Biografii - Memorii & Jurnale

Jurnalul secret al arhitectului Gheorghe Leahu este o marturisire fidela a vietii familiei sale si a populatiei Romaniei, in cea mai degradanta si umilitoare perioada a dictaturii, dintre anii 1985-1989. [...] Jurnalul descrie drama miilor de locuitori alungati din casele lor, cum arata Bucurestiul mutilat de uriasele santiere si inimaginabila mizerie in care se asigurau cele necesare traiului, cozile interminabile la alimente si carburanti, frigul din case si institutii in timpul iernilor si, peste toate, coplesitoarea adulatie pe care tot activul de partid o arata celor doua "genii planetare", Nicolae si Elena Ceausescu.

Dupa decesul lui Ion I.C. Bratianu la sfirsitul anului 1927, Partidul National Liberal a inceput sa piarda teren, opozitia intensificindu-si campania politica. Efectele acesteia s-au vazut in 1928, an marcat de Marsul asupra Bucurestiului organizat de Partidul National Taranesc si de instalarea primului guvern condus de Iuliu Maniu. Lupta pentru putere, criza dinastica acutizata de divortul dintre Carol al II-lea si principesa Elena, dar si relatiile adesea complicate dintre membrii familiei regale – toate acestea se regasesc in jurnalul reginei Maria, alaturi de intimplari din viata de zi cu zi.

Scrise din pozitia de adversar politic al conservatorilor junimisti, Amintirile lui George Panu au contribuit, potrivit lui E. Lovinescu, la fixarea societatii literare in constiinta publica si l-au transformat pe autor in cel mai important memorialist al gruparii. Tabloul spiritual al „Junimii” este reconstituit prin descrierea momentelor sale cheie – banchete aniversare, prelegeri, primul ministeriat al lui Maiorescu, politica printre junimisti –, dar si prin portrete celebre – Eminescu, Creanga, Pogor, Alecsandri sau Carp. Aparute initial in publicatia Saptamina, marturiile lui George Panu dovedesc intuitie de gazetar experimentat si captiveaza cititorul prin farmecul relatarii si detalii mai putin cunoscute din istoria gruparii.

„Aveam 17 ani cand am pus mana pentru prima data pe un aparat de fotografiat. Il cumparase tatal meu de la un client care venea la el la pravalie." Asa incepe povestea lui Emanuel Tanjala, unul dintre cei mai talentati si mai cunoscuti fotojurnalisti romani, si totodata declaratia lui de dragoste fata de profesia pe care o slujeste de atatia ani.

„Vreau sa urc pe muncei, sa simt mirosul de faneata coapta. Sa ma linistesc si sa-mi adun gandurile. Mi-e dor sa ascult vantul, sa ascult cum freamata padurea. Sa ascult linistea noptii. Aici oamenii nu umbla noaptea, ca huhurezii. Nu-s ceasurile bune. In orase oamenii umbla intre ceasuri..." (Grigore Lese)

Nu se poate minti la nesfarsit pe seama trecutului.

„Literatura romana nu cunoaste autor a carui prezenta fizica in mijlocul contemporanilor sa fi fost patrunsa mai viu de atmosfera creatiei sale, autor la care, intre spatiul manifestarii curente si acela al fictiunii, sa se arcuiasca punti mai numeroase. Strangerea laolalta a celor mai insemnate marturii despre Caragiale asaza intr-o lumina puternica trasatura lui suverana: intelegerea vietii ca un spectacol perpetuu, conceput, regizat si jucat de el insusi. Ceea ce retin cu precadere memorialistii sunt fragmente ale acestei reprezentatii. Ceea ce nu omite nici unul din portrete este imaginea omului-spectacol.“ (Stefan Cazimir)

Sabina Cantacuzino, fiica lui Ion C. Bratianu si sora lui Ionel, Dinu si Vintila Bratianu, a inceput sa-si scrie memoriile, folosind insemnari proprii si corespondenta familiei, in 1921, cand se implineau o suta de ani de la nasterea celebrului ei tata.

