În condițiile „pandemonizate” în care am ajuns să trăim, la doar două decenii după trecerea în mileniul III al erei creștine, poezia propusă de Enrique Nogueras are suficiente note consolatoare, spre a merita să fie lecturată și percepută ca un binevenit remediu contra răului din lume.
Acest volum cuprinde Opera poetică a lui Konstantinos Petrou Kavafis. Poeziile incluse în această ediție au fost scrise în limba greacă. Pe lângă acestea, Kavafis a mai scris proză și poezii în limba engleză, texte care nu se regăsesc în această carte.
Am scris aceste poeme cu dorința de a-mi înțelege lumea, reușind astfel să mă exprim sincer prin versurile care-mi treceau printre gânduri. Starea contemplării reprezintă ceva unic, ce-și găsește locul în spatele fiecărui cuvânt. Ioana Chiș Debutul poetic al Ioanei Chiș aduce pe scena literară autohtonă o autoare pe cât de tânără, pe atât de energică și de talentată. Dacă ținem la împărțirile pe generații și promoții, tot mai inoperabile, atunci Ioana Chiș este vocea generației Z, a…
Încercând să descifrez din „Tăcerile, gândurile și mărturisirile” domnului Marius Marian Șolea un mesaj important, printre multe altele pe care vrea să le transmită cititorilor săi, cred că acesta s-ar afla undeva între fuga timpului care nu așteaptă pe nimeni și alegerea/culegerea noastră dintre cele îngăduite doar pe cele de folos. Citind cărțile lui Marius Marian Șolea, am sentimentul că genul acesta de scriere ar putea să fie o cu totul altă avangardă, de cu totul altă natură… Vasile…
Cuprinde piesele: Platonov, Cântecul lebedei, Nunta, Tragedian fără voie, Cerere în căsătorie, Noaptea de dinaintea judecății, Despre efectul dăunător al tutunului, Ursul. „Niciodată nu m-a marcat atât de mult absurdul din piesele unor Ionesco, Beckett, Durrenmatt sau Pinter, cum m-a marcat încărcătura de absurditate din piesele Dv., unde căutarea absurdă a fericiii pune în lumină esența însăși a ființei umane.” (Matei Vișniesc – Scrisoare către Cehov) „…Eroii cei mai nobili ai lui Cehov…
Cuprinde piesele: Pescărușul, Unchiul Vanea, Trei surori, Livada de vișini, Ivanov. ”Dramaturgia lui Cehov este în primul rând o literatură lipsită de prejudecăți. Cehov demonstrează că orice poate fi o sursă a comicului, dacă ordinea firească se răstoarnă – un ideal, dacă idealul este o fabrică de cărămizi, moartea, dacă este o pauză într-o discuție, și existența însăși, dacă devine un pretext pentru dialog.” Leonida Teodorescu
Liviu Pavelescu scrie despre suflet, despre relaţia cu Dumnezeu într-o formă cu totul și cu totul specială, despre omeneasca stare de revoltă, de împăcare cu sine și cu Cerul, de simbioza dintre libertate, har, credință și iubire. Despre femeia la care visează sau a visat, despre visuri pe care le are sau le-a avut, despre libertatea pe care o dorea sau încă o dorește. Dacă ai întrebări despre toate acestea la rându-ți, drag cititor, vei descoperi răspunsuri în cartea lui Liviu Pavelescu,…
Acest volum aduce impreuna un numar de articole scrise si publicate de autor in ultimii ani. Textele incluse se concentreaza mai degraba asupra vietii actorilor implicati in acest fascinant spectacol (merveilleux spectacle, cum ar fi spus Breton, care a sustinut dintotdeauna ca aceasta a fost sintagma-cheie a suprarealismului), asupra trairii experientei suprarealiste mai degraba decat asupra interpretarilor teoretice, critice, hermeneutice, filosofice sau psiho-sociale ale „modernitatii…
Mihail Semenko (n. 1892) a fost unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai futurismului literar ucrainean. Este considerat una dintre figurile principale ale Renașterii executate. A înființat grupuri de avangardă la Kiev și Harkov. A lansat și definit, în manifeste literare, conceptul de quaerofuturism. În 1914, publică volumele „Cutezanță” și „Kverofuturismul”, care trasează începuturile poeziei ucrainene quaerofuturiste. Urmează „Ariile celor trei Pero”, „Pero în luping”, „Bloc-notes”,…
După recent încheiata ediție a integralei Shakespeare, Editura Tracus Arte lansează seria de teatru renascentist englez intitulată „Contemporanii lui Shakespeare”, în fruntea căreia se plasează Operele lui Christopher Marlowe, poetul și dramaturgul care a influențat în cea mai mare măsură creația și cariera lui William Shakespeare. Volumul de față cuprinde două titluri inedite, necunoscute publicului larg din România: Didona, regina Cartaginei și Masacrul de la Paris.
