Premiul Nobel

Moses Herzog, personajul central din romanul lui Saul Bellow, este un om suferind, un glumeț, un seducător. Deși constată că întreaga sa viață se dezintegrează – este un scriitor, profesor și tată ratat, părăsit de soție și trădat de cel mai bun prieten –, Herzog se consideră un supraviețuitor atât al dezastrelor personale, cât și al epocii în care trăiește. Concepe scrisori – pe care însă nu le trimite niciodată – către prieteni și dusmani, către colegi si personalități ale vremii, comunicându-le părerea lui despre lume și dezvăluindu-le cele mai intime secrete ale vieții sale.

Roman distins cu NATIONAL BOOK AWARD

O capodoperă! Vocea lui Herzog, furioasă, stranie și absurdă, este vocea civilizației noastre. The New York Times Book Review

O carte spectaculoasă… cu siguranță cel mai bun roman al lui Bellow. Malcolm Bradbury

Cunoscut mai ales pentru romanele sale istorice, printre care celebrul Quo vadis, Henryk Sienkiewicz a scris și romane pe teme contemporane, unul dintre acestea fiind Familia Połaniecki, în care scriitorul înfățișează cu o simpatie vizibilă profilul unui „afacerist“ energic care, îmbogățindu-se, răscumpără moșia soției, reintră în rândurile proprietarilor funciari și își regăsește sensul vieții în ambianța fericirii familiale. Modul de a prezenta dragostea este departe de maniera obișnuită în literatura polonă din secolul al XIX-lea. Personajul principal, Stanisław Połaniecki, este implicat în relații emoționale cu mai multe femei, ceea ce, totuși, nu-i provoacă mari conflicte interioare. Roman social și de moravuri, cu profunde introspecții psihologice, Familia Połaniecki este o scriere importantă a lui Henryk Sienkiewicz, autor distins cu Premiul Nobel „pentru meritele sale excepționale ca scriitor epic“.

… Romancierul împlinește cu mijloace discrete în roman o atmosferă bogată în tensiuni emoționale, sugerând totodată magistral imaginea societății varșoviene cu ajutorul personajelor satirice. Aceste valori, la care se adaugă cunoscuta îndemânare stilistică a lui Sienkiewicz, plasează Familia Połaniecki cu mult deasupra unei banale narațiuni moralizatoare. Henryk Markiewicz

Mario Vargas Llosa s-a născut la Arequipa, în Peru, în 1936. Între 1953 și 1958 a studiat Literele și Dreptul la Universidad Nacional Mayor de San Marcos din Lima, iar în 1959 și-a obținut doctoratul în Litere și Filozofie la Universidad Complutense din Madrid. A trăit o vreme la Paris, apoi la Londra și la Barcelona.

După o primă piesă de teatru scrisă în 1952 (La huida del Inca), pusă în scenă, dar nepublicată, și un volum de povestiri apărut în 1959 (Los jefes), recunoașterea i-a venit în 1959, odată cu Premiul „Leopoldo Alas“. Cariera sa de scriitor a câștigat cu adevărat în notorietate în momentul publicării romanului La ciudad y los perros, care i-a adus Premiul „Biblioteca Breve“ în 1962 și care a fost repede tradus în peste treizeci de limbi. În 1966 a fost publicat cel de al doilea roman al său, La casa verde, distins deopotrivă cu Premiul Criticii Spaniole în 1966 și cu Premiul Internațional „Rómulo Gallegos“ în 1967.

A urmat o operă vastă, acoperind genuri diverse, de la roman și povestire până la eseu, memorii și critică literară, încununată cu recunoașterea internațională și distincții prestigioase.

Considerat de presa internațională un spirit renascentist al vremurilor moderne, Vargas Llosa s-a angajat intens și în viața politică și socială din țara sa, iar în 1990 a candidat la președinția Republicii Peru, dar a pierdut în ultimul tur, în fața contracandidatului Alberto Fujimori.

În anul 2010, lui Mario Vargas Llosa i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură.

Peter Handke se naște în decembrie 1942 în Griffen, un sat din regiunea Kärnten, situată în sudul Austriei. Mama sa, Maria, aparținea minorității slovene, iar tatăl său era un soldat de origine germană, pe care avea să-l întâlnească mai târziu, la vârsta adultă. După absolvirea liceului în Klagenfurt, se înscrie la facultatea de Drept a Universității din Graz, însă își abandonează studiile câțiva ani mai târziu, odată cu apariția romanului său de debut, Die Hornissen (1966). Se remarcă drept dramaturg neconvențional în momentul punerii în scenă a piesei de teatru Publikumsbeschimpfung (Insultarea publicului), care a avut un impact nemaiîntâlnit asupra spectatorilor. La vârsta de douăzeci și trei de ani este deja celebru, astfel că în 1966 prestigioasa grupare literară germană Gruppe 47 îl invită să participe la una dintre întâlnirile ei anuale. Printre scrierile sale de succes se numără Frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri (1970, Editura Art 2019), Scurtă scrisoare pentru o lungă despărţire (1972, Editura Art 2019), Femeia stângace (1976, Editura Art 2021), Wunschloses Unglück (1972) – o nuvelă cu puternice nuanțe autobiografice, scrisă după sinuciderea mamei sale. Handke s-a remarcat, de asemenea, ca poet, eseist și scenarist (a colaborat cu regizorul german Wim Wenders pentru mai multe producții cinematografice). A primit numeroase premii literare (Premiul Franz Kafka – 2009, Premiul Ibsen – 2014), iar în 2019 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură.

Orhan Pamuk s‑a născut în 1952, la Istanbul, şi a crescut într‑o familie numeroasă, asemănătoare acelora pe care le descrie în romanele Cartea neagră şi Cevdet Bey şi fiii săi, într‑o zonă înstărită din Nişantaşı. La douăzeci şi trei de ani, Orhan Pamuk hotărăşte să devină romancier; trăieşte retras în apartament şi începe să scrie. Cu excepţia unei perioade de trei ani petrecute la New York, a locuit numai la Istanbul. Scrie romane de treizeci de ani şi nu a avut niciodată altă meserie. Cărţile i‑au fost traduse în peste cincizeci de limbi, iar unul dintre cele mai apreciate romane ale sale, Mă numesc Roşu, a cîştigat în anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award. În 2006, Orhan Pamuk a primit Premiul Nobel pentru Literatură, numărîndu‑se printre cei mai tineri laureaţi ai săi.

Louise Glück (n. 1943) este una dintre cele mai importante voci din poezia americană contemporană. Este autoarea a douăsprezece volume de poezie și a două volume de eseuri. Louise Glück este laureata celor mai importante premii literare de peste ocean și din Europa: Premiul Nobel pentru Literatură 2020, Premiul Tranströmer 2020, National Humanities Medal 2015, National Book Award 2014, Premiul Bollingen 2001, Premiul Pulitzer 1993, National Book Critics Circle Award 1985.

Personajele din romanul Strada Sardinelor își duc viața la periferia orășelului Monterey, printre pescării. Mack și băieții, Doc, un personaj excentric, tânăr biolog marin care studiază și adună creaturi ale oceanului de pe coasta Californiei, fetele de la bordelul Dorei Flood, care se aventurează din când în când pe afară ca să se bucure de un pic de soare, Lee Chong, băcanul local, Frankie și, cel mai extravagant dintre toți, Henri, artistul care construiește o barcă cu care îi e teamă să navigheze, sunt oameni simpli și sinceri, stângaci și nepricepuți într-ale vieții, care trăiesc cu toții la marginea societății, însingurați și totuși împreună, depinzând unii de alții pentru a supraviețui.

Strada Sardinelor nu este mare, dar Steinbeck ne prezintă poveștile personajelor care o populează cu căldură, înțelegere și compasiune.

