O carte pentru femeile care vor sa aiba o viata fericita si implinita... O carte si pentru barbatii care aspira sa-si faca fericite femeile iubite si sa le pastreze aproape de suflet. O carte cu ajutorul careia putem intelege iubirea care ne ajuta sa implinim si sa transcendem conditia umana.
Când v-ați mulțumit ultima oară unul celuilalt pentru un gest mărunt? Care e ultimul compliment pe care vi l-ați făcut? Dacă răspunsul întârzie, cartea aceasta vi se adresează. Bazându-se pe decenii de cercetare și analiză a relațiilor de cuplu, John și Julie Gottman adună în Rețetă pentru dragoste cele mai puternice ingrediente menite să vă consolideze relația. De-a lungul a șapte zile, veți învăța să vă dozați eficient grija și afecțiunea și să renunțați la tot ce dăunează…
Nebunia relației dintre Tolstoi și Sonia a devenit insuportabilă odată cu apariția celui mai apropiat discipol al lui, adept al vieții austere care constituia miezul doctrinei tolstoiene. Sonia a fost plăcut impresionată când l-a întâlnit, dar instinctul ei și suspiciunea, care-i acompania cumplita posesivitate, au făcut-o să aibă presimțiri negre. Neliniștea resimțită în prezența nobilului Certkov, căci așa îl chema, o punea în gardă. Certkov va deveni dușmanul ei. El va face o alianță cu…
Secretele inteligentei erotice. 12 ritualuri pentru regasirea sexualitatii si fericire in cuplu Ghidul Larousse pentru sexualitate sanatoasa! Desi suntem bombardati cu numeroase sfaturi si adevarate manuale menite sa ne faca din ce in ce mai "eficienti" in asternuturi, majoritatea cuplurilor raman nemultumite. Ce s-ar intampla daca ne-am elibera de exigenta performantei in pat si ne-am bucura pur si simplu de a ne reconecta cu noi insine si cu partenerul? Extazul erotic nu trebuie sa…
Se intampla adesea sa uitam de faptul ca o relatie romantica buna nu vine de la sine si ca este nevoie sa depunem in efort constient in fiecare zi; cartea de fata ne ajuta cu sfaturi practice, foarte usor de inteles si de introdus in rutinele zilnice si in viata noastra. Cu incredere si efort putem avea relatia de cuplu pe care ne-o dorim. Acest ghid practic ofera terapie de cuplu intr-un format unic, ideal in zilele noastre. Renumita autoare a cartilor Dansul furiei și Dansul…
Adevarul surprinzator este ca, atunci cand ne indragostim, ceea ce simtim are legatura mai mult cu noi decat cu partenerul nostru. Este mai mult despre provocare si crestere decat despre confort si usurinta, iar radacinile unei relatii de durata nu se afla in dorinte – ele cresc in solul comunicarii, curiozitatii, rabdarii si intelegerii. Terapeuti de renume, gazde de podcast, autori de bestselleruri si parteneri de viata, John Kim si Vanessa Bennett isi unesc fortele pentru a discuta despre…
Pentru a-ți cultiva o relație sănătoasă, Hal Runkel, creatorul metodei revoluționare Fără țipete, te ghidează pas cu pas spre o schimbare radicală, al cărei rezultat constă în acceptarea faptului că anumite conflicte sunt inevitabile, dar și în deprinderea tehnicilor care te ajută să transformi aceste conflicte în experiențe benefice pentru relația ta. Primul pas? Să înveți să te concentrezi asupra singurei persoane pe care o poți controla cu adevărat: tu însuţi.
Aveti copii si e minunat! Dar nu uitati ca aveti si o casnicie… Un copil e o experienta care-ti aduce mare bucurie, dar pana si cele mai trainice relatii sunt puse la incercare – pana cand voi doi va obisnuiti cu faptul ca ati devenit trei (sau patru… sau mai multi) si invatati sa convietuiti in mod fericit. Iata cei sase pasi pe care voi, cei doi parteneri de cuplu, ii puteti face pentru a va regasi fericirea conjugala: • Savurati prietenia dintre voi – sunteti in aceeasi oala. •…
Bine ai venit la Revoluția Relațională! „Împreună la bine și la greu“ este o hartă esențială și accesibilă pentru construirea unei căsnicii puternice în lumea modernă. Autorii bestseller-ului, Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt au distilat în zece adevăruri esențiale ceea ce au învățat despre cum să creezi o relație satisfăcătoare și de succes, atât din propria lor călătorie de zeci de ani, cât și din laboratorul căsătoriilor pe care îl susțin de câteva decenii. În fiecare…
Daca am inceta sa ne purtam ca...? Prin cuvinte simple si exemple concrete de cupluri, Philippe Arlin, psiholog si sexolog in practica de aproximativ cincisprezece ani, ofera in aceasta carte o perspectiva fara precedent asupra sexualitatii noastre.
Cuvânt-înainte de Bruce Springsteen Terapeutul Terrence Real este specializat în consilierea cuplurilor aflate în pragul despărțirii și se confruntă zilnic în cabinetul său cu efectele toxice ale individualismului care domină societatea contemporană. În schema clasică a relaționării, miza este să ai dreptate, ceea ce generează certuri inutile și creează relații în care partenerii trăiesc împreună, dar se simt singuri. Vestea bună e că poți avea o relație mai caldă și mai armonioasă dacă…
Poate crezi că doar personalitățile extrovertite au succes în căutarea unui partener. Nimic mai fals: dacă ești introvertit nu înseamnă că nu poți avea o relație romantică. Trebuie doar să înveți să-ți folosești calitățile în avantajul tău.
Prima imagine, atunci cand asociem mental viata de cuplu si conflictul, este aceea a unei atmosfere tensionate, de care facem tot posibilul sa ne ferim. Insa, dupa experienta sa de 5 ani ca avocata in domeniul divorturilor, Joanna Harrison a ajuns la concluzia ca anumite conflicte sunt necesare si pot salva relatia de cuplu de la disolutie.
Cuvânt înainte de Mircea Miclea „Văd modele proaste – pe stradă, la TV, pe rețelele de socializare: o lume în derivă prinsă în jocul cuplului-reclamă, al iubirii floare-la-ureche, fru-fru, în care totul e bine și frumos. Al sfaturilor experte despre cuplu, al truismelor și sloganurilor goale: e important să comunicăm, iubirea adevărată vine de la sine etc. Văd parteneri care vor să primească, dar nu sunt dispuși să dea. Suferinzi în relații toxice sau, la polul opus, suferinzi pentru că nu…
"Alaturi de mine, se va schimba", "Opusele se atrag", "Intr-o buna zi, imi voi intalni sufletul-pereche"... Te-ai gandit vreodata ca astfel de convingeri te impiedica sa-ti gasesti fericirea in cuplu? Reputata psihoterapeuta de familie Camille Rochet decodifica in cartea de fata cele mai frecvente 5 convingeri gresite despre cuplu care iti ghideaza inconstient viata amoroasa - uneori spre bine, alteori spre rau. Cartea Cele 5 greseli care saboteaza fericirea in cuplu analizeaza amanuntit…
De mai bine de douazeci de ani, cartea lui John Gray," Barbatii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus", a ajutat cuplurile sa-si aprofundeze intimitatea si sa-si intinereasca viata amoroasa. Barbatii si femeile, spune el, comunica atat de diferit, incat ar putea fi de pe planete diferite. Invatand sa vorbeasca limba celuilalt, milioane de oameni si-au imbunatatit dramatic si chiar si-au salvat relatiile.
De ce el? De ce ea? Avem oare cu adevarat nevoie de celalalt? Nu cumva suntem victimele unei fantasme colective care ne spune ca fericirea depinde, inainte de toate, de intalnirea sufletului-pereche? Pe parcursul acestei cautari, multi dintre noi traiesc relatii de cuplu complicate sau haotice, dominate de lipsa de comunicare, de absenta lucrurilor impartasite si de ostilitate, in care sunt repuse in scena, la infinit, tradarea, frustrarile si deziluziile.
Te-ai întrebat vreodată care este secretul cuplurilor care rămân împreună? Cum reușesc să păstreze vie acea scânteie care i-a adus cândva aproape unul de celălalt? Andrei Vulpescu a pornit în căutarea răspunsurilor la întrebările tale despre viața în doi și le-a strâns în paginile unei cărți pline de lecții și sfaturi utile, care te va ajuta să construiești acea relație matură și armonioasă pe care ți-ai dorit-o dintotdeauna. Cartea este o hartă care îți va ghida pașii în lumea imprevizibilă…
Află de la renumitul psihoterapeut Dr. Cristian Andrei ce gândesc femeile și nu înțeleg bărbații. Totul într-un ghid care îți oferă instrumentele necesare pentru a-ți consolida relațiile cu femeile din viața ta, învățând de la ele, evoluând prin ele.
Nimeni dintre noi n-a avut parte de o copilărie perfectă și cu toții am preluat din acea perioadă comportamente care nu ne mai sunt azi de folos – ba chiar ne fac rău. Însă lucrurile pot fi schimbate, afirmă Vienna Pharaon, psihoterapeută de cuplu și familie. E drept, trecutul nostru ne-a imprimat anumite tipare, dar acestea pot fi modificate, spre binele nostru; totul e să avem și instrumentele potrivite.
Nicio căsătorie nu este simplă, nici măcar cea a unor experți ai relațiilor. Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt au învățat mii de cupluri să creeze relații iubitoare și durabile în bestsellerul lor Primește iubirea pe care o dorești. Cu toate acestea, după un deceniu de căsătorie, ei înșiși s-au trezit în pragul divorțului. Harville și Helen au pus în practică propriile teorii și principii pentru a depăși negativitatea și a învăța să comunice unul cu celălalt într-un mod plin de iubire.…
Cum sa satisfaci un barbat. Ghid pentru femeile puternice Autorul bestsellerului international Cum sa satisfaci o femeie reia explorarile sexualitatii, oferind solutii practice si bine documentate la cele mai frecvente intrebari pe care si le pun femeile cand vine vorba de filosofia sexuala masculina. Cum sa satisfaci un barbat ajuta orice femeie sa inteleaga mai bine corpul masculin si sa-l faca sa vibreze pana la extazul suprem.
Cum sa satisfaci o femeie. Ghidul barbatilor care gandesc Ian Kerner propune, cu indrazneala, o noua filosofie a sexului, si nu doar un simplu compendiu de tehnici si pozitii sexuale, desi din paginile cartii nu lipsesc nici acestea. Cum sa satisfaci o femeie a fost etichetata in New York Times drept "o Enciclopedia Britannica a clitorisului" si este considerata cea mai populara carte de sexologie din ultimul deceniu.
Simti ca iti pierzi sexualitatea? Nu intra in panica, Jüne Plã, autoarea contului Instragram Jouissance Club respira aer curat si spera, oferind un manual de educatie sexuala care promoveaza placerea, accesibil tuturor, femei, barbati, non-binari, heterosexuali, gay, bi etc.!
Simți că trebuie să fii perfect(ă), altfel vei fi respins(ă)? Tolerezi criticile sau alte abuzuri emoționale pentru a evita singurătatea? Îți ascunzi adevăratul sine pentru că simți că nu vei fi considerat(ă) suficient de bun(ă)? Te panichezi când nu primești un răspuns imediat la un mesaj text, e-mail sau mesaj vocal? Devii prea atașat(ă) sau exigent(ă) când simți că cineva se îndepărtează? Sau pleci înainte să fii părăsit(ă)? Rămâi în relații nesănătoase pentru că este mai bine decât să fii…
Descoperă cum să ai parte de iubirea pe care o meriți din acest ghid esențial și ușor de pus în practică Este aproape imposibil să creezi legături sănătoase și ușor de susținut cu alții fără să ai o relație bună cu tine însuți. Pentru a ne înțelege bine cu ceilalți, deseori ne alterăm obiceiurile sau ne temperăm personalitățile unice. Încercând să ne transformăm sau să ne suprimăm sinele autentic, ne erodăm stima de sine și cunoașterea sinelui. Începem să uităm cine suntem cu adevărat și ce…
Există o relație frumoasă, ideală. Aceasta nu implică decât întâlnirile și viața de oraș. Însă, mai există una, de cuplu. Pentru că prima nu poate fi „complet” de cuplu. În care apare viața de casă cu miros de transpirație, probleme de closet și altele. Dacă cele două își dau mâna și nu se satură una de alta, atunci avem de a face cu iubirea autentică. Până atunci, joc de glezne.
E dovedit stiintific ca gesturile pe care le facem ne tradeaza adevaratele intentii. Cu toate acestea, putini stiu sa interpreteze limbajul trupului sau sa constientizeze ce transmit ei insisi in interactiunile cu ceilalti.
Te-ai saturat sa fii singura? Cauti iubirea adevarata dar ai parte numai de esecuri emotionale? Cartea Gaseste-l! Cucereste-l! Pastreaza-l! este tot ce ai nevoie pentru gasirea partenerului ideal. Matthew Hussey, expert in dating si relatii, te va ghida prin sfaturi clare si practice prin labirintul intalnirilor romantice, intr-o abordare stiintifica si revolutionara care te va ajuta sa te simti mai increzatoare, sa gasesti, sa cuceresti si sa pastrezi persoana potrivita.
Un ghid plin de compasiune, care te va ajuta sa realizezi ca exista viata dupa ce pui capat unei relatii dureroase, si ca vindecarea sufletului tau ranit este posibila, atata timp cat iti oferi intelegere, blandete si compasiune. Depasirea unei relatii toxice necesita timp de procesare, acceptare si intelegere. Dar nu poti trece singur prin lupta asta. Prin aceasta carte, Jackson MacKenzie iti ofera instrumentele necesare ca sa-ti recapeti mai usor stima de sine, increderea si bucuria vietii…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou