subiectivitate. Pornind de la psihologia descriptivă a lui Franz Brentano, autorul urmărește dezvoltarea gîndirii lui Husserl în legătură cu problema timpului, oferind totodată și o situare a acesteia în cadrul proiectului transcendental husserlian ca întreg. Unele discuții vizează, de asemenea, importanța conștiinței timpului pentru alte teme ale fenomenologiei, cum ar fi experiența perceptuală, imaginația, amintirea, conștiința de sine, întruparea și conștiința celorlalți. Rezultatul este o investigație edificatoare a felului în care și a motivului pentru care Husserl a considerat întrebarea privitoare la conștiința timpului ca fiind provocarea cea mai dificilă, dar și cea mai centrală, dintre toate cele relevante pentru excepționalul său demers filosofic.

Meditațiile despre Crăciun sînt răspunsurile mele interioare la provocările evenimentului Întrupării, răspunsuri pe care le-am pregătit folosindu-mă de intuițiile unor Părinți ai Bisericii, filozofi, teologi, scriitori și artiști. Asemenea meditației introductive și celei finale, celelalte din cuprinsul volumului au un caracter filozofic, teologic și literar. Prima meditație poate fi subintitulată „Crăciunul filozofilor”, pentru că propun aici o analiză scurtă a modului în care s-au raportat cîțiva filozofi moderni și contemporani la sărbătoarea Nașterii Domnului. Printre aceștia se numără: Georg Friedrich Hegel, Jean-Paul Sartre sau Edith Stein. Ultima meditație are un caracter literar specific, pentru că este o analiză teologico-literară a ideii de Crăciun la poetul Vasile Voiculescu. Scopul introducerii acestui text este evidențierea specificului sărbătorii Crăciunului în România, țară punte între Orient și Occident, deci punerea în lumină a Crăciunului din creștinismul oriental.

Neîndoielnic, păstrarea echilibrului dintre latura sacră și cea profană a Crăciunului ține de misiunea instituțiilor religioase, a Bisericii. Astăzi fenomenul secularizării pare mai puternic decît rezistența sacrului din educația ce se propune în familie sau în școli. Se scriu cărți alarmiste, se publică studii, cifre și tendințe îngrijorătoare în ceea ce privește viitorul nu doar al sărbătorii Crăciunului, ci și al creștinismului ca atare. Totuși, istoria religiilor și, în special, istoria creștinismului nu încurajează disperarea. Nu mai vorbesc de credința și rugăciunea din inimile celor ce cred, care se transformă pe ei înșiși în bastioane ale rezistenței de neînfrînt. (Wilhelm Dancă)

Priviți prin lupa doamnei Geta Dumitriu, puritanii apar într-o lumină plăcută, fermecătoare chiar. Socotiți adesea habotnici, ba chiar eretici, într-o sumedenie de contexte eclesiale, acești creștini protestanți reformați ne sînt zugrăviți în culori realiste, atît în sînul Bisericii Angliei, cît și pe tărîm american. Tocmai am lăsat din mînă o carte frumoasă, scrisă fără patimi confesionale sau partizanate dogmatice; o carte în care istoria Bisericii se îmbină natural cu o teologie înțeleasă temeinic și prezentată într-o manieră uluitor de francă – și, totuși, caldă, îmbietoare, vădit încurajatoare (cu atît mai mult cu cît evidențiază frust, dar categoric, rolul vital al femeilor puritane în dezvoltarea istorică și dogmatică a întregii confesiuni). Mă văd nevoit să recunosc – nu cu puțină încîntare – că o carte bună, cum e cea de față, nu e în primul rînd apanajul cercetătorului specializat, ci mai degrabă a celui interesat. Corneliu C. Simuț

Geta Dumitriu

Absolventă, promoţia 1959, a facultăţii de filologie (secţia engleză) a Universităţii Bucureşti, a luat doctoratul în 1973 cu o teză din literatura americană (Henry James). Profesor titular la Universității București pînă în 2004, a predat cursuri de literatură engleză şi americană. Din lucrări: American Literature. The Nineteenth Century, TUB, 1985; Tangled Selves. A Study of American Fiction in the 1890s, EUB, 1998. A colaborat la mai multe volume publicate în ţară şi străinătate. Autoare de prefeţe şi postfeţe pentru opere din literatura americană şi engleză transpuse în româneşte.

Prin publicarea antologiei Filosofia americană, cititorul dispune, pentru prima oară în limba română, de o culegere de scrieri reprezentative din filosofia americană, de la origini pînă în prezent. Antologia a fost proiectată inițial în două volume, primul – cuprinzînd texte din filosofia americană clasică – fiind publicat în 1999 (Editura All, București). Volumul al doilea urma să cuprindă texte din filosofia americană contemporană, însă scrierile selectate nu au putut fi cuprinse în două volume. Ordinea în care a fost gîndită noua serie filosofică americană prevede publicarea selecției de texte contemporane în două volume (A și B), urmînd ca, în final, să fie reeditat volumul apărut la editura ALL, dînd astfel posibilitatea consultării împreună a celor trei volume.
Traducerea a fost realizată, în ordine alfabetică, de către Adrian Ciupe, Adriana Fekete, Cristina Inoan Tapalagă, Eugenia Irimiaș, Marius Jucan, Delia Marga, Ștefan Oltean, Maria Petruț, Emilia Plăcintar, Delia Popescu, Teodora Popescu, Virgil Stanciu, Mariana Toma. (Delia Marga)

O nouă ediție a unuia dintre textele filosofice fundamentale, care a marcat decisive dezvoltarea filosofiei moderne, continuînd să alimenteze gîndirea filosofică contemporană. Ediția revizuită conține și trei texte inedite în limba română.
„Cînd citeşti cărţile lui Hume, te cuprinde mirarea că, după el, atîţi filosofi, între care unii de mare prestigiu, au putut să scrie atîtea obscurităţi şi să găsească, pentru ele, cititori recunoscători. Hume a influenţat în mod durabil dezvoltarea celor mai buni filosofi de după el” (Albert Einstein).

David Hume (1711-1776), filosof, istoric si economist, reprezentant al Iluminismului britanic. Considerat părintele scepticismului modern, a fost un critic al oricărui fel de gîndire dogmatică. Este mai ales cunoscut pentru poziţiile sale originale privind cauzalitatea, identitatea personală, etica şi teoriile politice. Printre scrierile sale cele mai importante se numără: Tratat asupra naturii umane (1739), Eseuri morale si politice(1741), Cercetare asupra intelectului omenesc (1748), Cercetare asupra principiilor moralei (1751), Istoria Angliei (1754), Istoria naturală a religiei(1757), Dialoguri asupra religiei naturale (postume, 1779).

Paginile dense și precise pe care Teodor Baconschi le consacră sfinților-mimi și nebunilor întru Hristos descriu un tip ideal, realizat prin mijlocirea unor experiențe particulare. Rîsul și deriziunea sînt armele acestor oameni spiritualizați, care desfid lumea din iubire față de Dumnezeu, ironizează cu smerenie puterea structurilor ecleziastice, așa cum denunță, de dragul autenticității, pietatea conformistă. Hohotele lor – pe care mulți le asociază prea ușor cu grosolănia sau țicneala – atestă, înainte de orice, deplina lor libertate de copii ai lui Dumnezeu. (Michel Meslin)

Cititorul acestei cărți va descoperi o viziune proaspătă, mai puțin sever-hieratică, asupra creștinismului bizantin, definit prin simțul unei sacralități deschise, care nu se opune și nici nu se substituie profanului. Teodor Baconschi ne ajută poate să presimțim – și deci să regăsim – acel mod de a fi „aureolat de voioșie”, al cărui secret părea pierdut. (Olivier Clement)

Volumul de faţă reuneşte trei texte (traduse acum pentru prima dată în limba română), pe care le prezentăm într-o ordine ce nu reflectă cronologia scrierii lor: Giordano Bruno, De uinculis in genere (1588), Desiderius Erasmus, Panegyricus ad Philippum (1504) şi Institutio principis Christiani (1516). Ele stau sub semnul tehnicilor de manipulare – ca teoretizare, în micul tratat al lui Giordano Bruno, şi exemplificare, în cele două scrieri ale lui Erasmus, care aspiră implicit să-l modeleze pe Filip cel Frumos printr-un elogiu amplu şi, un deceniu mai tîrziu, să-i pună dinainte fiului acestuia, viitorul împărat Carol Quintul, o „oglindă” (de tipul Fürstenspiegel) a principelui ideal, capabil să îşi modeleze la rîndul său supuşii prin pilda propriului său comportament, atent studiat.
Citirea celor două opuscule erasmice prin prisma „înlănţuirilor” lui Bruno poate oferi o perspectivă care le sporeşte interesul, adăugîndu-se calităţilor recunoscute ale textului (literare, istorice şi politice). Pe de altă parte, micul tratat al lui Bruno (inclus de editori în Opere magiche şi elogiat de comentatori pentru îmbinarea într-o structură unică a magiei, erosului şi mnemotehnicii) este de o densitate care îl recomandă ca o lectură în sine. (Ioana Costa)

Este uimitor că atît de mulți oameni de știință, filosofi și teologi cred că există un conflict serios între știință și religia teistă. În această superbă carte, cel mai de seamă filosof al religiei lămurește, cu inteligența și perceptivitatea caracteristică, de ce nici unul dintre motivele principale pentru credința că există un astfel de conflict nu are nici pe departe succes. (Michael Bergmann, Profesor de filosofie, Purdue University)

Alvin Plantinga (n. 1932) este un filosof analitic american, profesor emerit de filosofie John A. O’Brien la Universitatea Notre Dame. Foarte cunoscut pentru scrierile sale de filosofia religiei, epistemologie, metafizică, este autor al cărţilor God and Other Minds (1967), The Nature of Necessity (1974), Essays in the Metaphysics of Modality (OUP, 2003) şi Warranted Christian Belief (OUP, 2000).

Una dintre marile acuze aduse de-a lungul istoriei comunităților evreiești din diferite țări europene este mimetismul. Dorința mimetică firească de la baza oricărei integrări individuale sau de grup într-o societate-gazdă s-a întors împotriva celor care, păstrându-și identitatea, au știut să se adapteze „prea bine”, și chiar să se „confunde” în mediul social. În diferite momente istorice, acest mimetism a provocat tensiuni uriașe care au condus la crize sociale majore, discriminări, violențe, pogromuri și răul suprem, Shoah. Aplicând teoria „țapului ispășitor” a lui Réné, Alberto Castaldini, specialist de nivel academic în evoluția diasporei evreiești în Europa, aduce în prim plan multitudinea de factori interni și externi comunității evreiești care au contribuit la apariția antisemitismului, întreținerea, alimentarea și culminarea acestuia cu atrocitățile din câmpurile de concentrare. Exemplele aduse cu precădere din teritoriile italiene, informează cititorul cu lux de amănunte despre posibilele cauze care au condus la răspândirea senzației de amenințare resimțită de comunitățile locale în fața „pericolului evreiesc”, la retorica politică și manipularea maselor de către o parte a bisericii oficiale. Un eseu științific incisiv și pertinent astăzi, când revin la modă în mod periculos retorica și argumentele pseudo-științifice ale eugeniei utilizate de naziști, pentru a explica factori culturali, mai degrabă decât rasiali.

„Antisemitismul îi abate pe oameni în mod deplorabil de la efortul real care le este cerut. El le abate privirea de la cauzele reale ale răului lor – care își are sălașul în același timp în inima noastră egoistă și mincinoasă și în structurile sociale care sînt în cauzalitate reciprocă cu această mizerie morală – pentru a-i ațîța împotriva unei mulțimi inocente, asemenea unui echipaj mizerabil care, în loc să lupte împotriva furtunii, ar vrea să arunce peste bord o parte din tovarășii săi, așteptînd ca toți să încerce să se omoare unii pe alții și să dea foc vasului în care este îmbarcată omenirea visătoare.
Rasiștii rămîn tributari Vechiului Testament, iar comuniștii Noului [Testament]. Primii au extras din Scripturile evreilor, pentru a o corupe, ideea unei rase predestinate, a unui popor al lui Dumnezeu; ceilalți au primit de la Evanghelie, denaturînd-o, ideea eliberării universale și a fraternității umane”. Jacques Maritain

Cartea despre măr și moarte este un dialog pseudo-aristotelic de provenienţă arabă, care a străbătut ulterior patru culturi medievale. După tiparul socratic din dialogul Phaidon, textul repune în scenă ultima conversație a filosofului cu discipolii săi, dezvoltînd teme precum imortalitatea sufletului, lipsa de teamă a filosofului în fața morții şi valoarea supremă a filosofiei. Astfel, opusculul a contribuit la formarea unei reprezentări inedite a filosofului în Evul Mediu, mai ales fiindcă latinii au găsit în pretinsul testament al lui Aristotel un argument puternic al compatibilităţii sale cu teologia creştină.