Literatură străină

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 4501-4530 din 11115

pe pagină
Setați descendent
  1. Magnus
    42.29 LEI
    Sylvie Germain (n. 1954), una dintre cele mai rafinate și apreciate scriitoare franceze, a studiat filosofia cu Emmanuel Levinas și a obținut doctoratul cu o teză despre chip, trans-gresiune și trans-figurare.Primele ei romane, o saga familială (Le Livre des Nuits, 1985, și Nuit-d’Ambre, 1987) îi aduc și primele premii importante. După șapte ani petrecuți la Praga, unde a predat filosofia și franceza, publică Jours de colère (1989), recompensat cu premiul Femina în același an.Apărut în 2005,…
  2. Miss Islanda
    47.57 LEI
    Născută la Rejkjavik, profesor de istorie la Universitatea din Islanda, cu studii terminate la Sorbona pariziană, Auður Ava Olafsdóttir este unul dintre scriitorii remarcabili ai lumii nordice, şi aceasta în primul rând grație câtorva romane interesante, chiar dacă mai puțin cunoscute. Le Rouge vif de la rhubarbe (1998) şi L’Embellie (2004), primele romane ale autoarei, cel de-al doilea fiind distins cu premiul Tómasar Guðmundssonar, sunt urmate de alte trei – Rosa Candida (2010) – foarte…
  3. O glumă cu moartea
    35.94 LEI
    Poet, prozator, publicist, dramaturg și traducător, Ajdar Ol este un scriitor notoriu și un reprezentant marcant al generației ’80 din Azerbaidjan.Deținător al premiului Cărții Naționale.A publicat peste 30 de cărți. Piesele Molla Nasreddin și elefanții lui Emir Teymur, A fost odată… și Ultima scrisoare au fost montate pe scenele multor teatre din Azerbaidjan.Povestirile „O poveste nouă despre Kadîr”, „Întâlnire cu ucigașul”, „Kemanceaua lui usta Yosif” au fost ecranizate.Cărți semnate de Ajdar…
  4. Femeie în punctul zero
    36.90 LEI
    Publicată inițial în 1973, Femeie în punctul zero a fost tradusă în peste 35 de limbi și reeditată de nenumărate ori. Cartea spune povestea lui Firdaus, o deținută din penitenciarul de femei din Qanatir, consemnată de Saadawi în urma unei conversații din ultima zi de viață a acestei femei extraordinare. În celula sa, acuzată de crimă și condamnată la moarte, Firdaus vorbește despre viața ei, privind condamnarea ca pe o ușurare, ca pe o eliberare. Născută într-o familie dintr-un sat egiptean,…
  5. Focul mocnit
    62.37 LEI
    Paula Hawkins a lucrat timp de 15 ani ca jurnalistă, înainte să-și încerce talentul ca scriitoare. Născută și crescută în Zimbabwe, Paula s-a mutat la Londra în 1989, unde locuiește și în prezent. Primul ei thriller, Fata din tren, a devenit un fenomen global, cu vânzări de 23 de milioane de exemplare în întreaga lume. Cartea, tradusă în peste 40 de limbi, a fost ecranizată cu succes în 2016, cu Emily Blunt în rolul principal.Și cel de-al doilea thriller al său, În ape adânci, a fost bestseller…
  6. Ghici cine urmează
    68.71 LEI
    M. J. Arlidge (n. 1974) lucrează de 20 de ani în televiziune, fiind specializat în producții dramatice. A produs și a scris scenarii pentru seriale polițiste de prime time pentru televiziuni britanice, printre care Silent Witness, Undeniable, The Little House și, cel mai recent, Innocent. În prezent, produce filme pentru rețele TV din Marea Britanie și SUA.Trăiește în Hertfordshire cu soția și cei doi copii. Când nu scrie, joacă tenis sau devorează thrillere, cărți de istorie și biografii. Are…
  7. Adevăruri ascunse
    58.14 LEI
    Jørn Lier Horst (n. 1970) a fost anchetator în cadrul poliției norvegiene. Și-a făcut debutul de scriitor de cărți polițiste în 2004, iar în prezent este considerat unul dintre cei mai importanți autori nordici de romane crime. Seria William Wisting a avut un succes deosebit, romanele fiind vândute în peste un milion de exemplare în Norvegia și traduse în 30 de limbi.La Editura Trei au mai apărut Casa de vacanță (distins cu Premiul librarilor norvegieni), Câinii de vânătoare (The Riverton…
  8. Trei ore
    62.37 LEI
    Roslund & Hellström este formula sub care semnează împreună doi scriitori suedezi de romane polițiste: jurnalistul Anders Roslund, născut în 1961, și Börge Hellström (1957 – 2017), analist al sistemului infracțional din Suedia. Hellström, fost deţinut, s-a numărat printre fondatorii KRIS (Kriminellas Revansch i Samhället), o organizaţie care luptă pentru prevenirea infracţionalităţii. Capacitatea lor unică de a aduce laolaltă cunoștințe din interior despre realitatea brutală a vieții…
  9. Matricea Divină
    40.17 LEI
    GREGG BRADEN Autor de bestselleruri în topul New York Times și conferențiar la nivel internațional pe tema rolului spiritualității în tehnologie. Este o autoritate în fuziunea dintre înțelepciunea trecutului și știința, vindecarea și pacea viitorului. De peste 20 de ani, Gregg caută prin sate din vârful munților, prin mănăstiri îndepărtate, prin temple străvechi și texte uitate ca să descopere secretele de dincolo de vremuri. Cărțile sale trezesc ce este mai bun în fiecare dintre noi,…
  10. Să ne îmbunătățim vederea în mod natural, ușor, eficient și cu rezultate rapide
    49.69 LEI
    DR. MADAN KATARIA Supranumit „Guru al râsului” (The Times), e fondatorul mișcării Yoga prin râs (Laughter Yoga) și al cluburilor în care este practicată. Conferențiar renumit, este invitat în corporații și organizații din întreaga lume; a coordonat seminare și workshopuri pentru UBS, Emirates Bank, IBM, Hewlett-Packard și Volvo, printre multe altele.  Participă la numeroase proiecte de cercetare medicală ce analizează beneficiile râsului. Este creatorul extrem de popularei Zile Internaționale…
  11. Meditația totală
    44.40 LEI
    Haralamb Zinca (pseudonimul literar al lui Hary Isac Zilberman) s-a nascut pe 4 iulie 1923, la Roman. A scris peste 50 de romane politiste si de spionaj, dar si jurnale de front si carti de cercetare istorica. Este considerat parintele literaturii de gen din Romania, Sfarsitul spionului fantoma fi ind prima carte de spionaj scrisa de un autor roman, iar O crima aproape perfecta, prima carte politista. A fost unul dintre cei mai vanduti scriitori romani ai epocii sale. Cartile lui, tiparite in…
  12. Succesul în viață
    40.17 LEI
    „Pentru că sunt un simplu om, nu pot ajunge la toți cei care îmi cer ajutorul. Speranța mea e ca această carte să înlocuiască serviciile pe care pot să le ofer personal, astfel încât oamenii să folosească puterea Hado când eu nu pot fi fizic alături de ei. O altă modalitate e să te uiți la fotografia mea sau să mă vizualizezi pentru a te conecta cu puterea mea Hado. Nu contează dacă sunt în celălalt colț al lumii: puterea mea Hado va ajunge la tine! Am imprimat puterea mea Hado în această…
  13. Uleiuri biblice tămăduitoare
    37.00 LEI
    DR. DAVID STEWART Doctor în geofizică, a studiat teologia, filosofia și engleza la Central Methodist College din Fayette, apoi chimia, biologia și științele sociale la Central Missouri State University din Warrensburg. A încercat mai multe terapii ca să scape de o durere incapacitantă de spate, pe care o avea de mai multe decenii. Așa a descoperit puterea miraculoasă a uleiurilor esențiale de a vindeca natural afecțiuni de diverse tipuri. Le-a studiat intensiv proprietățile și a ajuns să…
  14. Zen dincolo de mindfulness
    39.12 LEI
    „Pentru că sunt un simplu om, nu pot ajunge la toți cei care îmi cer ajutorul. Speranța mea e ca această carte să înlocuiască serviciile pe care pot să le ofer personal, astfel încât oamenii să folosească puterea Hado când eu nu pot fi fizic alături de ei. O altă modalitate e să te uiți la fotografia mea sau să mă vizualizezi pentru a te conecta cu puterea mea Hado. Nu contează dacă sunt în celălalt colț al lumii: puterea mea Hado va ajunge la tine! Am imprimat puterea mea Hado în această…
  15. Yoga prin râs
    39.12 LEI
    DR. MADAN KATARIA Supranumit „Guru al râsului” (The Times), e fondatorul mișcării Yoga prin râs (Laughter Yoga) și al cluburilor în care este practicată. Conferențiar renumit, este invitat în corporații și organizații din întreaga lume; a coordonat seminare și workshopuri pentru UBS, Emirates Bank, IBM, Hewlett-Packard și Volvo, printre multe altele.  Participă la numeroase proiecte de cercetare medicală ce analizează beneficiile râsului. Este creatorul extrem de popularei Zile Internaționale…
  16. Farmacia ta interioară
    40.17 LEI
    Dr. Robert Blaich Este unul dintre cei mai importanți experți holistici din lume în domeniul sănătății.  Gama sa largă de abilități, numeroasele licențe de practică obținute, alături de multe diplome și premii, i-au adus respectul atât al medicilor tradiționali, cât și al practicienilor alternativi.  Integritatea sa, cunoștințele complexe și capacitatea lui de a explica clar ce face și de ce creează un mediu sigur în care pacienții pot face tranziția de la paradigma medicală tradițională la…
  17. Dragoste de mama
    15.80 LEI
  18. O ciudățenie a minții mele
    47.57 LEI
    Orhan Pamuk s‑a născut în 1952, la Istanbul, şi a crescut într‑o familie numeroasă, asemănătoare acelora pe care le descrie în romanele Cartea neagră şi Cevdet Bey şi fiii săi, într‑o zonă înstărită din Nişantaşı. La douăzeci şi trei de ani, Orhan Pamuk hotărăşte să devină romancier; trăieşte retras în apartament şi începe să scrie. Cu excepţia unei perioade de trei ani petrecute la New York, a locuit numai la Istanbul. Scrie romane de treizeci de ani şi nu a avut niciodată altă meserie.…
  19. Prințesa albă
    36.95 LEI
    Philippa Gregory, una dintre cele mai renumite scriitoare britanice contemporane de ficţiune istorică, s-a născut în Kenya în 1954. A studiat la Universitatea din Sussex, unde a obţinut o diplomă de licenţă în Istorie. Ulterior a devenit doctor în filologie la Universitatea din Edinburgh, cu o lucrare despre literatura secolului al XVIII‑lea. A lucrat o vreme ca jurnalist şi producător la BBC, însă pasiunea pentru istorie şi literatură a îndemnat-o să se dedice scrisului. Autoare extrem de…
  20. Solar
    10.56 LEI
    Ian McEWAN, unul dintre cei mai faimoși scriitori britanici contemporani, este autorul romanelor Gîndacul, Mașinării ca mine, Coajă de nucă, Legea copiilor, Operațiunea Sweet Tooth, Solar, Pe plaja Chesil, Sîmbătă, Ispășire (laureat al National Book Critics Circle Award și W.H. Smith Literary Award), Amsterdam (distins cu Booker Prize), Durabila iubire, Inocentul, Copilul furat (pentru care a primit Whitbread Award), Cîinii negri, Mîngîieri străine (ambele nominalizate la Booker Prize)…
  21. Jurnalul lui Adam și al Evei și alte povestiri
    26.37 LEI
    Mark Twain (pe numele adevărat Samuel Clemens; 1835-1910), unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori americani ai tuturor timpurilor, s-a născut şi a copilărit în Florida, Missouri. După moartea tatălui, la doar doisprezece ani, a fost nevoit să abandoneze şcoala şi să-şi caute de lucru pentru a se putea întreţine. A muncit ca tipograf, prospector de aur, pilot de vapor şi a călătorit prin întreaga lume. A luptat pentru o scurtă perioadă în Războiul Civil american. La sfîrşitul războiului şi-a…
  22. Audiția
    29.95 LEI
    Considerat, alături de Haruki Murakami, unul dintre cei mai importanți scriitori japonezi contemporani, Ryū MURAKAMI s-a născut în 1952 în orașul Sasebo, județul Nagasaki. În timpul liceului a fost baterist într-o formație de rock. A urmat cursurile Facultății de Artă Musashino. A participat la un concurs literar pentru tinerii scriitori cu romanul Albastru nemărginit, aproape transparent. Publicat în 1976 și distins cu prestigioasele premii literare japoneze Gunzō și Akutagawa, acesta a…
  23. Jurnalul unei nopți nedesăvârșite
    42.24 LEI
    Hiromi Kawakami (n. 1958, Tokyo) este scriitoare şi critic literar, una dintre cele mai populare romanciere japoneze în Occident. A urmat facultatea de ştiinţe naturale din cadrul Colegiului Ochanomizu şi a predat biologie pînă în 1994, cînd a debutat în volum cu Kamisama (Dumnezeu). În 1996 a obţinut Premiul Akutagawa pentru nuvela Hebi wo fumu (Cînd calci pe şarpe). În 2000 a publicat romanul Oboreru (Înec), care a primit premiul japonez pentru literatură feminină şi Premiul Itō Sei, iar…
  24. Ținutul mareelor
    68.66 LEI
    Philippa Gregory, una dintre cele mai renumite scriitoare britanice contemporane de ficţiune istorică, s-a născut în Kenya în 1954. A studiat la Universitatea din Sussex, unde a obţinut o diplomă de licenţă în Istorie. Ulterior a devenit doctor în filologie la Universitatea din Edinburgh, cu o lucrare despre literatura secolului al XVIII‑lea. A lucrat o vreme ca jurnalist şi producător la BBC, însă pasiunea pentru istorie şi literatură a îndemnat-o să se dedice scrisului. Autoare extrem de…
  25. Calatori pe o mare de stele
    89.87 LEI
    Creatorul succesului international Eragon revine cu un roman science-fiction fascinant, amplu si poetic, plin de rasturnari de situatie. Ati plutit pe aripi de dragon, acum va veti inalta pana la stele...Calatori pe o mare de stele este o aventura de proportii intergalactice despre conflicte neasteptate si descoperiri epocale, dar si despre puterea speciei umane de a depasi orice obstacol, cu multa compasiune si empatie.   In timpul unei misiuni de rutina, xenobiologul Kira Navarez…
  26. Focul invizibil
    48.63 LEI
    David Salas, un lingvist promițător de la Trinity College din Dublin, se întâlnește, după ce a aterizat la Madrid pentru o vacanță, cu Victoria Goodman, o veche prietenă a bunicilor săi, și cu tânăra sa asistentă, istoric de artă. Evenimentul respectiv îi va da peste cap planurile și îl va trimite într-o cursă surprinzătoare pentru a afla ce s-a întâmplat cu unul dintre elevii de la școala de literatură condusă de Lady Goodman. Spre surprinderea sa, cheia pare ascunsă în mitul Graalului și în…
  27. Un calator printre secole
    68.71 LEI
    Povestea începe cu o familie. Pentru început, aceasta este compusă dintr-un tată, o mamă și doi fii. Unul dintre băieți are sângele tatălui, celălalt a moștenit talentul mamei. Unul pleacă, celălalt rămâne. Pe parcurs, vor întâlni și alte personaje care le vor marca destinul. Acesta este doar începutul. Poveștile lor se vor încrucișa și se vor dezvolta pe parcursul a două mii de ani. Se vor întâlni din nou și din nou, la momente diferite și în locuri diferite. Din Palestina și până în zorii…
  28. Avertizarea
    54.97 LEI
    Jack McEvoy, reporter veteran care a ajutat la identificarea a doi criminali, are o aventură de o noapte cu o femeie care apoi este ucisă brutal. Implicat fără să vrea, McEvoy își dă seama că are de-a face cu un ucigaș cu o minte sclipitoare. Investigând cazul ajunge să facă descoperiri șocante: crima din Los Angeles e asemănătoare cu altele, săvârșite pe tot cuprinsul tării. Eludând poliția, un criminal vânează femei folosindu-se de informația lor genetică. Scotocind prin colțurile…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 4501-4530 din 11115

pe pagină
Setați descendent