Băieţii şi alte povestiri

Realismul lucid al acestor şase povestiri, lipsit de inflexiuni mitologice, anunţă o perspectivă aparte în contextul literaturii sud-americane, identificaţi adesea cu realismul de tip magic.

Povestirea Băieţii, scrisă un deceniu mai târziu, e un punct de cotitură: violenţa e aici mai insidioasă şi nu mai ţine atât de un tacit „cod“ al onoarei şi al machismului, ca în povestirile şi romanele de până în 1967, cât, mai degrabă, de însăşi regula jocului.

„Şefii este prima mea carte şi în ea apar câteva din multele povestiri scrise când eram adolescent şi student. Era un concurs de povestiri la Barcelona, Leopoldo Alas, cu un premiu destul de modest, şi, cum îmi doream să public, am participat, fără prea mari speranţe, însă am fost premiat. Zece ani mai târziu am scris Băieţii. Subiectul îmi dădea târcoale de când citisem, într-un ziar, că un câine a emasculat un nou-născut, într-un sătuc din Anzi. Îmi doream să scriu despre această rană stranie care, spre deosebire de altele, nu se închide, ci, odată cu trecerea timpului, se deschide din ce în ce mai mult.“ (Mario Vargas Llosa)

S-a născut în 1936 la Arequipa (Peru) şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui e mort şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţa descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii (1963). În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, provocând mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se căsătorească cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi ziarist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel Garcia Marquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa.

Romane:
Casa Verde, 1966
Conversaţie la catedrală, 1969
Pantaleone şi vizitatoarele, 1973
Mătuşa Julia şi condeierul, 1977
Războiul sfârşitului lumii, 1981
Istoria lui Mayta, 1984
Cine l-a ucis pe Palomino Molero?, 1986
Povestaşul, 1987
Elogiu mamei vitrege, 1988
Lituma în Anzi, 1993
Caietele lui Don Rigoberto, 1997

Web:
www.mvargasllosa.com