Literatură română

Un roman despre iubire şi neputinţă.

„În CEI O SUTĂ, Gheorghe Schwartz a făcut un impresionant efort de documentare; las deoparte faptul că istoria e pasiunea dintotdeauna a prozatorilor, dar, în cazul său, lectura tratatului de istorie este una de identificare, miza cărţii fiind rescrierea istoriei, înţeleasă, deopotrivă, ca reconstituire şi redimensionare în ficţiune, urmărire a adevărului istoric cunoscut şi recreare a detaliului ascuns.“
Ioan HOLBAN

Tot răul e spre bine, iar finalul poveştii nu e neapărat fericit, ci doar altfel.

Am citit puţine romane mai impregnate de senzualitate decât Adela. Uimit de acest caracter, bine mascat de precautul autor, mi-am intitulat capitolul pe care i l-am consacrat în Arca lui Noe „Jurnalul seducătorului”. Titlul mi l-a sugerat filosoful danez Kierkegaard, cu care doctorul Codrescu are destule asemănări, mai ales în măsura în care amândoi cred într-o mistică a iubirii, fără ca ea şi în pofida lor înşişi, să excludă o puternică senzualitate. Cititorul de azi poate avea dificultăţi în a o recunoaşte. Dar dacă face efortul să renunţe la prejudecata scenelor „tari”, de sex, din romanele ultimelor decenii, va descoperi, de pildă, ce încărcătură emoţională şi fizică deopotrivă are, în Adela, un sărut pus pe încheietura unei mâini delicate de tânără femeie, acolo unde dantela mânecii se sfârşeşte.

Pînă la capătul liniei este o carte tulburătoare despre iubire, moarte, suferinţe şi speranţe.

Pentru cei mai mulţi, Uranus e o planetă şi atât. Există însă oameni în mintea cărora Uranus înseamnă altceva: o lume luată pe lama buldozerului şi totodată un loc al pătimirii. Cartierul din Bucureşti pe care azi îl găsim doar în albume şi în amintiri a devenit, la începutul anilor optzeci, şantierul din care a răsărit, după o trudă de şapte ani, Casa Poporului.

-

La patruzeci şi cinci de ani, Vili Barna îşi contemplă viaţa cu un calm netulburat. Glisând printre planurile temporale, el îşi trăieşte simultan prezentul şi trecutul – nu doar ale sale, ci şi ale tatălui pierdut în copilărie, pe care îl regăseşte acum cu ajutorul unui cutremurator jurnal de prizonier în URSS.

Acasă între lumi, cartea de debut a lui Michael Solomon, este romanul unui exilat ilustru, poetul Publius Ovidius Naso. Însă povestea lui nu pleacă doar din faptul istoric, ci şi din cuvintele gravate în templul lui Apollo din Delfi: „Cunoaşte-te pe tine însuţi".

Într-un text dens, Norman Manea vorbeşte despre viaţa pictorului renascentist Piero di Cosimo şi despre viaţa Siei Strihan – încarnare a imaginii Simonettei Vespucci pictate de acesta, dar şi despre lupta ilegală, totul pe fundalul unei epoci reconstituite cu mare fidelitate.

O frescă a Transilvaniei după al doilea război mondial – din perioada comunismului triumfător pînă în epoca tranzitiei postrevoluţionare –, un roman al nostalgiilor central-europene, al declinului unei lumi cu rădăcini aristocratice.

Concepută ca un puzzle de secvenţe cinematografice, alcătuită din crimpeie între care există mai degrabă tensiuni decât consonante, mixtum de vis şi istorie, cartea lui Octavian Soviany exclude orice lectură comodă, seduce şi contrariază în acelaşi timp.

O carte irezistibila – desucheata cu gratie, carnavalesca, scrisa cu o imaginatie lexicala debordanta si cu o voluptate a detaliilor picante – care te cucereste de la prima pina la ultima pagina.

„Curios lucru cum rămân de la scriitori portretele de neuitat ale personajelor lor, pe când propria persoană se retrage în cea mai inconfortabilă dintre umbre: uitarea. Este parcă anume cazul Sarmizei Cretzianu, autoare a numai două volume de povestiri, izvoditoare de chipuri şi întâmplări din trecute vremuri şi dintr-o zonă geografică până la dânsa necercetată în literatura noastră: valea Motrului. Creatoare a unei lumi care o situează în sfera amintirilor lui Ion Ghica şi a fantasmelor lui Mateiu I. Caragiale, dar într-o proprie şi originală viziune, romanţioasă pe cât, iată, de realistă, Sarmiza Cretzianu a putut da măsura talentului ei chiar în vremi care tocmai nimiceau clasa socială din care făcea parte.“ (Barbu CIOCULESCU)

"Felul în care a fost întâmpinat romanul Vânătoarea regală arată succesul unei teme susţinute cu forţă de D.R. Popescu: cea a „satului demonizat“. Satul demonizat, nu-i așa, de personajele „lumii noi“. De „îngerii căzuţi“. Succesul de care s-a bucurat romanul chiar în momentul apariţiei arată că era o carte aşteptată. Care a învins doctrina, raportul oficial." (CORNEL UNGUREANU)

"Intrusul este, într-un anume sens, chiar un roman al înfrângerii regimului comunist. Nu de către democraţie sau de către firava opoziţie internă, ci 1) de către forţele obscure ale psihe-ei umane, și 2) de către propria sa demagogie." (RĂZVAN VONCU)

Pamfletul îi pune în valoare pe cei capabili să triumfe. Stilul liric al generaţiei defineşte (şi) un timp al speranţei. Sunt tineri, cred în şansa vârstei. Generaţia lui Fănuş Neagu îşi începe vremurile „în sania regelui“: scriitorii, notează Fănuş Neagu într-un necrolog memorabil (în amintirea lui Marin Preda!), îşi petreceau anotimpurile „creaţiei“ la castelul ce aparţinuse Regelui. În castelul regal. Se plimbau în sania regală. Erau locţiitorii Majestăţii Sale, în vremuri în care regimul voia să afirme o nouă aristocraţie, o nouă religie, o nouă elită. Tinerii girau, desigur nu fără ironie, utopia. Dar credeau în talentul lor, în proza lor, în viitorul fericit al literaturii. (Cornel UNGUREANU)

În Delirul confruntarea cu fatalismul istoriei, în viziunea lui Lev Tolstoi, este o temă la vedere, o temă recurentă. La fel ideea lui Preda despre rolul personalităţii (bune sau rele) în istorie. Un individ demenţial, plasat în structurile puterii, poate provoca un dezastru uman, zice prozatorul, cu referire la Hitler. Adăugând: iar dezastrul este contagios, răul în istorie se răspândeşte ca o molimă, în fine, o decizie luată în cabinetul lui Hitler are efecte dezastruoase într-un sat pierdut în Câmpia Dunării...

Combinatia de roman si poem, de comedie si melodrama il cucereşte chiar si pe scepticul cititor de azi. Prins nu s-a demodat in cei patruzeci de ani care au trecut de la prima lui aparitie, asa cum nu s-au demodat nici moartea, nici tineretea, nici dragostea. Si nici talentul literar. (Alex. Stefănescu)

"În peisajul literaturii române, cu numeroşi scriitori de nişă, atenţi, prea atenţi la mişcările imprevizibile ale modei şi la cerinţele pieţei, preocupaţi doar de efectul imediat al cărţilor lor, Nicolae Breban e o prezență stingheritoare. El se arată a fi un călăreţ singuratic cu ochii ațintiți la himera marii literaturi. Breban aparţine speciei rarisime a celor care înfruntă, transfigurați de o nobilă sminteală, ridicolul şi neîncrederea, în numele unui ideal artistic inconfundabil: acela de a pătrunde în tărâmul necunoscut al fiinţei." (EUGEN NEGRICI)

"Dovedind că omul e o ființă imprevizibilă, integral ambiguă și de necuprins în statistici, formule și tipologii, Nicolae Breban și-a demonstrat totala lui incompatibilitate cu regimul comunist și, de altfel, cu orice regim care slobozește în lume acele „termite ale reducției“ de care vorbea Kundera." ( EUGEN NEGRICI)

"O carte pitoreasca si melancolica, a carei prospetime exotica va face sa viseze inca multe generatii de cititori. Si care, de fapt, aşteapta sa fie redescoperita." (PAUL CERNAT)

O carte proaspătă, plăcută la lectură, dar în aceeaşi măsură puternică şi profundă.

Textul inconfundabil al lui Dan Coman îmbină prozaismul notaţiei realiste şi lirismul unui imaginar fantasmatic ce irumpe intempestiv din miezul cotidianului banal, amestecă într-o formulă senzaţională cruzimea şi duioşia, sarja şi fantezia, neverosimilul vieţii reale şi veracitatea „irealităţii imediate”.

Un roman al formării cu un personaj unic în literatura română: un fel de Holden Caulfield, un antierou care însă nu îşi refuza maturizarea, ci care pare mai degrabă refuzat de maturizare, închis intr-o perpetuă devenire.

Au scris pentru voi: Adina Popescu, Simona Popescu, Dan Sociu, Dan Stanciu, Grete Tartler, Florin Bican, Florin Dumitrescu, Matei Florian, Laura Grünberg, Ioana Nicolaie, Robert Şerban, Vlad Zografi, George Ardeleanu, Fanny Chartres, Adela Greceanu, Călin-Andrei Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Doina Ruşti

Diavolul este politic corect constituie o proiecție în viitor a unor legi, proiecte de legi sau afirmații ale unor politicieni și formatori de opinie despre ceea ce ar dori ei să fie lumea. Falsele „valori” ale lumii moderne, precum avortul, distrugerea familiei nucleare, promovarea homosexualității, reducerea populației – toate pe fondul unui ateism agresiv – își arată adevărata lor față într-un roman plin de cruzime și candoare, care se citește mai ușor decît ai privi un film.

De la Adam şi Eva la Romeo şi Julieta, de la Don Juan la Anna Karenina, poveştile de iubire din literatura lumii sunt înţelese în eroticoane. Ficţiunea amoroasă nu se citeşte, ci se urmăreşte vizual: iată intuiţia de la care porneşte Eroticon-ul Mihaelei Ursa.

„La Lilieci“ este, de fapt, numele cimitirului sătesc al Bulzeştilor: o lume, aşadar, înmormântată, dar cu care încă se mai comunică, evocată prin ritualuri de pomenire ce se desfăşoară în chiar acest spaţiu şi mai ales reînviată în cuvânt din memoria localnicilor, din tradiţiile şi din folclorul lor.

„La Lilieci“ este, de fapt, numele cimitirului sătesc al Bulzeştilor: o lume, aşadar, înmormântată, dar cu care încă se mai comunică, evocată prin ritualuri de pomenire ce se desfăşoară în chiar acest spaţiu şi mai ales reînviată în cuvânt din memoria localnicilor, din tradiţiile şi din folclorul lor.