Regizor de teatru și scriitor, Mihai Măniuțiu a montat în teatre importante din România și străinătate, creațiile sale primind numeroase premii pentru cea mai bună regie, originalitate și cel mai bun spectacol al anului. Mihai Măniuțiu a publicat la Editura Humanitas eseul Despre iluzie și mască (2007), culegerea de proze Fuga cu Henri (2017), și două romane − Aventurile hingherului în Balkanya (2015) și A șaptea viață a lui Alexandru Royce (2022). La Editura Tracus Arte, i-au apărut mai multe…
Extraordinar acest mare poet al Franței, născut în anul 1431, anul morții Ioanei d’Arc, dispărut în neant la 8 ianuarie 1463, când a fost obligat să plece din Paris, în exil, condamnat pentru o faptă pe care nu o săvârșise. În alte rânduri, pentru fapte cu adevărat imputabile, reușise să scape de pedeapsă! Este considerat primul poet modern al Franței.
„Ca urmare, ce este acel punct enigmatic spre care Miłosz a arătat (mental) cu degetul? Acest punct, extrem de important, încât a fost nevoie să-și îndrepte de-a dreptul atenția, și în același timp greu de numit, încât poate fi definit doar cu un pronume demonstrativ? Și mai departe: folosirea acelui pronume exprimă neputința celui care îl descrie? Ceea ce ar fi cu atât mai surprinzător, cu cât, după cum se știe, Miłosz este un maestru în redarea limpede a concretului. În aparență, răspunsul…
„N-am fost în stare să scriu altfel decât ieşind din viaţa mea obişnuită, decupând timpul poeziei din timpul vieţii… Plecam la scris cum plecau sfinţii în pustie, ca să-l întâlnească pe Dumnezeu, iar ceea ce urma avea uneori într-adevăr trăsăturile miracolului. Când începeam să scriu, nu aveam senzaţia preaplinului care se revarsă, ci mai curând a uimirii că trecea prin mine. Când se oprea, mă descopeream golită, pustie şi, mai ales, cu sentimentul că este de tot. Deşi ştiam că mi se mai…
Pentru Beatrice Holdon, poezia reprezinta refugiul cuvintelor cand acestora le este teama sa fie rostite aievea, ca in volumul de fata, in care lirica unui episod de iubire platonica devine cuibul gandurilor sincere si al emotiilor intense. Cand sufletul se afla intr-un tumult al intrebarilor, raspunsurile se gasesc adesea in ecuatia complicata a neimplinitelor povesti de dragoste.
Cartea vorbită semnată audio de Nichita Stănescu este bestseller-ul absolut al Editurii Casa Radio. Cu ocazia aniversării celor 90 de ani de Radio România și 20 de ani cu Editura Casa Radio, vă propunem o ediție aniversară, carte și dublu CD, care reunește atât poeziile recitate de poet de-a lungul timpului pentru Radio, cât și tablete radiofonice și dialoguri la radio, care dezvăluie o minte strălucită, mobilă, spectaculoasă (eseuri radiofonice despre literatură, relația clasic-modern,…
Poemul care se impotriveste. 67 de poeme rostite la Radio de Traian T. Cosovei intre 1993 si 2008 Texte de Romulus Bucur (Un portret anecdotic), Mircea Cartarescu (Doi dintre noi "Two of us, riding nowhere..." - "The Beatles"), Magda Carneci (Traian T. Cosovei, un beatnic neresemnat), Ioan Cristescu (Traian T. Cosovei), Bogdan Ghiu (Sacrificiul lui Traian, victoria de fiecare vers), Florin Iaru (Traian cel Rau), Ion Bogdan Lefter (Traian T. Cosovei sau "Traian-Te" sau - simplu - Traian...…
Lirica lui Serban Foarta poate fi definita drept a unui ludic inteligent, croit de poet cu majuscule; o ondulare dansanta de metafore cuprinse in arca limbii romane, un soi de invitatie provocatoare la cuvantul adapat de adevarata poezie. Muza-i e indrazneata, netematoare de imagini scaldate in lumini sau umbre, de salturi in zenit ori nadir.
„Gelu Vlașin se plimbă printre petele de vopsea ale unei omeniri care nu s-a oprit de când a fost inventat timpul. Ridicați pânzele și luați-vă zborul, conștienți că dragostea are rafale de vânt și mări calme. Poeziile lui sunt o aură de lumină în jurul lumii.” Escandar Algeet
Aproape (neo)gotic, aproape (rouge & noir, Doina Roman se întoarce la o dragoste mai veche, Poezia. Este un fel de călătorie în timp, dacă vreți, observându-se autoreferențial că poezia poate fi găsită unde nici nu gândești, finalul manuscrisului fiind punere în abis, oarecum nietzschean: „Mi s-a acrit de poezie,/ domnule./ Și mie de dumneata,/ doamnă./ Atunci, să ne spunem adio,/ domnule./ Adio, doamnă,/ poezia mea”, pios omagiu, poate, dispariției recente a lui Jane Birkin, nemuritoare în…
Melodia întâmpină sobră versul sunând zurgălăi. Înălţarea jumătăţii de cobră, clopoţeii exaltă văpăi. Otrava nu este crudă reuşind să dresezi uniform. Pielea plesneşte de nudă, sânul mic, potrivit de enorm.
Sînt campionul care n-a ajuns campion. Învingi cu inima nu cu pumnii Dar cîteodată îți trebuie pumni tari Iar inima singură nu poate sări un gard unde Dincolo te așteaptă raiul Deseori dincolo nu este niciun rai Doar o grămadă de pietre chiar îți trebuie pumni tari Iar cînd una din pietre deschide un ochi Înțelegi că pietrele au fost cîndva fețe de oameni Care n-au ajuns campioni Și atunci asta necesită refacerea forțelor Alți pumni din ce în ce mai tari Alte inimi din ce în ce mai…
„Faimos (în orice caz, între prieteni) ca actor de teatru și televiziune, Silviu Dudescu transportă și în poezie dubla misiune a artei dramatice: să ne transmită, pe de o parte, bucuria de a trăi; să ne ajute, pe de alta, să ne confruntăm cu imprevizibilul și suferința inerente condiției noastre.” Caius Dobrescu
„Ca să parafrazez un titlu de carte foarte cunoscut, Sunt un copil al Războiului Rece (Stelian Tănase), cred că aș putea spune despre volumul elegiile din drumul taberei că e un copil al pandemiei. Singurătatea pe care am resimțit-o în perioadele de izolare a fost una de-a dreptul abisală. Chiar și în perioada de după ridicarea restricțiilor nu am ieșit practic luni de zile din casă. Acest lucru mi-a indus o teribilă angoasă. Tonul din elegiile din drumul taberei este unul în consecință. Nu…
„Una dintre cele mai puternice și mai subversive forme de protest ale femeilor și persoanelor queer, care au căpătat din ce în ce mai multă relevanță și forță de-a lungul timpului, este reapropierea spațiului public interzis lor – un spațiu public care prin violență și teroare a rămas locul privilegiat al bărbatului alb cis-hetero. Aici, în acest loc de nelocuit, hoinărește și protagonista din Tot mai multă splendoare, articulând un discurs-revoltă, peste care proiectează imaginea atât de…
Cetitor sau cetitoare (vâj bătrân sau domnişoară) Ce-n lumină de opaiţ mă ceteşti în astă seară Năzuind să afli taina marelui Ampotrofag, A lui Languedoc i proci, dac-ai şti cât mi-eşti de drag! Crede, nu ştiu opul ista, epopeea de alviţă Ce ţi-am pus-o între mânuri, domnişor sau copiliţă, Dă ce lupt s-o-nchei, când poate nu-i decât o nălucire: Nice glorie-mi aduce, nice bani şi nici mărire Şi nu ştiu, nu ştiu, mă crede, dacă duce undeva. Mă silesc să sap un templu în…
În anul 2022, an hărăzit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și ca „an omagial al rugăciunii”, o vrednică credincioasă, pe numele său Mariana Răbîncă, și-a asumat sarcina deloc ușoară a alcătuirii unei antologii de poezie creștină românească, declarată ca atare (rugă sau rugăciune) de autori sau prin evidența adresării: către Doamne-Doamne, către Fiul Său iubit, Iisus Hristos, sau către Fecioara Maria.
„Poate că destinul poeziei stă în vârful unui creion, în vârful ascuțit și fragil al unui creion. Unei foi de hârtie – lucrul cel mai vulnerabil din lume – noi îi încredinţăm adevărul nostru, umbra noastră, secretul nostru, latura ascunsă și fierbinte a glasului nostru, partea cea mai substanțială a vieții noastre. Acestui alfabet – care poate peste un secol nu va mai exista – îi dăm întru păstrare lucrul cel mai drag și mai de neînlocuit care ne-a fost dat. Straniu acest paradox al poeziei: să…
Sunt multe locuri ale tristeții în cartea lui Ion Agaci, o tristețe care vine din oboseală și precaritate, dublet eficient, pe care poetul și-l gestionează cu un soi de inocență copilărească prin care se raportează la lume („periferiile unei inimi naive”). Un film despre nebunia tinerească, marginalitate, sărăcie și lipsa banilor, a afecțiunii și, în general, a nevoii esențiale de înțelegere e aici, pe ritmuri indie la intersecția dintre Sufjan Stevens și M83, pe niște modulații care prind…
Tudor Haschke-Marinescu s-a născut în 1969, la București. A absolvit UNARTE în 1996 la clasa de pictură a profesorului Vladimir Zamfirescu. A avut expoziții în București, Târgoviște, Constanța, Lisabona, Veneția, Luxemburg, Bacău, Chișinău, Cluj.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou