Mona Petre și-a tradus pasiunea pentru artă și arheologie în studii superioare de design și istorie. Lucrează ca graficiană, fotografă și cercetătoare pentru o paletă largă de proiecte, în colaborare cu diferite instituții, ONG-uri și companii. Este autoarea proiectului Ierburi uitate, început în 2013, o amplă colecție de articole și fotografii personale dedicată recuperării cunoașterii și utilizării plantelor alimentare din flora spontană. În 2017, a cofondat Grădina Istorică în parteneriat cu…
Jamie Oliver este un fenomen global în domeniul culinar şi al campaniilor pe această temă. În cele două decenii de carieră ca vedetă de televiziune şi autor de cărţi de bucate, a convins milioane de oameni să îndrăgească gătitul, alegând mâncăruri delicioase, proaspete, preparate integral acasă. Prin intermediul organizaţiei lui, Jamie conduce o adevărată revoluţie gastronomică pe mapamond, cu scopul de a reduce obezitatea la copii şi de a menţine sănătatea şi bunăstarea tuturor prin…
„Trebuia sa poarte un nume si cartea asta, iar titlul ales are si o poveste: eram in 2019 si am fost invitat sa fiu amfitrionul, alaturi de Florin Dumitrescu (textierul – antropolog, nu chef-ul) unei degustari de zacuste, organizate de BioShopRomania. Cu doar cateva ore inainte ma intalnisem cu un amic care, pe langa niste minunati virsli de capra si niste slana de mangalita, mi-a lasat la degustare vreo cateva mostre de palinca de zmeura. In drumul meu spre eveniment am realizat ca, de fapt,…
Tenzin Gyatso, cel de al XIV-lea Dalai Lama, este liderul spiritual al poporului tibetan. În 1950, la un an de la invadarea Tibetului de către China, a fost chemat să își asume puterea politică, iar în 1959, după invazia trupelor chineze în Lhasa, a fost forțat să plece în exil. De atunci trăiește în Dharamsala, în nordul Indiei, acolo unde se află sediul puterii administrative tibetane. În 1989 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace.
ANA BLANDIANA (nume literar al Otiliei-Valeria Coman, căsătorită Rusan) s-a născut la Timişoara, la 25 martie 1942. Studii de filologie romanică, licenţiată a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj. Burse de studii la Iowa University (SUA), Heidelberg Universität, DAAD Berlin. Cărţi de poezie: Persoana întâi plural, 1964; Călcâiul vulnerabil, 1966; A treia taină, 1969; 50 de poeme, 1970; Octombrie, noiembrie, decembrie, 1972; Poeme, 1974; Somnul din somn, 1977; Întâmplări din grădina…
ANA BLANDIANA (nume literar al Otiliei-Valeria Coman, căsătorită Rusan) s-a născut la Timişoara, la 25 martie 1942. Studii de filologie romanică, licenţiată a Facultăţii de Filologie a Universităţii din Cluj. Burse de studii la Iowa University (SUA), Heidelberg Universität, DAAD Berlin. Cărţi de poezie: Persoana întâi plural, 1964; Călcâiul vulnerabil, 1966; A treia taină, 1969; 50 de poeme, 1970; Octombrie, noiembrie, decembrie, 1972; Poeme, 1974; Somnul din somn, 1977; Întâmplări din grădina…
Alexandra Christo este o autoare britanică ale cărei personaje sunt întodeauna mai amuzante și mai periculoase decât ea. A început să scrie la patru ani, după ce educatoarea i-a spus că nu poate fi zână, și refuză să-și țină în frâu imaginația. În prezent locuiește în Hertfordshire, înconjurată de prea multe cărți. Este autoarea romanului Să ucizi un regat, bestseller internațional, și a duologiei Into the Crooked Place.
Veti gasi aici 501 retete de mancaruri clasice (chiar traditionale), selectate riguros, care indeplinesc cateva conditii esentiale pentru bucatarii amatori, incepatori, grabiti, dar si pentru initiatii (chiar maestii) artei culinare: sunt preparate traditionale romanesti sau preluate si adaptate de foarte mult timp in bucataria romaneasca; sunt realizate din produse uzuale, de preferat naturale (cat mai putin prelucrate industrial), curente pe piata noastra (si la preturi modice); durata…
Amy Myers, M.D., specialistă renumită în medicină funcţională, medicină şi nutriţie integrativă, a ajutat mii de oameni din toată lumea să se vindece de boli cronice prin programul său bazat pe dietă alimentară, METODA MEYERS. Cariera sa medicală a demarat în urma propriei experienţe cu o boală autoimună. Amy Myers a absolvit cum laude Colegiul Honors din cadrul Universităţii din Carolina de Sud şi şi-a luat doctoratul în medicină la Louisiana State University Health Sciences Center. După…
Cartea a înregistrat un adevărat succes încă de la lansarea oficială din decembrie 2019 in Statele Unite la prestigioasa editură americană PENGUIN RANDOM BOOKS. Lucrarea este o mărturie personală a autoarei, dependentă mulți ani de zahăr, care oferă instrumente celor care doresc și trebuie să renunţe la zahăr și la făină. Este povestea unei femei care a pornit de la 150 de kilograme si cu ajutorul unei echipe de specialiști, a reușit sa scape de aceasta dependență alimentară. În prezent, la…
Pestele si Vinul Retete pe baza de vin alb Condimente pentru preparate din peste Borsuri, ciorbe si supe din peste Preparate din peste... orice fel de peste Preparate specifice tipurilor de peste Sosuri folosite la preparatele din peste Preparate din fructe de mare, raci, melci, pui de balta, icre Dezlegari la peste din calendarul bisericesc
Ciudată, uneori, soarta cărților! După două ediții succesive (în secolul al XIX-lea – n. red.), editorii se lăudau, cu îndreptățită mândrie: „Două ediții câte de o mie exemplare Rețetele cercate s-au petrecut în mai puțin de un an. Lipsa acestei cărți atât de neapărată pentru fieștecine simțindu-să, iată se publică a 3 ediție, în care s-au îndreptat toate greșalele câte scăpaseră la cele dintâi două ediții”. Și urmează un hiat de aproape 130 de ani, până în 1973, când opul este reeditat de…
Jamie Oliver este un fenomen global în domeniul culinar şi al campaniilor pe această temă. În cei 19 ani de carieră, ca vedetă de televiziune şi autor de cărţi, a convins milioane de oameni să îndrăgească gătitul, alegând mâncăruri delicioase, proaspete, preparate integral acasă. Prin intermediul organizaţiei lui, Jamie conduce o adevărată revoluţie gastronomică pe mapamond, cu scopul de a reduce obezitatea la copii şi de a menţine sănătatea şi bunăstarea tuturor…
Are numai douăzeci și șase de ani, un rar întâlnit simț al gustului susținut de o memorie uluitoare, o mare pasiune pentru cele mai distinse vinuri și un curaj nebun. Și-a făcut o intrare spectaculoasă în scena emblematicelor case de licitații și în imperiul celebrelor crame seculare și a devenit rapid principalul furnizor de vinuri rare al elitei americane. Desigur, se numește Rudy Kurniawan. Un jurnalist încăpățânat, un miliardar născut în…
Jamie Oliver, unul dintre cei mai iubiți și citiți bucătari din lume, se întoarce cu idei pentru cele mai savuroase preparate vegetale. Cu toții încercăm să includem cât mai multe legume în alimentație, fie pentru a ne îmbunătăți sănătatea, fie pentru a reduce costul hranei sau a proteja planeta. Inspirat de diversitatea și ingeniozitatea bucătăriilor de pretutindeni, Jamie Oliver prezintă o gamă largă de mâncăruri ușor de preparat, create din dorința de a…
Cartea noastra este o selectie (compilatie, sinteza, extragere, cum vreti sa-i spuneti) din carti si de pe coclaurii post-dacici, de mancaruri alese, fie pentru ca sunt strict romanesti sau foarte populare prin farfuriile noastre - dar si cu un nustiuce local, fie pentru ca sunt adevarate bizarerii regionale (unele de-a dreptul socante, ca florile de dovleac umplute), ori bucate ritualice, facand parte din spiritualitatea romaneasca (pasca).
Cu Legendele din farfurie, Marius Cristian oferă publicului românesc o carte unicat. Pornind dela constatarea simplă cum că „omul este singurul animal care gătește”, autorul ieșean a realizato mică istorie a bucatelor cu renume mondial, adunând și discutând o serie de rețete celebrede la originile lor până-n actualitate și oferind o lectură antrenantă chiar și pentru ceineinteresați de bucătărie în sens practic. Cum Marius Cristian are și harul…
”Simpla lectură a acestei cărţi te va ajuta să devii un bucătar mai bun.“ Bon Appétit „Iată o carte despre ABC-ul bucătăriei de pe urma căreia vor avea de câștigat atâţia novici.“ The Atlantic „Această carte minunată și accesibilă nu doar că te învaţă cum să gătești, ci surprinde modul în care ar trebui să simţi când gătești: plin de curiozitate, spontaneitate și bucurie. Samin este una dintre marile…
Rețete ușoare, pentru gurmanzi pofticioși. Secrete culinare dezvăluite în 365 de supersfaturi!Acest minicalendar vă oferă rețete absolut delicioase pentru fiecare zi din an. Ca bonus, veți descoperi liste cu produse de sezon (fructe, legume, brânzeturi etc.).365 de rețete propuse, testate și aprobate de fanii Marmiton, site-ul pasionaților de gastronomie din Franța.Răsfățați-vă cu rețete ușoare create pentru gurmanzi pofticioși.
Sucul de ţelină a devenit atât de popular dintr-un motiv foarte limpede: el salvează vieţi, redându-le oamenilor sănătatea, indiferent de simptomele de care suferă. Acest lucru este confirmat de către un număr din ce în ce mai mare de oameni, de la celebrităţile care postează pe site-urile lor rutina lor zilnică referitoare la sucul de ţelină şi până la persoane din toate păturile sociale care îşi descriu poveştile prin care s-au vindecat într-o manieră…
MESE SAVUROASE DIN BUCATE SĂNĂTOASECopiii de azi sunt tot mai greu de mulțumit, iar sensul expresiei „ca la mama acasă” e tot mai diferit de cel tradițional. Așa se face că adesea ne vedem nevoiți să cedăm în fața unor obiceiuri alimentare nesănătoase. Dar lucrurile nu trebuie să stea neapărat așa. Mâncărurile hrănitoare, care conțin elemente nutritive esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, pot fi foarte gustoase! Pentru a îmbina alimentația sănătoasă…
Cartea Berea artizanală - Cum să stăpânești arta fabricării berii la domiciliu, vine în ajutorul acelora care doresc să-și pregătească singuri licoarea mult agreată.Dacă vă place berea, atunci prepararea berii artizanale va reprezenta hobby-ul perfect. Nu doar veți trăi satisfacția producerii propriei beri, care are un gust excelent, ci veți putea crea orice varietate de bere pe care veți dori-o - inclusiv dintre cele care nu sunt disponibile comercial. Prepararea la domiciliu…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou