Promisiuni pe-o frunza de artar este o juxtapunere de voci narative, o pendulare nu doar intre doua tari aflate la antipod din punct de vedere geografic, material si spiritual, dar si intre doua societati proiectate temporal diferit: Romania inchistat comunista si Romania postrevolutionara, invadata de o libertate gresit inteleasa.
Un roman istoric, de fapt atemporal, o istorie repetandu-se la nesfarsit, care ne ajuta sa intelegem esenta poporului rus - si poate nu numai a lui. In Moscova secolului al XVII-lea, Patriarhul Nikon a reconstituit Orasul Sfant al Ierusalimului pe pamant rusesc si i-a poruncit unui regizor sa puna in scena cele mai importante evenimente din Noul Testament, pentru a grabi astfel cea de-a Doua Venire a lui Cristos. Actorii sunt insa alesi dintre taranii simpli, neinstruiti, si nimanui nu-i…
În anul 2007, Eusebiu Iordan, un inginer octogenar care a salvat de la demolare mai multe biserici în anii ’80, află cu stupoare o veste care tinde să îi schimbe întreaga perspectivă asupra Revoluției din 1989. Ajuns, datorită spiritului său loial, într-un minister-cheie, Paul George Ionescu, un tânăr ingenuu, însă marcat de o traumă de separare din copilărie, descoperă o realitate care îl ia prin surprindere. Laitmotivul interacțiunii destinelor unor oameni precum: Diplomatul, Arvinte, Eusebiu…
Cartea a douăsprezecea din Roata Timpului este începută de Robert Jordan și continuată cu măiestrie de Sanderson. Este o rovocare foarte mare să continui o serie cu nenumărate personaje și acțiuni deschise de-a lungul miilor de pagini scrise. Totuși, volumul se demonstrează a fi un premiu pentru cei ce au avut răbdare să citească primele unsprezece volume. Noul autor aduce un suflu nou seriei, atât pentru a recalibra anumite personaje, dar și pentru a lega numeroasele fire epice deschise și…
Premiul Planeta 2021 Suntem în anul 1834, iar Madridul, un oraș care încearcă să se deschidă dincolo de zidurile ce îl înconjoară, este afectat de o teribilă epidemie de holeră. Dar nu numai boala îi îngrozește pe locuitorii săi: prin mahalale apar cadavrele dezmembrate ale unor fete cărora nimeni nu le duce dorul. Zvonurile vorbesc despre Bestia, o ființă pe care nimeni nu a văzut-o, dar de care toată lumea se teme. Când micuța Clara dispare, sora ei, Lucia, împreună cu Donoso, un polițist…
Încă din copilărie, Edie, Jake și Ryan au fost foarte apropiați. Erau ei trei împotriva lumii, iar Edie credea că legătura lor nu poate fi distrusă. Când Jake este ucis cu violență, iar Ryan este acuzat că a comis crima, lumea lui Edie se destramă. Edie e din nou singură, ducându-și viața în casa izolată unde locuise cu Jake. E sfâșiată de durere și înspăimântată — și are un motiv serios. Acum, că este singură, trecutul pe care a încercat din răsputeri să-l îngroape amenință să revină în…
Trupul neînsuflețit al Alaskăi Sanders, sosită de curând în Mount Pleasant, un orășel liniștit din New Hampshire, este găsit la marginea unui lac. Ancheta este curând oprită, fiindcă poliția obține mărturisirea făptașului și a complicelui său. Dar unsprezece ani mai târziu, cazul este redeschis. La începutul lui 2010, sergentul Perry Gahalowood, de la Poliția Statală din New Hampshire, convins că a elucidat crima la vremea respectivă, primește o scrisoare anonimă care îl tulbură. Să fi urmat…
Liv are multe secrete. Intr-o seara imbibata in alcool si droguri, dezvolta obsesia de a avea un sarpe. Asa apare in scena Nero, care ii trezeste sentimente si dorinte contradictorii. Dar Liv se simte, in sfarsit in siguranta, nebanuind grozaviile care urmeaza sa se petreaca in viata ei. Treisprezece ani mai tarziu, intr-un acces de furie, Mariam Lind isi abandoneaza fiica intr-un mall. Dar cand ajunge acasa si constata ca fetita chiar a disparut, mecanismele materne ruginite se pun din nou in…
Roman adaptat intr-un serial Amazon Prime de succes, cu Chris Pratt in rolul principal Intreaga echipa a locotenent-comandorului James Reece a fost ucisa intr-o ambuscada catastrofala. Dar cand persoanele cele mai apropiate lui sunt asasinate in ziua in care el se intoarce acasa din misiune, Reece descopera ca nimic din toate acestea nu a fost un act de razbunare din partea unui inamic strain, ci o conspiratie care ajunge pana la cele mai inalte niveluri ale administratiei Statelor Unite.…
Decembrie 1941. In vreme ce in Europa nazistii fac prapad, iar America se afla la randul sau pe picior de razboi, in Honolulu detectivul Joe McGrady se implica intr-o ancheta ce ii va schimba iremediabil destinul.
„Barintown este un oraș mai aproape decât ați crede, e la o azvârlitură de băț. Important e să descoperi o cale de acces în el, așa cum am descoperit eu, o poartă de intrare, aidoma unei „găuri de vierme“, prin care mă strecor câteodată într‑o ambianță plină de farmec, unde se petrec evenimente surprinzătoare, demne de cunoscut și de înregistrat pentru posteritate. Dacă nu găsiți o posibilitate de a-l cunoaște direct, bizuiți-vă pe ceea ce vă relatez eu. Asemenea unui cronicar obiectiv, de…
Patru prieteni improbabili. O crima fara cadavru. Iar necazurile bat la usa... Bine ati venit la Clubul Crimelor de Joi! E o zi de joi obisnuita si lucrurile ar trebui sa se intoarca, in sfarsit, la normal. Doar ca acolo unde e Clubul Crimelor de Joi necazurile sunt si ele pe-aproape. Un caz vechi de zece ani ii conduce la o legenda a stirilor locale si la o crima fara cadavru si fara raspunsuri. Dupa aceea, un vechi dusman ii face o vizita lui Elizabeth. Misiunea ei? Sa ucida... sau sa…
Un alt roman clasic semnat Sebastien Japrisot, publicat prima oara in 1966, ecranizat in 1970 si 2015 E cea mai blonda, mai frumoasa, mai mioapa, mai sentimentala, mai mincinoasa, mai onesta, mai deconcertanta, mai incapatanata, mai tulburatoare eroina. Doamna din masina nu a vazut niciodata marea, fuge de politie si isi repeta intruna ca nu e nebuna. Si totusi, ce i se intampla e peste puterile ei de intelegere. I-au rupt mana la o benzinarie. Doar mana. Nu i-au luat banii. Parca vrand…
Patru prieten merg in excursie pe insula Elidaey - dar numai trei se intorc... Hulda Hermannsdottir, inspector de politie, aflata la apogeul carierei, e trimisa pe insula izolata ca sa ancheteze moartea suspecta. In scurta vreme descopera asemanari sinistre cu un caz anterior, o tanara gasita ucisa cu zece ani inainte in la fel de izolata regiune Vestfirdir. Oare in locurile acestea pustii pandeste un ucigas cu o rabdare supraomeneasca? Hulda se vede antrenata intr-un joc in care totul e…
În timp ce tu zăceai inconștient... Cum fratele ei este rănit pe frontul de luptă, orfana Cecilia Harcourt are două opțiuni deloc atractive: să se mute cu o mătușă rămasă fată bătrână sau să accepte să se mărite cu un verișor insuportabil, mânat de interes. În schimb, ea alege să traverseze cu un vas Atlanticul, hotărâtă să își îngrijească fratele și să îl pună pe picioare. Însă, odată ajunsă la destinație, după o săptămână de căutări, ea nu dă de urma fratelui ei, ci îl găsește pe cel mai bun…
Faimoasa poveste a lui A. J. Cronin este un roman emoționant al mândriei și lăcomiei și a răzbunării sale teribile. Când tatăl ei o forțează să părăsească școala și îi întrerupe orice contact cu trecutul și viitorul, întreaga viață a lui Mary Brodie se învârte în jurul casei reci și lipsite de confort a familiei ei într-un mic oraș scoțian. Tatăl ei, rău și ambițios, își tiranizează soția timidă, fiica mai mică înfricoșată și suprasolicitată și pe fiul său. Patru oameni au fost ținuți în…
Jack și Jill, doi gemeni care trăiesc ascunși de mama lor, Clare, fost agent și pion în timpul Războiului Rece, au fost învățați să supraviețuiască în condiții extreme. Ea i-a antrenat în arta spionajului, le-a testat abilitățile în folosirea armamentului, în supraveghere și în sabotaj și le-a ascuțit mințile cu jocuri psihologice dure. Până la vârsta de douăzeci și șase de ani, gemenii au încercat să ducă o viață normală, dar când mama lor dispare, sunt forțați să creadă ceea ce era de…
În acest neliniștitor roman autobiografic Semezdin Mehmedinović explorează dragostea care-i leagă pe el, pe soția sa și pe fiul lor, o conexiune marcată și consolidată de traumă și acumulare: experiența agonizantă a războiului din Bosnia care i-a forțat să ajungă în Statele Unite ca refugiați, viața și munca unui scriitor și ramificațiile memoriei și ale suferinței. De un lirism eruptiv și pură până la nucleu, Me’med, bandana roșie și fulgul de zăpadă funcționează ca un fel de oglindă a forței…
Imigranți, o lume răvășită și anarhiile ei, într-o poveste puternică, pe teme controversate. „O ficțiune inconfortabilă tematic, multistratificată, o poveste sensibilă, tulburătoare și adâncă, despre ură, dar și despre generozitate; despre abjecţie, dar și despre sublim; despre decădere, dar și despre înălţare – toate probând incredibila forţă a supravieţuitorului. Un antierou exemplar, a cărui devenire întunecată ascunde și o pledoarie aspră pentru redimensionarea autentică a ideii de…
Ascuns în măruntaiele Secției Documente din cadrul uriașului Minister al Adevărului, Winston Smith rescrie cu pricepere trecutul pentru a servi nevoilor Partidului. Totuși, el se revoltă în sinea lui împotriva lumii totalitare în care trăiește, ce pretinde ascultare absolută și îl controlează prin intermediul tele-ecranelor, care transmit și recepționează totul simultan, și al ochiului atent al Fratelui cel Mare, conducătorul simbolic al Partidului. Apărută în 1949, capodopera…
În lumea spionajului din timpul Războiului Rece, viața nu prețuiește mare lucru și nimic nu este ceea ce pare. Premii: Chanticleer International Book Awards 2020 for Global Thrillers 2022 National Indie Excellence Award for Thriller 2022 American Fiction Award for Mystery/Suspense: Historical Roman finalist la International Book Award 2022 for Thriller/Adventure
Unui ucigaș în serie, călător prin timp, nu i se poate da de urmă. Una după alta, „fetele strălucitoare” îi devin victime. Dar când una dintre ele reușește să supraviețuiască, vânătoarea își schimbă cursul, iar urmăritorul devine urmărit.
Este el baiatul potrivit pentru tine? Cand il doresti cu ardoare, indoiala dispare Numele meu este Tate. Totusi, el nu imi spune asa. Nici macar nu i-ar trece prin cap sa mi se adreseze atat de familiar, asta in cazul in care mi s-ar adresa cat de cat. Nu, abia daca imi vorbeste. Dar nici nu ma lasa in pace. Candva, am fost cei mai buni prieteni, dupa care a inceput sa se lege de mine si a decis ca scopul lui este sa imi ruineze viata. Am fost umilita, exclusa si barfita in toti anii de…
Sloane a fost cea care a ajutat-o pe Emily sa iasa din carapace. Datorita ei, viata lui Emily a devenit nemaipomenit de interesanta. Dar chiar inainte de inceputul unei veri care se anunta de proportii legendare, Sloane pur si simplu... dispare. Si lasa in urma un singur lucru: o lista cu lucruri de facut. Lista contine treisprezece sarcini pe care, in mod normal, Emily nu le-ar face nici in ruptul capului. Dar daca bifarea lor i-ar aduce prietena inapoi? Sa culegi mere noaptea? OK, e destul…
Printre tonuri cenusii, emotionanta si zguduitoarea carte a Rutei Sepetys - autoare a numeroase bestselleruri internationale premiate -, este disponibila acum sub forma unui roman grafic uluitor.
Nu există niciun motiv pe lumea asta să mă simt atât de atrasă de Colin Fitzgerald. De obicei, nu mă dau în vânt după hocheiștii tatuați, pasionați de gaming și care mă consideră superficială și lipsită de substanță. Pentru acest lucru bineînțeles că domnul Fitz a primit o mare bilă neagră.
O carte tulburătoare care, deși este scrisă sub forma unei povești din viitor, poate reprezenta realitatea imediată: un virus care îi ucide doar pe bărbați creând o nouă ordine a lumii. Totuși, în spatele acestei provocări ipotetice, se află o voce plină de speranță și curaj. Așadar, un roman fantastic în care bărbații poartă virusul și doar femeile ne pot salva pe toți. În anul 2025, în Scoția a apărut un virus misterios – generând o boală letală care pare să afecteze doar bărbații. Când…
Melville Heights este unul dintre cele mai drăguțe cartiere ale orașului Bristol; locuiesc aici medici, avocați și profesori înstăriți. Nu este un loc în care cineva să fie ucis cu brutalitate în propria bucătărie, dar este unul în care fiecare deține câte un secret. Și în care toată lumea e cu ochii pe tine. În calitate de director însărcinat cu reformarea școlii locale, Tom Fitzwilliam este iubit de toată lumea, inclusiv de Joey Mullen, vecina lui. Joey crede că pasiunea ei este secretă, dar…
„Exact așa cum ar trebui să fie orice roman fantasy: intens, crud, superb, genial, captivant și de-a dreptul încântător!” LEV GROSSMAN, autorul romanului Magicienii
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou