Istorie & Politologie

Romania si lumea in schimbare. Studii si analize Uneori, istoria este vazuta doar printr-o secventa evenimentiala, fara inscrierea ei in tot complexul de schimbari cuprinse in interdependentele care au generat-o si in consecintele de pe palierul interconectivitatilor locale, regionale, globale. Caci istoricul trebuie sa fie atent permanent la redarea evolutiei sociale, a dinamicii istorice nu doar ca succesiune cronologica, ci si ca suita de schimbari, transformari economice, politice, sociale, culturale, tehnologice etc. care se manifesta inlantuite, iar nu separat. Studiile si analizele de fata argumenteaza afirmatiile anterioare prin puterea exemplificarii reconstituirii istoriografice si a scrierii istoriei bazate pe fapte, ganduri, intamplari din ultimul secol.

In timpul procesului organizatiei anticomuniste nasaudene, discreditant denumite de catre presa de dezinformare din epoca "Sumanele Negre", din luna noiembrie 1946, Iuliu Maniu, audiat in calitate de martor, a fost intrebat de Avocatul Apararii ce crede Domnia Sa despre fratii Pop si daca ii considera capabili de complot pentru distrugerea unitatii statului. Raspunsul a fost prompt: "Absolut exclus! Noi, ardelenii, am facut Unirea cu Romania pe veci!" - Mircea Gelu Buta

Limita orientală a Europei Centrale se socoate cam linia dusă de la vărsarea fluviului Niemen în Marea Baltică la gurile Dunării. România se află în cuprinsul acestui ţinut, strâns legată de Carpaţi, şira de munţi care străbate Europa Centrală. Prin adânci linii de fractură, ca şi prin cel mai de seamă fluviu al Europei, România este despărţită de Peninsula Balcanică, în care adesea, dar pe nedrept, este reprezentată în atlasele străine. Ţara noastră nu e legată de Europa Centrală numai prin arhitectura pământului ori prin condiţiile climaterice, ci şi prin mare parte din evoluţia ei istorică. Se află însă la limita extremă a Europei Centrale, ca şi Polonia ori o parte din Germania. Nu poate fi deci lipsită de influenţa climei răsăritene, după cum nu a rămas neatinsă de valurile popoarelor mereu agitate, venite din inima Asiei. În toate privinţele, fizice, biologice şi istorice se află la o răscruce de drumuri.

Timp de 135 de ani, între 1567 și 1702, cu mici întreruperi, aici s‑au tipărit texte de referință pentru scrisul românesc, Alba Iulia fiind, în ordine cronologică, după Târgoviște, Sibiu și Brașov, al patrulea centru din spațiul românesc medieval și al modernității timpurii profilat pe editarea cărților cu caractere chirilice. Ceea ce a conferit însă o individualitate distinctă acestui centru tipografic a fost prezența câtorva personalități în jurul cărora s‑a coagulat acti­vitatea editorială în diferite perioade: mitropolitul Simion Ștefan, popa Ioan Zoba din Vinț și Mihai Iștvanovici, ultimul și în calitate de tipograf.

,,Spre deosebire de mecanicismul manipulator al celor mai multe scrieri de acest gen, cartea lui Jochen M. Richter o consider a fi nu doar originală, dar și provocatoare. Originală deoarece autorul a adus în prim-plan opinii ale unor persoane implicate în procesul extinderii UE și al negocierilor de aderare a României, iar nu formulările criptate ale rapoartelor insti­tuțiilor din Bruxelles, care, se vede și din spusele multor intervievați, conțineau frecvente jocuri de limbaj ale unor interese diferite. Provocatoare pentru că lucrarea, pe care editura clujeană Școala Ardeleană o publică în limba română, arată că o cercetare științifică serioasă a procesului aderării României la UE ar aduce nu doar o cunoaștere suplimentară, dar, mai ales, o înțelegere mai bună a ceea ce a fost și ce rezultate putea oferi poporului român șansa aderării și integrării europene." Vasile Puscas

Literatura monografica istorico-geografica din secolul al XVIII-lea abunda in descrieri alegorice ale peisajului transilvanean. Prin intermediul hartilor Marelui Principat al Transilvaniei, figurile peisajere ale acestuia au stat sub semnul imaginatiei autorilor acestor monografii, harta fiind vehiculul semiotic al posibilei alegorii. Raportul dintre natura si identitatea teritoriala, dintre spatiul fizico-geografic si configuratiile peisajere ale unei natiuni sau ale unui popor stau sub imperiul alegoriei si metaforei. Harta Transilvaniei din secolul al XVIII-lea este redata la nivelul imaginarului livresc si colectiv sub forma unei alegorii inspirate de forma acestei harti si alimentata puternic de o noua sensibilitate a naturii si peisajului a omului acestui secol si, in cele din urma, de o noua raportare patrimoniala si afectiva la spatiul natal al Transilvaniei. Consolidarea unui sentiment patriotic, ca dragostea fata de pamantul natal, presupune afectiune, proximitate, apartenenta si chiar sublimarea, la nivelul alegoric si metaforic, a spatiului transilvanean, ale carui contururi fertilizeaza imaginatia de inspiratie livresca a colectivitatii. Transilvania, in forma unui principat autonom din componenta Imperiului Habsburgic din anul 1765, a fost cartografiata prin intermediul mai multor harti incepand cu 1711, harti al caror contur au inspirat alegoric formula Transilvania are forma inimii ("Transilvania forma cordis").

Onorata Adunare Nationala! Istoria ne-a invatat sa credem in adevarul cuvintelor, ca n-ai sa astepti nimic de la imparatii straini, nici de la fiii altor neamuri. Bine poti sa astepti singur numai de la propriile tale puteri. Dovedindu-ni-se acest adevar peste orice indoiala, datoria noastra nu poate fi alta decat sa cercetam, cu cea mai mare grija, unde gasim intreaga forta proprie, care ne poate mentine in viitor si ne poate garanta marirea si gloria Neamului pentru totdeauna. - Iuliu Maniu

Acum, la Satu Mare, unde Lucaciu a luptat si a suferit atat, rasare ca din pamant figura din bronz a Leului de la Sisesti si parca ar voi sa zica: — Eu, care am creat afirmarea romaneasca aici, voi veghea ca ea in veci sa nu fie stirbita… (TIRON ALBANI)

Ultima mea Vointa! Unicul dor al al vietii mele este sa-mi vad Natiunea mea fericita, pentru care, dupa puteri, am si lucrat pana acum, durere, fara mult succes, dar tocma acum cu intristare vad ca sperantele mele si jertfa adusa se prefac in nimic. Nu stiu cate zile mai pot avea. Un fel de presimtire imi pare ca mi-ar spune ca viitorul este nesigur. Voiesc dara si hotarat sa dispun ca dupa moartea mea toata averea mea miscatoare si nemiscatoare sa treaca in folosul Natiunii si intru ajutorul infiintarii unei academii de Drepturi, tare crezand ca luptatorii cu arma legii vor putea scoate drepturile Natiunii noi.

Analizând viața lui Avram Iancu la lumina unei informații mai cuprinzătoare, istoria critică nu poate decât să confirme voința sa neînfrântă de a izbândi drepturile națiunei și dragostea nețărmurită față de poporul din munții cei mai săraci ai Ardealului. A fost reprezentantul cel mai de seamă al revoluției române și un veritabil erou al poporului, ale cărui virtuți le-a făcut să strălucească peste veacuri, ca o pildă vie urmașilor iubitori de patrie și ca un izvor luminos de mândrie națională. (SILVIU DRAGOMIR)

În procesul de formare și amplificare a unui „naționalism minoritar”, fără acces la putere, fără un stat al lor, românii din Transilvania au recurs la singura modalitate pe care o aveau: asocierea și luarea destinului în propriile mâini. Istoria îi îndemna astfel să aleagă drumul spre înfăptuirea practică a ceea ce noi numim Agenda Națională. Cultivarea acesteia a oferit, prin urmare, suportul solid al identității naționale. (LIVIU MAIOR)

Studiile si cercetarile istoriografice ale lui T.M. Islamov si T.A. Pokivailova despre atitudinea Moscovei si a Cancelariilor altor Mari Puteri fata de Transilvania in secolul al XX-lea au fost cunoscute de catre istoricii romani ai epocii contemporane prin cateva fragmente incluse in unele publicatii de specialitate. Ii datoram Profesorului Universitatii clujene Onufrie Vinteler, bun cunoscator al istoriei aceluiasi subiect si al limbii ruse, aceasta editie in limba romana a lucrarii celor doi istorici mentionati si, in felul acesta, posibilitatea ca modul de abordare, de catre istoriografia rusa a zilelor noastre, a unei teme sensibile de istorie romaneasca sa fie cunoscut si de publicul larg din Romania. Documentata in arhivele istorice rusesti si corelata cercetarilor istoriografice internationale, cartea aduce clarificari importante si interpretari interesante ale implicarii Moscovei in proiectia unei asa-numite "probleme transilvane" in desfasurarea unor episoade ale istoriei central-est europene si europene din ultimul veac. Cititorul de astazi al acestei lucrari poate intelege mai bine cum a fost creata si utilizata "chestiunea Transilvaniei" in elaborarea unor politici regionale de catre Rusia/URSS, dar si de alte Mari Puteri. Cunoasterea obiectivelor si mecanismelor prin care acei actori internationali s-au raportat la Transilvania si Romania, dar si la alte state din zona noastra, ne poate oferi lectii clare daca avem curajul sa ne gandim cu seriozitate la viitor. - Vasile Puscas

Cu o prefață semnată de Prof. univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan

Pe copertă: Gustav Klimt, Copacul vieții, 1905

Colecţia Noua Spiritualitate este coordonată de Dumitru Constantin-Dulcan.

Cartea scrisă de Eleodor Gh. Bistriceanu este o adevărată enciclopedie care ne vorbește, pe baza experimentelor științifice, despre universul cognitiv, nebănuit de interesant, al lumii fără grai articulat. Ea este rezultatul unui lung travaliu intelectual efectuat cu o remarcabilă cultură și cu inteligență, cu o afecțiune și o devoțiune de o rară noblețe pentru toate ființele cu care coabităm pe această planetă. Scriind această carte, intenția autorului este aceea de a stabili o relație de respect între noi și animale, de a înțelege o parte din misterul lor, care, indiscutabil, este și al nostru. Neînțelegerea rostului lor a avut consecințe iremediabile, prin dispariția multor specii de animale. Dacă nu vom ține seama de aceste avertismente, ultima specie care va dispărea, spun toți comentatorii acestui fenomen, va fi cea umană. Citiți cu răbdare această carte minunată, care vă va marca și vă va transforma profund. (Dumitru Constantin-Dulcan)

Ediția a doua, revăzută
Pe copertă: Bartolo di Fredi, Adorația Magilor (circa 1380)

Adrian Popescu este și autorul unor volume de proză, Tânărul Francisc (1992) și Cortegiul magilor (1996), unde reia, în stilul unei hagiografii romanțate, biografia Sfântului Francisc ori rescrie romanesc tema călătoriei inițiatice a celor trei magi, într-un discurs narativ reușit. (Raluca Dună)

* * *

În Cortegiul magilor e reluat motivul poemului ce deschide volumul Călătoria continuă: drumul celor trei magi spre Betleem. Narațiunea are candoare și pitoresc necontrafăcut. (Dinu Flămând)

* * *

O fermecătoare poveste de Crăciun, care ar putea face înconjurul planetei dacă ar fi tradusă cu artă în limbi de circulație, este Cortegiul magilor (1996). Autorul istorisește călătoria întreprinsă de „cei trei magi”, Balthazar, Melchior și Gaspar, la Ierusalim și apoi la Betleem, în scopul de a se închina nou-născutului Isus... Faptele sunt relatate la persoana întâi din perspectiva servitorului lui Balthazar. (Alex. Ștefănescu)

Î.P.S. Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania a fost o personalitate multilaterală, care a lăsat urme adânci și nepieritoare în toate domeniile sale de activitate. Puține persoane, încă din tinerețe, încearcă cele mai diferite sfere de preocupări. Printre acestea se numără și eruditul Valeriu Anania. După ce, în anul 1943, își ia bacalaureatul, devine student la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Opera sa literară, în proză sau poezie, este apreciată și în prezent. Un efort titanic de informare și de scriere i-au cerut diortosirea și adnotarea Sfintei Scripturi, o „muncă de ocnaș” care a durat un deceniu. Tocmai în acea perioadă, contactele noastre au fost cele mai frecvente și mai prolifice. Sincer spun că orice cuvânt pronunțat de Preasfinția Sa îl savuram, mă delecta. Mereu mă gândesc: oare de ce oameni de seamă trebuie să sufere atât? (Onufrie Vințeler)

ANTONI CLAPÉS I FLAQUÉ (Sabadell, 1948) scrie poezie și texte despre poezie din 1964. Își consideră propria operă ca un lung poem, ca o meditație asupra ființei și a devenirii, cu un interes clar asupra aspectelor legate de scris, limbaj, timp, memorie, tăcere și, în mod special, lumină, atât ca și concept fizic, cât și metafizic. Traduce poezie din franceză și din italiană. Ies în evidență traducerile sale din Philippe Jaccottet și Paul Valéry. Din 1989, conduce unul dintre cele mai importante proiecte editoriale din Catalonia, Cafè Central. A publicat peste douăzeci de cărți și numeroase texte în ediții de artă, prefețe, plachete și antologii. Opera sa s-a aflat întotdeauna într-o strânsă colaborare cu artiști plastici precum Benet Rossell, Alícia Casadesús sau Pilar Abad. Câteva dintre ultimele cărți publicate sunt in nuce (2000), Alta Provença / Haute Provence (2005), La llum i el no-res / Lumina și nimicul (2009), Pluja / Ploaie (2015) și Arbre que s’allunyà / Copac ce s-a îndepărtat (2017). Clars, aquest matí, són els teus records / Limpezi, în dimineața aceasta, îți sunt amintirile (2020) este o antologie care recuperează șase din cele mai emblematice cărți ale sale.

ANTONI CLAPÉS I FLAQUÉ (Sabadell, 1948) scrie poezie și texte despre poezie din 1964. Își consideră propria operă ca un lung poem, ca o meditație asupra ființei și a devenirii, cu un interes clar asupra aspectelor legate de scris, limbaj, timp, memorie, tăcere și, în mod special, lumină, atât ca și concept fizic, cât și metafizic. Traduce poezie din franceză și din italiană. Ies în evidență traducerile sale din Philippe Jaccottet și Paul Valéry. Din 1989, conduce unul dintre cele mai importante proiecte editoriale din Catalonia, Cafè Central. A publicat peste douăzeci de cărți și numeroase texte în ediții de artă, prefețe, plachete și antologii. Opera sa s-a aflat întotdeauna într-o strânsă colaborare cu artiști plastici precum Benet Rossell, Alícia Casadesús sau Pilar Abad. Câteva dintre ultimele cărți publicate sunt in nuce (2000), Alta Provença / Haute Provence (2005), La llum i el no-res / Lumina și nimicul (2009), Pluja / Ploaie (2015) și Arbre que s’allunyà / Copac ce s-a îndepărtat (2017). Clars, aquest matí, són els teus records / Limpezi, în dimineața aceasta, îți sunt amintirile (2020) este o antologie care recuperează șase din cele mai emblematice cărți ale sale.

Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.

 

„O istorie emoționantă despre iubirea fraternă.” Kirkus Reviews

 

„Fără Theo, lumea nu l‑ar fi avut pe Vincent.” Așa își începe cartea Deborah Heiligman, care mărturisește că l-a iubit pe Vincent van Gogh încă din copilărie, când a și citit Bucuria vieții, romanul lui Irving Stone inspirat de destinul pictorului. Mulți ani mai târziu, aflată în vizită la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, a descoperit că Vincent avusese un frate pe nume Theo, despre a cărui existență nu știuse până atunci. După ce a citit corespondența dintre Vincent și Theo, apoi pe cea dintre Theo și viitoarea lui soție, Johanna, autoarea și-a dat seama că are în față o poveste frumoasă și complexă, marcată de iubire și sacrificiu, care până în acel moment rămăsese nespusă: povestea relației profunde și agitate dintre doi frați, care în adolescență făcuseră un legământ de a rămâne apropiați și devotați unul altuia, indiferent de ceea ce le-ar fi rezervat viitorul. 

Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.

 

„O istorie emoționantă despre iubirea fraternă.” Kirkus Reviews

 

„Fără Theo, lumea nu l‑ar fi avut pe Vincent.” Așa își începe cartea Deborah Heiligman, care mărturisește că l-a iubit pe Vincent van Gogh încă din copilărie, când a și citit Bucuria vieții, romanul lui Irving Stone inspirat de destinul pictorului. Mulți ani mai târziu, aflată în vizită la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, a descoperit că Vincent avusese un frate pe nume Theo, despre a cărui existență nu știuse până atunci. După ce a citit corespondența dintre Vincent și Theo, apoi pe cea dintre Theo și viitoarea lui soție, Johanna, autoarea și-a dat seama că are în față o poveste frumoasă și complexă, marcată de iubire și sacrificiu, care până în acel moment rămăsese nespusă: povestea relației profunde și agitate dintre doi frați, care în adolescență făcuseră un legământ de a rămâne apropiați și devotați unul altuia, indiferent de ceea ce le-ar fi rezervat viitorul. 

Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.

 

„O istorie emoționantă despre iubirea fraternă.” Kirkus Reviews

 

„Fără Theo, lumea nu l‑ar fi avut pe Vincent.” Așa își începe cartea Deborah Heiligman, care mărturisește că l-a iubit pe Vincent van Gogh încă din copilărie, când a și citit Bucuria vieții, romanul lui Irving Stone inspirat de destinul pictorului. Mulți ani mai târziu, aflată în vizită la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, a descoperit că Vincent avusese un frate pe nume Theo, despre a cărui existență nu știuse până atunci. După ce a citit corespondența dintre Vincent și Theo, apoi pe cea dintre Theo și viitoarea lui soție, Johanna, autoarea și-a dat seama că are în față o poveste frumoasă și complexă, marcată de iubire și sacrificiu, care până în acel moment rămăsese nespusă: povestea relației profunde și agitate dintre doi frați, care în adolescență făcuseră un legământ de a rămâne apropiați și devotați unul altuia, indiferent de ceea ce le-ar fi rezervat viitorul. 

ION POP (n. 1 iulie 1941, Mireșu Mare, jud. Maramureș). A fost profesor la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1964-2007). A condus, ca redactor-șef și director, revista studențească de cultură „Echinox” (1969-1983). A lucrat ca asistent asociat la Universitatea Sorbonne Nouvelle Paris 3 (1973-1976), iar între anii 1990-1993 a activat ca director al Centrului Cultural Român din capitala Franței. La 26 noiembrie 2015 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România pe anii 1973, 1979, 1985, 2001. Premiul Academiei Române (1985). Premiul Național al Uniunii Scriitorilor din România (2012).
POEZIE: Propuneri pentru o fântână (1966), Biata mea cumințenie (1969), Gramatică târzie (1977), Soarele și uitarea (1985), Amânarea generală (1990), Descoperirea ochiului (2002), Elegii în ofensivă (2003), Litere și albine (2010), În fața mării (2011), Casa scărilor (2015), Lista de așteptare (2019).
CRITICĂ ȘI ISTORIE LITERARĂ: Avangardismul poetic românesc (1969), Poezia unei generații (1973), Nichita Stănescu – spațiul și măștile poeziei (1980), Lucian Blaga. Universul liric (1981), Lecturi fragmentare (1983), Jocul poeziei (1985), Avangarda în literatura română (1990), A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei (1993), Gellu Naum. Poezia contra literaturii (2001), Viață și texte (2001), Lucian Blaga în 10 poeme (2004), Introducere în avangarda literară românească (2007), „Echinox”. Vocile poeziei (2008), Din avangardă spre ariergardă (2010), Scara din bibliotecă (2013), Poezia românească neomodernistă (2018), Cărți la alegere, I. Poeți și poezie (2020), Existența rituală. Despre poezia lui Ioan Alexandru (2020).
PUBLICISTICĂ: Ore franceze (I, 1979; II, 2002); Interviuri. Între biografie și bibliografie (2011); Dezordinea de zi (2012).
CORESPONDENȚĂ: Ore, zile, ani de prietenie. Corespondență Ion Pop-Mircea Zaciu. 1964-2000 (2020).
A coordonat Dicționarul analitic de opere literare românești (4 vol. 1998-2003, ed. definitivă 2007). A realizat antologia Poeții revistei „Echinox” (2004), o antologie a avangardei literare românești, La réhabilitation du rêve (Paris-București, 2006), și antologia Avangarda românească (2015). Coordonator al revistei Caietele avangardei, editată de Muzeul Național al Literaturii Române din București.
TRADUCERI din Georges Poulet, Jean Starobinski, Gérard Genette, Tzvetan Todorov, Eugène Ionesco, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Paul Ricœur, Benjamin Fondane, Paul Morand.

VIRGIL MIHAIU s-a născut în 28 iunie 1951 la Cluj. În 1974 absolvă secția engleză-germană/facultativ spaniolă-portugheză la Facultatea de Litere a Universității Clujene. În perioada 1971-1983 este membru al redacției revistei de cultură Echinox. Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România în 1981. Între 1983-1994 este redactor pentru România al revistei Jazz Forum, editată de Federația Internațională de Jazz la Varșovia. Din 1990 face parte din redacția publicației lunare Steaua, editată de U.S.R. În paralel, din 1992 e integrat în cadrul Academiei Naționale de Muzică G. Dima din Cluj. Din 1993 este membru de onoare al Asociației Criticilor de Jazz din Statele Unite (J.J.A.). În 1994 fondează Jazzographics, primul grup de jazz-poetry româno-britanic, împreună cu muzicienii Alan Tomlinson, Harry Tavitian și Corneliu Stroe. În 1996 aderă la PEN-Club România. Fondează Cursul de Estetica Jazzului la Academia Națională de Muzică din Cluj-Napoca în 1997. Din același an este membru al juriului mondial Down Beat Jazz Critics Poll și membru de onoare al Asociației Culturale Cehia-Romania din Praga. În 2001 devine primul est-european cooptat în redacția Down Beat, publicația-pivot a jazzului mondial editată la Chicago, și membru al Societății F. Scott Fitzgerald, New York. În 2002 își susține doctoratul (Magna cum laude) cu un studiu monografic despre F. Scott Fitzgerald din perspectivă interdisciplinară (conducător științific: prof. dr. Virgil Stanciu). În 2004 e cooptat în juriul ce acordă Premiul European de Jazz, patronat de guvernul Austriei. Din 2006 devine director cofondator al Institutului Cultural Român din Lisabona și ministru consilier pe lângă Ambasada României din Portugalia, funcții pe care le va exercita până în 2012. Din 2015 e cooptat ca profesor master în cadrul Centrului de cercetare a imaginarului Phantasma, al Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai și i se atribuie titlul de profesor universitar asociat la Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima. Din 2015 este director al centrului cultural brazilian Casa do Brasil și al Bibliotecii de Studii Latino-Americane, ambele funcționând sub auspiciile Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

PAUL-EMANOIL BARBU este autorul unui număr important de lucrări științifice (ediții de documente, monografii, studii și articole) referitoare la o largă problematică a istoriei moderne și contemporane, abordând atât teme de interes regional, mai ales cu privire la Oltenia, cât și de interes național (revoluția de la 1848, mișcările sociale și politice postrevoluționare, războiul de independență, agricultura și alte ramuri ale economiei românești). De asemenea, a avut în atenție viața și activitatea unor oameni politici și de cultură, precum și fenomenul haiduciei la români. Cea mai rodnică activitate în domeniul cercetării științifice a fost aceea de la Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopșor” Craiova, unde, de la simplu cercetător, a ajuns la gradul de cercetător principal I.

Studiile și articolele au fost tipărite în periodice apărute la Editura Academiei Române, precum Revista de istorie (devenită Revista istorică), Arhivele Olteniei. Serie Nouă, Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane ,,C.S. Nicolăescu-Plopșor” Craiova, cărora li se adaugă și alte publicații de specialitate (Revista Arhivelor, Muzeul Național, Analele Universității din Craiova etc.).
Printre cărțile publicate pot fi amintite: Din istoria cooperației de consum și de credit din România, vol. I (1851-1918), Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1995; vol. II (1918-1945), București, Editura Universul, 2000; Agricultura României în perioada 1864-1918, Craiova, Editura Spirit Românesc, 1996 (coautor); Haiducul Iancu Jianu. Adevăr și legendă, București, Casa de Editură și Librărie ,,Nicolae Bălcescu”, 1998; ediția a II-a, revăzută și adăugită, Craiova, Editura Alma, 2010; Catagrafia județului Dolj din 1828, Craiova, Editura Universitaria, 2001 (coautor); Nică Barbu Locusteanu, Craiova, Fundația Scrisul Românesc, 2002; Acțiuni sociale și politice românești în anii 1853-1854, București, Editura Academiei, 2003; Ioan Maiorescu (1811-1864), Craiova, Editura Alma, 2003 (coautor); Revoluția de la 1848 în Oltenia, Craiova, Editura Alma, 2003; Ilie Constantinescu (1874-1960). Profesor. Cercetător. Colecționar, Craiova, Editura Alma, 2008; Ștefan Bujor între legendă și adevăr. Studiu și documente, Craiova, Editura Alma, 2011; Aspecte ale agriculturii României între anii 1921-1944, Craiova, Editura Alma, 2015; „Revoluția de la 1848 în Oltenia”, ediţia a II-a, revăzută și adăugită, Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2020.

GELU VLAȘIN s-a născut în localitatea Telciu, județul Bistrița-Năsăud la data de 30 august 1966. A locuit în Madrid aproape 20 de ani (2001-2020). A debutat literar în România literară nr. 16/ 1999 cu o prezentare făcută de Nicolae Manolescu, iar debutul editorial a fost cu volumul Tratat la psihiatrie (versuri), Editura Vinea, București, 1999, prefață de Nicolae Manolescu, postfață de Paul Cernat, volum premiat de Asociația Scriitorilor din București la secțiunea Debut în 1999 și nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România, 1999. Este membru al Asociației Scriitorilor din Spania (ACE Escritores), Uniunii Naționale a Scriitorilor din Spania (UNEE), PEN România, Uniunea Scriitorilor din România (USR), președinte al Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS), director al Revistei Kryton din Madrid, director al Festivalului Internațional de Poezie Diverbium, președinte al Centrului European pentru Excelență Culturală. Grupaje de poezie i-au apărut în majoritatea revistelor literare din România, iar poemele sale au fost traduse și publicate în reviste din SUA, Canada, Spania, Germania, Franța, Italia, Rusia, Maroc, Argentina, Mexic, Australia, Ungaria și Israel. Poemele lui au fost publicate în peste 30 de antologii de poezie apărute la nivel național și internațional și au fost analizate în nouă volume de critică literară. Cărțile sale au fost traduse până acum în limbile: franceză, spaniolă, engleză, germană, ita­liană și arabă. A reprezentat România la Festivalul Internațional de Poezie „Trenul Poeților” – Cuenca 2014, la Festivalul Interna­țional Guillena – Sevilla, 2015, la Festivalul Internațional „Voix Vives” – Toledo, 2015, Festivalul Internațional de Poezie Ubeda / Jaen, 2016, Festivalul Internațional de Poezie „Madrid – La Nueva Paris Literaria” – 2017, 2018, 2019, Festivalul Mondial de Poezie din Madrid – NO WAR – HUG PEACE, 2019, Festivalul Internațional EXILES, 2019, Festivalul Mondial de Poezie WPI, 2019, Festivalul Internațional Febrero Poetico 2018, 2019, Festivalul Mondial de Poezie / WFP – World Festival of Poetry, 2020, Festivalul Internațional de Poezie din Medellin (Columbia), 2020. În anul 2018 și 2019 a reprezentat România la Târgul de carte din Madrid / Retiro. În 2019 și 2020 a coordonat Festivalul Internațional de Poezie Diverbium din Madrid la care au participat poeți din peste 30 de țări.

DELIA BODEA JACOB s-a născut în 2 noiembrie 1952 la Mociu, județul Cluj.
A urmat cursurile Liceului de Muzică și pe cele ale Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. După absolvire, a făcut parte, timp de zece ani, din corpul Filarmonicii din Târgu-Mureș, ca violonistă, iar în paralel a fost profesoară de vioară la Liceul de Artă din același oraș. În anul 1985, după căsătorie, a emigrat în Israel și s-a stabilit în orașul Haifa. Și-a continuat cariera muzicală în Orchestra Simfonică din Haifa, dar s-a dedicat în special învățământului, ca profesoară și șefă de catedră la Conservatorul de Muzică din Tel Aviv.
Scrie de la vârsta de nouă ani povești, povestiri, poezii, însă niciodată nu a încercat să publice nici măcar în revistele școlare. În Israel, la încurajarea lui Leon Volovici a participat la un concurs inițiat de Al. Mirodan în cadrul căruia a fost premiată și în a cărui revistă a publicat proză.