Poezie & Teatru

Alec Blenche a făcut studii de Drept și Pedagogie Muzicală, dar și-a descoperit adevărata vocație o dată cu scrierea și publicarea cărților din seria Călătoriile lui Erus, care au devenit un adevărat fenomen, transformându-l în cel mai citit autor de cărți pentru copii din România, cu 31de titluri publicate. Seriile Jup, un pisoi de soi și Cronicile Pădurii au fost la fel de îndrăgite de micii cititori, ca și Lecții de la Sami, Pe tine ce te face fericit?,  Pe tine ce te face să râzi?, Aventuri în Țara Virtuților, Aventuri în Țara Nevirtuților, Zăpardul și alte povești albe, Pac și Mac, o aventură urecheată, Orașul verde și povestea culorilor, Prințul Păpădie și Regatul Florilor.

Alec Blenche a făcut studii de Drept și Pedagogie Muzicală, dar și-a descoperit adevărata vocație o dată cu scrierea și publicarea cărților din seria Călătoriile lui Erus, care au devenit un adevărat fenomen, transformându-l în cel mai citit autor de cărți pentru copii din România, cu 31de titluri publicate. Seriile Jup, un pisoi de soi și Cronicile Pădurii au fost la fel de îndrăgite de micii cititori, ca și Lecții de la Sami, Pe tine ce te face fericit?,  Pe tine ce te face să râzi?, Aventuri în Țara Virtuților, Aventuri în Țara Nevirtuților, Zăpardul și alte povești albe, Pac și Mac, o aventură urecheată, Orașul verde și povestea culorilor, Prințul Păpădie și Regatul Florilor.

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)

„Cei care se opun comunismului trebuie lichidati. Nu e suficient sa-i bagam in puscarii, pentru ca din puscarii mai pot sa iasa. Trebuie impuscati.“ (Sartre)

Antologie de Alina Purcaru și Paula Erizanu.

„Primul volum al acestui proiect de cartografiere și recuperare în tot ce are mai reprezentativ poezia scrisă de femei în limba română a încercat să acopere o mare parte din ceea ce s-a scris relevant și decisiv de la debutul în forță al Simonei Popescu până la postările pe blogul de poezie literepentruvipereblog.wordpress.com al lui Bety Pisică. Am încercat o revizuire a poeziei din anii ’90 până la noi, selectând din poete care au transformat discursul poetic în ultimele trei decenii, care și-au câștigat notorietatea și recunoașterea fie prin cronicile primite, fie prin premii literare, fie prin impactul direct sau indirect pe care l-au avut în întreg câmpul literar sau în cadrul plutonului în care s-au afirmat. Nu întâmplător, liberă de cenzura și de limitările deceniilor antedecembriste, această poezie este una explozivă și detabuizantă. Se va vedea foarte limpede mai ales în contribuțiile poetelor douămiiste, unde acest tip de expresie ia o formă viscerală, acutizată, dar procesul avea deja o istorie. 

Următorul volum va include atât zeițe binecunoscute ale literaturii, precum Angela Marinescu, Nora Iuga, Ileana Mălăncioiu, Mariana Marin, cât și multe nume uitate în mod nedrept de către istorie, pe care vrem să le readucem în atenția cititorilor.” (Alina Purcaru, Paula Erizanu)

Zece definiţii subiective ale teatrului

1. Teatrul est un om care vine în faţa altui om şi îi spune: sunt oglinda ta, sunt umbra ta, sunt pleoapa ta, sunt amiaza ta, sunt tu.

2. Teatrul este o încăpere mare fără ferestre unde oamenii devin ferestre.

3. Teatrul este atunci când cineva te invită să intri în propriul său creier, în propria sa inimă şi în propria sa fiinţă, iar tu o faci ezitant, dar descoperi că eşti primit acolo cu mare bucurie şi cu braţele deschise întrucât ai darul de a vindeca, cât de cât, măcar puţin, durerile lumii.

4. Teatrul este o numărătoare inversă esenţială pentru umanitate, făcută de cineva care a uitat ordinea cifrelor.

5. Teatrul este Beckett care se uită la o piesă de Cehov care se uită la o piesă de Shakespeare care se uită la o piesă de Euripide care îl recită pe Homer care se uită la cer cu ochii săi orbi.

6. Teatrul est un depozit de scaune din interiorul căruia se aud uneori ţipete, urlete, muzică. Nimeni nu ştie ce se întâmplă acolo, oamenii fac uneori coadă în faţa clădirii, trag cu urechea, dar nimeni nu are curajul să intre înăuntru. Este adevărat că unii dintre cei care au intrat nu mai ies niciodată.

7. Dar, de fapt, ce este teatrul? Îl întreabă brusc sufleorul pe actorul care tocmai işi debitează monologul cel mai important din piesă. Perturbat, marele actor işi uită rolul, se înfurie, se duce la cuşca sufleorului, îl înşfacă de guler şi încearcă să-I tragă afară, dar nu reuşeşte întrucât sufleorul se zbate teribil şi strigă după ajutor. În tot acest timp spectatorii râd în hohote, regizorul face atac de cord, iar o doamnă din primul rând se indrăgosteşte de sufleor.

8. Teatrul este o cortină făcută din pleoape.

9. Teatrul este un fier de călcat făcut din aburi pentru a călca nişte cămăşi făcute din ceaţă.

10. Ce este teatrul nu ştiu, dar ştiu precis ce nu este. Nu este un tren care ajunge la timp, nu este o maşină de calculat, nu este o săptămână formată din şapte zile, nu este o mână care are cinci degete şi nu este un iluzionist căruia îi reuşesc numerele.

(MATEI VISNIEC)

Zece definiţii subiective ale teatrului

1. Teatrul începe să aibă sens atunci când cineva te leagă la ochi, dar legătura cu care te leagă are ochi.

2. Teatrul este o plută din scânduri pe care se dezlănţuie o pasiune în timp ce nu departe fluviul se transformă într-o cascadă.

3. Teatrul este un loc în care mai multe cuvinte işi dau întâlnire cu mai multe urechi, mai multe imagini îşi dau întâlnire cu mai mulţi ochi şi mai multe semne de întrebare işi dau întâlnire cu mai multe inimi. Totul merge apoi anapoda, cuvintele își intră în ochi ca nişte păsări, imaginile îţi rămân în inimă ca nişte cheaguri de sânge, iar semnele de întrebare îți sfâşie timpanele. În mod ciudat, niciodată nimeni nu numără cadavrele care rămân după aceea în sala de spectacol.

 4. Absolut nimeni nu ştie ce este teatrul, altfel oamenii n-ar mai avea nevoie de acest mister, fiecare spectacol de teatru este, de fapt, o nouă definiţie a teatrului.

 5. Nu îndrăznesc să vă spun ce este teatrul întrucât risc ca nişte nebuni să vină, să facă exact opusul a ceea ce cred eu că este teatrul, şi, de fapt, ceea ce vor face ei să fie tot teatru.

 6. Nu întâmplător inima teatrului este actorul, cuvânt care începe cu litera a, prima literă din alfabet.

 7. În cursul întregii sale vieţi, omul aşteaptă veşti (dacă se poate, veşti bune), mesaje importante, informaţii de natură să-I facă fericit, să nu regrete moartea, să simtă că trecerea sa prin lume are un sens. Uneori însă veştile nu vin, mesagerii întârzie, şi atunci omul pleacă el în întâmpinarea lor, adică merge la teatru.

 8. Cred că teatrul este, de fapt, un spectacol de clovni care ne induc în eroare, renunţă la nasul cel roşu, nu se mai machiază, nu se mai îmbracă în culori ţipătoare, nu se mai împing, vorbesc normal... Ca să ne păcălească, bineînţeles, dar noi nu suntem proşti.

 9. Teatrul este o formă incăpăţânată şi naivă de speranţă. Ori de câte ori vezi Romeo si Julietta, speri că poate, de data asta, povestea se va sfârşi cu bine. Ori de câte ori vezi Trei surori, speri că poate, de data asta, Olga, Maşa şi Irina îşi vor realiza totuşi visul şi vor pleca la Moscova. Ori de câte ori vezi Asteptându-I pe Godot, speri că poate, de data asta, Godot va veni la întâlnirea cu Estragon şi Vladimir. Dar, de fapt, toate personajele strigă după ajutor în faţa ta şi tu crezi că poţi face ceva pentru ele. În orice caz, te simţi important întrucât ele îţi cer ajutorul şi ţi se confesează, deşi tu nu le poţi ajuta cu nimic. Când spectacolul se termină şi te întorci acasă, unele personaje te insoţesc până în faţa uşii. lar câteva dorm chiar cu tine în pat. Când îți dai seama că nu poţi scăpa de ele, începi să te întrebi tu însuți ceva mai des dacă propriile tale visuri secrete, mai ales cele de tinereţe, s-au realizat.

10. Teatrul este o pereche de mănuşi uitate pe un fotoliu într-o sală de spectacol. Oamenii au plecat. Luminile s-au stins. Teatrul s-a închis. Abia atunci perechea de mănuşi se simte in siguranţă şi incepe să aplaude. (Matei Vișniec)

Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.

„O istorie emoționantă despre iubirea fraternă.” Kirkus Reviews

„Fără Theo, lumea nu l‑ar fi avut pe Vincent.” Așa își începe cartea Deborah Heiligman, care mărturisește că l-a iubit pe Vincent van Gogh încă din copilărie, când a și citit Bucuria vieții, romanul lui Irving Stone inspirat de destinul pictorului. Mulți ani mai târziu, aflată în vizită la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, a descoperit că Vincent avusese un frate pe nume Theo, despre a cărui existență nu știuse până atunci. După ce a citit corespondența dintre Vincent și Theo, apoi pe cea dintre Theo și viitoarea lui soție, Johanna, autoarea și-a dat seama că are în față o poveste frumoasă și complexă, marcată de iubire și sacrificiu, care până în acel moment rămăsese nespusă: povestea relației profunde și agitate dintre doi frați, care în adolescență făcuseră un legământ de a rămâne apropiați și devotați unul altuia, indiferent de ceea ce le-ar fi rezervat viitorul. 

Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.

„O istorie emoționantă despre iubirea fraternă.” Kirkus Reviews

„Fără Theo, lumea nu l‑ar fi avut pe Vincent.” Așa își începe cartea Deborah Heiligman, care mărturisește că l-a iubit pe Vincent van Gogh încă din copilărie, când a și citit Bucuria vieții, romanul lui Irving Stone inspirat de destinul pictorului. Mulți ani mai târziu, aflată în vizită la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, a descoperit că Vincent avusese un frate pe nume Theo, despre a cărui existență nu știuse până atunci. După ce a citit corespondența dintre Vincent și Theo, apoi pe cea dintre Theo și viitoarea lui soție, Johanna, autoarea și-a dat seama că are în față o poveste frumoasă și complexă, marcată de iubire și sacrificiu, care până în acel moment rămăsese nespusă: povestea relației profunde și agitate dintre doi frați, care în adolescență făcuseră un legământ de a rămâne apropiați și devotați unul altuia, indiferent de ceea ce le-ar fi rezervat viitorul. 

Andrei Novac s-a născut la 1 iulie 1983, în Târgu-Jiu. Licențiat în istorie al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, respectiv absolvent al masteratului de Relații Internaționale și Integrare Euro-Atlantică din cadrul Universității București, Facultatea de Istorie. Din 2013, doctor în filologie al Universității de Vest din Timișoara. Autor a opt cărți de poezii și al volumului de istorie literară Valentin Tașcu, solitarul promoției '70. Laureat al mai multor premii, printre care: Premiul „Mircea Ciobanu”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România; Premiul pentru Poezie al Revistei „Convorbiri literare”, Iași, 2019; Premiul „Scriitorul lunii august 2019”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România; Premiul Special, acordat de Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România 2019. Volumul Regula timidității a fost nominalizat la Premiul „Mihai Eminescu”, acordat de Academia Română, 2018.
Lector universitar și manager cultural – director al Centrului Național al Cărții din cadrul Institutului Cultural Român. Din 2009, membru al Uniunii Scriitorilor din România.