Apel către lichele

El este totodată un proiect tipic de intelectual umanist (şi iluminist), care crede că o lume poate fi schimbată cu ajutorul cuvintelor. De aceea, în cele mai multe dintre paginile acestei cărţi care are ca temã o miză a istoriei, cuvintele sunt încinse la roşu, sunt patetice, sunt forţate să îşi atingă limita, sunt urlate, imprecate, aleargă pe scenă despletite şi se bat cu pumnii în piept. Şi, pentru că între timp s-au dovedit neputincioase, ele sunt în aceeaşi măsură tragice şi ridicole. Iar pentru că au fost scrise sub revărsarea nemijlocită a unei stări de spirit, multe dintre ele, stilistic vorbind, sunt şi discutabile. Cititorul care nu a trăit acei ani sau care nu i-a trăit ca autorul acestor rânduri trebuie de aceea să fie îngăduitor cu ceea ce va citi. Totul a fost atunci aruncat în luptă cu ideea că lumea urma să se aleagă între bine şi rău. Cu ce disperare am vrut atunci, câţiva dintre noi, să mutăm cursul lucrurilor în direcţia cea bună! Iar "direcţia cea bună" - de asta nu mă îndoiam nici o clipă, aşa cum nu mă îndoiesc nici acum - trecea prin eliberarea societăţii româneşti de figura emblematică şi dominatoare a lichelei ieşite din comunism şi care se pregătea acum să facă din nou istorie. (Gabriel Liiceanu)