Cărţi
-
Despre necunoscut21.28 LEIEpuizat din stoc
Teodor Baconschi s-a nascut la Bucuresti, in 1963. Este doctor in Antropologie religioasa si istorie comparata a religiilor al Universitatii Paris-Sorbonne, Paris IV, 1995, si a urmat studii post-doctorale la New Europe College, Bucuresti, 1996. Din 2006 detine gradul diplomatic de ambasador.
-
Singura pe Drumul Matasii50.26 LEIEpuizat din stoc
„Priviţi cu atenţie mai întâi harta prietenoasă a acestei călătorii. Abia apoi parcurgeţi, împreună cu autoarea, o experienţă pe cât de palpitantă, pe atât de excitantă pentru minte şi pentru nepreţuita endorfină a libertăţii. Trei fire sunt de urmărit şi, la nevoie, puteţi alege între ele. Unul e cel al notelor de călătorie la cald şi la persoana întâi acut, ca să zic aşa. Sunt marcate în italice. Să nu rataţi zigzagul fin al neliniştilor Sabinei Fati, lăsat la vedere cu parcimonie. Al doilea este şirul de excursuri istorice despre fiecare dintre cele zece ţări, care, nu vă temeţi, revine întotdeauna la zi, exact în punctul de intersecţie cu prezentul. Al treilea înşiră pe aţă vreo sută de «personaje» episodice, oameni cu care Sabina Fati a stat, într-un fel sau altul, faţă în faţă. O să vă urmărească în grup, ca o armată de teracotă care s-ar fi decis brusc s-o ia înapoi, tăcut, către Apus. Adică spre noi.“ (Tania RADU)
„La început am crezut că sunt singură cu muntele, dar l-am zărit imediat pe soldatul tadjic, paznicul barierei din faţa mea. Un uriaş încremenit, îmbrăcat în manta lungă de postav şi purtând căciulă tradiţională rusească revărsată peste urechi. Se uită la mine ca la ceva bizar. Îi întind paşaportul, dar omul nu schiţează nici un gest, se uită de departe şi pe urmă îmi întoarce spatele. E 1 iunie 2014 şi sunt plecată de 45 de zile în căutarea mea şi a Noilor Drumuri ale Mătăsii. Cele cinci sau zece minute petrecute în faţa barierei mi s-au părut ore şi mi-am dat brusc seama că sunt în faţa unei garnizoane de militari sălbăticiţi de şederea în Pamir. Am văzut că în jurul meu se strâng toţi băieţii din garnizoană. Îmbrăcaţi lejer şi ieşiţi din cealaltă baracă, bine încălzită, poartă şlapi, pantaloni de trening cu genunchi lăbărţaţi şi bluze groase de bumbac. Se uită la mine ca la ceva bun de mâncat şi am senzaţia că rânjesc unul la altul. Începe să-mi fie frică. Ce pot face singură împotriva acestor zdrahoni? N-am nici o şansă, îmi zic, şi le zâmbesc ca unor oameni care m-ar putea ajuta.“ (Sabina FATI)
-
Cum sa citesti un romancier37.32 LEIEpuizat din stoc
John Freeman este un autor premiat si binecunoscut critic de carte. Fost presedinte al National Book Critics Circle si coordonator al antologiilor Granta, Freeman a scris despre carti in mai bine de 200 de publicatii din intreaga lume, printre care The New York Times Book Review, Los Angeles Times, San Francisco Chronicle, The Wall Street Journal, The Guardian, La Repubblica si La Vanguardia. Prima sa carte, The Tyranny of E-mail, a fost publicata in 2009. In momentul de fata, John Freeman locuieste la New York.
-
Ding viseaza55.39 LEIEpuizat din stoc
„Yan Lianke este neegalat in talentul cu care isi scrie romanele de critica sociala, deopotriva sumbre si pline de umor.“ (Le Monde diplomatique)
„Unul dintre cele mai controversate genii satirice ale Chinei de astazi.“ (Chicago Tribune) -
Evanghelia dupa Lucifer55.39 LEIEpuizat din stoc
„Scriu cartile pe care mi-ar placea sa le citesc – carti care ma intriga, ma entuziasmeaza, ma provoaca, ma invata lucruri noi, dar si carti care ma sperie...“ (Tom Egeland)
„Manuscrisele stravechi, miturile din jurul lor si impactul pe care l-au avut asupra omenirii ar parea de interes numai pentru eruditi, dar in mainile lui Egeland iau foc ca praful de pusca.“ (Dagsavisen)
„Romanul creeaza suspans nu numai la suprafata evenimentelor, ci si in adancime, prin viziunea tulburatoare pe care o propune asupra ingerilor, a demonilor, a lui Dumnezeu si a Satanei.“ (Aftenposten)
-
O pasare pe sirma18.13 LEIEpuizat din stoc
,,Proza Ioanei Nicolaie are un puternic filtru liric, O pasare pe sirma fiind un bildungs-poem urban in gri despre supravietuire la varste tinere, un poem cu gustul amarui al tristetii si al compasiunii pentru o fata saraca sezand singura pe sarma vietii." (Marius Chivu)
-
Ascuns la vedere42.71 LEIEpuizat din stoc
„Cel mai important romancier african al momentului.” (The New York Review of Books)
-
Putin sub linie21.33 LEIEpuizat din stoc
De cate ori nu ne-am dorit sa fim ultimii, dar, in acelasi timp, primii deasupra liniei? Adica intre castigatori, desi cei de pe urma dintre ei. Nimeni nu are chef sa piarda. Numai ca viata te aduce, cateodata, sub linie. Daca ai noroc, mai iesi la suprafata, mai tragi o gura de aer, arunci o privire, poate chiar... plutesti. Macar un timp. In aceasta carte sunt „povesti” despre cum e sub linie, de ce s-a ajuns acolo, ce se intampla pe acolo, cum si daca se mai iese la suprafata. Robert Serban pare ca scrie atat de firesc si de simplu, incat uneori ai impresia ca ai mai citit undeva cuvintele sale. In propriile-ti ginduri, probabil.
-
Sesiunea de toamna29.88 LEIEpuizat din stoc
Daca e adevarat ca, prin noi, natura se transforma continuu in cultura, epocile ar trebui evaluate dupa cat au izbutit in acest sens sa faca. Chiar si personalitatile. Fericita ipostaza - apusa de mult - a culturalizatorului, a imblanzitorului de stihii, a creatorului de forme. Astazi nu mai avem cine stie ce si cat de transformat, de formulat. Ne este dat sa zarim, peste tot, reluari, variante, versiuni, ramificatii, incropiri analogice, analogii, analogii. Barthes avea dreptate sa exclame inciudat: „omenirea pare condamnata la analogic“ si sa remarce stradania artistilor adevarati de a o aboli.
-
Regina Elisabeta a II-a. Portret intim37.32 LEIEpuizat din stoc
O biografie surprinzatoare si extrem de personala a celei care va fi, probabil, ultima mare regina a lumii.
-
Cascada soaptelor39.45 LEIEpuizat din stoc
In timp ce se antreneaza pentru o cursa de mountain bike, Mark Lewis, elev in ultimul an de liceu, vede o fata misterioasa, imbracata in niste haine ciudate, stand in picioare in spatele unei cascade in padurea din Raleigh, un oras din Carolina de Nord. Cand fata face o remarca despre masinaria ciudata pe care merge el, Mark se gandeste ca nu e in regula ceva cu ea. Iar cand Susanna pretinde ca este o servitoare-ucenica din anul 1796, baiatul e aproape sigur ca e nebuna. Si totusi vrea sa afle mai multe despre ea.
-
Parentingul pasnic. Cum sa-ti iubesti copilul fara sa-l controlezi31.97 LEIEpuizat din stoc
„Dr. Nancy Buck prezinta un proces clar si comprehensiv menit sa-i ajute pe parinti sa dezvolte si sa mentina relatia vitala necesara pentru un viitor sanatos al familiilor noastre si al natiunii in ansamblu. Parentingul pasnic este o carte de care avem disperata nevoie si care abordeaza in special problema unui parenting eficient, domeniu in care se impunea aparitia unei abordari inovatoare. Citeste aceasta carte cu atentie si vei vedea in mod clar ca Nancy ii invata atat pe copii, cat si pe adulti sa-si asume responsabilitatea pentru actiunile lor.” (DR. WILLIAM GLASSER)
-
Umiliti si obiditi37.32 LEIEpuizat din stoc
„Imi inchipuisem ca Dostoievski era un soi de Dumnezeu de nepatruns, in stare sa-i inteleaga si sa-i justifice pe oameni." (Jorge Luis Borges, Eseuri)
-
Lelia31.97 LEIEpuizat din stoc
GEORGE SAND (Amantine-Lucille-Aurore Dupin) s-a nascut la 1 iulie 1804 la Paris. Debuteaza in 1831, cu un roman scris in colaborare cu Jules Sandeau, Rose et Blanche, semnat J. Sand. In 1832, odata cu publicarea romanului Indiana, incepe sa semneze cu pseudonimul George Sand, nume sub care i se vor tipari toate celelalte carti, peste o suta la numar, si cel cu care va ramane in istoria literaturii. George Sand a luat apararea femeilor, a laudat pasiunea, a criticat virulent casatoria si a luptat impotriva prejudecatilor unei societati conservatoare. A produs scandaluri prin viata sa amoroasa agitata, prin tinuta vestimentara masculina, a carei moda a lansat-o, prin pseudonimul sau masculin, adoptat in 1829 si caruia tot ea i-a lansat moda.
In ciuda a numerosi detractori precum Charles Baudelaire sau Jules Barbey d’Aurevilly, George Sand a contribuit activ la viata intelectuala din epoca, primind pe domeniul de la Nohant sau la Palaiseau personalitati diverse precum Franz Liszt, Frederic Chopin, Marie d’Agoult, Honore de Balzac, Gustave Flaubert, Eugene Delacroix, sfatuindu-i pe unii, incurajandu-i pe altii. A intretinut o mare prietenie prin corespondenta cu Victor Hugo, desi nu s-au intalnit niciodata. S-a stins din viata la 8 iunie 1876 la Nohant.
-
Admiterea la Engleza31.08 LEIEpuizat din stoc
Metoda Lidia Vianu
Smile and Learn: Gramatica in propozitii cu haz despre profesii, denumiri geografice, animale, pasari, flori, copaci, verbe neregulate, prepozitii obligatorii.
Toate cu Cheie.
-
Masti detasabile. Animale24.31 LEIEpuizat din stoc
Masti detatabile este o carte de colorat perfecta pentru distractie!
Desenele de colorat si glumele haioase ii vor amuza pe copii, iar mastile ii vor transforma pe data in eroii preferati!
-
Regatul de Gheata. 7 povesti pentru toata saptamana55.39 LEIEpuizat din stoc
In aceasta carte bogat ilustrata vei gasi 7 povesti captivante, cate una pentru fiecare seara a saptamanii.
-
O cale ingusta spre nordul indepartat44.29 LEIEpuizat din stoc
„Romanul lui Flanagan reprezinta un moment de cotitura in literatura australiana.” (Peter Carey)
„O adevarata capodopera.” (The Guardian)
-
Paianjenul alb. Povestea fetei nordice a Eigerului11.09 LEIEpuizat din stoc
„Cea mai palpitanta si mai terifianta carte despre alpinism pe care am citit-o vreodata.” (Joe Simpson)
-
Alaska. Singur in salbaticie11.09 LEIEpuizat din stoc
„Povestea reala, senzationala a unor aventuri care ii tin cu sufletul la gura atat pe Dave Metz, cat si pe cititor.” (The News-Review)
-
Bufnita oarba11.09 LEIEpuizat din stoc
Considerata cea mai importanta opera a literaturii iraniene moderne, Bufnita oarba este o metafora a degradarii spiritului. Un adevarat panoptic de imagini suprarealiste, capodopera lui Sadegh Hedayat descrie in cele mai mici amanunte disperarea impinsa dincolo de limite a unui tanar care si-a pierdut iubita misterioasa. Pe masura ce personajul aluneca treptat in nebunie, cititorul devine prizonierul viziunii sumbre a scriitorului asupra conditiei umane.
-
Sa invatam culorile cu Micul Print26.64 LEIEpuizat din stoc
Micutul dumneavoastra invata culorile intr-un mod amuzant, bucurandu-se de povestea si desenele imaginate de Antoine de Saint-Exupery.
-
Sa invatam geografia cu Micul Print26.64 LEIEpuizat din stoc
Cel mic capata primele notiuni de geografie: ce sunt muntii, cum este un desert, de cate tipuri sunt vulcanii si cum sunt stelele.
-
Sa invatam politetea de la Micul Print26.64 LEIEpuizat din stoc
Micul Print devine profesor de bune maniere pentru copilul dumneavoastra, invatandu-l cum sa salute, cum sa multumeasca si cum sa se poarte civilizat cu ceilalti copii, dar si cu adultii.
-
In calatorie cu Micul Print26.64 LEIEpuizat din stoc
Copilul dumneavoastra merge in drumetie cu Micul Print pe planete îndepărtate si face cunostintă cu personaje de poveste.
-
Padurea spanzuratilor39.96 LEIEpuizat din stoc
Padurea spanzuratilor revolutioneaza romanul nostru analitic, prin studierea migaloasa a psihologiei individuale. Carte masiva, laborioasa, Padurea spanzuratilor este, in 1922, primul studiu moral care se impune atentiei publice din campul epicii noastre.
-
Quimera24.60 LEIEpuizat din stoc
„Am citit Quimera cu placerea pe care numai o carte fermecata, frumoasa, plina de poezie ti-o poate da. Paul Tanicui e un fel de ruda de sange cu Twain si Marquez. Are darul povestirii, dar si inca ceva la fel de important: este un scriitor liber! Poate primul scriitor roman liber din 1989 incoace! Un talent profund contemporan, conectat la literatura de prima mana de oriunde din lume.“ (Andrei Codrescu)
-
Cronicile casterilor vol.2: Cartea lunilor44.39 LEIEpuizat din stoc
Cartea Lunilor continua actiunea primului volum din seria Cronicile Casterilor, dezvaluind aspecte complicate ale relatiei dintre Ethan Wate si Lena Duchannes, descendenta din marea familie a Casterilor. Actiunea se precipita odata cu hotararea pe care aceasta trebuie s-o ia: fie sa se alature Intunericului, fie sa ramana in Lumina.
Oare va reusi Ethan sa o determine sa ia decizia corecta? Cartea reuseste sa surprinda atmosfera gotica a Sudului, cu personaje noi si surprinzatoare si sa-l poarte pe cititor intr-o lume fabuloasa demonilor.
-
Simfonia itineranta32.18 LEIEpuizat din stoc
Emily St. John Mandel s-a nascut si a crescut pe coastele Columbiei Britanice, in Canada. A studiat dansul contemporan si a locuit o scurta perioada la Montreal, inainte de a se muta la New York, unde locuieste si acum impreuna cu sotul ei. Simfonia itineranta este al patrulea ei roman.
-
Codul Atlantidei43.29 LEIEpuizat din stoc
Putine romane de debut sunt atat de ambitioase precum Codul Atlantidei. Captivant de ingenioasa. (Sunday Times)