Autori români

Capitole tarzii din viata mea reprezinta volumul patru al seriei Povestea vietii mele, care a consacrat-o ca scriitoare pe Regina Maria. Aceste ultime memorii scrise spre sfarsitul vietii reginei nu au mai apucat sa vada lumina tiparului din cauza evenimentelor tumultoase si a conflictelor din sanul familiei regale din Romania anilor `30.

In ianuarie 1925, regele Ferdinand se imbolnaveste si sufera o interventie chirurgicala. Este doar inceputul unui an tumultuos, care se va incheia cu a doua renuntare la tron, de data aceasta acceptata unanim, a principelui mostenitor Carol al II-lea. Bucuria provocata de aparitia in Statele Unite a articolelor reginei Maria, in care aceasta isi impartaseste opiniile despre regalitate, barbati, moda sau casatorie, este umbrita de criticile cu care aceste articole sint intimpinate in Europa. In insemnarile sale, regina vorbeste despre problemele din viata politica, despre abdicarea lui Carol si convalescenta regelui, dar si despre pasiunea sa pentru flori sau despre vizitele in Regatul sirbilor, croatilor si slovenilor, in Anglia si Franta.

„Am avut dintotdeauna neastimparul drumului, curiozitatea de a vedea ce se intimpla de partea cealalta a gardului, ce e dincolo de orizont, cum traiesc oamenii in alte parti ale lumii, cum se imbraca, cum gindesc, ce maninca. Deliciul de a-ti face valiza, de a consulta harti si ghiduri, de a lasa imaginatia sa o ia inainte, cu riscul ca realitatea sa o contrazica sau sa o depaseasca, toate fac parte din ritualul pregatitor al escapadelor.” (Carmen Firan)

Dintre zecile de mii de fosti detinuti politici si de luptatori pe care i-a prezentat in cartile sale de-a lungul unei jumatati de secol, Cicerone Ionitoiu - acest adevarat cronicar al suferintei si demnitatii romanesti - alege pe cei mai apropiati inimii sale, portretizandu-i cu o exactitate plina de culoare.

Jurnalul secret al arhitectului Gheorghe Leahu este o marturisire fidela a vietii familiei sale si a populatiei Romaniei, in cea mai degradanta si umilitoare perioada a dictaturii, dintre anii 1985-1989. [...] Jurnalul descrie drama miilor de locuitori alungati din casele lor, cum arata Bucurestiul mutilat de uriasele santiere si inimaginabila mizerie in care se asigurau cele necesare traiului, cozile interminabile la alimente si carburanti, frigul din case si institutii in timpul iernilor si, peste toate, coplesitoarea adulatie pe care tot activul de partid o arata celor doua "genii planetare", Nicolae si Elena Ceausescu.

Dupa decesul lui Ion I.C. Bratianu la sfirsitul anului 1927, Partidul National Liberal a inceput sa piarda teren, opozitia intensificindu-si campania politica. Efectele acesteia s-au vazut in 1928, an marcat de Marsul asupra Bucurestiului organizat de Partidul National Taranesc si de instalarea primului guvern condus de Iuliu Maniu. Lupta pentru putere, criza dinastica acutizata de divortul dintre Carol al II-lea si principesa Elena, dar si relatiile adesea complicate dintre membrii familiei regale – toate acestea se regasesc in jurnalul reginei Maria, alaturi de intimplari din viata de zi cu zi.

Scrise din pozitia de adversar politic al conservatorilor junimisti, Amintirile lui George Panu au contribuit, potrivit lui E. Lovinescu, la fixarea societatii literare in constiinta publica si l-au transformat pe autor in cel mai important memorialist al gruparii. Tabloul spiritual al „Junimii” este reconstituit prin descrierea momentelor sale cheie – banchete aniversare, prelegeri, primul ministeriat al lui Maiorescu, politica printre junimisti –, dar si prin portrete celebre – Eminescu, Creanga, Pogor, Alecsandri sau Carp. Aparute initial in publicatia Saptamina, marturiile lui George Panu dovedesc intuitie de gazetar experimentat si captiveaza cititorul prin farmecul relatarii si detalii mai putin cunoscute din istoria gruparii.

„Aveam 17 ani cand am pus mana pentru prima data pe un aparat de fotografiat. Il cumparase tatal meu de la un client care venea la el la pravalie." Asa incepe povestea lui Emanuel Tanjala, unul dintre cei mai talentati si mai cunoscuti fotojurnalisti romani, si totodata declaratia lui de dragoste fata de profesia pe care o slujeste de atatia ani.

„Vreau sa urc pe muncei, sa simt mirosul de faneata coapta. Sa ma linistesc si sa-mi adun gandurile. Mi-e dor sa ascult vantul, sa ascult cum freamata padurea. Sa ascult linistea noptii. Aici oamenii nu umbla noaptea, ca huhurezii. Nu-s ceasurile bune. In orase oamenii umbla intre ceasuri..." (Grigore Lese)

„Literatura romana nu cunoaste autor a carui prezenta fizica in mijlocul contemporanilor sa fi fost patrunsa mai viu de atmosfera creatiei sale, autor la care, intre spatiul manifestarii curente si acela al fictiunii, sa se arcuiasca punti mai numeroase. Strangerea laolalta a celor mai insemnate marturii despre Caragiale asaza intr-o lumina puternica trasatura lui suverana: intelegerea vietii ca un spectacol perpetuu, conceput, regizat si jucat de el insusi. Ceea ce retin cu precadere memorialistii sunt fragmente ale acestei reprezentatii. Ceea ce nu omite nici unul din portrete este imaginea omului-spectacol.“ (Stefan Cazimir)

„La 1830, acesta, din toate beizadelele fanariote, s-a rostit pentru Romania, ceea ce atunci constituia un fapt de mare curagiu. De la 1834 a fost necontenit in serviciul tarii... si pot zice ca el a fost acela care a dat mai multa impulsiune instructiunii, asa incat putem afirma ca a format generatiuni intregi. Nicolae Sutu a facut onoare Romaniei.“ (Mihail Kogalniceanu)

„Interviul este, in definitiv, o specie camuflata a confesiunii.“ (Andrei Plesu)

„...O carte despre mine şi timpul pe care l-am străbătut: un timp în ebuliţie, bulversat de vântul bătând mereu din altă direcţie a istoriei, spulberând sensurile, dar nu şi încăpăţânarea mea de a le înţelege." (Ana Blandiana)

E greu sa gasesti cantecul la care tii cel mai mult – unul dintr-o suta. Facand o alegere, comiti nouazeci si noua de nedreptati. Si nu numai atat. Obiceiul de-a clasifica si de-a ierarhiza totul (echipe de volei, marci de masina, detergenti si actrite) risca sa devina manie.

Arestat pentru prima oara in 1949, anchetat si eliberat curand, arestat din nou in 1952 si condamnat la douazeci de ani de munca silnica pentru „uneltire impotriva statului“, Ion Ioanid a trecut prin aproape toate inchisorile comuniste din Romania, cunoscand, odata cu teribila pedeapsa a privatiunii de libertate, toate ororile unui regim de detentie violent si abuziv.

In cel de al treilea volum al memoriilor lui Ion Ioanid, cititorul va descoperi ca romanii au avut parte de doua feluri de inchisori: cele propriu-zise, unde autorul a stat inchis in perioada 1959–1964, si o alta mai mare, adica Romania intreaga, iremediabil deformata de regimul comunist, fata de care, pentru un detinut politic, inchisoarea cea adevarata si de toate zilele, cu infinitul sau sir de suferinte, era, paradoxal, preferabila din punct de vedere moral.

Acest volum reconstituie, cu delicatete, pietate si o enorma intelegere a omenescului, cotidianul puscariilor prin care a trecut detinutul politic Ion Ioanid in perioada 1954–1957. 

„Chestiunea pe care mi-o pui – a aderarii la comunism – e bine-venita. O astept, am asteptat-o de o buna bucata de vreme. Este una dintre problemele semnificative, cu un mare impact existential in cazul meu. Spre a-i da un raspuns valabil, imi asum, evident, clauza sinceritatii depline, altcum ce interes ar mai avea sa depun marturie? Dar mai am in vedere si un al doilea criteriu, de asta data procedural, pe care l-am deprins ca indispensabil de-a lungul carierei mele de istoric si teoretician al literaturii: spre a intelege cum s-au petrecut lucrurile, e totdeauna necesar sa le situezi in contextul lor generativ. Un context care se cuvine examinat de aproape, cu atit mai mult cu cit indeosebi generatiile mai tinere au despre ambientul epocii o imagine aburita si, nu o data, unilaterala.” (Paul Cornea)

„Ruxandra Dragomir nu are instinctul de killer in joc. In schimb, are un joc spectaculos, cu executii tehnice de mare rafinament si finete, fiind si generoasa cu show-ul tenisistic." Lenci Ianovschi jr., antrenor

Alcatuit din insemnari, comentarii, reflectii ordonate cronologic pe marginea evenimentelor din viata politica romaneasca si din viata personala a autorului, Cutia cu maimute este un jurnal inedit al agitatilor ani 2010-2013.

George Banu are multe bagaje: mii de pagini scrise, zeci de carti editate sau personale, mii de spectacole vazute cu frenezia spectatorului insatiabil. Ce ar insemna pentru George Banu sa uite? Sa treaca oare pragul miraculos si improbabil care il separa de intelegerea spectacolului propriei sale vieti, pentru a deveni, in acelasi timp, spectator, actor si autor al unui insondabil mister? Basarab Nicolescu

Cartea pe care aţi scris-o este o privire către lume. Subtilitatea cu care trataţi fenomenul uman nu are nicio înrudire cu ceea ce numim „spiritul bizantin“ fiindcă, v-am spus‑o adesea, sunteţi extraordinar de transparen­t cu sine. De asemenea, imaginea pe care o daţi senzaţiilor şi sentimentelor fragile are o naturaleţe ce o întrezărim în Huron de Voltaire, într-un univers scrâşnit şi de­şurubat.

Aceasta carte prezintă firimituri personale, fără pretenții literare