„La 1830, acesta, din toate beizadelele fanariote, s-a rostit pentru Romania, ceea ce atunci constituia un fapt de mare curagiu. De la 1834 a fost necontenit in serviciul tarii... si pot zice ca el a fost acela care a dat mai multa impulsiune instructiunii, asa incat putem afirma ca a format generatiuni intregi. Nicolae Sutu a facut onoare Romaniei.“ (Mihail Kogalniceanu)

„Interviul este, in definitiv, o specie camuflata a confesiunii.“ (Andrei Plesu)

„...O carte despre mine şi timpul pe care l-am străbătut: un timp în ebuliţie, bulversat de vântul bătând mereu din altă direcţie a istoriei, spulberând sensurile, dar nu şi încăpăţânarea mea de a le înţelege." (Ana Blandiana)

E greu sa gasesti cantecul la care tii cel mai mult – unul dintr-o suta. Facand o alegere, comiti nouazeci si noua de nedreptati. Si nu numai atat. Obiceiul de-a clasifica si de-a ierarhiza totul (echipe de volei, marci de masina, detergenti si actrite) risca sa devina manie.

Cu exceptia lui Einstein, in jurul nici unui om de stiinta nu s-a creat o legenda comparabila cu cea a lui Richard Feynman.

Arestat pentru prima oara in 1949, anchetat si eliberat curand, arestat din nou in 1952 si condamnat la douazeci de ani de munca silnica pentru „uneltire impotriva statului“, Ion Ioanid a trecut prin aproape toate inchisorile comuniste din Romania, cunoscand, odata cu teribila pedeapsa a privatiunii de libertate, toate ororile unui regim de detentie violent si abuziv.

In cel de al treilea volum al memoriilor lui Ion Ioanid, cititorul va descoperi ca romanii au avut parte de doua feluri de inchisori: cele propriu-zise, unde autorul a stat inchis in perioada 1959–1964, si o alta mai mare, adica Romania intreaga, iremediabil deformata de regimul comunist, fata de care, pentru un detinut politic, inchisoarea cea adevarata si de toate zilele, cu infinitul sau sir de suferinte, era, paradoxal, preferabila din punct de vedere moral.

Acest volum reconstituie, cu delicatete, pietate si o enorma intelegere a omenescului, cotidianul puscariilor prin care a trecut detinutul politic Ion Ioanid in perioada 1954–1957. 

"Obiect literar original, Grand Hotel Nelson reprezinta o cautare in care autorul si cititorul urmeaza trasee diferite, care se intersecteaza insa in fiecare capitol, se intalnesc pentru ca in cele din urma sa alcatuiasca o cale unica. In acest exercitiu, Frederic Vitoux este un adevarat maestru." (Le Figaro, martie 2010)

„Piesele s-au asamblat în fața ochilor mei: Dr. Georges Vitoux, bunicul meu, care a păstrat negative pe sticlă ale unor imagini pornografice; văduva Lambel în camera sa de hotel de pe strada Le Peletier; fratele său și practicile sale fotografice dubioase; orașul Nelson din British Columbia cu pastișa Bisericii Madeleine, fără să uităm caracterul Madeleinei pocăit și păcătos." (Frederic Vitoux)

„Chestiunea pe care mi-o pui – a aderarii la comunism – e bine-venita. O astept, am asteptat-o de o buna bucata de vreme. Este una dintre problemele semnificative, cu un mare impact existential in cazul meu. Spre a-i da un raspuns valabil, imi asum, evident, clauza sinceritatii depline, altcum ce interes ar mai avea sa depun marturie? Dar mai am in vedere si un al doilea criteriu, de asta data procedural, pe care l-am deprins ca indispensabil de-a lungul carierei mele de istoric si teoretician al literaturii: spre a intelege cum s-au petrecut lucrurile, e totdeauna necesar sa le situezi in contextul lor generativ. Un context care se cuvine examinat de aproape, cu atit mai mult cu cit indeosebi generatiile mai tinere au despre ambientul epocii o imagine aburita si, nu o data, unilaterala.” (Paul Cornea)

„Ruxandra Dragomir nu are instinctul de killer in joc. In schimb, are un joc spectaculos, cu executii tehnice de mare rafinament si finete, fiind si generoasa cu show-ul tenisistic." Lenci Ianovschi jr., antrenor

Alcatuit din insemnari, comentarii, reflectii ordonate cronologic pe marginea evenimentelor din viata politica romaneasca si din viata personala a autorului, Cutia cu maimute este un jurnal inedit al agitatilor ani 2010-2013.

George Banu are multe bagaje: mii de pagini scrise, zeci de carti editate sau personale, mii de spectacole vazute cu frenezia spectatorului insatiabil. Ce ar insemna pentru George Banu sa uite? Sa treaca oare pragul miraculos si improbabil care il separa de intelegerea spectacolului propriei sale vieti, pentru a deveni, in acelasi timp, spectator, actor si autor al unui insondabil mister? Basarab Nicolescu

Intr-o fotografie de la nunta lui Jane Wilde cu Stephen Hawking, petrecuta la Cambridge in vara lui 1965, tanarul fizician (avea 23 de ani) sta in picioare, la bratul miresei, sprijinindu-se usor intr-un baston. Fusese deja diagnosticat cu o boală neurologica degenerativa careia i se prezisese apropiatul deznodamant fatal. In anii urmatori, maladia lui Stephen progreseaza aproape in acelasi ritm cu faima sa ca om de stiinta: mai intai, tanarul fellow al Colegiului Caius de la Cambridge trebuie sa recurga la un scaun cu rotile, apoi isi pierde definitiv vocea – imaginea genialului cosmolog paralizat, care vorbeste prin intermediul unui computer, e bine cunoscuta.

Timp de cinci saptamani lumea a asteptat cu sufletul la gura noutati despre Danny Pearl, reporter la Wall Street Journal care a fost rapit in Karachi, Pakistan... iar apoi a sosit vestea socanta despre uciderea sa. Intreaga istorie a rapirii, a eforturilor intense de a-l salva si a perioadei emotionale de dupa moartea lui sunt povestite cu mult curaj si sensibilitate de sotia sa, Mariane.

Cel mai siret „spargator" de computere si de retele de comunicatii isi dezvaluie trucurile intr-o captivanta poveste de viata, cu hackeri si detectivi FBI, cu spionaj informatic si urmariri spectaculoase pe „autostrazile" internetului. Kevin Mitnick a bantuit cele mai securizate sisteme informatice din SUA si, in ciuda vitezei de reactie a autoritatilor americane, a fost tot timpul cu un pas inainte, evitand numeroasele capcane intinse de agentii de la criminalitate informatica.

Să renunţi la lumina electrică şi la hârtia igienică, la metrou, la televizor şi la mâncarea ambalată, să speli rufe în cadă, să mergi cu bicicleta şi să găteşti numai hrană organică doar ca să salvezi planeta – toate acestea par o nebunie. Este un experiment la care scriitorul şi bloggerul newyorkez Colin Beavan se supune timp de un an, antrenându-şi fiica, dar şi soţia împătimită de shopping.

Asemenea eroului din filmul Rain Man, Daniel Tammet este un autist savant, un adevărat geniu al numerelor, capabil să efectueze calcule uluitoare în doar câteva secunde. Pentru el, numerele au culori. A devenit celebru după ce a recitat în public, timp de cinci ore, primele 22 514 zecimale ale numărului Pi. Nu întâmplător, abilitatea sa de a învăţa limbi străine este ieşită din comun: a învăţat islandeza în cinci zile, vorbeşte fluent 10 limbi, printre care şi româna.Neurologi eminenţi s-au aplecat asupra cazului său şi l-au cercetat îndeaproape.

Cartea pe care aţi scris-o este o privire către lume. Subtilitatea cu care trataţi fenomenul uman nu are nicio înrudire cu ceea ce numim „spiritul bizantin“ fiindcă, v-am spus‑o adesea, sunteţi extraordinar de transparen­t cu sine. De asemenea, imaginea pe care o daţi senzaţiilor şi sentimentelor fragile are o naturaleţe ce o întrezărim în Huron de Voltaire, într-un univers scrâşnit şi de­şurubat.

