Young Adult

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 571-600 din 1480

pe pagină
Setați descendent
  1. Primul care moare la sfarsit
    62.37 LEI
    Amandoi mor la sfarsit a fost un adevarat fenomen, iar acum, in romanul a carui actiune se desfasoara cu sapte ani inainte, doi straini isi petrec o singura zi impreuna. Ziua in care Crainicii Mortii dau primul lor telefon. Un roman prequel din seria Crainicii Mortii.
  2. Fiica întunericului (seria Casa Umbrelor, vol. I)
    67.13 LEI
    Deina este captivă. Fiind unul dintre Despărțitorii de Suflete care îl slujesc pe zeul Hades pe Pământ, viitorul ei este legat de sarcina de a-i conduce pe cei care se sting de pe tărâmul muritorilor în Lumea de Dincolo – asta dacă nu cumva reușește să câștige sau să fure suficient timp pentru a scăpa mai iute de sclavia în care se zbate. Apoi vine vestea cea mare: regele-tiran Orfeu oferă atât avere, cât și libertate oricui i-o poate aduce înapoi pe soția sa moartă, Euridice, din Lumea de…
  3. Regatul celor Malefici
    73.89 LEI
    Emilia și sora ei geamănă, Vittoria, sunt streghe, vrăjitoare care trăiesc în secret printre oameni, încercând din răsputeri să treacă neobservate și evitând astfel să fie persecutate. Într-o noapte, Vittoria nu ajunge să servească cina la renumitul restaurant sicilian al familiei. La scurt timp după, Emilia găsește corpul iubitei sale surori profanat într-un mod barbar. Cu sufletul bucăți, pornește pe urmele celui care i-a ucis geamăna, dornică să-i răzbune cu orice preț moartea, chiar dacă…
  4. Lanțul de fier (seria Ultimele ore, cartea a doua)
    115.23 LEI
    Cordelia Carstairs pare să aibă tot ce și-a dorit vreodată. Este logodită cu James Herondale, băiatul pe care l-a iubit dintotdeauna, are o nouă viață la Londra, alături de cea mai bună prietenă a ei, Lucie, și poartă la cingătoare sabia Cortana, arma unui erou legendar. Adevărul însă este mult mai sumbru. Căsătoria Cordeliei este doar o minciună, fiind aranjată pentru a-i salva tinerei reputația, în vreme ce James rămâne îndrăgostit de Grace Blackthorn. Cortana o arde când o atinge, iar un…
  5. Harry Potter și Camera Secretelor (Harry Potter #2) (ediție ilustrată)
    Preț special 99.76 LEI Preț standard 133.00 LEI
    „Îmi place să văd interpretarea pe care o dă Jim Kay lumii lui Harry Potter. Mă simt onorată și recunoscătoare că Jim continuă să-și pună talentul la lucru pentru asta” J.K. Rowling
  6. Ponei
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
    „Aș spune că Ponei este despre legăturile care ne unesc. Acele legături care poate că nu se văd, dar ele sunt aici, ca nişte fire nevăzute, legându-ne unii de alții, cei vii de cei morți, trecutul de viitor. Trăim într-o lume pe care abia dacă o înțelegem, plină de nesiguranțe și de distanțe enorme care ne separă. Ce ne ține laolaltă, ca oameni? Ce ne leagă? Dragostea." R.J. Palacio  DRAGOSTEA ESTE O CĂLĂTORIE FĂRĂ SFÂRȘIT
  7. Eclipsa (seria Amurg, vol. III)
    69.00 LEI
    Tu ești... ei bine, nu chiar dragostea vieții mele, pentru că mă aștept să te iubesc mai mult decât atât. Dragostea existenței mele. Bella este prinsă între iubirea mai mult decât prietenească pentru Jacob și iubirea eternă pentru Edward, iar acum destinul ei se află la răscruce: să aleagă să trăiască pentru cel dintâi sau să moară și să devină un vampir pentru cel din urmă? De parcă o decizie de viață și de moarte nu-i de ajuns, tânăra este amenințată de o veche răzbunare care se grăbește s-o…
  8. Alex Blue şi călătoria prin portal
    9.99 LEI
    Cu ilustraţii de Teodora Răileanu Vârsta recomandată: 10 + Continuarea aventurilor din „Alex Blue, băiatul extraterestru” Alex duce o viaţă liniştită în sânul familiei, convins că aventurile lui au luat sfârşit. Dar se trezeşte atras din nou într-o serie de peripeţii extraordinare când, în urma planului sinistru al arborianului Krul, viaţa sa şi cele ale prietenilor săi xilonieni sunt în pericol. Refugiat, împreună cu aceştia, pe planeta Ospitalierilor, Alex porneşte în căutarea unui…
  9. Bully (seria Fall Away, vol. 1)
    55.92 LEI
    Este el baiatul potrivit pentru tine? Cand il doresti cu ardoare, indoiala dispare Numele meu este Tate. Totusi, el nu imi spune asa. Nici macar nu i-ar trece prin cap sa mi se adreseze atat de familiar, asta in cazul in care mi s-ar adresa cat de cat. Nu, abia daca imi vorbeste. Dar nici nu ma lasa in pace. Candva, am fost cei mai buni prieteni, dupa care a inceput sa se lege de mine si a decis ca scopul lui este sa imi ruineze viata. Am fost umilita, exclusa si barfita in toti anii de…
  10. De cand ai plecat
    63.33 LEI
    Sloane a fost cea care a ajutat-o pe Emily sa iasa din carapace. Datorita ei, viata lui Emily a devenit nemaipomenit de interesanta. Dar chiar inainte de inceputul unei veri care se anunta de proportii legendare, Sloane pur si simplu... dispare. Si lasa in urma un singur lucru: o lista cu lucruri de facut. Lista contine treisprezece sarcini pe care, in mod normal, Emily nu le-ar face nici in ruptul capului. Dar daca bifarea lor i-ar aduce prietena inapoi? Sa culegi mere noaptea? OK, e destul…
  11. Briar U#1. Cand extremele se atrag
    63.33 LEI
    Nu există niciun motiv pe lumea asta să mă simt atât de atrasă de Colin Fitzgerald. De obicei, nu mă dau în vânt după hocheiștii tatuați, pasionați de gaming și care mă consideră superficială și lipsită de substanță. Pentru acest lucru bineînțeles că domnul Fitz a primit o mare bilă neagră.
  12. Năpasta regilor (seria Cercul dragonilor, vol. 1)
    96.09 LEI
    „Exact așa cum ar trebui să fie orice roman fantasy: intens, crud, superb, genial, captivant și de-a dreptul încântător!” LEV GROSSMAN, autorul romanului Magicienii
  13. Un strop de cruzime (seria Hades X Persefona, vol. 3)
    73.89 LEI
    Persefona și Hades sunt logodiți. Drept răzbunare, Demetra provoacă o furtună de zăpadă care paralizează Noua Grecie și refuză să potolească viscolul dacă fiica ei nu își anulează logodna. Când intervin Olimpienii, Persefona descoperă că viitorul ei se află în mâinile zeilor antici, iar aceștia sunt împărțiți în două tabere. Îi vor permite oare Persefonei să se mărite cu Hades și vor porni un război cu Demetra sau vor interzice această relație și vor pune mâna pe arme, luptând împotriva Zeului…
  14. Toți suntem malefici
    68.61 LEI
    În fiecare generație, la răsăritul Lunii Sângerii, șapte familii din izolatul oraș Ilvernath numesc câte un campion pentru a concura într-un turnir în care se luptă pe viață și pe moarte. Premiul? Control exclusiv asupra unui izvor secret de magie înaltă, cea mai puternică resursă din lume, despre care se credea că este de mult secată. Anul acesta însă, o carte scandaloasă scoate la iveală secretele turnirului și îi aduce pe cei șapte noi campioni în centrul atenției la nivel mondial. Volumul…
  15. Super Pisicile Razboinice (vol. 3): Legământul lui Stea Încovoiată
    84.47 LEI
    Un roman despre puterea de a depăși orice obstacol, desprins din universul pisicesc Legământul lui Stea Încovoiată este al treilea roman din seria specială Super Pisicile Războinice și surprinde destinul marcat de întâmplări incredibile al unui motan născut să fie lider.
  16. Un joc al sorții (seria Saga lui Hades, vol. 1)
    63.33 LEI
    „Noua serie imaginată de Scarlett St. Clair este o lectură extrem de plăcută!” KellRead.com
  17. Marea fără stele
    Preț special 51.75 LEI Preț standard 69.00 LEI
    Când descoperă o carte misterioasă pe un raft din biblioteca universitară, printre poveștile despre colecționari de chei, prizonieri sortiți nefericirii și acoliți fără nume, Zachary Ezra Rawlins citește ceva cel puțin bizar: o poveste din propria lui copilărie. Fascinat de această întâmplare inexplicabilă și dornic să înțeleagă cum a ajuns viața lui transpusă pe hârtie, Zachary descoperă o serie de indicii care îl fac să treacă pragul unei uși spre o bibliotecă subterană. Însă locul acesta se…
  18. Goblini contra pitici
    15.86 LEI
    Troli urbani, un doctor ruinat cu reputaţie proastă, un erou îndoielnic şi o pitică ajung să lupte alături de goblini pentru a salva Ţinuturile de Apus într-un nou volum plin de umor şi întâmplări neobişnuite semnat de Philip Reeve. După prăbuşirea Turnului Negru şi dispariţia Lordului Lych, lucrurile se schimbă în cetatea Clovenstone. Goblinii renunţă să se mai bată între ei şi descoperă că sunt foarte pricepuţi la făcut brânză. Pomi fructiferi şi straturi de legume apar sub supravegherea…
  19. Aventuri în timp. Vikingii
    9.99 LEI
    Ilustraţii de Edward Bettison Dacă ai zărit la orizont velele pătrate ale drakkarelor, pregăteşte-te să dai piept cu cei mai de temut năvălitori din istorie şi să iei parte la aventurile din epoca vikingilor, unul dintre episoadele cele mai neobişnuite, mai captivante şi mai sângeroase din întreaga istorie. O călătorie extraordinară ce porneşte de la începuturile lumii şi crearea celor nouă tărâmuri ale universului şi te poartă nu doar prin fiordurile îngheţate şi pădurile dese ale…
  20. Aici odihneşte Arthur
    15.86 LEI
    Când regele Arthur şi cavalerii săi trec prin foc şi sabie satul în care locuieşte Gwyna, viaţa ei ia o întorsătură extraordinară. Dusă în robie, fata ajunge mâna dreaptă a faimosului bard şi vrăjitor Myrddin, care şi-a pus în cap să-l preschimbe pe Arthur, prin puterea fără margini a fanteziei şi a maşinaţiilor politice, dintr-un războinic arţăgos, înfumurat şi fără milă într-un exemplu de curaj, mărinimie şi dreptate. Luând pe rând o mie de feţe – Doamna Lacului, paj, spioană –, Gwyna rescrie…
  21. Asul de pică
    62.37 LEI
    Când doi elevi ai Academiei Private Niveus, Devon Richards și Chiamaka Adebayo, sunt numiţi Monitori Seniori ai şcolii de elită în care învaţă, pare că ultimul lor an de studiu începe uimitor. La urma urmei, noul lor statut reprezintă un avantaj în cursa pentru a obţine un loc într-o facultate de top. Dar îi şi plasează într-o competiţie nemiloasă pentru titlul de cel mai bun absolvent al anului. La scurt timp după ce Devon şi Chiamaka devin oficial vedetele şcolii, o persoană misterioasă,…
  22. Pisicile războinice (vol. 31): Viziunea din umbre. Misiunea ucenicului
    68.61 LEI
    Primul roman dintr-o serie nouă, enigmatică Misiunea Ucenicului deschide seria a șasea, Viziunea din umbre, care surprinde aventurile fantastice ale noii generații de pisici în încercarea de a salva viitorul clanurilor.
  23. Pisicile războinice (vol. 24): Sub semnul stelelor. Ultima speranță
    45.35 LEI
    Lupta finală pentru supraviețuirea clanurilorCartea 24 îi va ține pe fanii Pisicilor Războinice cu sufletul la gură până la ultima filă a aventurilor din seria Sub semnul stelelor.Se așterne toamna peste teritoriile de lângă lac. Pericolul întunericului se apropie din ce în ce mai amenințător. Clanul Stelelor este dezbinat. Nici clipa în care se vor stinge stelele de pe cer pare că nu mai poate fi amânată... Războinicii din Pădurea Întunecată devin tot mai puternici și se pregătesc de…
  24. Școala pentru Bine și Rău 2: O lume fără prinți
    Preț special 44.69 LEI Preț standard 59.58 LEI
    Agatha și Sophie sunt din nou acasă în Gavaldon, trăindu-și Fericirea până la Adânci Bătrâneți. În ciuda așteptărilor celor două prietene, viața nu e chiar de basm. Agatha își dorește să fi ales alt final fericit pentru ea și Tedros. Fiindcă dorințele au putere, chiar și nerostite, porțile spre Școala pentru Bine și Rău se redeschid. Dar lumea bine cunoscută celor două prietene s-a schimbat. Răul și Binele nu mai sunt adversari, iar prinții și prințesele nu mai sunt ce par. Se formează noi…
  25. Secretele lui Dumbledore (Scenariul complet) (seria Animale fantastice, vol. 3)
    Preț special 43.93 LEI Preț standard 58.57 LEI
    Scenariul oficial Animale fantastice: Secretele lui Dumbledore cuprinde textul complet scris de J.K. Rowling și Steve Kloves, precum și detalii de pe platoul de filmare, printre care schițe de costume, reprezentări grafice ale locurilor, afișe, steaguri, comentarii ale actorilor din rolurile principale și ale membrilor din echipa de creație. Cu dueluri dramatice, creaturi fascinante și magie la fiecare pas, această poveste prezintă o aventură cuceritoare.
  26. Acest har necrutator
    62.37 LEI
    Darul oferit de zei Alessei ar trebui să amplifice magia partenerului ei, nu să îi ucidă pe toți pretendenții pe care ea îi atinge. Acum, când doar câteva săptămâni o mai despart de lupta cu un roi de demoni înfometați, care vor devora tot ce se află pe insula-sanctuar Saverio, Alessa nu mai are prea mult timp la dispoziție pentru a găsi un partener alături de care să poată opri invazia. Iar atunci când un preot cu intenții ascunse îi convinge pe credincioși că moartea Alessei este singura…
  27. Ne rămâne pe veci vara
    51.80 LEI
    Ultimul volum din seria Vara Acum o serie originală pe Prime Video Oare va reuși Belly să aleagă până la urmă între Jeremiah și Conrad? Aflați răspusul în încheierea trilogiei Vara, bestseller New York Times și adaptată pentru marele ecran. Belly nu a iubit decât doi băieți, ambii purtând același nume de familie. După ce a fost cu Jeremiah în ultimii doi ani, e aproape sigură că el e sufletul ei pereche. Aproape sigură. În timp ce Conrad nu-și poate ierta că a lăsat-o pe Belly să plece,…
  28. Aru Shah si sfarsitul timpului
    Preț special 30.43 LEI Preț standard 40.57 LEI
    Prima carte despre fratii Pandava. "Povestile descuiau usi pe care cheile metalice obisnuite nu le puteau deschide. O carte foarte buna creeaza noi spatii in mintea ta. Ba chiar te invita sa revii si sa rumegi la ce ai citit."
  29. A fost odată o inimă frântă
    58.14 LEI
    A fost odata o inima franta e un roman despre dragoste si blesteme, dar si despre limitele de care oamenii sunt dispusi sa le depaseasca pentru a obtine ceea ce iti doresc. De cand se stie, Evangeline Fox a crezut in iubirea adevarata, cu final fericit... Pana cand a aflat ca dragostea vietii ei se va casatori cu altcineva.. Disperata sa impiedice nunta si sa-si vindece inima ranita, ea face o intelegere cu misteriosul si carismaticul Print al Inimilor. Acesta accepta sa o ajute in schimbul…
  30. Nepotul magicianului (Cronicile din Narnia, vol. 1)
    Preț special 30.43 LEI Preț standard 40.57 LEI
    Digory Kirke şi Polly Plummer nici nu ajung să se cunoască bine când, pe neaşteptate, pornesc în cea mai spectaculoasă aventură a vieţii lor. Obligaţi de unchiul Andrew să ia parte la experimentul lui magic, cei doi copii rătăcesc pe tărâmuri dintre cele mai stranii, stăpânite de forţe malefice însetate de putere. Dar când deznădejdea îşi face simţită prezenţa, cântecul miraculos al leului Aslan dă naştere unei noi lumi, Narnia, unde imposibilul devine posibil, iar bunătatea şi iubirea sunt…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 571-600 din 1480

pe pagină
Setați descendent