Strada Sardinelor este cel mai frumos omagiu adus de Steinbeck ținutului său natal: o lume crudă și aspră, dar populată de personaje pitorești care îi conferă căldură, exuberanță și culoare. Daily Telegraph

Criza economică mondială are urmări și în Cairo. Multe afaceri s-au închis, multe prăvălii au dispărut. Ahmad Abd el-Gawad are de înfruntat un dușman mult mai necruțător: trecerea timpului. Vremurile petrecerilor nesfârșite au apus. Este țintuit la pat de boală, iar vechii lui prieteni se sting rând pe rând. Fiii și fiicele sunt și ei trecuți de prima tinerețe, fiecare cu împlinirile, dar și cu durerile sale. Kamal se vede la vârsta întrebărilor legate de sensul vieții, de comparația între aspirații și realizări. Nepoții întruchipează tânăra generație egipteană a deceniilor ’30–’40: unul dintre ei își construiește o carieră de înalt funcționar de stat; altul activează în rândurile Fraților Musulmani; cel de-al treilea este comunist și visează la revoluție. Și peste toate acestea, vine al Doilea Război Mondial. Neutralitatea formală a țării nu scutește orașul Cairo de spaima și ravagiile bombardamentului.

Mahfuz aduce în Strada Zahărului politica Egiptului și a lumii din febra celui de-al Doilea Război Mondial. De la microuniversul familiei, al orașului, autorul trece la dramele războiului, iar micile certuri de familie din primele romane devin acum dezbateri politice care dau narațiunii un ritm mai vioi. Boston Globe

Marea Britanie a acordat independența Egiptului, iar țara are o Constituție proprie. Totuși, pe teritoriul țării staționează încă trupe britanice a căror prezență nu lasă rănile sufletești să se vindece. Familia Abd el-Gawad este îndurerată de pierderea lui Fahmi, cel mai bun dintre fii. Kamal, mezinul familiei, a ajuns la vârsta marilor decizii, dar și a primei iubiri. Pentru el, dragostea îmbracă o formă pură, incompatibilă cu realitățile vieții. Idealismul tânărului se confruntă timpuriu cu decepțiile: iubita, ca orice femeie, se căsătorește; eroii naționaliști se aliază la guvernare cu cei considerați trădători ai cauzei naționale; credința profundă, care rezistase în fața asaltului influențelor occidentale, se prăbușește sub noile adevăruri ale științei și umanismului.

Prin personajele sale, Naghib Mahfuz merge pe străzile orașului Cairo și urmărește călătoria fascinantă a culturii islamice către noutățile lumii moderne. Palatul dorinței desfășoară în fața cititorilor o poveste ca un arabesc, creând în același timp orizontul de așteptare pentru următorul roman, Strada Zahărului. Paul E. Hutchinson

Primul Război Mondial nu s-a sfârșit așa cum și-ar fi dorit egiptenii. Turcii, frații lor de religie, nu au ieșit învingători; eroul lor național, khedivul Abbas Hilmi, este îndepărtat de la tron, iar țara rămâne sub protectoratul britanic. În peisajul dominat de Islam al societății egiptene, negustorul Ahmad Abd el-Gawad este, pentru cei din familia lui, Stăpânul: mohorât, sever, adesea violent și neîndurător. Pentru cei din societate însă, are un cu totul alt chip: este spiritual, petrecăreț și un mare cuceritor. Pentru el, dragostea cunoaște doar extremele – fie patima trupească pentru femeile libertine din oraș, fie venerația sobră pentru evlavioasa lui soție. O plimbare prin palat este primul roman dintr-o trilogie care urmărește viața unei familii integrată în evoluția, timp de trei decenii și jumătate, a orașului Cairo.

Tot mediul pe care este construit romanul, străduțele, casele, palatele și moscheile, bestiarul uman care le populează, totul este la fel de viu ca pe străzile Londrei din proza lui Dickens. Newsweek

Un roman luminos... Magia și misterul unui Egipt adus la scară umană. The New York Times Book Review

Un tată aflat în închisoare pentru că şi-a ucis copiii îi scrie soţiei despre revelaţia de a fi primit vizita lor dintr-o altă dimensiune; o fetiţă îşi ajută angajatorul bolnav de leucemie să scape de avansurile unei femei lipsite de conştiinţă; în adolescenţă, un fiu îşi părăseşte aparent fără motiv familia şi ajunge să trăiască asemenea unui vagabond, dispreţuind valorile societăţii moderne; în secolul al nouăsprezecelea, Sofia Kovalevskaia, matematician şi scriitor talentat, se luptă cu efectele succesului asupra relaţiei de cuplu. Eroii celor zece povestiri ale volumului lui Alice Munro îndură pierderi, şocuri, dezamăgiri, revelaţii neplăcute despre propriul caracter şi totuşi merg mai departe, pentru că acesta este sensul vieţii. Undeva, prin întunericul în care înaintează, ei simt strălucirea intensă a fericirii, fie că este vorba despre fericirea trecută, despre cea care ar fi putut fi sau despre cea care îi aşteaptă.

Cu dezvăluirile ei despre vremelnicia şi precaritatea existenţei confortabile de zi cu zi, această carte îţi dă fiori... o capodoperă a ficţiunii contemporane. Sunday Times

Alice Munro scrie cu o limpezime uimitoare, matematică, şi cu o minunată înţelegere a lucrurilor. Telegraph

Kazuo Ishiguro s-a născut la Nagasaki în 1954 şi a imigrat în Marea Britanie în 1960. A debutat ca prozator la douăzeci şi opt de ani cu Amintirea palidă a munţilor, roman recompensat cu The Winifred Holtby Prize of the Royal Society of Literature şi tradus ulterior în treisprezece limbi. În 1986 i-a apărut al doilea roman, Un artist al lumii trecătoare, nominalizat în acelaşi an la Booker Prize, laureat al Whitbread Book of the Year Award şi tradus în paisprezece limbi. 1989 îi aduce lui Ishiguro, odată cu Rămăşiţele zilei, rîvnitul Booker Prize. În 1995 Ishiguro a publicat Nemîngîiaţii, urmat de Pe cînd eram orfani şi Să nu mă părăseşti. În acelaşi an Kazuo Ishiguro a primit distincţia Officer of the British Empire for Services to Literature şi în 1998 titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres din partea statului francez. În 2017 Ishiguro primeşte Premiul Nobel pentru Literatură.

Orhan Pamuk s-a născut în 1952, la Istanbul, şi a crescut într-o familie numeroasă, asemănătoare acelora pe care le descrie în romanele Cartea neagră şi Cevdet Bey şi fiii săi, într-un cartier înstărit din Nişantaşı. La 23 de ani, Orhan Pamuk se hotărăşte să devină romancier; trăieşte retras în apartament şi începe să scrie. Cu excepţia unei perioade de trei ani petrecute la New York, a locuit numai la Istanbul. Scrie romane de treizeci de ani şi nu a avut niciodată altă meserie. Cărţile i-au fost traduse în mai mult de cincizeci de limbi, iar unul dintre cele mai apreciate romane ale sale, Mă numesc Roşu, a obţinut în anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award. În 2006, Orhan Pamuk primeşte Premiul Nobel pentru Literatură, fiind, cu o unică excepţie, cel mai tînăr ales al acestui premiu, în toată istoria sa.

MARIO VARGAS LLOSA s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi jurnalist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru literatură.

La Editura Humanitas au apărut: Oraşul şi câinii (1992), Povestaşul (1992), Mătuşa Julia şi condeierul (2000), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2003), Elogiu mamei vitrege(2003), Scrisori către un tânăr romancier (2003), Paradisul de după colţ (2004), Adevărul minciunilor (2005), Lituma în Anzi (2005), Peştele în apă (2005), Tentaţia imposibilului(2005), Caietele lui don Rigoberto (2006), Casa Verde (2006), Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu (2006), Rătăcirile fetei nesăbuite (2007), Pantaleón şi vizitatoarele (2008), Băieţii şi alte povestiri (2009), Visul celtului (2011), Călătoria către ficţiune (2012), O mie şi una de nopţi (2013), Orgia perpetuă. Flaubert şi Doamna Bovary (2013), Arme şi utopii (2013), Eroul discret (2013), Conversaţie la Catedrala (2014), Sărbătoarea Ţapului (2014), Războiul sfârşitului lumii(2015), Civilizația spectacolului (2016).

La Editura Humanitas Fiction au apărut: Cinci Colţuri (2016, 2020), Rătăcirile fetei nesăbuite (2016, 2020), Mătuşa Julia şi condeierul (2017, 2021), Lituma în Anzi (2017), Oraşul şi câinii (2017), Istoria lui Mayta (2019), Casa Verde (2019), Băieţii şi alte povestiri(2019), Chemarea tribului (2019), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2020), Elogiu mamei vitrege (2020), Povestaşul (2020), Paradisul de după colţ (2021), Vremuri grele (2021).

Fotografiua autorului © Fiorella Battistini

John Ernst Steinbeck Jr. s‑a născut la 27 februarie 1902 în Salinas, California. A urmat cursurile Universităţii Stanford şi a debutat în 1929 cu romanul Cupa de aur, al cărui protagonist este piratul Henry Morgan. În 1932 a publicat volumul de nuvele Păşunile Raiului, inspirat din viaţa fermierilor din Valea Salinas. Un an mai tîrziu, i‑a apărut romanul Către un zeu necunoscut, iar în 1935, Cartierul Tortilla, urmate de Nehotărîţii sorţi ai bătăliei (1936) şi clasicul Şoareci şi oameni (1937), ecranizat în repetate rînduri. În 1938 a văzut lumina tiparului volumul de nuvele Valea lungă. Pentru Fructele mîniei (1939) i s‑a decernat Premiul Pulitzer. În următoarele două decenii a publicat Luna a apus (1942), Strada Sardinelor (1945), Autobuzul rătăcit (1947), Perla (1947), La răsărit de Eden (1952), cartea sa cea mai îndrăgită, Joia dulce (1954), Scurta domnie a lui Pépin al IV‑lea (1957) şi Iarna vrajbei noastre (1961). În 1962, în urma unui lung periplu prin 40 de state americane în compania căţelului său, Charley, a scris volumul Călătorii cu Charley. În acelaşi an i s‑a decernat Premiul Nobel pentru Literatură. John Steinbeck a încetat din viaţă în 20 decembrie 1968.

Călătoria pe care John Steinbeck o face în jurul Statelor Unite ale Americii ar fi fost o călătorie solitară, dacă nu l-ar fi însoțit pudelul Charley; ar fi fost o călătorie de descoperire a Americii, dacă n-ar fi fost una de adio. În cele 10 000 de mile parcurse cu Rosinanta, camioneta sa, scriitorul ia contact cu realitatea țării și a națiunii despre care a scris, dar pe care admite că nu o cunoaște suficient. Asimilează pas cu pas marea diversitate a oamenilor, a culturilor locale și a modurilor de viață: de la cătunele uitate de lume la metropolele amețitoare; de la fermierul din New England preocupat de incertitudinea viitorului din perspectivă politică la localnicii din Maine care, din antipatie față de turiști, sunt în stare să le indice un traseu greșit.

Mai mult, anticipează marile probleme cu care omenirea urmează să se confrunte conștient abia peste decenii: consumul excesiv, acumularea de deșeuri, falia dintre decidenți și mase, depresia generată de tipare sociale și economice deșarte, dificultățile de adaptare la ritmul alert al tehnologizării.

Steinbeck scrie despre lucrurile pe care le descoperă și despre oamenii pe care-i întâlnește în pagini însuflețite de ritm, emoționante, schițând un portret al naturii umane în secolul XX greu de surprins de altcineva.The Atlantic Monthly

Abe Ravelstein, profesor de filosofie politică, un om cu o statură fizică și intelectuală impresionantă, este un bun prieten al naratorului. Victimă a devastatoarei afecțiuni SIDA, profesorul îi cere acestuia din urmă să-i scrie o biografie onestă, fără menajamente. Prietenul său îi îndeplinește dorința, iar în timpul unei călătorii la Paris, cei doi împărtășesc gânduri despre mortalitate, filosofie și istorie, iubiri și prieteni vechi și noi.

În spatele personajelor care populează romanul se identifică figuri reale: profesorul Allan Bloom de la Universitatea din Chicago stă la baza personajului titular; naratorul, al cărui nume rămâne neprecizat, este însuși autorul. Astfel, Ravelstein devine un savuros roman biografic, dar și autobiografic, plin de umor și ironie, o călătorie de-a lungul memoriei, comentariile lui Bellow fiind permanent însoțite de episoade și amintiri personale.

Ravelstein al lui Saul Bellow a fost întâmpinat mai puțin ca un roman și mai mult ca o mică minune; mai puțin ca un subiect de critică literară și mai mult ca un prilej de sărbătoare: acela că, la vârsta de 85 de ani, un scriitor poate produce un roman întru totul remarcabil, cel puțin bun, dacă nu senzațional. The Guardian

În anul 1972, scriitorului Heinrich Böll i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură, „pentru scrierile sale care, prin combinarea unei perspective cuprinzătoare asupra timpului său cu abilitatea sensibilă în caracterizarea personajelor, au contribuit la reînnoirea literaturii germane“.

JOHN MAXWELL COETZEE s-a născut pe 9 februarie 1940 la Cape Town, în Africa de Sud. Îşi încheie strălucit studiile de literatură engleză şi matematică la University of Cape Town în 1961, apoi se mută în Anglia, unde lucrează ca programator. Îşi ia doctoratul cu o analiză stilistică pe calculator a operelor lui Samuel Beckett la University of Texas, Austin (1965–1969), ţine cursuri de literatură la State University of New York, Buffalo, până în 1971, apoi la University of Cape Town până în 2002. Debutează cu romanul Dusklands(1974), urmat de In the Heart of the Country (1977) și Așteptându-i pe barbari (Waiting for the Barbarians, 1980; Humanitas Fiction, 2014), care îi aduce James Tait Black Memorial Prize. Publică apoi Viața și vremurile lui Michael K (Life & Times of Michael K, 1983; Humanitas Fiction, 2009), distins cu Booker Prize și Prix Femina Étranger, Foe (1986 —Jerusalem Prize, 1987; Humanitas Fiction, 2016), Epoca de fier (The Age of Iron, 1990 — Sunday Express Book of the Year; Humanitas Fiction, 2010, 2016) și Maestrul din Petersburg (The Master of Petersburg, 1994 — Irish Times International Fiction Prize, 1995; Humanitas Fiction, 2008, 2015). Copilărie (Boyhood, 1997; Humanitas Fiction, 2010), Tinerețe (Youth, 2002; Humanitas Fiction, 2011) și Miezul verii (Summertime, 2009; Humanitas Fiction, 2012) fac parte din ciclul autobiografic Scene de viață provincială (Scenes from Provincial Life). Romanul Dezonoare (Disgrace, 1999; Humanitas Fiction, 2011) îi aduce un nou Booker Prize, iar Elizabeth Costello (2003; Humanitas Fiction, 2015) și Slow Man (2005) se bucură de o foarte bună receptare. În 2007 apare Jurnalul unui an prost (Diary of a Bad Year; Humanitas Fiction, 2009). Romanul Copilăria lui Isus (The Childhood of Jesus; Humanitas Fiction, 2014) vede lumina tiparului în 2013, iar în 2016, Zilele de școală ale lui Isus (The Schooldays of Jesus; Humanitas Fiction, 2018). Moartea lui Isus (The Death of Jesus; Humanitas Fiction, 2021) încheie trilogia în 2019. J.M. Coetzee este autorul unor volume de eseuri filozofice și literare. Din 2002 trăiește în Australia, fiind profesor emerit la University of Adelaide. În 2003 i se atribuie Premiul Nobel pentru literatură.

MARIO VARGAS LLOSA s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi jurnalist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru literatură.

La Editura Humanitas au apărut: Oraşul şi câinii (1992), Povestaşul (1992), Mătuşa Julia şi condeierul (2000), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2003), Elogiu mamei vitrege(2003), Scrisori către un tânăr romancier (2003), Paradisul de după colţ (2004), Adevărul minciunilor (2005), Lituma în Anzi (2005), Peştele în apă (2005), Tentaţia imposibilului(2005), Caietele lui don Rigoberto (2006), Casa Verde (2006), Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu (2006), Rătăcirile fetei nesăbuite (2007), Pantaleón şi vizitatoarele (2008), Băieţii şi alte povestiri (2009), Visul celtului (2011), Călătoria către ficţiune (2012), O mie şi una de nopţi (2013), Orgia perpetuă. Flaubert şi Doamna Bovary (2013), Arme şi utopii (2013), Eroul discret (2013), Conversaţie la Catedrala (2014), Sărbătoarea Ţapului (2014), Războiul sfârşitului lumii(2015), Civilizația spectacolului (2016).

La Editura Humanitas Fiction au apărut: Cinci Colţuri (2016, 2020), Rătăcirile fetei nesăbuite (2016, 2020), Mătuşa Julia şi condeierul (2017, 2021), Lituma în Anzi (2017), Oraşul şi câinii (2017), Istoria lui Mayta (2019), Casa Verde (2019), Băieţii şi alte povestiri(2019), Chemarea tribului (2019), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2020), Elogiu mamei vitrege (2020), Povestaşul (2020), Paradisul de după colţ (2021).

Apărut în anul 1906,Sub tăvălug este al doilea roman al lui Hermann Hesse. Zugrăvește soarta lui Hans Giebenrath,un copil supradotat pe care ambiția tatălui său și patriotismul așezării sale natale îl împing să își asume un rol care nu i se potrivește. Din cauza presiunii celor din jur și a sistemului educațional care urmărește doar performanțele academice ale elevilor, Hans pare că se îndreaptă către un eșec.

MARIO VARGAS LLOSA s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi jurnalist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru literatură.

La Editura Humanitas au apărut: Oraşul şi câinii (1992), Povestaşul (1992), Mătuşa Julia şi condeierul (2000), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2003), Elogiu mamei vitrege (2003), Scrisori către un tânăr romancier (2003), Paradisul de după colţ (2004), Adevărul minciunilor (2005), Lituma în Anzi (2005), Peştele în apă (2005), Tentaţia imposibilului(2005), Caietele lui don Rigoberto (2006), Casa Verde (2006), Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu (2006), Rătăcirile fetei nesăbuite(2007), Pantaleón şi vizitatoarele (2008), Băieţii şi alte povestiri (2009), Visul celtului(2011), Călătoria către ficţiune (2012), O mie şi una de nopţi (2013), Orgia perpetuă. Flaubert şi Doamna Bovary (2013), Arme şi utopii (2013), Eroul discret (2013), Conversaţie la Catedrala (2014), Sărbătoarea Ţapului (2014), Războiul sfârşitului lumii (2015), Civilizația spectacolului (2016).

La Editura Humanitas Fiction au apărut: Cinci Colţuri (2016), Rătăcirile fetei nesăbuite(2016)), Mătușa Julia și condeierul (2017), Lituma în Anzi (2017), Orașul și câinii (2017), Istoria lui Mayta (2019), Casa Verde (2019), Băieții și alte povestiri (2019), Chemarea tribului (2019), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2020), Elogiu mamei vitrege (2020), Cinci Colțuri (2020), Rătăcirile fetei nesăbuite (2020).