Măştile

Mieko Togano este o femeie fascinantă, dar şi purtătoarea însemnelor unei tradiţii japoneze de posedare spirituală, în care iubirea şi moartea se întrepătrund. În lumea scriitoarei Fumiko Enchi, legenda şi superstiţia coexistă în chip firesc cu viaţa modernă, pe care însă o deturnează de la curgerea ei banală, perfect explicabilă în termenii raţiunii.

Fumiko Enchi s-a născut în 1905, la Tokio, în familia literatului japonez Kazutoshi Ueda. Având o sănătate precară încă din copilărie, este educată acasă, cu preceptori, şi astfel ia contact de timpuriu cu literatura orientală şi occidentală. Debutează în anii '20 cu piese de teatru, iar primul roman, Kaze no gotoki kotoba (Cuvinte ca vântul), îi este publicat în 1939. După un an, îi apare romanul Ten no sachi, umi no sachi (Comorile cerului şi ale mării). În 1943, publică Shunju (Primăvară şi toamnă). Romanul Onnazaka (Ani de aşteptare),1957, este distins cu Premiul Noma. Onna men (Măştile) apare în 1958, urmat de Saimu (Ceaţă), în 1976. În paralel, publică piese de teatru şi traduceri, printre care şi cele zece volume ale Poveştii lui Genji, tălmăcite în japoneză modernă. Pentru scrierile sale, Fumiko Enchi a fost recompensată cu Premiul Tanizaki în 1969 şi Ordinul Japoniei în 1985. Moare în 1986, în urma unui atac de cord.