diverse

Liviu SURUGIU (n. 1969) a debutat în 1994 în Jurnalul SF. A publicat povestiri și nuvele în revistele Jurnalul SF, SuperNova, Curierul Național, Gazeta SF, Ficțiuni, Argos, Nautilus, CPSFA, CPSF-Nemira, Helion, Galaxia 42, utopIQa, Libris și în peste zece antologii. Proza sa scurtă a apărut, în ultimii ani, în cele mai prestigioase reviste din SUA, Anglia, Franța, Germania, Spania, India, Ungaria, Peru, Ecuador și Estonia. A primit 33 de premii literare, în România, Franța și SUA, unde a obținut distincții la „Writers of the Future”, Hollywood. S-a clasat în primii trei (finalist) la Concursul de Scenarii HBO 2013. Fata de pe Drumul Mătăsii este al optulea volum al său.

Vanessa SPRINGORA (n. 1972) este editoare, regizoare şi scriitoare franceză. În 2003 a început să colaboreze cu Institut national de l’audiovisuel ca scenaristă şi regizoare. În 2006 a început să lucreze la editura Julliard, pe un post de asistent editorial. A scris numeroase scenarii şi a semnat regia pentru mai multe filme, printre care Dérive (2006) şi serialul Quotidien (2016). În 2019 a devenit director editorial al editurii Julliard. Din 2010 coordonează colecţia Nouvelles mythologies pentru editura Robert Laffont. În 2020 a publicat Consimţămîntul, carte distinsă în acelaşi an cu Premiul Jean-Jacques Rousseau pentru autobiografie şi Grand Prix des Lectrices de ELLE la categoria Document.

Orlando Figes este profesor de istorie la Colegiul Birkbeck, Universitatea din Londra. Este autorul a numeroase cărți despre istoria Rusiei, dintre care la Editura Polirom au apărut: Revoluția Rusă, 1891-1924. Tragedia unui popor (2016), Dansul Natașei. O istorie culturală a Rusiei (2018), Crimeea. Ultima cruciadă (2019), Vorbind în șoaptă. Viața privată în Rusia lui Stalin (2019), precum și Să-mi trimiți un cuvînt din cînd în cînd. O poveste de dragoste și supraviețuire în Gulag (2019).

Cezar Amariei (n. 1973, Ștefănești, Botoșani) a absolvit Facultatea de Litere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați și este jurnalist. A publicat în Adevărul, Gîndul, Puterea, a colaborat cu agenția de presă Mediafax și PRO TV. A debutat la 16 ani cu două schițe satirice în Moftul gălățean și cu o povestire umoristică în revista Papagalul.
A revenit la ficțiune abia în 2018, an cînd a început să urmeze cursuri de scriere creativă cu Marin Mălaicu-Hondrari (organizate de Revista de Povestiri), apoi cu Florin Iaru.
A debutat în 2018 cu romanul Zilele noastre mărunte (Polirom), finalist la Festival du premier roman de Chambéry. Este membru al cenaclului gălățean „Noduri și semne”.

Eugen URICARU s-a născut în 1946 la Buhuși. Debutează în revista Ateneu, în 1965. Fondează în 1968, împreună cu Marian Papahagi, revista Echinox. Între 1971 și 1989 este redactor la revista Steaua. Din 1990 este redactor-șef adjunct la Luceafărul (seria Laurențiu Ulici) și consilier cultural în MAE la Atena și Roma. Din 1995 este secretar, apoi vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar între 2001 și 2005 președintele acesteia. În prezent este președintele COPYRO. A fondat revista de studii Punctul Critic. În 2002 a înființat Festivalul Internațional „Zile și nopți de literatură”, Neptun. Este autorul a 19 volume de proză, printre care Supunerea (2006), Cît ar cîntări un înger (2008), Plan de rezervă (2011), Beniamin (2014), apărute la Editura Cartea Românească, și Permafrost (2017) și Grădina Paradisului (2020), apărute la Editura Polirom. A scris două scenarii de film (Rug și flacără – Marele Premiu la Santarém; Stare de fapt – Marele Premiu la San Marino). A tradus din Italo Calvino, Curzio Malaparte, Aleksandr Soljenițîn. A primit de două ori Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor și de două ori Premiul pentru roman „Ion Creangă” al Academiei Române. Laureat al Premiului Național pentru proză „Ion Creangă”. Romanele sale au fost traduse în Franța, Germania, Ungaria, Serbia, Macedonia, China, Vietnam, Italia, Rusia.

Iulian Ciocan, născut pe 6 aprilie 1968 la Chișinău, Republica Moldova, este prozator, publicist și critic literar. Comentator al postului de radio Europa Liberă. Romane publicate: Înainte să moară Brejnev (Editura Polirom, 2007; ediție cehă la Dybbuk, 2009; ediție engleză la Dalkey Archive Press, 2020; ediție sîrbă la Sluzbeni Glasnik, 2021; în curs de apariție ediția italiană la Bottega Errante); Tărîmul lui Sașa Kozak (Editura Tracus Arte, 2011; ediție slovacă la Kalligram, 2015; ediție franceză la Belleville, 2017, Premiul Coup du Cœur la Salon du Livre des Balkans); Iar dimineața vor veni rușii (Editura Polirom, 2015; ediție cehă la Dybbuk, 2021), Dama de cupă (Editura Polirom, 2018; ediție franceză la Belleville, 2019; nominalizare la Premiul Jean Monnet, 2020; ediție bulgară la Foundation for Bulgarian Literature, 2019; ediție cehă la Dybbuk, 2020; ediție olandeză la Pegasus, 2020). A publicat proză în reviste și antologii din SUA, Germania, China, Cehia, Bulgaria, Belgia și Brazilia. Invitat la New York, la festivalul PEN World Voices (2011) și la Noaptea Literaturii, Amsterdam (2016). În 2018 a publicat, la Editura Muzeelor Literare Iași, Povestea lui Nicolae Gane.

Ian McEWAN, unul dintre cei mai faimoși scriitori britanici contemporani, este autorul romanelor Gîndacul, Mașinării ca mine, Coajă de nucă, Legea copiilor, Operațiunea Sweet Tooth, Solar, Pe plaja Chesil, Sîmbătă, Ispășire (laureat al National Book Critics Circle Award și W.H. Smith Literary Award), Amsterdam (distins cu Booker Prize), Durabila iubire, Inocentul, Copilul furat (pentru care a primit Whitbread Award), Cîinii negri, Mîngîieri străine (ambele nominalizate la Booker Prize) și Grădina de ciment. A scris și volumele de povestiri Prima dragoste, ultimele ritualuri (cîștigător al Somerset Maugham Award) și În așternuturi. În anul 2011 i-a fost acordat Premiul Tîrgului de carte de la Ierusalim.

Benjamin W. Decker predă arta meditaţiei şi este activist social în Los Angeles. Este director pentru educaţie la The Institute For Transformational Thinking şi profesor fondator al Unplug Meditation, The DEN Meditation şi Wanderlust Hollywood. A fost, de asemenea, director de parteneriate la organizaţia umanitară Generosity.org şi la organizaţia împotriva traficului de persoane Unlikely Heroes.

Alexandru Volacu este conferențiar la Facultatea de Administrație și Afaceri a Universității din București, cadru didactic asociat al SNSPA și director al Bucharest Center for Political Theory. Principalele sale interese de cercetare privesc etica votului, teoriile dreptății și teoriile democrației. A publicat articole în reviste internaționale, precum Political Studies, Political Research Quarterly, Journal of Applied Philosophy, Philosophical Studies, Ethical Perspectives, Contemporary Political Theory și altele. Cea mai recentă carte a sa este Avem datoria de a vota ? (2019).

Daniela Cutaș este conferențiară la Universitatea din Lund și Universitatea din Umeå, Suedia. A lucrat la Universitatea din Göteborg, Universitatea din Maastricht, Karolinska Institutet și Universitatea din Manchester. Este coeditoare a două volume colective, unul despre etica familiei (2012) și unul despre responsabilitatea parentală în contextul neuroștiințelor și al geneticii (2017). În România a publicat un volum pe tema eticii reproducerii, articole pe teme de etică aplicată (și în special bioetică) în publicații precum Dilema Veche, TOTB și Scena9 și a coordonat un număr special despre iubire în revista Analize.

Adrian Miroiu este profesor de științe politice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București. A publicat lucrări de filosofia limbajului și a științelor sociale, de teorie politică și de analiză a politicilor publice. Fuga de competiție (2016), Lumea lui Anaxagora (2017) și Între logică și etică (2020) sînt trei dintre cele mai recente cărți ale sale.

Alice Hemming este autoare britanică de cărţi pentru copii. I-a plăcut de mică să scrie și să deseneze. A lucrat ca librar, editor web și manager de comunicare în cadrul unei universităţi. A debutat în 2013, iar pînă în prezent a publicat peste 50 de cărţi pentru copii. Două dintre acestea au fost selectate pentru National Library Summer Reading Challenge. Alice Hemming trăiește în East Hertfordshire și scrie pentru copii de toate vîrstele. Adoră să meargă în vizită la școli și să-și întîlnească cititorii.

Jorge Luis Borges (1899-1986) s-a născut la Buenos Aires, într-o familie înstărită. La scurtă vreme după naşterea sa, călătoreşte alături de familie în Europa. Primeşte încă de mic o educaţie multilingvă. După întoarcerea în Buenos Aires, la douăzeci şi doi de ani, publică primul său volum de poezii, Fervor de Buenos Aires. Continuă să publice apoi, alături de poezii, şi eseuri. În anii ’30 începe să scrie proză scurtă. Publică primul său volum important, Istoria universală a infamiei, la vîrsta de treizeci şi şase de ani. Amestecul de realitate şi ficţiune din acest volum va deveni o caracteristică importantă a prozei de mai tîrziu a lui Borges. Tot în această perioadă, publică două dintre cele mai cunoscute colecţii de povestiri ale sale, Ficţiuni şi Aleph. În anii ’50 devine director al Bibliotecii Naţionale. Odată cu înaintarea în vîrstă, vederea îi slăbeşte şi reîncepe să scrie proză scurtă şi poezie. Ultima sa carte, Atlas, o scrie alături de María Kodama, cu care se va căsători cu o lună înainte de moarte. La vîrsta de optzeci şi şase de ani, în iunie 1986, încetează din viaţă. În România este cunoscut mai ales datorită volumelor sale de povestiri: Istoria universală a infamiei, Grădina cu cărări ce se bifurcă, Moartea şi busola. La Editura Polirom au mai apărut: Poezii (2005, 2017), Cărţi scrise în doi (2005, 2008), Moartea şi busola. Proză completă 1 (2006, 2015), Cartea de nisip. Proză completă 2 (2006, 2015), Eseuri (2006, 2015), Cartea fiinţelor imaginare (în colaborare cu Margarita Guerrero, 2006), Texte captive (2010), Dialoguri (alături de Ernesto Sábato, 2010), Borges la 80 de ani. Conversaţii. Cărţile şi noaptea (2014) şi Tangoul. Patru conferinţe (2018).

Violeta Enea este conferenţiar doctor în cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, şi psihoterapeut format în hipnoză clinică şi terapie ericksoniană. Susţine cursuri de evaluare psihologică şi psihodiagnostic clinic şi a publicat, la Editura Polirom, volumele Anorexia nervoasă. Teorie, evaluare şi tratament (în colab., 2012), Bulimia nervoasă. Teorie, evaluare şi tratament (în colab., 2016) şi Tulburările de comportament alimentar şi obezitatea la copii şi adolescenţi (în colab., 2017) şi a coordonat, la aceeaşi editură, volumele Evaluarea psihologică. Manualul psihologului clinician (în colab., 2017) şi Intervenţii psihologice în şcoală. Manualul consilierului şcolar (2019). Este autorul a numeroase studii empirice publicate în reviste cu impact la nivel internaţional.

Corin Braga (n. 1961) este profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere şi prorector al Universităţii „Babeş‑Bolyai” din Cluj‑Napoca. A publicat volumele de studii şi eseuri critice: Nichita Stănescu. Orizontul imaginar (1993), Lucian Blaga. Geneza lumilor imaginare (1998), 10 studii de arhetipologie (1999), Le Paradis interdit au Moyen Âge. 1. La quête manquée de l’Eden oriental (2004), La quête manquée de l’Avalon occidentale. Le Paradis interdit au Moyen Âge – 2 (2006), De la arhetip la anarhetip (2006), Concepte şi metode în cercetarea imaginarului (2007, coord.), Du paradis perdu à l’antiutopie aux XVI^e‑XVIII^e siècles (2010), Psihobiografii (2011), Les antiutopies classiques (2012), Pour une morphologie du genre utopique (2018), Archétypologie postmoderne (2019). A publicat, de asemenea, o serie de romane onirice: Noctambulii (1992), Hidra (1996), Oniria. Jurnal de vise (1985‑1995) (1999), Luiza Textoris (2012), Acedia. Jurnal de vise (1998‑2007) (2014).

Eugen Istodor este jurnalist, absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti. Doctor în sociologie, cu o cercetare despre umor coordonată de profesorul Vintilă Mihăilescu. Între 1990 și 2011 a fost senior editor al publicației Cațavencu, săptămînal incomod, devenită din 1992 Academia Cațavencu, și semnatar al rubricilor de interviu și reportaj. Între 2011 și 2014 a fost reporter la săptămînalul Cațavencii. Colaborează cu Cotidianul (2004-2009) și cu Dilema veche (din 1998). Este fondatorul secțiunii Perspektiva de pe HotNews.ro. Este cadru didactic asociat la Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării din Facultatea de Litere. De acelaşi autor la Editura Polirom: Vieţaşii de pe Rahova (2005, 2008), Cartea vieţii mele (2007), Dicționarul ideilor fixe (2009), 101 cărți românești de citit într-o viață (2012).

John Fowles s‑a născut în 1926, la Leigh‑on‑Sea. După ce a urmat cursurile Universităţii din Edinburgh, în 1950 a obţinut o diplomă în literaturile franceză şi germană la Oxford, unde i‑a descoperit pe existenţialiştii francezi şi pe promotorii Noului Roman. A predat literatură franceză la New College, Oxford, a fost profesor de limba şi literatura engleză la Universitatea din Poitiers, apoi la Colegiul Anargyrios de pe insula grecească Spetsai (experienţă evocată în Magicianul), pentru ca între 1954 şi 1963 să predea engleza la Colegiul St. Godric din Londra. A dobîndit recunoaşterea internaţională odată cu apariţia primului său roman, Colecţionarul (1963), care a avut un mare succes la public şi a primit de îndată şi elogiile criticii, Fowles fiind considerat un scriitor cu o forţă imaginativă şi inovatoare excepţională, reputaţie pe care i‑au confirmat‑o următoarele romane: Magicianul (1965; ediţie revizuită în 1977), Iubita locotenentului francez (1969), Daniel Martin (1977), Mantisa (1982) şi Omida (1985). Ecranizarea romanului Iubita locotenentului francez, cu un scenariu realizat de Harold Pinter (dramaturg şi laureat al premiului Nobel), a fost nominalizată la premiile Academiei Americane de Film şi a obţinut trei premii BAFTA şi un Glob de Aur. Scriitor prolific, Fowles a publicat şi eseuri (Aristocraţii, 1964; Găuri de vierme, 1998), nuvele (Turnul de abanos, 1974), poezii, traduceri, prefeţe, cronici literare şi comentarii la albume de artă fotografică. În 2004 îi apare primul volum al jurnalelor intime, urmat în 2006 de volumul al doilea. La Editura Polirom au mai apărut Copacul (2007), Colecţionarul (2002, 2007, 2011, 2019), Magicianul (2002, 2007, 2013, 2018), Iubita locotenentului francez (2002, 2008, 2011), Omida (2005, 2009, 2017) şi Jurnale (2014).

Daniel Dăianu este profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) din Bucureşti şi membru al Academiei Române. Din 2014 este membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României. Membru al EU High Level Group on Own Resources condus de Mario Monti. Europarlamentar (2007-2009), fost ministru de Finanţe (1997-1998), economist-şef al Băncii Naţionale a României (1992‑1997) şi ministru adjunct de Finanţe (1992). În iunie 2011 a devenit membru al Consiliului European pentru Relaţii Externe (ECFR), iar în 2014 a fost ales în Board of Trustees of Friends of Europe (Brussels). Este cercetător asociat al institutului CASE din Varşovia şi cercetător invitat, de-a lungul anilor, la Russian Research Center (Harvard University), Woodrow Wilson Center (Washington, DC), NATO Defense College (Roma), FMI, OCDE, Comisia Economică ONU pentru Europa. Între 1999 şi 2004 a fost profesor la ASE – Bucureşti, la universităţile Berkeley şi UCLA (SUA) şi la Universitatea din Bologna. Este membru în colegiul editorial al mai multor publicaţii din străinătate, preşedinte al Societăţii Române de Economie (SOREC) şi fost preşedinte al European Association for Comparative Economic Studies (EACES) în perioada 2002-2004. Domenii de interes ştiinţific: monedă şi finanţe publice, economia tranziţiei, analiza sistemelor economice, complexitatea sistemelor sociale, Uniunea Europeană etc. Dintre volumele publicate, amintim: Funcţionarea economiei şi echilibrul extern (Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992); Echilibru şi monedă (Humanitas, Bucureşti, 1993); Economic Vitality and Viability (Peter Lang, Frankfurt am Main, 1995); Transformation as a Real Process (Ashgate, Aldershot, 1998); Încotro se îndreaptă ţările postcomuniste? (Polirom, Iaşi, 2000); Balkan Reconstruction (coord., în colaborare cu Thanos Veremis, Routledge, Londra, 2001); România şi Uniunea Europeană (coord., în colaborare cu Radu Vrânceanu, Polirom, Iaşi, 2002); Pariul României (Compania, Bucureşti, 2004); Ethical Boundaries of Capitalism (coord., în colaborare cu Radu Vrânceanu, Ashgate, Aldershot, 2005); Frontiere etice ale capitalismului (coord., în colaborare cu Radu Vrânceanu, Polirom, Iaşi, 2006); Ce vom fi în Uniune. Pariul modernizării României (Polirom, Iaşi, 2006); Which Way Goes Capitalism? (CEU Press, Budapesta, New York, 2009); Capitalismul încotro? (Polirom, Iaşi, 2009); Cînd finanţa subminează economia şi corodează democraţia (Polirom, Iaşi, 2012); Marele impas în Europa. Ce poate face România? (Polirom, Iaşi, 2015); şi Emerging Europe and the Great Recession (Cambridge Scholars Publishing, Newcastle upon Tyne, 2018). Este coordonator, alături de Giorgio Basevi, Carlo D’Adda şi Rajeesh Kumar, al volumului The Eurozone Crisis and The Future of Europe (Palgrave Macmillan, Londra/New York, 2014) şi al ediţiei în limba română Criza zonei euro şi viitorul Europei (Polirom, Iaşi, 2016). Coautor, alături de Ella Kállai, Gabriela Mihailovici şi Aura Socol, al lucrării România şi aderarea la zona euro: întrebarea este în ce condiţii (Editura Academiei Române, Bucureşti, 2017). Analize ale sale au fost publicate pe site-urile OpiniiBNR, Eurozine, ECFR, Friends of Europe, Les Echos, Aspen Romania, World Commerce Review, Revista 22, Dilema Veche, HotNews, ziare.com şi Curs de Guvernare. Articolele sale apar în Adevărul, Bursa, Ziarul Financiar şi Economistul.

Mauro Corona (n. Baselga di Piné, 1950) este un scriitor, sculptor şi alpinist italian. A copilărit în provincia Trentino, după care familia lui s-a mutat în satul Erto din provincia Udine. Viitorul scriitor şi-a însoţit tatăl în expediţii de braconaj prin munţii din zonă, de unde şi interesul lui ulterior pentru alpinism, în vreme ce pasiunea pentru sculptură i-a fost inculcată de bunicul său, cioplitor în lemn. În adolescenţă, Mauro Corona a studiat la colegiul Don Bosco din Pordenone, iar apoi, din cauza lipsurilor financiare, s-a înscris la Institutul de Topografie din Udine, ale cărui cursuri erau gratuite. Firea sa rebelă l-a făcut să se retragă de la şcoală şi o vreme a lucrat ca muncitor într-o carieră de marmură. După încheierea stagiului militar obligatoriu a muncit ca pietrar şi sculptor amator. A început să se facă remarcat în anii 1970 şi a avut prima expoziţie personală în 1975, devenind încetul cu încetul un artist apreciat şi premiat. Şi-a început cariera literară în 1997, cînd a publicat cîteva povestiri în cotidianul Il Gazzettino. În acelaşi an a debutat în volum cu Il volo della martora şi de atunci a publicat într-un ritm susţinut mai multe cărţi bine primite atît de public, cît şi de criticii literari. În 1998 i-a apărut romanul Le voci del bosco, pentru care i s-a acordat Premio Letterario Nazionale Carnia (1998) şi Premio Letterario Nazionale Majella (2002). Volumul său de proză scurtă La fine del mondo storto (2010) a fost recompensat cu premiul Bancarella, iar în 2014 romanul La voce degli uomini freddi a obţinut premiul Selezione Campiello şi premiul Mario Rigoni Stern. Cărţile lui Mauro Corona au fost traduse în mai multe limbi. În 2021 scriitorul italian, supranumit de Claudio Magris „poetul lemnului”, a primit premiul La Tore Isola d’Elba, ca o recunoaştere a meritelor sale şi a întregii sale activităţi.

Anchee Min s‑a născut la 14 ianuarie 1957 la Shanghai, în timpul regimului comunist condus de Mao Zedong. La doar 9 ani, făcea parte din Micile Gărzi Roşii (o organizaţie de tineret iniţiată la începutul Revoluţiei Culturale, menită să susţină regimul maoist), iar la 17 ani, în timp ce se afla într‑o tabără de muncă, a fost selectată pentru a juca într‑unul din filmele realizate de celebrul studio cinematografic al doamnei Mao. A emigrat în America în 1984, cu ajutorul actriţei Joan Chen. Aici şi‑a scris cartea de memorii, Azaleea Roşie : Viaţa şi dragostea în China (1994), care a devenit bestseller internaţional tradus în peste 20 de limbi. I‑au urmat Cum am devenit doamna Mao (2001 ; Polirom, 2009), Împărăteasa Orhidee (2004 ; Polirom, 2008), Ultima împărăteasă (2007 ; Polirom, 2008), Perla Chinei (2010; Polirom, 2010) şi Sămînţa încolţită (2013; Polirom, 2016). În prezent, Anchee Min îşi împarte viaţa între San Francisco şi Shanghai.

Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române.
De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), Patru femei, patru povești (2010, 2011), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Viața nu-i croită după calapod (2011, 2019), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sînge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri (2015, 2016, 2019), Ea și El. Biografia unei relații (2016, 2020), Madlena (2017), Putere și sînge. O aventură indiană (2018), Tînăra cu părul alb. Misterul Nabokov (2019), Așteptarea Penelopei (2019), Fără. Despre iubire, suferință și pierdere (2020), Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat (2020) și Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat (2020).

Frances Hardinge (n. 1973, Brighton, Marea Britanie) este pasionată de lumea victoriană, pe care o transpune în cărțile sale și o populează cu personaje misterioase. Fascinația față de latura gotică a epocii se reflectă atît în opera sa – care cuprinde deja nouă romane și numeroase nuvele , cît și în însăși înfățișarea autoarei: o apariție excentrică, înveșmîntată în haine de modă veche, întotdeauna cu o pălărie neagră. La Editura Polirom au mai apărut romanele Copacul minciunilor, desemnat în 2015 cîștigător al Costa Book Award pentru cea mai bună carte a anului, și Umbrele de sub piele.

Nadia Ghulam s-a născut la Kabul în 1985. Familia ei a fost puternic afectată de războiul civil din Afganistan, dar, în pofida tuturor problemelor, Nadia a rămas pasionată de literatură și poezie. În prezent trăiește și studiază în Spania.

Agnès Rotger s-a născut în 1973 la Badalona. Este scriitoare, editoare și jurnalistă, colaborînd, între altele, cu revistele Sàpiens și Descobrir Catalunya. De asemenea, a condus editurile Pòrtic și Mina.

Joseph Kessel (1898-1979), scriitor şi jurnalist francez, s-a născut în Villa Clara, Argentina, într-o familie de evrei originari din Imperiul Rus. Şi-a petrecut copilăria în Orenburg, Rusia, după care s-a mutat în Franţa. A studiat la Nisa şi apoi la Paris, unde şi-a încheiat studiile liceale de filologie în 1915, angajîndu-se la Journal des débats. Un an mai tîrziu s-a înrolat voluntar în armată, luptînd în Primul Război Mondial ca artilerist şi aviator. În 1928 a participat la înfiinţarea săptămînalului Gringoire, pe care l-a părăsit însă odată cu ascensiunea lui Hitler şi începutul prigoanei evreilor în Germania, cînd publicaţia a adoptat o direcţie vădit antisemită. După începutul celui de-al Doilea Război Mondial, a luptat în Rezistenţa Franceză, întorcîndu‑se pe front ca aviator şi compunînd, împreună cu Maurice Druon, versurile celebrului imn al Rezistenţei, „Le Chant des partisans”. Cu o activitate jurnalistică prodigioasă, a călătorit în multe colţuri ale lumii, unde a realizat numeroase reportaje, călătoriile şi experienţa războiului oglindindu-se în mare parte din opera sa literară. Scriitor prolific, admirat de contemporani, Kessel a publicat optzeci de romane, multe dintre ele premiate, ecranizate şi traduse pe toate continentele, printre care L’Équipage (1923; Prix Paul Flat acordat de Academia Franceză), Les Captifs (1926; Grand prix du roman de l’Académie française), L’Armée des ombres (1943), Le Lion (1958; Leul, Editura Polirom, 2017) şi Les Cavaliers (1967). În 1962 a devenit membru al Academiei Franceze. A primit, de asemenea, distincţii importante, cum ar fi titlul de Mare Ofiţer al Legiunii de Onoare. A murit în 1979, la Avernes. În 2020, editura Gallimard i-a consacrat un loc de cinste printre scriitorii francezi canonici, reeditîndu-i scrierile în prestigioasa colecţie Bibliothèque de la Pléiade.

Una dintre cele mai reprezentative voci ale literaturii antileze, Maryse Condé s-a născut în Guadelupa în 1937. Şi-a făcut studiile liceale şi universitare la Paris, specializîndu-se în literatură engleză. În 1959 a plecat pe continentul african, lucrînd ca profesoară şi traducătoare în Côte d’Ivoire, Guineea, Ghana şi Senegal. După revenirea în Franţa, s-a dedicat jurnalismului cultural şi carierei universitare, publicînd, după eseuri, povestiri şi piese de teatru, primul său roman, Hérémakhonon, în 1976. A cunoscut succesul şi recunoaşterea internaţionale abia cu Ségou (1984-1985), care i-a adus totodată o carieră academică prolifică în SUA. Numeroasele romane ce au urmat, distinse cu prestigioase premii franceze şi internaţionale, aveau să-i consolideze poziţia de autoare marcantă a literaturii feministe şi postcoloniale: Moi, Tituba, sorcière... Noire de Salem (1986, Grand Prix Littéraire de la Femme), La vie scélérate (1987, Prix Anaïs-Ségalas acordat de Academia Franceză), Desirada (1997, Prix Carbet de la Caraïbe et du Tout-Monde) şi En attendant la montée des eaux (2010, Grand Prix du roman métis). În 2018, după amînarea decernării Premiului Nobel pentru Literatură, a primit premiul Noii Academii Suedeze datorită modului în care descrie, „într-un limbaj limpede şi răscolitor”, „ravagiile colonialismului şi haosul postcolonial” în toată opera sa.

Sonia Fernández-Vidal s-a născut pe 8 martie 1978 în Barcelona. Este doctor în fizică la Universitatea din Barcelona, unde predă în prezent. A lucrat și a colaborat cu cele mai prestigioase centre de cercetare știinţifică din lume, precum CERN, Laboratorul Naţional din Los Alamos sau ICFO. Este cofondatoare a firmei Gauss & Neumann. Membră a academiei RAED, în 2017 a fost desemnată de revista Forbes drept una dintre cele mai ingenioase 100 de persoane din lume. Este autoarea cărţilor: La Puerta de los Tres Cerrojos (2011; Ușa cu trei încuietori), tradusă deja în 12 limbi, ce explică noţiunile de bază ale fizicii cuantice într-un limbaj amuzant, pe înţelesul copiilor, Quantic Love (2012; Iubire cuantică), a cărei acţiune se petrece la CERN, Desayuno con partículas (2013; Mic dejun cu particule), un eseu despre originea universului, El Universo en Tus Manos (2015; Universul în mîinile tale), în colaborare cu ilustratoarea Pilarín Bayés, La Puerta de los Tres Cerrojos 2. La Senda de las Cuatro Fuerzas (2018; Ușa cu trei încuietori 2. Calea celor Patru Forţe) și La Puerta de los Tres Cerrojos 3. Los cinco Reinos Eternos (2019; Ușa cu trei încuietori 3. Cele cinci regate eterne).