„Dezbaterile din ultimele decenii asupra înțelesului regionalizării au condus la un sentiment de neliniște în rândul cetățenilor, în majoritatea lor captivi modelului de gestiune centralizată a teritoriului, ca și cum apariția și (re)teritorializarea regiunilor istorice ar netezi calea unei centrifuge ce ar culmina cu un eșec al națiunii. Regionalizarea n-ar trebui să poarte o asemenea încărcătură negativă, căci apariția nivelului administrativ regional ar introduce două dimensiuni noi ale…
În 1953, Edmund Hillary și Tenzing Norgay au cucerit cel mai înalt pisc din lume urcând din Nepal. În schimb, versantul tibetan al Everestului rămânea un mister. Încercând să-l escaladeze, britanicii Irvine și Mallory pieriseră în 1924, iar trupurile nu le mai fuseseră găsite. După ce a ocupat Tibetul în 1951, China comunistă făcea mari eforturi să-l integreze. Escaladarea feței nordice a Everestului și înfigerea în vârful său a drapelului chinez păreau a fi un mijloc firesc de a desăvârși…
Tocqueville și natura democrației, cea de-a doua carte scrisă de filosoful Pierre Manent, își păstrează deplina actualitate și la patru decenii după apariția sa în Franța. Consacrată unuia dintre cei mai subtili gânditori politici ai secolului al XIX-lea, cartea este o analiză pasionantă a unor teme fundamentale pentru oricine dorește să înțeleagă schimbarea radicală care se află la originea lumii moderne: democrația, natura umană, libertatea, egalitatea, religia. Recitindu-l pe Tocqueville,…
„Volumul de faţă cuprinde 17 studii concentrate pe câteva dintre direcţiile esenţiale menite să ofere o înţelegere cât mai complexă a României interbelice, din perspectiva politico-instituţională şi a discursului naţional dedicat modernizării. Lucrările reflectă stadiul actual al cunoaşterii, dar şi noile direcţii de cercetare, în special în istoria administraţiei, istoria tineretului, istoria politicii sociale sau perspectivele asupra relaţiei dintre stat şi biserică. Fără să pretindă că oferă…
O relatare uluitoare a istoriei ascunse sub Orașul Sfânt – o saga a comorilor biblice, exploratorilor întreprinzători și răsturnărilor politice Vreme de un secol și jumătate, Ierusalimul a atras o întreagă distribuție internațională de căutători de comori și misionari, arheologi și entuziaști, toți avizi să aducă la lumină trecutul biblic de sub străzile și templele orașului. Acțiunile lor au avut efecte profunde, nu numai contribuind la înțelegerea istoriei orașului, dar și marcând prezentul…
O poveste adevărată și captivantă despre fuga unui băiat evreu prin Europa pentru a scăpa de nazism. La începutul anului 1940, Chaim Herzsman a fost închis în ghetoul din Lodz, din Polonia. Înfometat, fără frică și hotărât, acesta pleacă în misiuni de căutare în afara granițelor cartierului, până când este forțat să ucidă un paznic nazist. Acest moment îi schimbă cursul vieții și îl plasează într-o aventură de neînțeles în spatele liniilor inamice. Pe parcursul poveștii, Chaim evită…
Paginile acestei cărți sunt rodul unui parcurs de viață care, îndrăznesc să cred, mi‑a permis să înțeleg atât politica internațională, cât și pe cea românească din perspective relevante, nu doar pentru mine, ci și pentru toți compatrioții mei. Ele reprezintă sinteza reflecțiilor unui lider politic provenit dintr‑o țară în care politica și politicienii reușesc tot mai puțin să le câștige încrederea și respectul cetățenilor. Sunt, în ultimă instanță, viziunea mea asupra unui nou contract social,…
Apărând ca un mic oraș într-un grup de sate de deal în secolele al VIII-lea – al VII-lea î.Hr., Roma a devenit puterea preeminentă a lumii antice. Everitt transformă povestea ascensiunii Romei către glorie într-un bestseller erudit, plin de lecții valabile și pentru epoca noastră. El face cronica luptei dintre patricieni și plebei care a definit politica Republicii. Arată cum strategia vicleană a Romei de a oferi cetățenie supușilor săi înfrânți a fost fundamentală în expansiunea dominației…
Fluviile, mai mult decât orice alt drum de legătură, tehnologie sau lider politic, au modelat cursul civilizației umane. Ele au deschis frontiere, au întemeiat orașe, au stabilit granițe și au hrănit miliarde de oameni. Susțin viața, aduc pace, acordă putere și distrug capricios tot ce le stă în cale. Chiar și astăzi, fluviile sunt o forță globală puternică, crucială pentru viitorul nostru.
Istoria nu curge în linie dreaptă. Este făcută de bărbați și de femei și este uneori rezultatul întâmplării. Calea evenimentelor și a ideilor nu se întinde lin de la Tucidide, prin Machiavelli spre pace perpetuă. În locul progresului inevitabil avem parte mai adesea de starturi false, drumuri înfundate, evenimente întâmplătoare, bune intenții înțelese greșit. Prin urmare, aceasta nu este o istorie convențională a diplomației. Richelieu și Mazarin au trăit într-o lume pe care cu greu ne-o putem…
Urmareste mersul istoriei in peste 140 de harti special realizate pentru acest volum, in care sunt consemnate evenimente si marcate itinerare pe mare si pe uscat. Casete cu informatii si grafice te ghideaza prin momentele-cheie ale istoriei din timpuri stravechi pana in prezent.
Impresionantul spectacol al istoriei Aceasta Istorie ilustrata a lumii iti incita simturile. Iti trezeste mintea din amorteala si te face sa constientizezi forta trecutului intr-un mod coerent, amuzant si inspirat. Paginile ei sunt pline de dinamism, scanteietoare, mult mai vii decat in orice alta istorie universala.
O istorie magistrala care demonstreaza ca Iluminismul nu a fost o perioada preocupata doar de ratiune, ci si de cautarea unor mijloace practice prin care sa fim mai fericiti. Una dintre perioadele formative ale istoriei Europei si chiar a lumii, Epoca Luminilor este sursa valorilor occidentale moderne si seculare: toleranta religioasa, libertate de gandire, libertate de scriere si a presei, argumente rationale, coroborate de dovezi. Dar, daca asa stau lucrurile, de ce, la peste 300 de ani…
Bestseller Bookfest 2019 „În primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu. M-a pus să învăț, cât de cât, latinește și m-a luat, în practica de vară, la Capidava, șantierul său preferat din Dobrogea. Profesorul a avut generozitatea să-mi dea, la sfârșitul anului întâi (când cursul lui se încheia), un sfat părintesc: «Optează pentru arheologie, căci în anii care urmează o să te înhațe marii profesori Schileru, Frunzetti, Hăulică și am să te pierd!» Cam…
This is not an ordinary history book. As readers will realise quite early on, Neagu Djuvara has the audacity to tackle some of the most delicate and controversial issues in Romanian history under the guise of light storytelling. With the addition of illustrations, the book becomes better and easier to understand: we are offered the chance to see how ancient artefacts discovered by archaeologists actually look like, or catch a glimpse of the world of barbarians and medieval warriors depicted in…
Cum a devenit totul atât de nedrept? Majoritatea cărţilor de istorie sunt pline de regi, regine și generali. Dar de unde au apărut toţi? Te-ai întrebat vreodată de ce unii trăiesc în palate și le dau celorlalţi ordine, în timp ce alţii trebuie să facă curat în palat sau să execute ordinele? În al doilea volum al seriei de bestsellere pentru publicul tânăr, apreciatul autor și istoric Yuval Noah Harari explică în ce fel o revoluţie care a avut loc cu 10.000 de ani în urmă încă afectează modul…
Urmarind traiectoria extraordinara a vietii marelui general roman, Goldsworthy nu doar ca ii acopera realizarile de orator carismatic, comandant cu numeroase cuceriri la activ si dictator puternic, dar prezinta si perioade mai putin cunoscute in care a fost mare preot al unui cult exotic, prizonier al piratilor, seducator nu doar al Cleopatrei, ci si al sotiilor a doi dintre principalii sai rivali politici si rebel condamnat in propria tara.
De la cofondatorul cliodinamicii, stiinta interdisciplinara revolutionara a istoriei, o explicatie de ansamblu a traiectoriei omenirii. In 2010, cand revista Nature le-a cerut oamenilor de stiinta importanti sa ofere o previziune pentru urmatorii zece ani, Turchin a afirmat ca America se afla intr-o spirala de dezintegrare sociala care ar putea duce la prabusirea ordinii politice in jurul anului 2020. Timpul a dovedit ca predictia lui a fost foarte aproape de adevar, iar volumul de fata…
Abuz, trauma, memorie. Realitati si consecinte ale comunismului romanesc. Anuarul IICCMER, Volumul XVIII, 2023 Numar coordonat de Constantin Vasilescu, Florin S. Soare, Lucian Vasile. Nu putem sa nu ne intrebam daca nu apare, pe undeva, un anumit dezechilibru intre comunism si alte perioade cel putin la fel de importante in istoria noastra. Daca nu cumva acesta devine o obsesie acordandu-i mai multa atentie si mai mult timp decat este necesar.
O personalitate polivalentă – militar, savant, om de stat, teolog, împărat și monah –, Cantacuzino se evidențiază drept singurul împărat bizantin care a consemnat evenimentele din timpul propriei domnii. Memoriile ori autobiografia sa constituie una dintre cele mai interesante și rafinate dintre numeroasele tratate de istorie bizantină. El a abdicat în anul 1354, petrecându-și ultimii 30 de ani ai îndelungatei sale vieți, ca monah, scriitor și eminență cenușie din spatele tronului pe care îl…
Publicat pentru prima oară în limbă în limba engleză în anul 1933, volumul reprezintă o prezentare generală a civilizației Imperiului Bizantin, fiind opera unui autor care, în ciuda vârstei de doar 30 de ani, ajunsese deja la maturitate în ceea ce privește activitatea publicistică și literară. Volumul, tradus până în prezent și în alte limbi, se remarcă printr-o fluență narativă demnă de invidiat, expunând, de-a lungul a douăsprezece capitole, tot ceea ce poate fi caracterizat cu apelativul…
De la vechii istoriografi până la cei moderni, s-a impus imaginea otomanilor cotropitori și barbari care au atacat țesutul Europei, din suprafața căreia au ajuns să stăpânească aproape un sfert la apogeul puterii lor. Istoricul Marc David Baer ne surprinde cu o nouă viziune: perspectiva otomanilor înșiși. După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța…
„Explicația că latinofonii – proto-românii – se retrăgeau în munți vreme de secole în timpul «invaziilor» este de o absurditate atât de mare, încât e uluitor că a putut fi acceptată de-atâta timp. Pentru ca o populație compactă să trăiască secole în munți, ar trebui să avem așezări atestate arheologic, fortărețe și drumuri. Carpații nu pot fi străbătuți de-a lungul crestelor altfel zis, nici astăzi, cu excepția unor alpiniști puși pe record, nu s-ar putea merge de la sud la nord, de-a lungul…
Premiul Magazin istoric 2000 pentru cea mai bună carte de istorie „De-a lungul [precedentului deceniu] ne-au fost puse la dispoziţie mărturiile prin care vom putea reconstitui, când va sosi vremea aducerii-aminte, jumătatea de secol ce pare a ne fi desfigurat pe fiecare în parte și pe toți împreună. Rămăseseră însă zone de umbră stăruitoare. Una dintre ele este redată acum istoriei cu o mărturie de o valoare indiscutabilă… prin calitatea nu doar umană, ci și intelectuală [a autorului]……
Cu o prefață de Francesco Guida „Această carte vine să umple un gol în cercetarea istoriografică românească privind impactul viziunii lui Giuseppe Mazzini în procesul de formare a ideii de națiune română. Republican adept al unificării Italiei, genovezul și-a extrapolat viziunea la scara întregului continent, pronunțându-se împotriva construcțiilor statale de factură imperială și susținând dreptul oricărei națiuni de a se constitui ca stat național. Miezul cercetării de față îl reprezintã…
Bestseller New York Times, Financial Times Best Book of the Year Practic totul – de la rachete la cuptoare cu microunde, de la smartphone-uri la bursa de valori – funcționează cu ajutorul cipurilor. Până de curând, America proiecta și producea cele mai performante cipuri, menținându-și astfel poziția de principală superputere a lumii. Această poziție începe însă să se clatine, sub asaltul Chinei. Astăzi, așa cum ne dezvăluie Războiul cipurilor, China, care cheltuie anual mai mult pentru…
Evoluția Europei între 1895 și 1941, într-una din cele mai importante cărți-document ale epocii noastre „Lumea de ieri“ este Viena și Europa de dinaintea Primului Război Mondial: o lume sigură, stabilă și armonioasă, unde libertatea de spirit domnea neștirbită. Lumea în care s-a născut și a început să scrie, cunoscând celebritatea, Stefan Zweig, în care el a călătorit, s-a îndrăgostit de cultura franceză, a legat mari prietenii intelectuale. Odată cu catastrofa din 1914, lumea aceasta…
Viaţa de zi cu zi din comunism, reconstituită de 95 de autori: scriitori, medici, actori, profesori, ingineri, muncitori etc. Peste 360 de mici povestiri al căror fir roşu e absurdul, iar aici culoarea firului e chiar justificată. Fapte diverse de acasă, de la serviciu, din vacanţe, de la şcoală şi facultate, de la muncă patriotică, din călătorii. Probleme administrative, dragoste şi tot ce mai ţine de viaţa însăşi. Cartea nu conţine ideologie şi nu porneşte de la premise politice. Dacă din…
Secolul XX este perioada din istorie despre care stim cel mai mult. O poveste epica geopolitica, trecand prin Primul Razboi Mondial, Marea Criza, al Doilea Razboi Mondial, Secolul American si caderea Zidului Berlinului. Povestea nu ne conduce insa spre lumea in care traim acum, acest secol XXI ametitor, prinsi intr-o retea a supravegherii constante, a concurentei nejustificate, in mijlocul unui tsunami de lucruri marunte si de ocazii nesperate. A venit momentul, prin urmare, pentru o noua…
Cel mai spectaculos falsificator de lucrări de artă al secolului, pictorul ratat Wolfgang Beltracchi, și complicii săi au pus în circulație tablouri pictate de el, pretinzând că ar fi capodopere pierdute, și redescoperite, ale celor mai mari artiști ai epocii moderne – Max Ernst, Georges Braque, Fernand Léger și mulți alții. Un roman polițist cu arta în rol principal. Celebre galerii de artă, muzee și case de licitații, curatori, experți de renume mondial și tablouri false, miliardari…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou