Poezie & Teatru

„Pe Doina Salajan, un fel de zeita botoasa din Transilvania («botos» era si-un tinar zeu de la Moldova), n-o cautati in ierarhii si liste de favoruri. Corupta de vesnicia firii inflorind surisuri si de nevindecarea lumii in a cauta amintiri care sa-i sature trista sanatate, Doina Salajan nu are alta bogatie decit sminteala versului. De aceea, ea si face impresia ca adera imaginar la viata reala si ca traieste numai inchipuiri cioplite din margaritar si din zadarnic de frumos. Versurile Doinei Salajan sunt ca fintinile din asfintiturile violet – una inchinata lupilor, alta cailor. Doina trece, plingind, prin spatiul strimt al cautarii izbinzii, prin plumbul iluziei, jinduind dupa daruri dumnezeiesti, al cuvintului cu gust de migdala, al cuvintului ce inteleneste strigatul si dezleaga doruri varatice.” (Fanus Neagu)

Prin acest volum de exceptie, Iubiti-va pe tunuri (1981), Adrian Paunescu umple un mare gol in poezia de azi pornita spre un discurs textualizat sau texistentializat (cu un termen impus in postmodernism), sofisticat si ludizat: lirica de dragoste. In umbra tiranica a intelectualizarii, aceasta a devenit o adevarata rara avis, un bibelou de portelan printre gramezile de jucarii tehnicizate. [...] Datoram, prin urmare, lui Adrian Paunescu un act recuperator: el repune in drepturi sentimentul si, impreuna cu acesta, poeticul pur de care vorbea Mikel Dufrenne. Sarbatoarea intelectului ravnita de Paul Valéry redevine, in Iubiti-va pe tunuri, sarbatoare a trairii afective. (Acad. Mihai Cimpoi)

„Pina la poezia lui Nicolae Ionel noi nu am gasit un raspuns mai pregnant (si mai demn de luat in seama) la somatiile gindirii si rostirii originare, despre care vorbeste mereu Heidegger si pe care le probeaza intr-un mod specific chiar limbajul heideggerian. Altfel spus, este meritul poetului roman de a fi realizat pe tarimul poeziei ceea ce filozoful german realizase pe tarim teoretic, respectiv „o revolutie copernicana” a conditiei poeziei.” (Lucia Cifor)

Actiunea piesei se petrece in contextul politic, social si economic al vremii si locului. Intr-un mic orasel de provincie, considerand ca poate profita de „situatia locala“, ambitiosul avocat Stensgaard isi propune atingerea scopului de „a ajunge” incepand din ziua de 17 Mai, ziua aniversarii Constitutiei Norvegiei.

„Franceza un avantaj e o carte sumbra si dura. In ea suna bataia rece a unui metronom, ca o numaratoare inversa spre zero. Aventuri corporatiste in cheie minora dar pe bani multi, povesti triste de familie ca niste strazi fara iesire, personaje ridicole precum domnul Corneliu, managerul care aduce oase cainilor de la un restaurant din Viena, fiinte care sunt doar o recuzita de gesturi alienate si haine de firma. Peste tot, suprafata glossy a unei vieti sub care mocneste neconsumata, neconsumabila, amaraciunea saraciei lasate de curand in urma. Spuma acra a zilelor la mall, afectivitatea subzero, exterioritatea impenetrabila a celor din jur, singuratatea innebunitoare in doi intr-o camera de hotel din Bulgaria, disperarea inghitita de prea multe ori, pe toate le extermina Dutescu, tehnic dar si «etic lucid», inchizandu-le fara mila in forma unor poeme, dandu-le mat din cateva mutari.“ - (Rares Moldovan)

Bibliografie scolara recomandata

„Cu cine seamana de fapt Emil Brumaru? Cu cine poate fi el comparat in mod pertinent? Cu un poet literalmente extraordinar, original si singular, care nu mai este obligat sa-si semneze paginile pentru a fi recunoscut: Emil Brumaru.“ (Daniel-Cristea Enache)

„Grotowski a impus un mod propriu de a avansa si formula sa estetica: via negativa. Cale a eliminarii, a excluderii artificiului, a sanctionarii divertismentului. Iata preludiul oricarei perspective de renastere ce reclama, ca in orice contestare a dogmelor mostenire, o purificare initiala si, doar dupa aceea, o posibila reinnoire. “ (George Banu)

Trandafiri pe viscere creeaza o lume distopica, in care afectiunea este inlocuita de servere vimeo si clipuri vevo, pastrind reminiscente din universul lui Bradbury. O lume high tech care inghite umanitatea si care, in sclipirea si asa-zisa sa perfectiune, scapara aschii dintr-un organism deja bolnav si ruinat. Cu al doilea volum de poeme, Daniela Birzu incearca revitalizarea expresiei poetice, construind in jurul unui oras de pinza si a unui cuvint, a fi, interiorul fragil, in care conjugarii i se neaga individualitatea si identitatea. Fracturata de coduri si tipare, in aceasta lume paraginita, Rosamund incearca sa acordeze acestei falii un suflu, o constiinta, o anima. (Medeea Iancu)

Colectia Poesis

Tadeusz Różewicz (1921–2014) face parte din familia marilor poeti europeni care au depus marturie despre traumatismele secolului trecut.

„Marta Petreu e o poeta cu mintea limpede si cu un curaj deosebit – iar curajul ei nu seamana a provocare, nici a declaratie de intentie sau de razboi, ci ni se infatiseaza ca un simplu fapt, ca un gest firesc al unei atitudini poetice fara nici un compromis.” (Szabó T. Anna)

Holocaustul se afla in subtextul multora dintre poemele de fata. Este vorba de o convergenta a unor fracturi interioare cu marile fracturi ale istoriei, intr-un discurs frontal precum istoria la care face aluzie. Cu toate acestea, piedici si arme nu este un volum de memorialistica. Dalis nu scrie o poezie programatica. Prezentul irumpe in poemele lui nu in ultimul rind prin folosirea unor vocabule ale lumii de azi. In aceste mai noi oglinzi reflectia trecutului este si mai tulburatoare decit ar putea fi intr-un scris al citatelor imediate.

Fara nicio indoiala, nicio alta forma de arta  nu este atat de iubita precum poezia in Iran. Se poate spune ca ea este arta suprema a culturii iraniene, expresia cea mai inalta, cea mai rafinata, cea mai plina de stralucire a geniului iranian dintotdeauna. Impactul sau asupra literaturilor lumii, prin multitudinea de traduceri, s-a produs nu numai la nivel de forma - a se vedea gazelul, catrenul etc. - ci si la nivel ideatic, fiind preluate teme ce tin de o anume viziune asupra lumii, de cunoasterea fina a regulilor care o guverneaza, de cautare a divinitatii, de celebrare a vietii ale carei neajunsuri sunt privite cu intelepciune, de o filosofie ce il descatuseaza pe om din desertaciunile lumii, ducandu-l spre esenta.

Dupa romanul Radacina de bucsau, care l-a consacrat ca prozator, O. Nimigean revine, la superlativ, cu un nou volum, de aceasta data de poezie, consolidindu-si statutul de autor imprevizibil si inclasabil, in continua lupta cu locurile comune ale scrisului si cu idolii forului literar.

„Cand i-a asezat pe optzecistii basarabeni pentru portretul sau de grup, Eugen Lungu l-a pus in capul randului pe Eugen Cioclea. Era un loc de doua ori cuvenit: o data prin varsta, ca decan al optzecistilor de peste Prut, si a doua oara prin anticiparile de autenticitate optzecista. Cu o adiere din Esenin, atat cat sa se simta o unda de candoare dramatica si de afectivitate ranita, dar cu atat mai activa, Eugen Cioclea opera intr-o scriitura corosiva (chiar si-n poemele erotice), de directitati transante, cu un nerv pamfletar ce zvacnea intre scarba si revolta. Gratia violenta a imaginatiei si cinica notatiilor duc poezia lui Cioclea dincolo de ritualitatea rostirii si de festivitatea imaginativa, angajand-o in interogatia existentiala imediata si cruda. O exasperare caustica sta de fond atitudinilor abrupte din poeme, cu sintaxa adesea rupta in fasii de angoasa.“ - Al. Cistelecan

„Stilist desavarsit, Caludiu Komartin devine, pe volum ce trece un poet tot mai bun. Am citit din stadiul de manuscris Un anotimp in Berceni fara sa simt vreo clipa intre paginile lui aerul inchis al atelierului. Era deja o carte excelenta, incheiata la toti nasturii, chiar daca inca ii lipseau copertele. Dovada ca prima tentatie a fost aceea de a-i dedica pe loc o cronica entuziasta. In care urma sa spun ca generatia incepe sa-si dea, in ciuda nemultumirilor cautatori de arama, platina pe fata.“ - Cosmin Ciotlos

Comedia de fata a fost ultima scrisa de Moliere, la a carei reprezentatie a si murit. Catre sfarsitul vietii sale, fiind bolnav, amicii l-au rugat sa renunte la teatru, insa aceste rugi au fost zadarnice. La vorbele lui Boileau : "Singur tu te omori", Moliere ii raspunde: "Onoarea ma impiedica de a parasi teatrul".

Pentru poet realitatea este o entitate muta, care, prefacuta in umbra, ii sparge geamul noaptea, sub infatisarea unui arhanghel cu un crin sau poate cu o sabie in mina, si refuza sa-i vesteasca tainele cele mari. Intr-o lume in care realitatea a pierdut cheia comunicarii, o imensa singuratate apasa timplele albe ale vesnicului prunc si il alunga pe tarimul copilariei, in bratele naturii de care este dependent si ale adultului, impreuna cu care vietuieste. Viata din viata mea este „viata altcuiva”. Un altul – je est un autre – caruia nici plinsul nu-i mai este ingaduit.

COLECTIA FACSIMIL. Reproducere dupa editia din anul 1946.

Reproducere in facsimil a lucrarii Poezii aparuta in anul 1942 in aceasta forma la Fundatia Regala pentru Literatura si Arta

Editie anastatica a volumului Opere de G. Bacovia, aparut in aceasta forma la Fundatia pentru Literatura si Arta "Regele Carol al II-lea", Bucuresti, 1940.

Aceasta editie este o reproducere in facsimil a lucrarii Pajere aparuta in anul 1936 in aceasta forma la Editura Cultura Nationala.

Ultracivilizatie

Cerul gurii noastre e spuzit de sete,
Monstruoasa foame ne-a intins pe branci,
Jupuim pamantul, scormonim sub stanci,
Pana si tarana o silim sa fete.

Strangem munti de poame, patimasa vrere,
Intr-o paranoie fara de hotar.
Fiecare-n parte este-un avar:
Cu cat are, inca si mai mult ar cere.

Am creat un monstru care ne ingroapa
In dejectii chipul fragedei fapturi;
Cade-n grau otrava, hacuim paduri,
Apa toata parca nu mai este apa,
Respiram miasme, consumam laturi,
Sufletele noastre cu pustiu s-adapa.

Un om voia sa intre
intr-o icoana

ii batea cu piciorul
in geam, sa intre
si rama grea, geamul gros
ghintuit
nu-l lasau

nu-l lasa sarpele
se impiedica de caini
il inghitea focul etern

locul lui lipsa se umplea cu fum

Al doilea volum de poezie al Otiliei Pirlea se inscrie in acelasi registru liric dominat de temperamentul ei pasional si extrovertit, in care tematica erotica singulara se caracterizeaza printr-o senzualitate aproape carnala si de-a dreptul obsesiva, strabatuta de efuziuni amoroase diafane sau de amenintatoare razvratiri la adresa Lui, a barbatului-partener sau a barbatului-vis deopotriva. Lirica poetei, asadar, e intruchiparea acestei acute senzatii de somn, sete, foame si dor de EL, a nevoii de contopire totala cu barbatul-iubit, pe care-l invoca uneori in incantatii:

„Fa-ma din tarana zana
Din izvor fa-ma un rau
Din luceferi fa-ma luna
Si din luna pune-mi brau”.

Poeme de dragoste şi de amor
Editia a III - a adaugita

„Constantin Iftime este un explorator al limbajului poetic, un explorator à rebours, care reface traseul istoriei poeziei, incepind cu poezia clasicismului Antichitatii greco-latine, trecind prin poezia romana minora, prin vizionarism, romantism, expresionism, prin senzualism, primitivism, minimalism, suprarealism, hiperrealism etc. El mimeaza insa spiritul unor limbaje poetice, incercind sa reinventeze forme noi.” (Raluca Duna)

Fiecare vers fiind inscris pe o banda separata, de carton, e lesne de vazut ca cititorul poate sa compuna 10 la puterea 14 sonete diferite, adica o suta de mii de miliarde.

Aparente reportaje de calatorie, bogat impanate cu referinte livresti, poemele lui Octavian Soviany sint, totodata, incursiuni prin arhivele prafuite ale istoriei, promenade nostalgice prin trecutul artei si al literaturii. Autorul construieste aici harta, puternic personalizata, a unei Europe bintuite de aspiratia secreta a propriei sale nimiciri, pune pe hirtie frisoane thanatice, e obsedat de fortele distructive ale istoriei. Citeva poeme de dragoste aduc putina lumina, ici-colo, in acest univers, configurat in culori sumbre, cu un accentuat sentiment al zadarniciei. Astfel incit, si in Calciiul lui Magellan, Octavian Soviany se dovedeste, inainte de toate, un poet al prafului si al pulberii.