Poezie

Ruxandra Cesereanu a debutat editorial la treizeci de ani simultan cu volumele de poezie Zona vie și Grădina deliciilor (1993), urmate de Cădere deasupra orașului (1994) și Oceanul Schizoidian (1998). Femeia-cruciat (1999) este o antologie concentrată la maximum, ce reia cu parcimonie texte revăzute și rescrise din primele patru volume. După Deliruri și delire. O antologie a poeziei onirice românești (2000), publică Veneția cu vene violete. Scrisorile unei curtezane (2002), Kore-Persefona (2004), poemul epic Submarinul iertat (2007, scris împreună cu Andrei Codrescu), coma (2008), ce pare să fie punctul nodal al unei transformări în scrisul său, Ținutul Celălalt (2011, al cărei coautor este Marius Conkan), California (pe Someș) (2014) și Scrisoare către un prieten și înapoi către țară. Un manifest (2018). Pe lângă opera sa poetică, Ruxandra Cesereanu este autoarea a șapte volume de proză și a unor eseuri de referință, apărute în mai multe ediții, cel mai recent fiind Călătorie spre centrul infernului. Literatura și memorialistica închisorilor și lagărelor comuniste (2018).

Ilya Kaminsky
(n. 18 aprilie 1977)
este un poet și traducător american. Născut la Odessa, și-a pierdut auzul la vârsta de patru ani din cauza unui diagnostic greșit, iar în 1993 a emigrat împreună cu părinții săi în Statele Unite ale Americii. Considerat unul dintre cei mai importanți și premiați poeți de astăzi, Ilya Kaminsky a publicat două volume de versuri elogiate: Dancing in Odessa, în 2004 (versiunea în limba română a apărut la Editura Vinea în 2007, în traducerea lui Chris Tănăsescu / MARGENTO), și Deaf Republic, în 2019.
De-a lungul anilor, Kaminsky a devenit cunoscut și datorită pledoariei sale pentru traducerea literaturii internaționale în Statele Unite, fiind editorul revistelor „Words Without Borders” și „Poetry International”, în care au fost publicate traduceri din mii de autori, și „Poets in the World”, o serie de cărți dedicată poeților proveniți din diverse culturi ale lumii. De asemenea, a editat antologii de poezie, printre care Ecco Anthology of International Poetry (împreună cu Susan Harris, în 2010).
Cărțile lui Ilya Kaminsky au fost traduse în peste douăzeci de limbi.

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

ION POP (n. 1 iulie 1941, Mireșu Mare, jud. Maramureș). A fost profesor la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1964-2007). A condus, ca redactor-șef și director, revista studențească de cultură „Echinox” (1969-1983). A lucrat ca asistent asociat la Universitatea Sorbonne Nouvelle Paris 3 (1973-1976), iar între anii 1990-1993 a activat ca director al Centrului Cultural Român din capitala Franței. La 26 noiembrie 2015 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România pe anii 1973, 1979, 1985, 2001. Premiul Academiei Române (1985). Premiul Național al Uniunii Scriitorilor din România (2012).
POEZIE: Propuneri pentru o fântână (1966), Biata mea cumințenie (1969), Gramatică târzie (1977), Soarele și uitarea (1985), Amânarea generală (1990), Descoperirea ochiului (2002), Elegii în ofensivă (2003), Litere și albine (2010), În fața mării (2011), Casa scărilor (2015), Lista de așteptare (2019).
CRITICĂ ȘI ISTORIE LITERARĂ: Avangardismul poetic românesc (1969), Poezia unei generații (1973), Nichita Stănescu – spațiul și măștile poeziei (1980), Lucian Blaga. Universul liric (1981), Lecturi fragmentare (1983), Jocul poeziei (1985), Avangarda în literatura română (1990), A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei (1993), Gellu Naum. Poezia contra literaturii (2001), Viață și texte (2001), Lucian Blaga în 10 poeme (2004), Introducere în avangarda literară românească (2007), „Echinox”. Vocile poeziei (2008), Din avangardă spre ariergardă (2010), Scara din bibliotecă (2013), Poezia românească neomodernistă (2018), Cărți la alegere, I. Poeți și poezie (2020), Existența rituală. Despre poezia lui Ioan Alexandru (2020).
PUBLICISTICĂ: Ore franceze (I, 1979; II, 2002); Interviuri. Între biografie și bibliografie (2011); Dezordinea de zi (2012).
CORESPONDENȚĂ: Ore, zile, ani de prietenie. Corespondență Ion Pop-Mircea Zaciu. 1964-2000 (2020).
A coordonat Dicționarul analitic de opere literare românești (4 vol. 1998-2003, ed. definitivă 2007). A realizat antologia Poeții revistei „Echinox” (2004), o antologie a avangardei literare românești, La réhabilitation du rêve (Paris-București, 2006), și antologia Avangarda românească (2015). Coordonator al revistei Caietele avangardei, editată de Muzeul Național al Literaturii Române din București.
TRADUCERI din Georges Poulet, Jean Starobinski, Gérard Genette, Tzvetan Todorov, Eugène Ionesco, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Paul Ricœur, Benjamin Fondane, Paul Morand.

VIRGIL MIHAIU s-a născut în 28 iunie 1951 la Cluj. În 1974 absolvă secția engleză-germană/facultativ spaniolă-portugheză la Facultatea de Litere a Universității Clujene. În perioada 1971-1983 este membru al redacției revistei de cultură Echinox. Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România în 1981. Între 1983-1994 este redactor pentru România al revistei Jazz Forum, editată de Federația Internațională de Jazz la Varșovia. Din 1990 face parte din redacția publicației lunare Steaua, editată de U.S.R. În paralel, din 1992 e integrat în cadrul Academiei Naționale de Muzică G. Dima din Cluj. Din 1993 este membru de onoare al Asociației Criticilor de Jazz din Statele Unite (J.J.A.). În 1994 fondează Jazzographics, primul grup de jazz-poetry româno-britanic, împreună cu muzicienii Alan Tomlinson, Harry Tavitian și Corneliu Stroe. În 1996 aderă la PEN-Club România. Fondează Cursul de Estetica Jazzului la Academia Națională de Muzică din Cluj-Napoca în 1997. Din același an este membru al juriului mondial Down Beat Jazz Critics Poll și membru de onoare al Asociației Culturale Cehia-Romania din Praga. În 2001 devine primul est-european cooptat în redacția Down Beat, publicația-pivot a jazzului mondial editată la Chicago, și membru al Societății F. Scott Fitzgerald, New York. În 2002 își susține doctoratul (Magna cum laude) cu un studiu monografic despre F. Scott Fitzgerald din perspectivă interdisciplinară (conducător științific: prof. dr. Virgil Stanciu). În 2004 e cooptat în juriul ce acordă Premiul European de Jazz, patronat de guvernul Austriei. Din 2006 devine director cofondator al Institutului Cultural Român din Lisabona și ministru consilier pe lângă Ambasada României din Portugalia, funcții pe care le va exercita până în 2012. Din 2015 e cooptat ca profesor master în cadrul Centrului de cercetare a imaginarului Phantasma, al Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai și i se atribuie titlul de profesor universitar asociat la Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima. Din 2015 este director al centrului cultural brazilian Casa do Brasil și al Bibliotecii de Studii Latino-Americane, ambele funcționând sub auspiciile Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Teodora Vasilescu s-a născut pe 4 decembrie 1996, la Curtea de Argeș. Este absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, iar în prezent este studentă la masteratele de lingvistică aplicată și comunicare interculturală. Textele ei au fost premiate la mai multe festivaluri din țară (TRADEM, Incubatorul de Condeie ș.a.m.d.) și publicate în reviste și antologii literare.

Georges Bernanos (1888-1948), considerat „un monstru sacru al literaturii franceze”, a debutat ca ziarist. A participat ca voluntar la Primul Război Mondial. Primul său roman, Sub soarele lui Satan, 1926, (Tracus Arte, 2018, Polirom, 2019) constituie un succes de public și de critică. Urmează L’Imposture (1927) și La Joie (1929). În perioada în care locuiește cu familia în Insulele Baleare scrie romanele:  O crimă, 1935, (Humanitas, 2004), Jurnalul unui preot de țară, 1936, (Allfa, 1999), carte care obține Marele Premiu al Academiei Franceze, O nouă poveste cu Mouchette (1937).  În iulie 1936, atrocitățile Războiului civil din Spania îi curmă avântul romanesc. Atunci scrie Les grands Cimetières sous la lune (Marile cimitire de sub razele lunii), un pamflet foarte controversat în epocă. Se întoarce în Franța în 1937, iar în iulie 1938, indignat de neputința Europei în fața invaziei naziste, se mută în Brazilia. Înainte de a se întoarce în Franța în 1945, la chemarea Generalului De Gaulle („locul vostru este printre noi”), scrie La France contre les robots (Franța împotriva roboților). 75 de ani mai târziu, în aprilie 2020, regizorul elvețian Jean-Marie Straub îi aduce un omagiu lui Jean-Luc Godard, la aniversarea vârstei de 90 de ani, prin realizarea unui scurtmetraj inspirat din celebrul eseu, care se bucură de un real succes.

Georges Bernanos (1888-1948), considerat „un monstru sacru al literaturii franceze”, a debutat ca ziarist. A participat ca voluntar la Primul Război Mondial. Primul său roman, Sub soarele lui Satan, 1926, (Tracus Arte, 2018, Polirom, 2019) constituie un succes de public și de critică. Urmează L’Imposture (1927) și La Joie (1929). În perioada în care locuiește cu familia în Insulele Baleare scrie romanele:  O crimă, 1935, (Humanitas, 2004), Jurnalul unui preot de țară, 1936, (Allfa, 1999), carte care obține Marele Premiu al Academiei Franceze, O nouă poveste cu Mouchette (1937).  În iulie 1936, atrocitățile Războiului civil din Spania îi curmă avântul romanesc. Atunci scrie Les grands Cimetières sous la lune (Marile cimitire de sub razele lunii), un pamflet foarte controversat în epocă. Se întoarce în Franța în 1937, iar în iulie 1938, indignat de neputința Europei în fața invaziei naziste, se mută în Brazilia. Înainte de a se întoarce în Franța în 1945, la chemarea Generalului De Gaulle („locul vostru este printre noi”), scrie La France contre les robots (Franța împotriva roboților). 75 de ani mai târziu, în aprilie 2020, regizorul elvețian Jean-Marie Straub îi aduce un omagiu lui Jean-Luc Godard, la aniversarea vârstei de 90 de ani, prin realizarea unui scurtmetraj inspirat din celebrul eseu, care se bucură de un real succes.

Volum câştigător în cadrul concursului de debut în poezie ALEXANDRU MUŞINA / 2020

Atunci când citești manuscrise pentru un concurs literar, oricare ar fi acesta, ești într-o situație stranie: te întâlnești cu imagini, cuvinte, care devin versuri, poeme, uneori chiar un proiect, din care lipsește ceva. Să zicem vârful Marii Piramide. Mai puțin parabolic, un nume pe care să-l decretezi fotografie într-o carte de identitate.

La Alexandra Pâzgu, această carte de identitate e una perfect valabilă; pe post de filigran care împiedică falsificarea avem selfie și anxietate. Avem performance trist.

Un posibil manifest de generație, încriptat în cuvintele de mai sus. Sau un strigăt de spaimă – sau angoasă de-a dreptul. Poezia unui mod de viață, parțial ales, parțial impus. A unei lipse de orizont, mai întâi la nivel practic, apoi la nivel intelectual. Cauză și efect întreținându-se reciproc. A unei rupturi fizice cu trecutul, parțial compensată prin memorie. (Cuvântul cel mai potrivit pentru aceasta nu e nostalgie, ci ceva similar vibrației cutiei de rezonanță după ce coarda a încetat să vibreze și sunetul s-a păstrat doar în memorie.) O schiță de biografie. Intenționat incompletă. Intenționat schematică. O existență și o poezie conduse de apropiere și respingere, de coborâre și urcare, asumată total, în sensul unui zen trăit, nu doar livresc, nu doar intelectual. Un yo-yo.

Romulus Bucur

Nicolae Popa s-a născut pe 13 februarie 1959 în satul Buda, Călărași, R. Moldova. A absolvit Școala Poligrafică din Chișinău, Universitatea de Stat din Moldova și Seminarul de poezie al Institutului de Literatură din Moscova. A debutat editorial cu volumul de poezii Timpul probabil (1983, Ed. Literatura artistică, Chișinău). A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul de poezie Lunaticul nopții scitice (Editura Cartier, 1996). A mai obținut Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pentru anii 1996 (Lunaticul nopții scitice), 2003 (Careul cu raci, Ed. Cartier), 2014 (Elegiile Casei Scriitorilor, Ed. Vinea). În 2019 publică prima sa antologie de poezie, O mie de ani cu fața la soare, Editura Arc. Este autorul a două romane: Cubul de zahăr, 1991, Ed. Hyperion (retipărit în două ediții la Editurile Cartier, 2005, și Junimea, în 2017) și Avionul mirosea a pești (2103, Ed. Arc). A publicat volumul de proză Păsări mergând pe jos. Povestiri de nepovestit (Ed. Arc) și trei microromane pentru copii și adolescenți. A colaborat la revistele Orizontul, Sud-Est cultural, Literatura și arta, a fost redactor-șef al revistei Basarabia. A participat la festivaluri și simpozioane literare în România, Georgia, Ucraina, Belgia, Grecia, Kazakhstan, China, Rusia, Polonia, Bulgaria, Turcia.

Nicolae Popa s-a născut pe 13 februarie 1959 în satul Buda, Călărași, R. Moldova. A absolvit Școala Poligrafică din Chișinău, Universitatea de Stat din Moldova și Seminarul de poezie al Institutului de Literatură din Moscova. A debutat editorial cu volumul de poezii Timpul probabil (1983, Ed. Literatura artistică, Chișinău). A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul de poezie Lunaticul nopții scitice (Editura Cartier, 1996). A mai obținut Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pentru anii 1996 (Lunaticul nopții scitice), 2003 (Careul cu raci, Ed. Cartier), 2014 (Elegiile Casei Scriitorilor, Ed. Vinea). În 2019 publică prima sa antologie de poezie, O mie de ani cu fața la soare, Editura Arc. Este autorul a două romane: Cubul de zahăr, 1991, Ed. Hyperion (retipărit în două ediții la Editurile Cartier, 2005, și Junimea, în 2017) și Avionul mirosea a pești (2103, Ed. Arc). A publicat volumul de proză Păsări mergând pe jos. Povestiri de nepovestit (Ed. Arc) și trei microromane pentru copii și adolescenți. A colaborat la revistele Orizontul, Sud-Est cultural, Literatura și arta, a fost redactor-șef al revistei Basarabia. A participat la festivaluri și simpozioane literare în România, Georgia, Ucraina, Belgia, Grecia, Kazakhstan, China, Rusia, Polonia, Bulgaria, Turcia.

GELU VLAȘIN s-a născut în localitatea Telciu, județul Bistrița-Năsăud la data de 30 august 1966. A locuit în Madrid aproape 20 de ani (2001-2020). A debutat literar în România literară nr. 16/ 1999 cu o prezentare făcută de Nicolae Manolescu, iar debutul editorial a fost cu volumul Tratat la psihiatrie (versuri), Editura Vinea, București, 1999, prefață de Nicolae Manolescu, postfață de Paul Cernat, volum premiat de Asociația Scriitorilor din București la secțiunea Debut în 1999 și nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România, 1999. Este membru al Asociației Scriitorilor din Spania (ACE Escritores), Uniunii Naționale a Scriitorilor din Spania (UNEE), PEN România, Uniunea Scriitorilor din România (USR), președinte al Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS), director al Revistei Kryton din Madrid, director al Festivalului Internațional de Poezie Diverbium, președinte al Centrului European pentru Excelență Culturală. Grupaje de poezie i-au apărut în majoritatea revistelor literare din România, iar poemele sale au fost traduse și publicate în reviste din SUA, Canada, Spania, Germania, Franța, Italia, Rusia, Maroc, Argentina, Mexic, Australia, Ungaria și Israel. Poemele lui au fost publicate în peste 30 de antologii de poezie apărute la nivel național și internațional și au fost analizate în nouă volume de critică literară. Cărțile sale au fost traduse până acum în limbile: franceză, spaniolă, engleză, germană, ita­liană și arabă. A reprezentat România la Festivalul Internațional de Poezie „Trenul Poeților” – Cuenca 2014, la Festivalul Interna­țional Guillena – Sevilla, 2015, la Festivalul Internațional „Voix Vives” – Toledo, 2015, Festivalul Internațional de Poezie Ubeda / Jaen, 2016, Festivalul Internațional de Poezie „Madrid – La Nueva Paris Literaria” – 2017, 2018, 2019, Festivalul Mondial de Poezie din Madrid – NO WAR – HUG PEACE, 2019, Festivalul Internațional EXILES, 2019, Festivalul Mondial de Poezie WPI, 2019, Festivalul Internațional Febrero Poetico 2018, 2019, Festivalul Mondial de Poezie / WFP – World Festival of Poetry, 2020, Festivalul Internațional de Poezie din Medellin (Columbia), 2020. În anul 2018 și 2019 a reprezentat România la Târgul de carte din Madrid / Retiro. În 2019 și 2020 a coordonat Festivalul Internațional de Poezie Diverbium din Madrid la care au participat poeți din peste 30 de țări.

HORIA BĂDESCU (n. 24 februarie 1943 la Aref pe Argeș) este poet, prozator și eseist, doctor în litere, jurnalist și diplomat; laureat al mai multor premii ale Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor și al câtorva importante festivaluri internaționale, al Premiului „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1991) și al Premiului European de poezie francofonă „Léopold Sédar Senghor” (2004); membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Scriitorilor Francezi, membru al Maison Internationale de la Poésie de Bruxelles și al CIRET, membru de onoare al Academiei Francofone și al Uniunii Poeților Francofoni. A publicat peste treizeci de volume de poezie, eseuri și romane, apărute în România, Franța, Belgia, Bulgaria, Macedonia, Spania, Vietnam. Membru fondator al grupării Echinox și al Societății Culturale și Festivalului Internațional „Lucian Blaga”. Comandor al Ordinului național român Meritul Cultural și cavaler al Ordinului național francez Les Palmes académiques. Printre cele mai recente volume: O noapte cât o mie de nopți (roman, Limes, Cluj-Napoca, 2011), Cărțile viețuirii (poeme, Eikon, 2013), Roulette russe  (poeme, Ed. L’Herbe qui tremble, 2015), Zborul gâștei sălbatice (roman, ed. a II-a – Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015), Le poème va pieds nus (poeme, Ed. l’Arbre à paroles, 2016), Decameronice (poeme, Școala Ardeleană, 2017), Doar din pământul patriei (eseuri, Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018), Joia patimilor (roman, ed. a IV-a, Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018), Căderea din Rai (memorialistică, Școala Ardeleană, 2020), Poduri și vămi (memorialistică, Școala Ardeleană, 2020), O sută și una de poezii (poezie, Editura Academiei Române, 2020).

ION HOREA (1929-2019), poet.

Născut la Petea de Câmpie (jud. Mureș), este admis la Liceul „Al. Papiu-Ilarian” din Târgu Mureș. Urmează cursurile Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București, întrerupându-și studiile din cauza „dosarului” (părinții i-au fost declarați „chiaburi”). În 1951, este admis la Școala de Literatură „M. Eminescu”, după ce a publicat versuri în „Ardealul nou”, „Almanahul literar”, „Contemporanul” respectiv „Flacăra”. Redactor la „Viața Românească” (1952-1964), secretar al Uniunii Scriitorilor (1964-1968), apoi redactor-șef adjunct la „România literară” (până în 1990).

După debutul editorial cu Poezii (1956), s-a impus cu volume precum Coloană în amiază (1961), Umbra plopilor (1965), Calendar (1969), Încă nu (1972), Măslinul lui Platon (1977), Un cântec de dragoste pentru Transilvania (1983), Podul de vamă (1986), Cumpene (1991), Cartea sonetelor (2001), Până-ntr-o zi (2017), recompensate cu Premiul Uniunii Scriitorilor (în mai multe rânduri) și Premiul Asociației Scriitorilor din București.

GHEORGHE GRIGURCU (n. 1936, Soroca), absolvent al Facultății de Filologie a Universității din Cluj, doctor în științe filologice al Universității din București, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A cunoscut două refugii, în 1940, din Ardealul de Nord, respectiv în 1944, din Basarabia. Marginalizat și prigonit de regimul comunist, inclusiv de Securitate. În perioada 1974-1990, n-a avut dreptul de-a avea un serviciu și nici pe cel de-a se stabili într-un centru cultural. Fost redactor al revistelor „Familia“, „Viața Românească“, „Contemporanul-idee europeană“ și director al revistei cu apariție efemeră „Columna“. A întemeiat și condus, alături de Barbu Cioculescu și Petre Stoica, „Dreptatea literară“, supliment al ziarului „Dreptatea“. În prezent, director al revistei „Acolada“, redactor-șef al revistei „Confesiuni“ și colaborator al unui mare număr de reviste culturale din țară.

CĂLIN VLASIE (n. 1953), poet, eseist, publicist, editor. Studii de psihologie-pedagogie la București. Defectolog, logoped, psiholog clinician la Snagov și Pitești (1978-1990). Membru fondator al Cenaclului de Luni (1977) și al ASPRO (1994). Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1990) și al PEN Club România (din 2015). Fost lector universitar. După 1990, a înființat mai multe reviste literare și edituri. Autorul volumelor: Neuronia (1981), Laborator spațial, (1984; titlu original: Laboratorul), Întoarcerea în viitor (1990), Un timp de vis (1993), Acțiunea interioară (antologie, 1999), Poezie și psihic (jurnal de idei, 2003), Strategia de a moșteni nebuni cinstiți sau ridicarea la putere (publicistică, 2016), Știința apropierii de viitor (interviuri, 1987-2017), Opera poetică (2017). Volume publicate în Serbia și Canada. Prezent în antologii de poezie autohtone și din străinătate. Laureat al mai multor premii literare. În 2008, i s-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria A – „Literatura“ (2008).

IOAN F. POP (n. 1959), scriitor și eseist. Autor a zece cărți de poezie, filosofie, jurnal, studii, eseuri și cogitațiuni. Licenţiat în Teologie-Istorie, Universitatea „Babeș-Bolyai“, Cluj-Napoca. Doctor în filozofie al aceleiași universități. Stagii de cercetare la Roma şi Paris. În prezent, muzeograf la Muzeul „Iosif Vulcan“ din Oradea. Cărțile sale au fost distinse cu numeroase premii de filială ale Uniunii Scriitorilor din România. Prezent cu poeme, texte literare şi eseuri în cele mai importante reviste din ţară, precum şi în unele publicații din străinătate. Figurează în mai multe antologii de poezie. Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Claudiu Komartin (n. 1983, București) a publicat Păpușarul și alte insomnii (2003, 2007), Circul domestic (2005), Un anotimp în Berceni (2009, 2010), Cobalt (2013), Dezmembrați (2015, semnat cu heteronimul Adriana Carrasco) și antologia Maeștrii unei arte muribunde (2017, 2018).
Organizează de aproape doisprezece ani evenimente de poezie contemporană și este, din 2010, redactor-șef al revistei „Poesis internațional” și al Casei de Editură Max Blecher.
A tradus, singur sau în colaborare, șase cărți de proză și cinci volume de poezie și a alcătuit și editat mai multe antologii, printre care Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine. Poeți ai generației războiului (2018).
Ediții ale cărților sale au apărut în germană, sârbă, turcă și bulgară.

Flavia Teoc (n. 1971, Cluj-Napoca) este absolventă de Filosofie la Universitatea „Babeș-Bolyai.” Unui masterat în Filosofia Culturii i-a urmat doctoratul în Filologie (2018). A publicat volumele de poezie: Înzeire (1992), Semn către cetate (1994), Din casa lui Faust (1998), Brațul pierdut (2001), Cronograf (antologie, 2004) și Fiord (2014). Pe lângă acestea, a mai publicat cărți de interviuri, romanul Kyrie Lex (2009) și studiul Limbajul poeziei scaldice. Metafore kenning şi termeni poetici în poezia scaldică a secolelor VII-XIII (2017). Este traducătoare din limba daneză și editor la editura Synapsis din Aarhus.