Această carte interactivă îi familiarizează pe copii cu numerele într-un mod distractiv și creativ. Activitățile îi învață pe cei mici să numere până la 20, le îmbunătățesc coordonarea mână-ochi și îi ajută să-și dezvolte abilitățile simple de calcul. Folosește șirul numeric din partea de sus a fiecărei pagini pentru a-ți ajuta copilul să numere crescător sau descrescător. Paginile cărții îți permit să scrii și să ștergi ori de câte ori dorești. Șterge scrisul cu un șervețel sau cu o cârpă.
Antrenează-te pentru susținerea Evaluării Naționale clasa a VIII-a! Auxiliarul didactic Evaluare Națională. Limba și literatura română este în conformitate cu programa școlară în vigoare, conținând teste elaborate în concordanță cu noile modele de subiecte pentru evaluarea Națională 2021 publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Structurarea exercițiilor în acord cu modelul propus îi ajută pe elevi să se familiarizeze cu tipul de subiecte pe care îl vor primi la examenul…
Lucrarea Evaluare Națională 2021 – Matematică a apărut ca răspuns la nevoia de îndrumare a elevilor de clasa a VIII-a în scopul pregătirii examenului de Evaluare Națională, din perspectiva metodologiei actualizate la noile programe școlare. Structura lucrării este determinată de schimbarea programei de evaluare națională, pornind de la competențele generale/specifice care urmează a fi evaluate și de la tipurile de itemi sugerați de modelul de test oferit de Ministerul Educației și…
Charlotte Poussin este autoarea casetelor „Cifre în relief”, „Litere în relief”, „Învăț să povestesc”. Educatoare Montessori și director de școală, ea este și autoarea cărții „Montessori de la naștere la 3 ani – Învață-mă să fiu eu însumi”. Și-a crescut cei cinci copii inspirându-se din metodele montessoriene, pe care dorește să le promoveze în toate familiile. Marie Ollier a ilustrat acest material cu o bucurie imensă: prima sa experiență școlară a fost cea montessoriană, Maria Montessori…
Dragul nostru elev, Știm că ai muncit mult în clasa a IV-a și că ai învățat multe lucruri noi. Îți propunem să dovedești ce ai învățat rezolvând testele pentru limba română asemănătoare cu subiectele propuse pentru Evaluarea Națională. Vei citi texte literare și texte informative, vei răspunde la întrebări despre ce ai citit, vei alege răspunsul corect din mai multe răspunsuri date, vei formula opinii personale, vei realiza scurte compuneri. Unele exerciții din fiecare test s-ar putea să ți…
Dragul nostru elev, Știm că ai muncit mult în clasa a IV-a și că ai învățat multe lucruri. Îți propunem să dovedești ce ai învățat rezolvând testele din acest caiet. Vei avea de rezolvat exerciții și probleme diverse, unele în care vei alege varianta corectă din patru variante date, altele în care vei rezolva efectiv, vei aprecia dacă anumite enunțuri sunt adevărate sau false, vei căuta informații în tabele și le vei folosi în rezolvare etc. În unele exerciții va trebui să formulezi păreri…
Dragul nostru elev, Știm că ai muncit mult în clasa a II-a și că ai învățat multe lucruri. Îți propunem să dovedești ce ai învățat rezolvând testele din acest caiet. Vei avea de rezolvat exerciții și probleme diverse, unele în care vei alege varianta corectă din patru variante date, altele în care vei rezolva efectiv, vei aprecia dacă anumite enunțuri sunt adevărate sau false, vei căuta informații în tabele și le vei folosi în rezolvare etc. În unele exerciții va trebui să formulezi păreri…
Dragul nostru elev, Știm că ai muncit mult în clasa a II‑a și că ai învățat multe lucruri. Îți propunem să dovedești ce ai învățat rezolvând testele pentru limba română. Vei citi texte literare și texte informative, vei răspunde la întrebări despre ce ai citit, vei alege răspunsul corect din mai multe răspunsuri date, vei scrie bilete sau mici texte pornind de la imagini, întrebări etc. Unele exerciții din fiecare test s‑ar putea să ți se pară ușoare, iar altele, mai dificile. Vei reuși să…
Seria Caietul meu de vacanță. Activități interdisciplinare conține activități antrenante și plăcute de aprofundare, consolidare și dezvoltare a competențelor dobândite în cursul anului școlar.
Seria Caietul meu de vacanță. Activități interdisciplinare conține activități antrenante și plăcute de aprofundare, consolidare și dezvoltare a competențelor dobândite în cursul anului școlar. Avizat MEN conform OMEC 6250/2020

O carte frumos ilustrata, unde fiecare litera a alfabetului are corespondent cuvantul si imaginea care incep cu litera respectiva. De asemenea, copilul poate exersa scrierea literelor pe spatiile special concepute.
Alătură-te echipei lui Sherlock Bones și doctorului Catson în formidabila aventură a ADUNĂRII și SCĂDERII. Cu ajutorul cunoștințelor tale de matematică vei dejuca planurile malefice ale profesorului Moriratty și vei parcurge tot felul de trasee încurcate rezolvând exerciții cu adunări și scăderi.
Alătură-te echipei lui Sherlock Bones și doctorului Catson în formidabila aventură a TABLEI ÎNMULȚIRII. Cu ajutorul cunoștințelor tale de matematică vei dejuca planurile malefice ale profesorului Moriratty și vei parcurge tot felul de trasee încurcate rezolvând exerciții cu înmulțiri.
Fie că ești un chimist priceput, fie că doar vrei să iei note bune la școală, Supersimplu Chimie este instrumentul perfect. Un ajutor fantastic pentru cursuri, teme pentru acasă și teste de cunoștințe, acest ghid cuprinzător te ajută la școală și face chimia limpede ca cristalul. Cu el înveți chimie într-o clipită.
Fie că ești un biolog priceput, fie că doar vrei să iei note bune la școală, Supersimplu Biologie este instrumentul perfect. Un ajutor fantastic pentru cursuri, teme pentru acasă și teste de cunoștințe, acest ghid cuprinzător te ajută la școală și face biologia limpede ca cristalul. Cu el înveți biologie într-o clipită.
„Această carte nu este neapărat despre București, cât mai degrabă despre cum poate deveni Bucureștiul un vehicul folositor vieţii tale. Un oraș mare îţi pune la îndemână multe instrumente de cunoaștere – a lui și, implicit, a ta –, dar pentru asta trebuie să-l explorezi de pe meterezele fiecărei vârste. Comunitatea și vecinătățile sunt primele hărți pe care le descoperi, apoi școala, care relevă noi anturaje, experiențe și orizonturi variate. Toate detaliile profesiei viitoare sunt gândite și…
O călătorie în timp palpitantă și plină de aventuri Străbate globul cu acest atlas încântător în care găsești date captivante și o incredibilă desfășurare a istoriei lumii de la primii oameni care au părăsit Africa până la realizările zilelor noastre. Acest atlas bogat ilustrat îți va aduce acasă, pe înțelesul tău, o fascinantă lume a istoriei.
Florian Berechet s-a născut la 21.08.1953 în Racovița, Argeș. A urmat cursurile primare la Conțești, apoi Liceul Pedagogic din Câmpulung-Muscel, absolvind în 1973. Ca șef de promoție, a fost repartizat în Curtea de Argeș, iar din 1980 este titular în orașul Mioveni. Experiența pedagogică de peste 4 decenii a inclus responsabilități ca: responsabil de comisie metodică și cerc pedagogic, membru în C.A. al școlii și în Consiliului Consultativ al I.S.J., metodist,…

Bacalaureat – Logică, argumentare şi comunicare. Ghid complet de pregătire a examenului de bacalaureat este ghidul perfect de pregătire pentru susținerea probei E. d) a examenului de bacalaureat și asigură posibilitatea ueni pregătiri temeinice și intensive a acestui examen. Lucrarea cuprinde: Programa de examen pentru disciplina Logică, argumentare şi comunicare Partea I – un set de 25 de teste concepute după modelul de examen care vor permite atât aprofundarea cunoștințelor, cât și…
Biroul detectivilor literari: primul Birou de investigare a textului literar şi de scriere creativă! Acum ai la dispoziţie o carte cu ajutorul căreia vei putea dezlega toate tainele ascunse într-un text literar: vei descoperi şi vei înţelege noi cuvinte, vei descoperi expresii frumoase şi vei învăţa să le foloseşti şi tu în textele tale, vei stăpâni corect limba română, prin joc şi activităţi în echipă, vei putea comunica într-un mod clar şi uşor sentimentele pe care un text literar ţi…

Culegerea de față conține majoritatea problemelor date la concursurile de matematică din România la clasele a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a în anul școlar 2019-2020. Enunțurile și soluțiile au fost redactate cu grijă de unii dintre cei mai profesioniști și pasionați profesori din țară, care de-a lungul anilor au cizelat competențele matematice ale multor intelectuali cu care azi ne mândrim. Culegerea poate fi considerată o continuare pentru pregătirea de performanță a celor din colecția Mate…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou