Fiintele umane trebuie sa faca planuri si sa conceapa strategii de viitor. Pe masura ce ritmul vietii noastre devine tot mai rapid, trebuie s-o facem tot mai des si mai iute. Dar sunt predictiile noastre bune la ceva? Exista sperante de imbunatatire?
Este foarte important, chiar esențial, să dobândești aptitudinea (sau practica) de a conduce oameni - o aptitudine care poate fi formată și perfecționată.
Autoarea lucrării de față pretinde că Michael Porter este cel mai citat autor din domeniul economiei și afacerilor. Ideile sale sunt cel mai mult aplicate în practică, iar modelele sale au devenit pietre de temelie în domeniul strategiei. Totuși, așa cum remarcă autoarea, Joan Magreta, mulți manageri nu au citit articolele și cărțile lui Porter și, adesea, le interpretează și le folosesc greșit.
"Nu există o cale mai bună de a învăţa cum să reuşeşti în afaceri decât să înveţi din greşeli – ale tale sau ale altora. Am văzut adesea studii de caz în care se analiza cum şi de ce anumite companii au atins recorduri, şi-au crescut bugetele şi au reuşit dincolo de orice închipuire. Astfel de studii îşi au utilitatea lor, desigur, dar poveştile despre firmele care nu au mers foarte bine mă interesează în mod special.Învăţ mult mai…
Puterea de convingere este o abilitate extraordinară care poate fi exercitată asupra unei singure persoane sau a unui grup și poate fi aplicată atât în viața profesională cât și în cea particulară.
Numeroase femei, adevărate profesioniste la locul de muncă, îşi întrerup cariera, cel puţin o dată, pentru creşterea copiilor, pentru a-şi îngriji părinţii în vârstă sau pentru a rezolva alte probleme de familie. Când sunt gata să revină în câmpul muncii, nu peste mult timp, se lovesc de un zid. Posibilităţile de a se reîncadra în muncă (rampele de intrare) sunt rare, iar consecinţele financiare pentru „întrerupere“…
Așadar, simți că ai început târziu?Nu ești singurul.Din păcate, cei mai mulți dintre oamenii cu prea multe datorii și prea puține economii nu vor recupera niciodată decalajul financiar. De ce? Pentru că nu știu cum să facă acest lucru.
Timp de generații, am fost obișnuiți să fim atenți doar la factorii individuali care ne aduc mai aproape de succes: pasiunea, munca susținută, talentul și norocul. Dar în ziua de azi, succesul devine din ce în ce mai dependent de modul în care interacționăm cu ceilalți. S-a dovedit faptul că atât la locul de muncă, cât și în viața de zi cu zi oamenii acționează fie ca un donator, fie ca un profitor negustor. Pe când profitorii își doresc să obțină…
În zilele noastre, există un binecunoscut resentiment împotriva celor care au reuşit să facă averi şi au beneficiat cel mai mult de pe urma economiei de piaţă.
Vitaliy N. Katsenelson ne arată cum să supravieţuim într-o piaţă în stagnare care nu este nici taur, nici urs, ci ceea ce el numeşte un leu fricos – dă semne ocazionale de curaj neaşteptat, dar este în ultimă instanţă copleşit de teamă.
Cartea de faţă vă dezvăluie viaţa celor doi fondatori ai corporaţiei Google – parcursul lor din copilărie până în prezent, dar şi parcursul afacerii pe care au înfiinţat-o.
Experienţa autorilor din lucrul cu sute de echipe şi grupuri din domeniul public şi privat din Statele Unite şi Europa demonstrează că liderii au nevoie de un model practic şi bine documentat atunci când vine vorba de team building. Modelul Rachetă le oferă liderilor sfaturi practice solide pentru îmbunătăţirea dinamicii de grup şi echipă. Modelul este atât descriptiv, cât şi prescriptiv — poate fi utilizat pentru a evalua felul în care…
„Change by design este o călătorie prin câteva dintre stadiile importante ale gândirii specifice designului. Nu se dorește a fi un ghid de genul „cum să”, căci, în ultimă instanță, aceste abilități se deprind cel mai bine prin practică. Speranța mea este că voi reuși să furnizez un sistem de referință, care îl va ajuta pe cititor să identifice principiile și practicile caracteristice unei gândiri de tip design remarcabile. După cum sugerez…
„O carte pentru cei cărora le pasă cu adevărat. Încă o dată, Gary ne arată cu generozitate calea, ne învață prin forța exemplului propriu și face ca adevărul vorbelor sale să pară mai evident ca niciodată. Cumpără această carte pentru șeful tău ignorant!” Seth Godin, autor Ești de neînlocuit?, (Publica, 2012)
Cartea ne ofera explicatii practice si lamuritoare ale modului in care se iau deciziile atat in afaceri, cat si in viața de zi cu zi – aratandu-ne cum putem utiliza diferite tehnici pentru a ne feri de stangaciile mintale care adeseori ne vara in bucluc. Gandire rapida, gandire lenta va va schimba modul in care ganditi despre gandire.
O carte matură, alertă, scrisă cu pasiune, claritate şi competenţă.Sunt invocate principii şi oferite soluţii solide la provocările actuale. Citiţi-o!MUGUR ISĂRESCU - Guvernatorul BNR
Acordînd o atenţie deosebită zonei ştirilor, manualul oferă celor care doresc să devină jurnalişti de televiziune informaţii detaliate despre componenţa redacţiei, verificarea datelor, tipurile şi structura ştirilor, etapele unei transmisiuni în direct şi prezenţa reporterului în faţa camerei – de la machiaj şi vestimentaţie pîna la postură şi gestică.
”Minunat: Michael Lewis face ce stie el mai bine, pune in lumina reflectoarelor idiotenia, nebunia si lacomia finantelor moderne. Mai mult, Lewis reuseste un lucru pe care-l credeam imposibil: face creditele substandard din nou atragatoare.” (Andrew Leonard, Salon.com)
Publicată la începutul anului 2008, cartea de faţă este o adevărată profeţie a crizei ce urma să izbucnească, dar şi un ghid al celor care vor să descopere dedesubturile lumii finantelor mondiale.
„Poveștile ce alcătuiesc cartea Ce a văzut câinele provin din paginile publicației New Yorker, la care scriu începând cu anul 1996. Din multitudinea de articole publicate de atunci încoace, acestea îmi sunt cele mai dragi. (...)'' Malcolm Gladwell
În cartea de față, John Kotter ne dezvăluie modul în care să protejăm o idee bună de criticile nefondate şi cum să câştigăm sprijinul necesar pentru a ne vinde ideile. Cheia pentru a realiza acest lucru? Înţelegerea strategiilor de atac, și anume:
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou