Cărți

Filozofii încearcă mai mult decât le stă în putinţă: încearcă să sară peste propria umbră. Căci gândul lor, cel mai adesea, are orgoliul de a înţelege şi de a explica fără rest întreaga realitate. Însă realitatea, întreaga realitate, nu se lasă şi nu s-a lăsat niciodată prinsă în plasa tezelor şi teoriilor pe care filozofia – având de la începuturile ei pretenţia că este o adevărată ştiinţă – a aruncat-o peste lume.

33 de eseuri „duminicale“ agreabile şi uşor de citit, trecând cu graţie de la subiecte banale, aproape frivole, la teme grave sau dificile; de la o celebră reclamă de şampanie la extazul religios.

Vom descoperi în această carte cine au fost „germanofilii“, care le-au fost argumentele, cum au acţionat în timpul ocupaţiei germane şi cum au supravieţuit politic şi intelectual după triumful oarecum neaşteptat al adversarilor lor.

Dacă cercetarea fenomenologică are o anumită intuiţie mai mult sau mai puţin vagă a direcţiei în care se îndreaptă, ea nu ştie dintru început unde anume va ajunge, unde anume o vor ghida întrebările. Ca în Călăuza lui Tarkovski, cercetătorul aruncă înaintea sa întrebarea şi apoi o urmează, înaintând oarecum în necunoscut, în orizontul neştiut pe care întrebarea îl deschide.

Urmărind receptarea fiecăreia dintre cele Zece Porunci din epoca biblică până în pragul anului 2000, André Chouraqui constată că aceste legi de căpătâi ale lumii nu au fost niciodată pe deplin înţelese şi aplicate. Scopul lor – de a-l împăca pe Om cu omenescul şi cu Divinitatea – trebuie îndeplinit explicându-le mereu, fără ocultări şi deformări, ci cu grija de a le păstra autenticitatea originară.

Democraţia în deficit reprezintă una dintre primele încercări cuprinzătoare de a aplica principiile analizei opţiunilor publice la teoria şi politica macroeconomice.

Jean Sévillia, autorul faimosului eseu Corectitudinea istorică, revine acum cu pandantul acestuia, Incorectitudinea istorică.

Subtil şi, intelectualmente, sprinten, chibzuit şi descurcăreţ, asemenea miticului Ulise, autorul ştie de unde porneşte (invenţia politicii înaintea cetăţii, cu un război aşa cum îl duc aheii) şi unde vrea să ajungă (democraţia modernă).

„Interesant mi se pare că această poezie a concretului, cu sugestii olfactive şi tactile, este, în acelaşi timp, şi o poezie a suavului dematerializat, a efluviilor celor mai subtile. Îngerii rătăcesc printre legume.“ (Nicolae Manolescu)

„Îndemn pe cititor să se cufunde în lectura cărţii, care nu e numai interesantă şi adesea hazlie, ci şi cu adevărat pasionantă.“ (Neagu Djuvara)

În realitate, un om întreg şi o societate sănătoasă au nevoie în acelaşi timp de beneficiile subzistenţei şi de cele ale reflexiei, de şosete şi vise, de pâinea zilnică şi de utopii. În Est, ne lipsesc, deocamdată, şi unele, şi altele.

„Cu Platon începe ceva cu totul nou: sau, cum se poate spune cu egală îndreptăţire, începând cu Platon constatăm că le lipseşte filozofilor un anume lucru esenţial, în comparaţie cu cei integraţi în acea Republică a Geniilor cuprinzându-i pe cei care au trăit între Thales şi Socrate. (Friedrich Nietzsche)

Despre știrea care urmează se spune că a câștigat prestigiosul "Premiu Pulitzer": În metrou, un tânăr i-a oferit locul său unei doamne în etate. De emoție, doamna a leșinat. Când s-a trezit din leșin, doamna i-a multumit tânărului. De emoție, tânărul a leșinat.

„Îmi cunosc soarta. Cândva se va lega de numele meu amintirea a ceva monstruos – a unei crize cum nu a mai existat pe pământ, a celei mai profunde ciocniri de conştiinţe, a unei decizii conjurate împotriva a tot ceea ce se crezuse, se ceruse, se considerase sfânt până atunci. Eu nu sunt om, eu sunt dinamită.“ Friedrich Nietzsche

„Capitalismul. Logica libertăţii este o carte excepţională, iar eu sunt încântat de faptul că publicul român beneficiază de ea. Confruntarea dintre capitalism şi intervenţionism constituie dezbaterea esenţială a epocii noastre, prin efectele pe care le are asupra vieţii fiecăruia dintre noi. Bazându-se pe o analiză economică dintre cele mai riguroase, precum şi pe principii etice universale, acest volum ne pune la dispoziţie instrumentele intelectuale cu ajutorul cărora poate fi înţeleasă funcţionarea unei societăţi a oamenilor liberi.“ (Pascal SALIN, profesor emerit de economie la Universitatea Paris-Dauphine, fost preşedinte al Societăţii Mont Pèlerin)

Volumul de fata cuprinde scrisorile lui Ludwig Wittgenstein catre Bertrand Russell, G.E. Moore, Paul Engelmann si Ludwig von Ficker, din perioada genezei lucrarii Tractatus Logico-Philosophicus si pana la inceputul anilor '20, cand, dupa mai multe incercari nereusite, cartea a vazut in sfarsit lumina tiparului.

Sunt antologate aici, deopotriva, doua texte timpurii care preceda dezvoltarile logice din Tractatus. Menite a fi citite exclusiv de Bertrand Russell, ele pot fi la fel de bine socotite ca fiind tot niste scrisori. „Introducerea“ lui Russell la Tractatus apare de asemenea, acum, in traducere romaneasca.

In toate aceste texte, puse laolalta, transpare legatura - atat de vie la Wittgenstein - dintre problemele logicii si fundalul lor existential.

„Dar cum pot eu sa fiu logician, daca nu sunt inca om? Trebuie, mai intai de toate, sa ma clarific pe mine insumi!“

„Opera mea consta din doua parti: din ceea ce se afla scris in ea si din tot ceea ce nu am scris. Si tocmai aceasta a doua parte este cea importanta.“ - Ludwig Wittgenstein

Cinci portrete extraordinare – doica, mama, tatăl, sora şi guvernanta – „pentru o autobiografie pe care nu o voi scrie niciodată“, spune autorul. De fapt, prin intermediul persoanelor care l-au însoţit, Gregor von Rezzori (născut în 1914) îşi povesteşte prima parte a vieţii, petrecută în bună măsură la Cernăuţi, în Bucovina, magnifica provincie de margine a imperiului chezaro-crăiesc, intrată după 1918 în componenţa regatului român.

Cercetări logice II. Cercetări asupra fenomenologiei şi teoriei cunoaşterii (partea a doua) cuprinde cercetările 3,4 şi 5. 

Alte lucrări de Edmund Husserl în aceeaşi colecţie:

Cercetări logice, vol. 1: Prolegomene la logica pură;

Cercetări logice, vol. 2: Cercetările I şi II;

Idei privitoare la o fenomenologie pură şi la o filozofie fenomenologică. Cartea întâi;

Criza ştiinţelor europene şi fenomenologia transcendentală;

Experienţă şi judecată.

„Genealogia fenomenologică a logicii descoperă că domeniul logicului este, în realitate, mult mai amplu decât cel tratat de logica tradiţională până acum, dezvăluind totodată temeiurile de esenţă ascunse din pricina cărora s-a produs o atare îngustare – şi ea face acest lucru tocmai întorcându-se la originile a ceea ce este numit «logic» în sens tradiţional.“ (Edmund HUSSERL)

Lucrez într-o casă de nebuni – o carte-remediu pentru balamucul din birouri şi firme

„Când am ajuns dimineaţa în firmă, nu ne-a venit să credem: pe fiecare birou se afla câte un cadou frumos ambalat. Se vedea că era o carte. Angajaţii au citit întâi felicitarea de Crăciun: «Ce pot şoarecii noi putem şi mai bine -să ne schimbăm! Ne doresc tuturor un an financiar bun, iar vouă, o petrecere frumoasă de Crăciun!» Cadoul era un fel de ABC al managementului: Strategia şoarecilor pentru manageri. Lectura asta avea cam tot atâta în comun cu realitatea ca un pom cu un pomanagiu.“

Romanul Mihaelei Petculescu este de fapt o prezentare în «pildă». Pentru cei care sunt comozi, el va fi doar o fascinantă reconstrucţie istorică, făcută cu o ieşită din comun acribie. Reconstrucţia unei epoci agitate, fără milă, fără şovăieli sentimentale. S-ar mai putea zice că a fost o «epocă de tranziţie». Iar aici cred că poate fi
aflată cheia romanului. Anecdotic se spune că după alungarea din Rai, Adam ar fi spus Evei, «trebuie sa fim prudenţi căci ne aflăm intr-o perioadă de tranziţie».

Volum câştigător al Concursului de Debut Literar UniCredit (proză scurtă), ediţia a V-a, 2012

„Volumul O junglă ca toate celelalte cuprinde o duzină de povestiri bine strunite, care evoluează, cu o anumită graţie a schimbării de sens, între parabola şi anecdota politică, între fabula livrescă şi falsa biografie, între schiţă şi poemul oniric. Toate aceste istorii stranii aparţin unui miniaturist al prozei scurte, celui care poate spune multe folosind foarte puţin.“ (Marius CHIVU)

Volum câştigător al Concursului de Debut Literar UniCredit (proză scurtă), ediţia a V-a, 2012

Construite minuţios în jurul unui „ierbar de întâmplări nefolositoare“ din existenţa cotidiană a câtorva personaje pe care (avem impresia) le-am putea cu toţii întâlni „prin cartier“ sau... „la bloc“, povestirile din Amintiri din casa scării ne poartă de fapt către un dincolo al vieţii obişnuite: o lume unde, printr-o întorsătură comic-absurdă, printr-o minimă alienare, personajele îşi pierd identitatea, minţile sau chiar mor taman înainte de a-şi atinge mărunt-semnificativele scopuri.

„Imaginea pe care ne-o facem despre noi înşine este mincinoasă, valoarea pe care o atribuim realizărilor noastre este discutabilă, actele pe care ni le-a dictat conştiinţa au alt sens decât cel intenţionat. Tot ceea ce facem, tot ceea ce ştim sau credem este interpretabil, iar autointerpretările sunt a priori eronate. Altfel spus, chiar dacă ne înarmăm cu chei care funcţionează, nu înseamnă că avem cu adevărat acces la ceea ce căutăm."(Ilina GREGORI)

Şi în al doilea volum al amintirilor sale, Radu Rosetti, elogiază, cu pietate filială, harul de povestitori al părinţilor săi. Pe sine se ignoră, dar, dacă astăzi putem reconstitui copilăria unui fiu de boier moldovean, împrejurările în care a fost crescut educat şi instruit, dedesubturile luptei pentru unirea principatelor, culisele domniei lui Al. I. Cuza, o putem face pentru că de fapt Radu Rosetti, scriind, s-a îngrijit să nu piardă vreun „amărunt“ semnificativ nici despre vremurile care i-au fost povestite, nici despre vremurile pe care le-a trăit el însuşi.

„Tot căutînd ce nu e de găsit, am reuşit chiar mai bine decît dacă am fi găsit ceva. Miile de lumi şi de fiinţe inventate din toate piesele prin jocul imaginaţiei umane nu sunt cu nimic mai prejos, în ce priveşte bogăţia şi varietatea lor, decît lumile şi fiinţele adevărate. Am creat galaxii imaginare care participă la viaţa noastră. Ireale? Să nu ne grăbim cu o asemenea afirmaţie. Nimic nu e mai real, mai durabil, mai determinant decît imaginarul, vis colectiv al umanităţi.“ (Lucian BOIA)

Care este ADN-ul unui om care a condus, până nu demult, DNA-ul? Cum pot locui un familist şi un justiţiar în aceeaşi piele? Cât de uşor poţi trece de la dosarele marilor corupţi la cărţile care te zidesc an de an şi lună de lună? Cum rezişti timorărilor, insultelor şi ameninţărilor? Din ce stofă trebuie să fii croit ca să nu abdici de la convingeri şi principii? Şi care e, la urma urmelor, preţul adevărului?

„Cred că Platon a scris dialogul Theaitetos sub deviza lui «ce-ar fi dacă»: «Ce-ar fi dacă am omite deliberat teoria Formelor? Oare, în absenţa ei, am putea: a) respinge relativismul senzualist al lui Protagoras şi al altora care susţin că «ştiinţa este percepţie»; b) oferi o altă definiţie rezonabilă pentru ştiinţă?»". (Andrei CORNEA)

Inventar al temelor modernităţii, cartografie a lumii intelectuale, trecere în revistă a lipsurilor de care suferă cunoaşterea şi a bolilor minţii umane, Cele două cărţi despre excelenţa şi progresul cunoaşterii constituie, în acelaşi timp, un manifest al conlucrării şi cooperării între spiritele active ale Europei. Această scriere definitorie a umanismului renascentist oferă proiectul unei culturi instituţionale fundamentale pentru dezvoltarea ştiinţei europene şi pentru afirmarea importanţei perene a filozofiei. Arareori ni se iveşte ocazia întâlnirii cu o operă care să ofere imaginea fidelă a unei epoci, vădind, totodată, valoare filozofică universală.