Mergeam acolo când eram fericiţi, să sărbătorim, şi când eram trişti, să răbufnim. Ne duceam acolo după nunţi şi înmormântări, să luăm ceva ca să ne calmăm şi mereu pentru o doză de curaj înainte. Ne duceam acolo când nu ştiam ce ne trebuie, în speranţa că cineva ne va spune. Ne duceam acolo în căutare de iubire, sau de sex, sau de probleme, sau după cineva care dispăruse, pentru că mai devreme sau mai târziu toată lumea ajungea acolo. Dar cel mai adesea ne duceam acolo când trebuia să fim găsiţi.

.........................................................

Mult înainte de a-mi putea vinde băutură în mod legal, barul m-a salvat. Mi-a redat încrederea când eram copil, a avut grijă de mine în adolescenţă, iar ca tânăr barul m-a îmbrăţişat. Mă tem că suntem atraşi către ceea ce ne părăseşte şi către ceea ce e cel mai probabil să ne părăsească, însă în cele din urmă cred că suntem definiţi de ceea ce ne îmbrăţişează. Fireşte, am îmbrăţişat la rândul meu barul, până când într-o seară barul m-a respins, şi în acea părăsire finală barul mi-a salvat viaţa. J.R. MOEHRINGER

Dulcele bar este o frumoasă şi profundă scrisoare de dragoste către un tată fără chip, o poveste de dragoste melancolică dintre un băiat şi o cârciumă din colţ, la fel de afumată şi de sfâşietoare ca un Sinatra din 1978. THE NEW YORK TIMES BOOK REVIEW

Moehringer s-a născut practic într-un bar, un local cu valenţe literare din oraşul care i-a servit drept cadru lui F. Scott Fitzgerald pentru Marele Gatsby. Aduce un tribut iscusit legăturilor sale scriitoriceşti, descriindu-şi călătoria – de la băieţelul fără tată ce trăieşte în casa vraişte a bunicului său până la curier la New York Times şi băutor de cursă lungă – cu măreţie dickensiană şi tratându-şi eşecurile cu simţul umorului. PEOPLE

Dulcele bar nu este o carte despre trezire, ci despre maturizare. Tensiunea autentică a acestei poveşti rezidă în distanţa dintre cine era tânărul J. R. Moehringer şi cine îşi dorea să fie. Pe măsură ce distanţa se micşorează, îţi vine să te bucuri. Dar strigătul de bucurie îţi va muri pe buze când îţi vei da seama că odată ce distanţa a dispărut, povestea s-a terminat. Singurul neajuns al acestui debut excelent este că trebuie să existe şi o oră a închiderii. MALCOLM JONES, NEWSWEEK

„Puştiul e scriitoraş”, spune unul dintre obişnuiţii (de la bar) despre Moehringer, ceea ce se dovedeşte o subapreciere grosolană. Puştiul e cel mai bun scriitor de memorii de acest fel de la Clubul mincinoşilor al lui Mary Karr încoace. Cartea puştiului e demenţială. JANET MASLIN, THE NEW YORK TIMES

„Marius Barnard a fost membru al echipei care a efectuat primul transplant de inimă din lume, care va rămâne cel mai mediatizat eveniment medical din toate timpurile şi a pus medicina sud-africană în centrul atenţiei, lucru bine-venit într-o perioadă a istoriei noastre când eram o naţiune paria în întunecatele zile ale apartheidului. Ca doctor şi-a asumat responsabilităţile şi pe alte planuri – în zonele mai largi ale politicii şi finanţelor –, pledând pentru sănătatea şi bunăstarea semenilor săi.“ (Prof. Johan Brink, Departamentul de Chirurgie Cardiacă, Universitatea din Cape Town)

Sedus de spiritualitatea Orientului, Paul Brunton a călătorit în această regiune pentru a cunoaște oameni sfinți și a-și însuși înțelepciunea lor. În 1936, a petrecut câteva luni într-un loc izolat din munții Himalaya, unde a aplicat învățăturile străvechi în încercarea de a intra în contact cu sinele său superior.