Anglia este în război. Crescând într-un far, Pet, o fetiță de doisprezece ani, trăiește într-o lume a furtunilor, a tunelelor secrete și a poveștilor cu monștri marini. Acum, însă, stânca de la țărmul mării devine un câmp de luptă terifiant și familia ei este sfâșiată. Aceasta este poveste unei fetițe speriate și care trece neobservată. O fetiță care îngheață de frică atunci când avioanele inamice brăzdează cerul. O fetiță al cărei destin este să devină parte din străvechea legendă stranie a…
Cum este o mamă? Un copil abia născut nu poate răspunde, firește, dar dacă ar putea, oare ce ar spune? În propoziții scurte, ca dintr-un cântec sau un joc de copii, povestea imaginează numeroase răspunsuri urmărind viața unui copil de la naștere până învață să meargă. Pagină după pagină, copilul crește și ceva nou apare mereu. Mama este ca o casă, dar nu e mereu la fel. La început, e casa în care te naști, iar după o vreme, e casa din care faci primii pași. Nu e nimic idealizat, nu e nicio…
Amuzant, instructiv și duios, Ziua în care Adam a devenit băiat bun este un basm contemporan care va rămâne mult timp în inimile copiilor.Vacanța școlară e pe sfârșite, iar Adam, mezinul familiei Banană, are de scris o compunere despre ea – dar ce poți să scrii despre o vara în care nu s-a întâmplat nimic deosebit?În fața foilor albe de caiet, Adam descoperă însă ceva cu adevărat surprinzător: o voce interioară. Ghidat de ea, băiatul trece cu bine printr-o mulțime de peripeții, pentru…
Ilustrații de Marla Frazee Când e vorba de mâncare, fiecare dintre cei șapte copiii ai familiei Peters are felul său preferat. Peter vrea doar lapte, nici prea cald, nici prea rece - doar el știe cum. Lucy vrea numai limonadă de casă - doar se face foarte ușor, nu? Pentru Jack, doar piureul de mere e bun, iar să curețe câteva kilograme zilnic chiar nu e mare lucru pentru domnul Peters. Gemenele preferă ouăle - una le vrea fierte, cealaltă prăjite - iar dacă doamna Peters le încurcă, au ele…
Nori de vată, raze-n zori,Cer de-albastru, alb de nori. O familie petrece o zi undeva, la țară. Mama și tata se ocupă cu una, cu alta, ba în casă, ba pe afară. Pe pajiște zburdă un mânz, vântul adie, marea aflată la doi pași strălucește sub cerul albastru, copiii mari se joacă, iar bebelușul face ce fac bebelușii. Norii, la început albi și răzleți, se tot adună și curând se dezlănțuie furtuna. Una de vară, cu fulgere, tunete și ploaie în șiroaie. Ce să faci, să privești spectacolul pe…
Jenny Colgan este faimoasă pentru romanele sale pentru adulți devenite bestselleruri Meet Me at the Cupcake Café și Welcome To Rosie Hopkins' Sweetshop Of Dreams. Dar când cititorii ei au remarcat un personaj înaripat în romanul Little Beach Street Bakery, s-a gândit că acesta are nevoie de o poveste doar a lui.
Ilustrații de Cecilia Heikillä, Tove Jansson Bunătate, prietenie, dragoste, libertate Câţiva dintre locuitorii Văii Mominilor: Momi e un momin curios și prietenos. E mereu gata de aventuri – mai ales dacă asta înseamnă să călătorească cu prietenul lui, unchiașul Puftabac, pe care îl admiră mult. Dar, când aventura devine prea înfricoșătoare, are nevoie de Momimama. Momimama e bună și blândă. Are o geantă plină cu șosete din lână uscate, prafuri de stomac și bomboane.…
Dirk Kurbjuweit (n. 1962 în Wiesbaden) este un jurnalist și autor german. După absolvirea liceului, a studiat economia și a urmat Școala de Jurnalism pentru Politică și Economie din Köln. Din 1990 până în 1999 a fost redactor la ,,Die Zeit”, iar din 1999, la ,,Spiegel”. Este autorul a peste 15 volume – romane, lucrări narative, cărți de nonficțiune și scenarii de film (realizate împreună cu regizorul Jobst Oetzmann și compozitorul de muzică de film Dieter Schleip). Este laureat al premiilor…
Ilustrații de Axel Scheffler Curaj și imaginație Dragă cititorule, știm că ești mic. Uneori treci prin încercări prea grele pentru făptura ta de copil. „Când o să fiu și eu mare și puternic?” te întrebi nerăbdător. Chiar acum, îți răspunde această poveste, și nu te mira. Dacă ai CURAJ și IMAGINAȚIE, Gruffalo cel fioros și toți cei ca el vor fugi care-ncotro. Un șoricel mergea prin codru-ntunecos.Văzându-l, vulpea s-a gândit c-arată delicios.— Un’ te duci, șoarece brun, singur prin pădurea…
Ilustrații de Axel Scheffler Prietenia este magică O vrăjitoare și pisica ei zboară fără grijă pe mătură. Dar vântul începe să bată mai tare, a furtună, iar vrăjitoarea își pierde pălăria, funda, ba chiar și bagheta magică. Noroc cu un cățel, o pasăre și un broscoi care o ajută să le găsească. Ca răsplată, nu vor decât să zboare și ei puțin cu mătura cea năzdrăvană. Dar oare o fi loc pentru toți? Dacă se rupe măturoiul? Și dacă apare și un dragon înfometat care, nici una, nici două, vrea s-o…
Ilustrații de Axel Scheffler Locuia o băbuță de tot singurică:Avea scaune, masă și, pe-un raft, o ulcică.Un bătrân înțelept auzi cum cârtea:— E mult prea strâmt locu-n casa asta a mea.O, bătrân înțelept, hai, ajută-mi și mie– Casa mea e mai mică decât o cutie!— Ia găina în casă, înțeleptul o-nvață.— Găina în casă? Ce idee-ndrăzneață!Se vaită băbuța: — Ce mă fac? Vai de noi!Unde-i strâmt pentru unul, și mai greu încap doi.N-am loc nici să strănut când strănutul mă-mbie,Casa mea e mai mică…
JOHN D. BARROW (1952–2020) a studiat matematică și fizică la Universitatea din Durham și a obținut la Oxford titlul de doctor în astrofizică. Pe lângă activitatea de cercetare – a publicat peste cinci sute de articole de cosmologie, fizică teoretică și matematică –, Barrow a predat la mai multe universități de prestigiu, iar din 1999 a condus la Cambridge proiectul Millennium Mathematics, care urmărea îmbunătățirea predării matematicii și aplicațiilor ei. A scris numeroase cărți de popularizare…
Autonomie, asumarea responsabilității, creativitate, depășirea limitelor Patru creaturi foarte răbdătoare așteaptă să înceapă povestea. Dar un iepuraș e mai puțin răbdător. De ce să aștepți când ai o imaginație fără margini și un ghiozdan plin cu creioane colorate? Povestea o poți începe chiar tu. E un joc de care nu te poți plictisi niciodată când ești copil, mai ales când regula creativității este că nu există reguli. Iar creioane colorate are oricine. Pagină după pagină, iepurașul din…
Andreea Iatagan este jurnalist și redactor de carte. Când imaginația ei nu mai poate sta locului şi vrea să iasă la joacă, așterne pe hârtie povești pentru copii. Cartea ei de debut, publicată în 2017, de Eduitura Pandora M, în colecția PanDA, a fost Ploaia Curcubeu. Carla i-a cucerit pe cei mici așa că în următorii ani aventurile curajoasei libelule s-au materializat în alte două volume: Spiriduşii luminii (2018) și Iepurele Înţelept şi Secretul Poveştilor (2019).…
Ilustraţii de Tarja Kunnas V-ați întrebat vreodată ce fac Moș Crăciun și spiridușii după ce împart toate cadourile?Hai să vă spun eu: în satul Korvatunturi din inima Laponiei, acolo unde s-a născut Moșul, toată lumea intră într-o vacanță binemeritată, care durează douăsprezece zile, de la Crăciun până la Bobotează. Din această poveste veselă veți afla ce se întâmplă în vacanța lui Moș Crăciun și cum se distrează gașca lui. Nu pot să dau prea multe amănunte, dar e vorba de prăjituri delicioase,…
Charlotte Guillan scrie ficțiune și non-ficțiune pentru copii. Această carte este a treia din seria ei, după Pas cu pas spre înălțimi și Pas cu pas spre adâncimi. A fost pe lista scurtă de nominalizări pentru premiul UKLA Book Awards în anul 2018, fiind menționată de ALSC la toate categoriile de vârstă și, de asemenea, inclusă de The Guardian în lista celor 15 cărți clasice modern. Charlotte locuieste in Okfordshire, alături de soțul ei Adam (care este si coautorul cărții) și cei doi copii ai…
Cel mai prietenos uriaș George este un uriaș care poartă mereu aceleași haine vechi și ponosite. Nu se știe de ce, poate pentru că în orășelul liniștit în care locuiește nu sunt magazine cu haine pentru uriași. Dar într-o zi, în oraș se deschide o prăvălie nouă unde se găsesc haine foarte-foarte mari. Numai bune pentru George, care nu stă mult pe gânduri și își cumpără de toate. Ce cravată elegantă, ce cămașă fină, ce pantofi strălucitori are acum George... E complet schimbat. Acum, se plimbă…
Jenny Colgan este faimoasă pentru romanele sale pentru adulți devenite bestselleruri Meet Me at the Cupcake Café și Welcome To Rosie Hopkins' Sweetshop Of Dreams. Dar când cititorii ei au remarcat un personaj înaripat în romanul Little Beach Street Bakery, s-a gândit că acesta are nevoie de o poveste doar a lui.
Ce bine ar fi ca toate zilele să înceapă bine și frumos! Dar ar fi posibil? Desigur! Stă numai în puterile noastre, cred cei din familia Șoricel. Trebuie să dormi bine — iar într-o scorbură liniștită din pădure se doarme foarte bine – și să te scoli la ora potrivită. Apoi, trebuie să-ți faci patul și să te îmbraci singur, dacă poți sau, dacă ești prea mic, cu ajutor de la mama, tata sau un frate mai mare. Bineînțeles, trebuie să te speli — apa de la izvor e limpede și rece, numai bună să te…
Dirk Kurbjuweit (n. 1962 în Wiesbaden) este un jurnalist și autor german. După absolvirea liceului, a studiat economia și a urmat Școala de Jurnalism pentru Politică și Economie din Köln. Din 1990 până în 1999 a fost redactor la ,,Die Zeit”, iar din 1999, la ,,Spiegel”. Este autorul a peste 15 volume – romane, lucrări narative, cărți de nonficțiune și scenarii de film (realizate împreună cu regizorul Jobst Oetzmann și compozitorul de muzică de film Dieter Schleip). Este laureat al premiilor…
Ilustrații de Jan Kudláček Ploaie, vrei să ne jucăm? Eu alerg după tine și tu alergi după mine! O fetiță ar vrea să se joace, dar strada e pustie. Ceilalți copii poate că sunt ținuți în casă pentru că, pe cerul de vară, soarele a dispărut și norii se tot adună. O să vină ploaia, firește. Cum să te mai joci afară? Dar e de ajuns o picătură – plici! – pentru ca joaca să înceapă. Cum să nu țopăi într-o băltoacă, dacă ea singură ți-a ieșit în cale? Ploaia devine un personaj – e vie și se…
Gabriela Adameşteanu. Absolventă de Litere, redactor de enciclopedii (1965-1984) şi literatură (1985-1990). Redactor-şef al săptămînalului politic şi social 22 (1991-2005) şi al suplimentului Bucureştiul Cultural, iniţiat de ea (pînă în 2013). Vicepreşedintă (2000-2004) şi preşedintă (2004-2006) a Centrului PEN Român. Membră a Juriului pentru Premiul Uniunii Latine (2007-2010). Premiul Hellman-Hammett pentru implicarea sa în democratizarea României (2002); Ordinul Chevalier de l’Ordre des Arts…
Ilustrații de Axel Scheffler Gruffalo a spus: — Un gruffalo nu areCe să caute-n codrul cel negru și mare.— Da' de ce? Da' de ce? — E spre binele tău:Acolo-i cel șoarece mare și rău.Eu, Gruffalo a spus, eu chiar l-am văzut…O dată. De-atunci, multă vreme-a trecut. Traducerea versurilor: Florin Bican. Dragă cititorule, îți aduci aminte prima carte cu Gruffalo? Povestea continuă și-i vei întâlni iar pe șoricelul cel isteț, pe vulpe, pe bufniță și pe șarpe. Iar Gruffalo parcă nu mai este atât de…
Ilustrații de Axel Scheffler O maimuțică s-a pierdut. Nu-i de mirare că-i vine să plângă. Cum s-o găsească pe mămica? Dar uite, un fluture e gata să-i sară în ajutor. Cât de greu poate fi să găsești pe cineva în pădure? Dacă știi cât e de mare, ce culoare are, câte picioare are și alte asemenea lucruri, e simplu. Sau nu? Ce mai plânge maimuţica:— Am pierdut-o pe mămica!— Nu plânge, maimuțică, îi spune Flutur, iată:Te-ajut s-o cauţi. O găsim îndată.Ia să vedem, cât e de mare? —…
Bruno Pinto este speaker pe teme de știință și cercetător la Universitatea din Lisabona, fiind în special interesat de conservarea biodiversității, schimbările climatice și dezvoltarea durabilă. Din 2016 este cercetător la Centrul MARE, pe partea de comunicare în domeniul oceanografiei și de promovare a inițiativelor de popularizare a științei.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou