Literatură

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 3421-3450 din 15239

pe pagină
Setați descendent
  1. Eu cânt și muntele dansează
    37.00 LEI
    Roman distins cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene Nu există viață și moarte, doar fluxul necontenit al timpului, în care dăinuie tot ce a trăit cândva sau trăiește acum – natură, oameni, animale, creații umane. Omul nu este nici singur, nici centrul universului, ci doar o instanță a eternității „de zi cu zi“. Tradus în peste 30 de țări și încununat cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene în 2020, romanul Eu cânt și muntele dansează al scriitoarei catalane Irene Solà…
  2. Adevărul despre vacanțe
    47.57 LEI
    „Treizeci de povestiri care curg una într-alta cu blândețe, melancolie, calm, uneori cu o resemnare care destinde. Cu fiecare text, Cătălin Pavel pune în mișcare câte un carusel discret. La un moment dat, toate se rotesc silențios, arătându-și limpede și coregrafic ocupanții provizorii. Simfonie de short movies. Cu fiecare rotire, sunetul devine mai clar, vezi personajele, le percepi timpul, secvențial, dar neîntrerupt, te umpli de lumina aurie de toamnă dulce, în care iubirile sunt mai mereu…
  3. Edward. Jurnalul unui hamster. 1990–1990
    21.03 LEI
    „Avem de-a face cu o operă extraordinară: meditaţii pro­funde cu privire la natura captivităţii şi la suflet, împletite cu banalităţi mistuitoare ale vieţii de zi cu zi, iluminează micile pagini ale documentului. Edward destramă textura blazării şi ne sileşte să discutăm despre imboldul care-l face pe oricare dintre noi să pună tocul pe hârtie. Scurta lui viaţă se înfăţişează pe de-a-ntregul aici, dar cu siguran­ţă că vocea lui va avea ecou şi în secolele care vor urma.“ MIRIAM ELIA şi…
  4. Oameni anxioși
    Preț special 43.50 LEI Preț standard 58.00 LEI
    Autorul bestsellerului international Un barbat pe nume Ove Backman priveste viata cu un optimism debordant, dar nu ezita niciodata sa intre in cele mai tragice si mai tenebroase aspecte ale ei.
  5. Mesagerul
    Preț special 33.00 LEI Preț standard 44.00 LEI
    • Autoare castigatoare a doua premii Newbery Dorinta cea mai profunda a lui Matty este sa devina Mesager intre satele crude, razbunatoare si adesea irationale din jurul asezarii sale. Numai ca o parte din nebunia lor infecteaza si propriul lui sat, care isi pierde curand caracterul idilic. Sfatuit de tatal Kirei - "Fauritoarea de albastru" -, baiatul pleaca s-o gaseasca pe aceasta si sa o aduca inapoi inainte de a fi prea tarziu. Dar va descoperi in curand ca este posibil sa nu se mai…
  6. Fahrenheit 451
    Preț special 43.50 LEI Preț standard 58.00 LEI
    Acest roman-cult reuseste performanta de a fi deopotriva o capodopera a literaturii universale, un clasic al genului si un bestseller. O poveste tulburatoare si poetica, Fahrenheit 451 este o parabola a unei societati in care valorile pe care le cunoastem au fost rasturnate, in care statul interzice cititul si legifereaza arderea cartilor. Cetatenii acestei lumi distopice traiesc intr-o indiferenta indusa de droguri si de mass-media.
  7. Sora Mariei Antoaneta
    Preț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI
    O poveste luxurianta despre putere, familie si intrigi la curtea regala! Maria Carolina Charlotte este a zecea fiica si unul dintre cei saisprezece copii ai imparatesei Maria Tereza a Austriei. Pozitia ei ca arhiducesa de Habsburg o va forta inevitabil sa‑si paraseasca tara, familia si sora iubita. Dupa sarbatorirea unui mare triumf, tragedia loveste, iar sora mai mare Josepha se imbolnaveste si moare. Charlotte se confrunta cu o noua realitate tulburatoare: acum trebuie sa se marite cu…
  8. Niveluri de viata
    Preț special 39.64 LEI Preț standard 52.85 LEI
    Juriul Man Booker Prize a spus despre Julian Barnes ca "e un magician al inimii, un magician fara rival". Aceasta magie se regaseste si in Niveluri de viata. Este o carte puternica si provocatoare, care combina elemente de istorie, memorie personala, fictiune si istoria artei, explorand modul in care oamenii isi gasesc un sens in viata. Este structurata in trei parti: prima parte este a aventurierului britanic calator cu balonul; a doua cuprinde povestea de dragoste dintre un fotograf si o…
  9. Dune. Muad'dib (roman grafic). Cartea a II-a
    Preț special 55.50 LEI Preț standard 73.99 LEI
    Elogii pentru Dune Romanul Grafic, cartea a doua, Muad'dib: Un mod fantastic de a citi romanul Dune si de a te scufunda intr-o mare de detalii. Grafica limpede face ca firul narativ sa fie usor de urmarit si adauga povestii cele mai bune si mai surprinzatoare calitati pe care le au de oferit romanele grafice. - Alex Ross
  10. Adolf H. Două vieți
    62.37 LEI
    Cu o postfață inedită a autorului Într-un roman pasionant, exploziv, construit cu rigurozitate, Eric-Emmanuel Schmitt și-l alege drept protagonist pe „monstrul de evitat“ și construiește două biografii paralele: una fidelă realității, romanul lui Hitler, mort în 1945 în Berlinul distrus de bombardamente, cealaltă, plăsmuită în întregime, povestea lui Adolf H., un pictor care, după Marele Război, frecventează avangarda din Montparnasse, ca într-un final să se stingă liniștit în 1970 la Santa…
  11. Casa de lângă lac
    62.37 LEI
    Un roman-puzzle, o poveste surprinzătoare, emoționantă și plină de suspans, care îmbină cu măiestrie secrete de familie, sentimente înăbușite, locuri feerice și personaje de o forță copleșitoare. Bestseller internațional, nominalizat în 2016 la Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year. Romanele scriitoarei australiene Kate Morton s-au vândut în 11 milioane de exemplare în 42 de țări, fiind traduse în 34 de limbi. Cornwall, iunie 1933. Domeniul familiei…
  12. O viata marunta
    68.71 LEI
    Roman finalist la Pulitzer Prize si National Book Award Patru absolventi ai unui mic colegiu din Massachusetts - debusolati, fara un ban in buzunar si sustinuti doar de prietenia si ambitia lor - se muta la New York pentru a-si face o situatie. Cei patru sunt chipesul Willem, care-si doreste sa devina actor; JB, un pictor nascut in Brooklyn care incearca sa patrunda in lumea artei; Malcolm, un arhitect frustrat angajat la o firma importanta; si Jude, o minte sclipitoare, dar un individ…
  13. Scandaluri sub clar de luna
    64.99 LEI
    Scandaluri sub clar de luna face parte din seria Clar de luna Nici macar o vanatoare de fantome precum Rosie Herpin nu ar fi putut prevedea faptul ca soarta i-a rezervat o intalnire atat de neasteptata - si de intima - cu nimeni altul decat seducatorul si misteriosul Devlin de Vincent. Toata lumea din New Orleans stie despre blestemul intunecat ce planeaza asupra familiei sale si care starneste deopotriva groaza si curiozitate. Pentru localnici, Devlin este diavolul in persoana. Pentru…
  14. Printesa de otel
    63.41 LEI
    O printesa n-ar trebui sa detroneze un rege O carte geniala, captivanta inca de la prima pagina, plina de suspans romantic intunecat si fierbinte. - Sinful Soul Read
  15. Experimentul iubirii adevarate
    84.99 LEI
    Autoarea bestsellerului Suflet salbatic O scriitoare de romane de dragoste, un realizator de documentare - o poveste romantica hollywoodiana cu scantei.
  16. Fotograful amintirilor pierdute
    65.00 LEI
    Intr-un studio foto, unde ceasul de pe perete a stat de mult, un barbat isi intampina oaspetii. Numele lui este Hirasaka si colectioneaza vechi aparate de fotografiat. Trei oameni sosesc, pe rand, la el: o batrana educatoare, in varsta de nouazeci si doi de ani, un membru yakuza, de patruzeci si sapte de ani, si o copila. Hirasaka ii pofteste sa ia loc pe canapeaua confortabila din salonul de primire, le ofera o ceasca de ceai si le spune ce ii asteapta in continuare. In fata lor, se afla cutii…
  17. Colivia
    64.99 LEI
    De la autoarea bestsellerului Casa de sticla In urma unei invitatii neasteptate, surorile vitrege Kat, Flora si Lauren sosesc la Rock Point, casa lor de vacanta aflata intr-un cadru salbatic si indepartat din Cornwall, dar se pare ca nu sunt binevenite pentru toata lumea. Nu se mai intorsesera aici de douazeci de ani, din vara pe care incearca toate, cu disperare, s-o uite.
  18. Păzitoarea tainei
    62.37 LEI
    Cel de-al patrulea roman al scriitoarei Kate Morton, „Păzitoarea tainei”, a câştigat, în 2012, Fellowship of Australian Writers National Literary Awards – Christina Stead Award iar în 2013, Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year, People's Choice – Queensland Book of the Year şi American Library Association Award – Women's Fiction Category. Bestseller international, a figurat în topurile de vânzări din The Times şi New York Times.Romanele lui Kate Morton – „Casa…
  19. Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri
    35.94 LEI
    Opt povești de iubire, opt femei surprinse în căutarea pasionată a fericirii. Povestirea „Odette Toulemonde” din volumul de față a fost ecranizată în 2006 de către autor, avându-i în rolurile principale pe Catherine Frot, Albert Dupontel și Jacques Weber. De la vânzătoarea modestă pasionată de literatură la miliardara arogantă cu trecut misterios, de la soția dezamăgită care descoperă că soțul ei duce o viață dublă la amanta sacrificată pentru binele familiei bărbatului iubit, de la…
  20. Viața prin lentile groase
    37.00 LEI
    Lumința Rusu reinventează un stil literar, realismul, aducând forma artistică foarte aproape de cititor și de ceea ce trăiește el în fiecare zi fără să realizeze acest lucru. Naturalețea scriturii devine însăși vocea celui care citește, astfel încât nici nu-și dă seama că se transformă în personaj, devenind parte din acțiune și din răspuns.
  21. Chiajna din Casa Muşatinilor
    94.08 LEI
    Cărțile Simonei Antonescu împrospătează, printr-o scriitură modernă, bestsellerul cu tematică istorică. Un epic tensionat, savuroase descrieri de epocă, personaje cu halou mitologic. De astă dată, autoarea o reabilitează pe Doamna Chiajna, cea mai importantă personalitate feminină a Evului Mediu românesc...
  22. Străveacul şi alte vremi
    36.95 LEI
    Străveacul şi alte vremi este o alegorie epică despre puterea distructivă a timpului. Romanul are în centru destinul locuitorilor unui mic sat polonez de lângă Kielce, urmărit pe parcursul a peste optzeci de ani, dinainte de Primul Război Mondial până spre sfârşitul perioadei comuniste. Olga Tokarczuk încearcă să opună acestei istorii traumatizante refugiul în mit, combinând fineţea observaţiei psihologice, poezia subtilă a descrierii şi forţa naraţiunii într-un roman cu o amplă perspectivă…
  23. Indragostitii de la miezul noptii
    73.99 LEI
    Fuyuko Irie, o tânără în vârstă de treizeci și patru de ani, lucrează ca freelancer în domeniul corecturii de carte. Locuind singură în Tokyo, un oraș în care nu e ușor să creezi noi legături, Fuyuko duce o viață retrasă, singura ei prietenă fiind o colegă pe nume Hijiri, de o seamă cu ea, dar cu un temperament complet diferit. Când Fuyuko se oprește într-o zi să se privească într-o vitrină, vede o femeie ștearsă, stângace și lipsită de vlagă, care n-a reușit niciodată să-și ia viața în…
  24. Ultimele ore la Paris
    79.99 LEI
    Paris, 1944. Élise Chevalier știe ce înseamnă să iubești... și să urăști. Logodnicul ei, un tânăr soldat francez, a fost ucis de trupele germane pe când apăra Linia Maginot. Nevoită să supraviețuiască acum sub ocupație inamică, Élise trebuie să-și înăbușe cu orice preț furia care mocnește în ea.
  25. Cafeneaua sperantei
    69.99 LEI
    NU POȚI SĂ-ȚI SCHIMBI TRECUTUL, DAR TU DECIZI CARE ȚI-E VIITORUL Cândva, Delphine Jones a avut visuri mărețe. Inteligentă, frumoasă și ambițioasă, spera să urmeze școli prestigioase, să călătorească prin lume și să-și lase amprenta asupra domeniului în care avea să evolueze. Dar undeva pe drum, tânăra Delphine a eșuat... Acum ea e o mamă care își crește singură fiica, muncind într-o cafenea ca să-și câștige traiul și scotocind prin casă după monede rătăcite, cu care să poată răzbate de la o…
  26. Caderea dragonului (seria Solzii dragonului, partea I)
    Preț special 55.50 LEI Preț standard 73.99 LEI
    Caderea dragonului este primul volum din seria Solzii dragonului Alungati in vremuri de mult apuse, dragonii se intorc pe taramul muritorilor Odinioara, oamenii i-au tradat pe dragoni, le-au furat magia si i-au izgonit intr-o lume aproape distrusa. Secole mai tarziu, urmasii oamenilor se inchina dragonilor ca unor zei indepartati. Doar ca, spre deosebire de oameni, zeii nu uita. Si nu iarta.
  27. Ne vedem ieri
    Preț special 43.60 LEI Preț standard 58.13 LEI
    Dupa experienta haotica a liceului, Barret sperase ca va avea parte de un nou inceput, dar totul merge prost din prima zi de facultate. Cand se trezeste a doua zi, isi da seama perplexa ca traieste din nou ziua anterioara. Afla ca nu e singura in situatia asta - Miles este blocat de luni bune in bucla temporala. Dupa ce incercarile ei esueaza, accepta sa lucreze cu el pentru a gasi o cale de iesire. Impreuna exploreaza partea misterioasa a universitatii si se aventureaza in calatorii…
  28. Invocarea luminii (seria Culorile magiei, partea a III-a)
    Preț special 59.46 LEI Preț standard 79.28 LEI
    Invocarea luminii este partea a treia din seria Culorile Magiei Intunericul impresoara Imperiul Maresh, iar cele patru Londre sunt intr-un echilibru al puterii tot mai precar. Kell, presupus ultimul antari, sovaie intre partile fata de care trebuie sa ramana loial. Lila Bard a supravietuit si a inflorit de pe urma Jocurilor Elementelor. Dar trebuie sa invete sa-si controleze puterile magice, inainte sa si le consume de tot. Capitanul Alucard Emery strange un echipaj si incearca imposibilul,…
  29. Inimi calatoare
    51.80 LEI
    Cum e sa ramai singura, dupa zece ani de casatorie fericita? Cum e sa te pomenesti din nou pe scena de dating, mai ales aceea a unui oras mare cum e New York-ul, fara sa cunosti jocurile si trucurile aventurierilor de ocazie? Mai exista vreo sansa la dragoste?
  30. Regasirea
    34.80 LEI
    O prietenie proiectata acronic. Doua destine - doua copile devenite femei, traind iubiri pustiitoare, duse pana la sacrificiu. Traiul comunist care se prabuseste sub ochii lor, tradari si reveniri, experienta emigrarii, dar, mai presus de toate, REGASIREA. Un roman tulburator, introspectiv, penduland intre oraselul romanesc provincial, cuib vetust al devenirii celor doua, si prezentul cosmopolit. Hazardul, manifestat prin intalnirea lor intamplatoare dintr-o parcare, le pune fata-n fata.…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 3421-3450 din 15239

pe pagină
Setați descendent