Apărut în 1925, Adam și Eva este un roman ce are drept temă principală credința în reîncarnare, metempsihoza. Cuplul arhetipal și androginic se caută și se reîntregește în șapte perioade istorice foarte diferite. Personajul principal, Toma Novac, trece prin mai multe vieți: este pe rând păstor în India, guvernator în Egipt, scrib în Babilon, cavaler roman în epoca domniei împăratului Tiberiu, călugăr în Germania medievală, medic în Franța Revoluției Franceze și, în cele din urmă,…
Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantoma fiind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta, prima carte politista. A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite in…
Ce se intampla cu locatarii unei cladiri atunci cand aceasta se prabuseste? Se prabusesc, oare, si legaturile create intre ei, de-a lungul timpului? Iubirile, prieteniile? Si, mai presus de toate, supravietuiesc, oare, toti cei care si-au impletit destinele in aceasta Casa pe care Leonida Neamtu o numeste Isolda? Tot ce se stie este ca se planuieste o reuniune, iar pentru ca aceasta sa se infaptuiasca se fac tot felul de demersuri. Vei afla ce se intampla cu personajele cutremuratoare ale…
Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantoma fi ind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta, prima carte politista. A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite in…
Deodata, inevitabilul..., penultimul volum semnat de Leonida Neamtu si aparut cu doi ani inaintea mortii sale, cuprinde scurte povestiri fantastice si science-fiction, alaturi de naratiuni politiste de mai lunga intindere, in care stranietatea, absurdul si imprevizibilul se combina intr-un melanj ce cucereste de la primele randuri. Norii de diamant este un volum impartit in patru capitole, unite intre ele de laitmotivul norilor care creeaza obsesii, pretexte pentru actiune si mister. O…
Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantoma fi ind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta, prima carte politista. A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite in…
Doi prieteni, un tablou si o poezie. O femeie - viitoare Mare Actrita si o padure devastata. Viata in redactia unei reviste literare. Din Legenda cavalerilor absenti vei afla cum se leaga toate cele mentionate mai sus. Din poveste nu vor lipsi iubirea si tradarile, halucinatiile si aspiratiile inalte, de data aceasta toate povestite cu un tip de umor ceva mai amar decat cel cu care Leonida Neamtu ne-a obisnuit pana acum. Cat despre titlu, poate avea legatura cu tabloul amintit la inceput, dar…
Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantoma fi ind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta, prima carte politista. A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite in…
Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantoma fi ind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta, prima carte politista. A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite in…
Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantoma fiind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta, prima carte politista. A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite in…
Leonida Neamțu s-a născut în 1934, la Soroca (azi, Republica Moldova). În 1940, odată cu ocuparea Basarabiei, familia se refugiază în Maramureș, locuind în Vișeu, apoi în Sighet. După studiile liceale, urmează cursurile Facultății de Filologie a universității clujene. Debutează, în 1952, cu un volum de poezii, în Almanahul literar, revista coordonată de poetul A.E. Baconsky. Începând cu anul 1964 începe să publice exclusiv romane. Devine redactor la Almanahul literar (care își va schimba…
Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantomafi ind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta, prima carte politista. A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite in…
„Pentru forța morală cu care a continuat marea tradiție a literaturii ruse.“ — Motivația juriului Premiului Nobel În noiembrie 1962 revista Novîi Mir publică un text literar care avea să schimbe pentru totdeauna chipul Uniunii Sovietice: O zi din viața lui Ivan Denisovici. Autorul lui – un profesor de matematică trecut prin experiența gulagului, Aleksandr Soljenițîn. Cel care avea să devină vocea milioanelor de oameni prizonieri în propria țară și cronicarul calvarului pe care aceștia l-au…
Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantoma fi ind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta, prima carte politista. A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite in…
Articolele, interviurile, conferințele și însemnările reunite în acest volum sunt mărturia a peste cincizeci de ani de lectură, Vargas Llosa socotind creația borgesiană „o sursă inepuizabilă de plăcere intelectuală“. Un adevărat exercițiu de reverență închinat scriitorului argentinian, cartea oferă o perspectivă nuanțată asupra vieții și creației lui Jorge Luis Borges, așezându-l între figurile de geniu ale secolului XX, nu cu scopul de a realiza un tablou encomiastic, ci reconstituirea unei…
Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantoma fi ind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta, prima carte politista. A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite in…
Doua carti despre iesirea din copilarie si intrarea in ceea ce Leonida Neamtu numeste celalalt prezent. In Celalalt prezent avem de-a face cu o cruda realitate reprezentata de razboi, iar in Intoarcerea focului cu o aventura care pare desprinsa din povestile cu extraterestri si telepati. In ambele romane se regasesc personaje cu varstele cuprinse intre 16 si 18 ani, aflate in cautarea unei identitati care sa le usureze trecerea la varsta matura. Fie ca este vorba despre un adolescent inconjurat…
Horia Tecuceanu s-a nascut la Iasi, pe 30 mai 1929. Dupa liceu, a lucrat ca lacatus si, intre 1950 si 1951 a urmat cursurile unei scoli militare de aviatie. O perioada a lucrat si ca economist. A debutat in 1969 cu romanul Capitanul Apostolescu ancheteaza, care a avut un mare succes de public, fiind bine receptat si de critica literara. A continuat sa scrie romane politiste dezvoltandu-si si rafinandu-si personajul de-a lungul a peste cincisprezece volume. A murit pe 2 noiembrie 1997, la…
Fiind ultima carte din trilogia Sperantei, acest roman ne prezinta felul in care destinul si maestrul in arta deghizarii, David Clementi, vor face sa decurga peripetiile prin care trec cei doi antieroi tragicomici, Sergiu Ceclan si Silviu Balamela. Vei avea de parcurs o parodie fin tesuta, desi pe alocuri ata rosie a tramei va mai iesi din tivul prozei, cu amendamentul, insa, ca orice exagerare este intentionata. Debordand de un umor dement, Leonida Neamtu va trage, in „Speranta pentru…
Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantoma fiind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta, prima carte politista. A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite in…
Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantoma fi ind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta, prima carte politista. A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite in…
Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantoma fiind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta, prima carte politista. A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite in…
Leonida Neamțu s-a născut în 1934, la Soroca (azi, Republica Moldova). În 1940, odată cu ocuparea Basarabiei, familia se refugiază în Maramureș, locuind în Vișeu, apoi în Sighet. După studiile liceale, urmează cursurile Facultății de Filologie a universității clujene. Debutează, în 1952, cu un volum de poezii, în Almanahul literar, revista coordonată de poetul A.E. Baconsky. Începând cu anul 1964 începe să publice exclusiv romane. Devine redactor la Almanahul literar (care își va schimba numele…
Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantoma fiind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta, prima carte politista. A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite in…
Leonida Neamțu s-a născut în 1934, la Soroca (azi, Republica Moldova). În 1940, odată cu ocuparea Basarabiei, familia se refugiază în Maramureș, locuind în Vișeu, apoi în Sighet. După studiile liceale, urmează cursurile Facultății de Filologie a universității clujene. Debutează, în 1952, cu un volum de poezii, în Almanahul literar, revista coordonată de poetul A.E. Baconsky. Începând cu anul 1964 începe să publice exclusiv romane. Devine redactor la Almanahul literar (care își va schimba numele…
Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantomafi ind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta, prima carte politista. A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite in…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou