Pentru psihoterapeuţii experimentaţi, acest volum aduce o diversitate de noi poveşti pe baza cărora să se poată crea metafore terapeutice pline de sens. Oferă tehnici pentru a ascuţi abilităţile, a spori comunicarea şi a creşte eficienţa şi plăcerea a ceea ce facem. Pentru psihoterapeuţii începători, care tocmai descoperă puterea metaforelor terapeutice, această carte oferă proceduri detaliate, exemple de caz şi o colecţie bogată de poveşti terapeutice pe care le pot aplica imediat în munca…
„...deși copilul prezintă un foarte mare interes în el însuși, la aceasta se adaugă, într-adevăr faptul că maturul este explicat de copil tot pe-atâta, ba uneori chiar mai mult decât îl explică maturul pe copil, pentru că dacă adultul îl educă pe copil prin intermediul unor multiple transmisii sociale, orice adult a început totuși prin a fi un copil...”
Volumul trateaza una dintre temele de maxim interes ale psihologiei, personalitatea, examinind capacitatea individului de a-si descoperi propriile insusiri caracterologice si erorile in aprecierea de sine ce genereaza sentimente de inferioritate, comportamentul duplicitar, dar si anxietate si intreaga psihopatologie a personalitatii.
Manualul de inteligenţă emoţională este singura lucrare de anvergură dedicată studiului inteligenţei emoţionale, cuprinzând delimitări conceptuale şi clasificări, precum şi diferite studii desfăşurate prin prisma mai multor orientări teoretice. Capitolele din volumul de faţă se completează în demersul clarificării teoriei şi oferă un instrumentar larg de teste care evaluează înteligenţa emoţională în corelaţie cu alte concepte relevante.
Această carte se adresează cititorilor interesaţi să cunoască mai multe despre inteligenţă, fiind scrisă de o asemenea manieră, încât să poată fi uşor înţeleasă şi de către nespecialişti. Ea oferă totodată informaţii valoroase studenţilor de la psihologie şi pedagogie. Prezenta lucrare poate constitui o lectură suplimentară la cursurile despre aptitudinile umane sau de istorie a psihologiei. (Autorii)
Cartea este o lectură obligatorie pentru studenţi şi pentru practicienii terapiei cognitiv-comportamentale, dar este utilă şi psihiatrilor şi psihoterapeuţilor din alte orientări interesaţi de tendinţa integrativă şi de tehnicile cognitive de gestionare a tulburărilor mentale.
Puterea coincidenţei te va ajuta să interpretezi o serie de întâmplări similare, să accepţi forţele benefice din jurul tău, să înţelegi cum poţi fi călăuzit prin evenimentele vieţii de visele tale, să îţi foloseşti imaginaţia creativă în alegerile pe care le faci şi să trăieşti în conformitate cu cele mai profunde trebuinţe şi dorinţe ale tale, aşa cum ţi le dezvăluie coincidenţele semnificative.
De la moartea lui Carl Gustav Jung, in 1961, psihologia analitica s-a dezvoltat incontinuu, acest dictionar urmarind felul in care ipotezele si teoriile sale au fost adoptate, amendate sau respinse. Fiecare disciplina isi creeaza propria ei terminologie, psihologia analitica nefacand exceptie de la aceasta regula.
Alaturi de Vocabularul psihanalizei al lui Jean Laplanche si J.-B. Pontalis (Humanitas, 1994), acest dictionar masiv este una dintre cele mai serioase lucrari de referinta in domeniul psihologiei traduse vreodata la noi.
“Am fost întotdeauna impresionat de extraordinarul privilegiu de a aparţine venerabilei şi onorabilei bresle a vindecătorilor. Facem parte dintr-o tradiţie ce se întinde în timp nu doar până la înaintaşii noştri imediaţi din psihoterapie, începând cu Freud şi Jung şi toţi înaintaşii lor – Nietzsche, Schopenhauer, Kierkegaard – ci chiar până la Isus, Buddha, Platon, Socrate, Galen, Hipocrate şi toţi ceilalţi mari lideri religioşi, filosofi şi medici care au alinat, de la începutul timpurilor,…
Scrisă într-un limbaj accesibil, cartea se adresează nu numai specialiştilor, dar şi studenţilor şi tuturor celor interesaţi de aprofundarea cunoaşterii omului.
''Am citit cartea şi eu, şi mama mea, şi ne-a plăcut amândurora! Am avut suişuri şi coborâşuri în relaţia noastră, dar această carte este o resursă excelentă pentru iniţierea discuţiilor şi înţelegerea dificultăţilor pe care le înfruntăm fiecare dintre noi.''Emily, 16 ani
„Marianne Williamson este, în opinia mea, cel mai bun mentor în materie de transformare individuală. Această carte este un dar pentru întreaga lume!“ (Dr. Wayne W. Dyer)
Cuprins: Psihopatologia functiilor cognitive si a identitatii sinelui • Sindroamele psihopatologice in practica clinica • Utilizarea psihopatologiei descriptive in diagnoza si evaluare • Psihismul uman si psihismul animal: asemanari si deosebiri • Psihismul uman normal si pato-logic dincolo de situatia standard • Aspecte istorice ale psihopatologiei descriptive
Datorita informatiilor de ultima ora, prezentate intr-o maniera accesibila, acest ghid practic este util tuturor celor implicati in tratarea persoanelor suferind de depresie.
Un gest este o acţiune care-ţi spune multe despre ceea ce gândeşte cineva — chiar dacă persoana însăşi nu este conştientă de acest lucru. Gesturile sunt extrem de edificatoare…
Ideea aflată la originea celor douăzeci de convorbiri publicate în această carte, apărute iniţial în Psychologies Magazine, a fost de a le da unor femei, bărbaţi şi cupluri ocazia de a se întâlni cu psihanalistul Robert Neuburger pentru o singură consultaţie şi de a hotărî apoi dacă problematica lor are nevoie — sau nu — de o psihoterapie. Din spatele întrebărilor apare, de fiecare dată, o poveste singulară şi impresionantă, spusa cu încredere şi ascultata cu atenţie şi respect. Umanista, utilă…
Vladimir Marinov este profesor de psihopatologie la Universitatea Paris XIII şi membru al Asociaţiei Psihanalitice Franceze. Este autorul studiului Figuri ale crimei la Dostoievski şi coautor al lucrării colective Anorexie, adicţii şi fragilităţi narcisice, apărute la Editura Trei.
Psihiatrii de pe strada Fenix reprezintă debutul cu un volum de povestiri al scriito rului, fiind rezultatul a mai bine de 25 de ani de activitate în domeniul psihiatriei.
Posibilitatea unei mai bune comunicări cu psihiatrul este o condiţie importantă a dezvoltării profesionale a fiecărui psiholog clinician şi o condiţie necesară a succesului în această nobilă profesiune.
Autorul reuşeşte să menţină un echilibru între stilul academic şi cel colocvial, pune accent pe claritatea exprimării şi pe numeroase ilustrări clinice sau experimentale, astfel încât cartea poate fi citită şi înţeleasă nu numai de studenţi şi psihologi, dar şi de persoane din alte domenii în care emoţiile ocupă un loc central în activitatea practicienilor – medicină generală, psihiatrie, asistenţă socială.
Terapiile de scurtă durată oferă o gamă largă de posibilităţi, redând clienţilor libertatea de a alege, gândi şi simţi mai fluid, într-o nouă dinamică.
Autorii propun metode de autodiagnosticare, precum și tehnici psihoterapeutice care pot fi utilizate cu ușurinţă de oricine, pentru ameliorarea stării pielii, precum și un foarte util inventar al afecţiunilor dermatologice, descrise în detaliu.
Cuprins: Indrumarea copilului spre independenta • Cum va motivati copilul la scoala? • Influenta prietenilor • Este vremea temelor! • Dificultatile la invatatura • Mic ghid de disciplina • Deficitul de atentie si hiperactivitatea • Copilul meu nu are prieteni! • Tati si mami se despart! • Nu-i place de invatatoare! • Familia recompusa – o adevarata provocare • Stresul la copil
Cuprins:Mituri si realitati in privinta consumului si dependentei de droguri • Problemele legate de droguri: un model biopsihosocial • Tratamentul subestimat: programele de prevenire • Recunoasterea unei probleme legate de droguri • Alegerea terapeutului adecvat • Prevenirea si gestionarea crizelor • Elaborarea unui plan de tratament eficient • Implicarea familiei si a prietenilor in tratament • Strategii de schimbare a comportamentului • Teorii si modele ale recuperarii • Asistenta integrata •…
Daniel Goleman redă, în acest volum, discuţiile purtate, în cadrul unui seminar de cinci zile, între Dalai Lama şi un mic grup de psihologi, neurologi şi filozofi.
Copilul tău este neatent și hiperactiv? Răspunde obraznic, este încăpăţânat și face doar ce-l taie capul? Specializat în tratarea copiilor și adolescenţilor cu ADHD, psihologul Vincent Monastra îţi oferă un plan în 10 lecţii pentru a-ţi "îmblânzi" copilul hiperactiv.
Ce faci, ca psiholog ori ca părinte, când copilul se închide în sine, refuză să-şi exprime grijile şi nevoile ori este cuprins de teamă şi de neîncredere? Cum va fi reclădită puntea afectivă şi comunicativă cu universul celui mic? Depănând zeci de poveşti cu tâlc, psihologul australian George Burns demonstrează în ce fel metafora terapeutică poate reînnoda legătura cu cel mic, oferindu-i căi pentru adaptarea la provocările cotidiene.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou