Poezie

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 451-480 din 1016

pe pagină
Setați ascendent
  1. Monstrul fericit
    22.20 LEI
    O parte dintre poemele lui Traian T. Coşovei, precum cele din Ninsoarea electrică, aveau magnetismul psihedelic al poemelor lui Vancu, ca şi o parte din cele ale lui Mircea Cărtărescu, de la care moşteneşte uneori o visceralitate acidă, fără nevroza sa barocă. În poezia lui Radu Vancu se bea paharul până la fund, cu drojdie cu tot, cu o sete devastatoare. În mod cert,etilograffitiurile sunt scrise cu unghiile de la mâna stângă direct în venă, fără înlocuitori, marfă de cea mai bună calitate,…
  2. Coerența labirintică
    34.89 LEI
    De la primii săi pași în ale scrisului, Vasile Gribincea a beneficiat de clauza tânărului poet cel mai favorizat – câștigă olimpiade la română; este invitat să vorbească la lansări de carte; susține rubrici la Contrafort și Revista Literară; publică versuri la Vatra, Familia, Orizont ș.a.; nu în ultimul rând, editorul îi cere manuscrisul volumului de debut.
  3. Fetița strigă-n pahar
    42.28 LEI
    „Fetița strigă-n pahar este vârful poeziei Norei Iuga până azi și una dintre cărțile de versuri cele mai puternice pe care le-am citit în ultima vreme. E ca un șrapnel care-ți explodează în față, împrăștiind așchii, cioburi, bucăți brute de metal, de memorie, de creier, de citate, de orice material potrivit să-ți scrie pe piele sentința unei fragmentate, ultragiate frumuseți. La un pol al cărții este Chagall, la celălalt, Lorca. Între ei, tensiunea poeziei ajunge supremă, azvârlind în jur, ca…
  4. Înainte de sfârșit e totdeauna prea devreme
    35.94 LEI
    Antologie alcătuită și îngrijită de Teodor Dună „Această antologie cuprinde o selecție din poeziile publicate de Matei Călinescu, precum și din ineditele care mi‑au fost puse la dispoziție de doamna Adriana Călinescu. Textele sunt selectate din volumele Semn (1968), Versuri (1970), Umbre de apă (1972), Tu: elegii și invenții (2004) și reprezintă aproape două treimi din totalul poemelor edite. Din cele aproximativ 140 de inedite, am ales 24 de titluri, la care se adaugă câteva poeme publicate…
  5. Cântece, drumuri și resturi
    16.00 LEI
    Marius Marian Şolea – născut în 11 octombrie 1974, în Bucureşti. Licenţiat în Drept şi Administraţie Publică, Teologie şi Arte plastice. Din 1994, colaborator al unor instituţii de presă şi reviste culturale, dintre care TVR Iaşi, Radio Iaşi, Radio Contact Iaşi, Radio România Cultural, Radio Târgu-Jiu, Literatorul, Brâncuşi, Scrisul Românesc, Calende, Convorbiri Literare, Poesis, Hyperion, Viaţa Românească, Luceafărul, Poezia, Contemporanul. Între 1996 şi 2000, preşedinte al secţiunii române a…
  6. Balada închisorii din Reading
    26.43 LEI
    Ediție bilingvă Cuvânt înainte de Liana Alexandru „Balada închisorii din Reading, ultima scriere a lui Oscar Wilde, poate fi citită ca o pledoarie pentru înțelegerea complexității naturii noastre, ca o formă de iubire și de libertate. Azi, când poveștile lui pentru copii sunt traduse în toată lumea și sunt considerate încântătoare, când piesele de teatru sunt un reper al dramaturgiei clasice universale, când Portretul lui Dorian Gray împreună cu paradoxurile filozofice continuă să…
  7. Cartea plantelor și animalelor
    47.56 LEI
    După 15 ani, Simona Popescu revine cu un nou volum de poezie. E un prim motiv de bucurie. Al doilea e dat de șansa oferită cititorului de a se (re)întîlni cu frapanta sa originalitate. Avînd certe rădăcini în volumele ei anterioare, imaginarul naturii ajunge în ,,Cartea plantelor și animalelor" la desăvîrșire, într-o structurare savantă, subtilă și îndeaproape supravegheată. Cu precizarea imediată că e un imaginar al naturii aparținînd unei poete care vine din cultură și care a citit cărțile…
  8. Cele mai frumoase poezii
    33.83 LEI
    Selecţie şi prefaţă de Gabriel Liiceanu „Mircea Ivănescu a reuşit să împingă cuvintele într-un teritoriu care părea să le rămână inaccesibil: teritoriul clipei, al atomului temporal, al părţii aceleia de timp care rezultă la capătul ultimului gest de disecţie imaginabilă în fluxul trăirilor noastre. Nimeni, la noi, nu a dat – în deplină discreţie – un relief mai teribil clipei ce trece, investite de cearcănul sufletului nostru. Nimeni, cred, nu a reuşit mai bine ca el să pună în scenă atomii…
  9. Mathnawi - Poeme, parabole si invataturi sufite
    67.00 LEI
    Jalāl ud-Dīn Rūmī este unul dintre cei mai cunoscuti maestri sufi din toate timpurile. Supranumit uneori si „Sultanul Iubirii”, Rūmī a fost o personalitate complexa: poet, jurist, carturar al Islamului, teolog si mistic, fondator al ordinului Mevlevi (cunoscut si ca „ordin al dervisilor rotitori”, datorita adeziunii adeptilor sai la practica ceremoniei spirituale Sama – ritual complex care include cantul, dansul initiatic si o suma de alte practici interne).
  10. La intretaierea drumurilor comerciale
    34.89 LEI
    Fire aventuroasă şi boemă (practicând însă boema ca pe o soluţie existenţială într-o lume sordidă şi închistată), Mariana Marin nu a fost în primul rând mandatara unui spirit de vigilenţă civică. Poezia ei pasionată şi subiectivă nu vine pe strunele disperării colective, nu este o ieremiadă patetică, ci mărturia uneifiinţe care se vede smulsă şi risipită din realitatea propriei existenţe. Într-un timp în care atâţia şi-au extirpat fibra morală, au fost delatori sau şi-au înfipt capul în nisip…
  11. Unde suntem, ceea ce suntem
    26.43 LEI
    Rolf Bossert s-a născut la 16 decembrie 1952, la Reșița. A absolvit cursurile de limbi germanice la Universitatea din București. Între anii 1972 și 1974 face parte din gruparea literară „Aktionsgruppe Banat” din Timișoara. A debutat editorial în 1979 cu volumul de poeme Siebensachen. În 1984 publică, la Editura Dacia, neuntöter. Figurează în câteva antologii de lirică germană din România, printre care în Vânt potrivit până la tare. Se stabilește în Germania de Vest în decembrie 1985. La 17…
  12. Explozii controlate
    23.25 LEI
    Corpuri distruse de război – și corpuri distruse de boală: asta documentează poemele Hristinei Doroftei. Ce găsește cu precădere hipnotic e vocea umană care continuă să vorbească din aceste corpuri chiar și atunci când ele sunt distruse, ba chiar și după ce distrugerea s-a petrecut. Poți distruge un corp – dar nu poți distruge umanul care îl locuiește. Fiecare pagină din cartea Hristinei Doroftei stă mărturie pentru asta. Așa cum stă toată poezia adevărată. - Radu Vancu
  13. O Noua Panta
    21.15 LEI
    Arthur Suciu nu vine în poezie de nicăieri. Multe din fragmentele volumului Cel care așteaptă (și nu numai de aici), deși n-au fost citite astfel, sunt poezie. Aici avem de-a face însă cu un text care se livrează ca atare – și care, formal, dă iluzia poeziei. Căci despre iluzie, insidios, volatil e vorba.
  14. Labirintul cu maci
    52.86 LEI
     Labirintul cu maci (…) scriu cuvinte-amestecate, ți-am născut un labirint, roș aprins plin de păcate, cu maci fresh să mi-te-alint. I.G. | 27 Dec ’22, București
  15. Orașul covoarelor
    22.20 LEI
    ”Cel puțin o dată pe deceniu apare câte o carte (de regulă de teorie literară) care ne anunță că poezia a murit. Constantin Buduleci ne demonstrează empiric, cu ardelenească temeinicie, contrariul: poezia e la fel de vie ca întotdeauna – și încă mai are forța de a contrage în sine destinul unei întregi comunități. Se poate rezuma în poezie, așa cum o face remarcabil Buduleci, destinul unui întreg oraș, de la fondare până azi. Cu toate revoluțiile & războaiele majore prin care a trecut. Cu…
  16. Poezii
    20.09 LEI
    Contine un dosar critic si o fisa biobibliografica Volumul cuprinde o selectie din operele lui V. Alecsandri, Ostasii nostri (Balcanul si Carpatul, Penes Curcanul, Sergentul, Capitanul Romano s.a.), Doine (Doina, Strunga, Andrii Popa, Baba Cloanta s.a.), Lacramioare (Steluta, Pe mare, Adio, Lacramioare s.a.), Margaritarele (Desteptarea României, N. Balcescu murind, Banul Maracina s.a.), Pasteluri (Serile de la Mircesti, Iarna, Oaspetii primaverii, Concertul în lunca s.a.), Legende (Dumbrava…
  17. Poeme de iertat fericirea
    21.15 LEI
    „de la un timp, în fiecare zi de joi, în zona de corp, unde nu e nimic, îmi apare mama. seara, își dezbracă ochii, încet, e nevoie să aștept. e o mamă tristă de pe vremea oamenilor mari. poate nu este reală. durerea îmi va spune. are o voce de film și țipătul ei de pasăre limpede e fix în mijlocul universului. în fine, eram mici și aveam nevoie de frumusețe, de promisiuni, aceste forme simple ale extazului. (...)”
  18. Mare nostrum
    29.60 LEI
    „un apartament la etajul doi al unei case vechi din constanța o piațetă pe care o vezi pe geam pe masă o mașină de scris îți părea cool (așa ai spune acum) atunci era doar un semn de recunoaștere (...)”
  19. Oglinda din ape
    28.54 LEI
    Poeziile de fata nu se inscriu in curentul general amintit, constituind, in mare masura, o exceptie in contextul literar actual. Exceptia ar consta in aceea ca autorul de aici nu se lanseaza in poeme de mari dimensiuni si cu mari pretentii, ci cultiva poezia directa, simpla, cu o larga adresabilitate, in forme de o concentrare maxima, detinand intre altele arta (fiindca, fara indoiala este vorba de o arta!) de a sti sa se opreasca la timp, exact in clipa in care a realizat ca mesajul nu mai are…
  20. Lumina din înserare
    37.00 LEI
    Cuvânt-înainte de Mircea Muthu Imagine copertă: Johannes Plenio; Coperta: Miruna Munțiu Rădulescu Scări și capcane, antologia poetului echinoxist Iustin Moraru, a fost imprimată în același an cu Nectarul clipei (2020). În ambele ipostaze poetice sunt resuscitate amintirea părinților, înstrăinarea de casa familială, imaginea abstractă și totuși prezentificată a iubitei, dar mai cu seamă relația autorului cu Divinitatea, toate acestea prelungindu-se și acum, în Lumina din înserare. Reîntâlnim…
  21. Vise, reverii, vedenii
    52.86 LEI
    Volum apărut la aniversarea a 70 de ani ai autorului Pe copertă: Ion Barbu, ROZAPIN. O instalație artistico-horticolă (artFORest 2022, Dosul Gârciului, Sângeorz-Băi) Tăietura versurilor nu e atât de vehementă, Mircea Bârsilă etalând un simț aparte al apocalipticului și promovând imaginarul la modul catastrofic. Subtilitățile și nuanțele își pierd delicatețea în limbajul său frust și imperativ, explodând ca niște evenimente și ținând nervul poetic într-o continuă flamă. (AL.…
  22. Oaia neagra din multime
    51.80 LEI
    După ce a cucerit scena muzicală, cu peste 295 de milioane de vizualizări pe Youtube, F.Charm ia cu asalt scena literară! De o rară onestitate și sensibilitate, poeziile lui F.Charm sunt o pledoarie pentru ruperea de turmă și întoarcerea la spiritual, la tot ceea ce îți hrănește esența. Ai curaj să fii diferit și să redevii adevăratul TU?
  23. Poezii
    21.03 LEI
    Contine un dosar critic si o fisa biobibliografica Nationalismul modern, reportat din secolul al XIX-lea si recroit dupa specificul istoriei locale, este osmozat mitologic, religios. De aici si mesianismul poeziei, dar si al poetului, care se confunda cu profetul, care se face mediatorul intre divinitate si colectivitatea nationala. D. Popovici identifica trei momente in actul poetic mesianic: a) critica societatii contemporane, b) zugravirea societatii viitoare si c) chemarea si conducerea…
  24. Sere calde. Interior
    21.03 LEI
    Pentru prima data in limba romana – volumul de debut poetic si o geniala piesa de teatru ale poetului belgian simbolist caruia i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatura. Maeterlinck e una din vechile mele iubiri poetice, una dintre cele decisive. Poemele in vers liber din „Sere calde“, eliberate de constrangeri formale, au dat astfel cale libera spre o ciudata primitivitate si obscuritate. Era prima data cand, inima mea, pana atunci mai apropiata de suprarealism si de dicteul…
  25. Dragoste in vremea pandemiei
    44.00 LEI
    Manuscris Am multe sa-ti scriu, Pe umeri, pe glezne, pe gat, Am sa te fac un manuscrus De la Marea Vie, Am sa te-mbrac In eu si poezie.
  26. Iadului îi era frică de Mama
    44.00 LEI
    "Proiecție a unei memorii ultragiate, poezia lui Horia Dulvac pare să se nască dintr-o conștiință care vede dincolo de sau, mai exact, prin suprafata concretului. Tocmai de aceea, faptele apar într-o goliciune pe care n-o poate înșela niciun fel de tendativă de iluzionare. (...) Totul e altceva decât pare, și tocmai o astfel de desubstanțializare salvează. Frânturile cu mama (...) sunt, în fapt, niște imnuri; nu imnuri către noapte, dar ce relevanță mai are?" Mircea A. Diaconu "E un fel…
  27. Poezii
    72.94 LEI
    Prefaţă de Andrei Ionescu Ilustraţii de Tudor Pătraşcu „A fost fascinat de mitologiile orientale şi de cele nordice, dar ideea lui de perfecţiune literară a fost forma limitată şi clară. Borges a considerat că eternităţile şi infiniturile încap într-o pagină.” (Octavio Paz) „Borges este unul dintre cei zece sau chiar cinci scriitori moderni pe care avem obligaţia să-i citim. După ce ne-am apropiat de el, nu mai sîntem aceiaşi. Viziunea noastră despre oameni şi lucruri s-a schimbat. Mai…
  28. Ingeriada
    34.89 LEI
    Judith Meszaros - poeta unica in toata literatura noastra de dupa 1990, cu un destin contorsionat si dramatic, are acum parte, in absentia, de o revenire pe deplin meritata. Reluarea integrala a celor doua carti pe care le-a publicat ar putea insemna redescoperirea cuiva care a ridicat in tot scrisul sau problema unui rau profund al umanitatii noastre strivite de Istorie si Societate, caruia Meszaros a incercat sa-i tina piept printr-o scriitura tumultuoasa, de un brav si apasat eticism. Stim…
  29. Vremea poemului inalt
    37.00 LEI
    Ca si alti optzecisti din prima linie (...), Magda Carneci e consecventa si inflacarata in batalia de generatie, militand si cu interventii programatice, si cu poeme cu steagul sus. Ba chiar as zice ca, dintre toti, e cea mai consecventa cu sine (dar nu si cu generatia), caci nu pune nici un dezacord intre declamatiile programatice si poeme, pe cand ceilalti si-au contrazis aproape riguros "teoriile" prin intermediul poemelor. - Al Cistelecan
  30. In mijlocul unei istorii tragice, imobile
    37.00 LEI
    In cartea sa de debut, Zorovavel (2002), Cosmin Perta putea sa lase impresia unui manierist cu vocatia travestiurilor si a mastilor estetizante. Ulterior, a experimentat mai multe formule poetice. In Santinela de lut (2006), poemele sale implicau deopotriva vizionarismul tenebros, in registru apocaliptic, si intuitia mecanismelor "inumane" ale productiei textuale, doar ca autorul lui Zorovavel se dovedea atras mai mult de realul semnelor, al sistemelor informationale si al excesului de imagini,…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 451-480 din 1016

pe pagină
Setați ascendent