Poezie & Teatru

În poemele lui Mihai Ghiur, nevoia omului de a înțelege viața se împletește duios cu exaltarea pe care faptul aparent firesc de a fi în lume i-o dăruiește celui care cunoaște și practică bucuria de a trăi, găsind în micile întâmplări cotidiene motive pentru a-și lăsa amprenta asupra celor din jur. Sunt poeme pline de emoție, care îl vor aduce pe cititor mai aproape de natură și de tainele ei, de iubire și de sine însuși și îl vor vrăji cu candoarea și simplitatea unei scriituri profunde, unde rima și ritmul creează o muzică interioară proprie.

Nona Rapotan este profesor de științe sociale de peste 20 de ani; a lucrat cu elevi de gimnaziu, dar s a implicat și în formarea adulților. A fost președintele Filialei Galați a Organizației neguvernamentale Salvați Copiii România, la care se adaugă mulți alți ani de voluntariat în diverse organizații. A făcut parte din diverse jurii ale concursurilor naționale din domeniul științelor sociale și a conceput materiale didactice, cursuri de formare, ghiduri de specialitate pentru profesori sau pentru elevi. Din 2015 scrie pentru ,,bookhub.ro’’, site pe care îl și coordonează din 2016. A publicat sute de cronici literare, muzicale și de spectacole și a realizat zeci de interviuri cu scriitori străini și români. Din 2020 face parte din echipa redacțională a revistei Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, ,,Axis Libri’’, din Galați, iar din 2021 colaborează cu ,,Suplimentul de Cultură’’ – ,,Ziarul de Iași’’.

Emilia Zăinel s-a născut în 1990, în Craiova. A debutat cu volumul de poezie În afara timpului, editura Tracus Arte, 2015. Este prezentă cu versuri în mai multe antologii și reviste literare din România și din străinătate. Este Growth Hacker, Behavioral Designer și Content Creator.

Născută în Rochester, New York, Abby Wambach a crescut în suburbia Pittsford din Rochester. Este mezina unei familii cu șapte copii și a început să joace fotbal la vârsta de patru ani, încurajată de frații și surorile ei. Este dublă medaliată la Jocurile Olimpice și câștigătoare a Cupei Mondiale FIFA pentru fotbal feminin. Locuiește în Florida, împreună cu soția sa, Glennon Doyle – la rândul ei autoare de bestseller-uri –, și trei copii.

Dan Sociu (n. 20 mai 1978, Botoșani) a lucrat ca jurnalist, redactor de carte și corector la diferite edituri, a tradus articole, piese de teatru, un volum de strategie militară, peste 20 de romane și poeziile a peste 30 de poeți americani și englezi. A publicat poezii și proză în zeci de antologii și reviste românești și internaționale și a fost invitat ca artist în rezidență în SUA și Germania. A publicat volumele de poezie borcane bine legate bani pentru încă o săptămînă (Junimea, 2002; Premiul „Ronald Gasparic”, Premiul Național „Mihai Eminescu”), Fratele păduche (Vinea, 2003), cîntece eXcesive (Cartea Românească, 2005; Premiul Uniunii Scriitorilor, tradusă în engleză, Mouths Dry with Hatred, Longleaf Press, Methodist University, Virginia), Pavor nocturn (Cartea Românească, 2011), Poezii naive și sentimentale (Cartea Românească, 2012; Premiul Radio România Cultural), Vino cu mine știu exact unde mergem (Tracus Arte, 2013; Premiul Radio România Cultural, Premiul revistei Observator Cultural), / Premiul „Andrei Bodiu”), antologia de poezie Vino cu mine știu exact unde mergem (Polirom, 2014), volumul Uau (Polirom, 2019; Premiul Observator Cultural) și romanele Urbancolia (Polirom, 2008; tradus în sîrbă, Urbanholija, Plato, Belgrad, 2016), Nevoi speciale (Polirom, 2008), Combinația (CDPL, 2012), Pluto în Scorpion (Polirom, 2020).

„S-a spus ca sunt un scriitor al absurdului; exista pe lume cuvinte care trec din gura in gura, e si asta un cuvant la moda, care se va demoda. Oricum, el e de pe-acum suficient de vag pentru a nu mai insemna nimic si pentru a defini totul. Daca nu voi fi uitat, peste catva timp, va exista un alt cuvant care va trece din gura in gura, un alt cuvant primit de-a gata, care ne va defini, pe mine si pe altii, fara sa ne defineasca. De fapt, existenta lumii mi se pare nu absurda, ci de necrezut, insa inlauntrul existentei si al lumii se poate vedea limpede, pot fi descoperite legi si stabilite reguli «rezonabile». Neintelesul nu apare decat atunci cand te intorci la izvoarele existentei, cand te asezi pe margine si o privesti in intregul ei.“ (Eugène Ionesco)

Ruxandra Cesereanu a debutat editorial la treizeci de ani simultan cu volumele de poezie Zona vie și Grădina deliciilor (1993), urmate de Cădere deasupra orașului (1994) și Oceanul Schizoidian (1998). Femeia-cruciat (1999) este o antologie concentrată la maximum, ce reia cu parcimonie texte revăzute și rescrise din primele patru volume. După Deliruri și delire. O antologie a poeziei onirice românești (2000), publică Veneția cu vene violete. Scrisorile unei curtezane (2002), Kore-Persefona (2004), poemul epic Submarinul iertat (2007, scris împreună cu Andrei Codrescu), coma (2008), ce pare să fie punctul nodal al unei transformări în scrisul său, Ținutul Celălalt (2011, al cărei coautor este Marius Conkan), California (pe Someș) (2014) și Scrisoare către un prieten și înapoi către țară. Un manifest (2018). Pe lângă opera sa poetică, Ruxandra Cesereanu este autoarea a șapte volume de proză și a unor eseuri de referință, apărute în mai multe ediții, cel mai recent fiind Călătorie spre centrul infernului. Literatura și memorialistica închisorilor și lagărelor comuniste (2018).

Ilya Kaminsky
(n. 18 aprilie 1977)
este un poet și traducător american. Născut la Odessa, și-a pierdut auzul la vârsta de patru ani din cauza unui diagnostic greșit, iar în 1993 a emigrat împreună cu părinții săi în Statele Unite ale Americii. Considerat unul dintre cei mai importanți și premiați poeți de astăzi, Ilya Kaminsky a publicat două volume de versuri elogiate: Dancing in Odessa, în 2004 (versiunea în limba română a apărut la Editura Vinea în 2007, în traducerea lui Chris Tănăsescu / MARGENTO), și Deaf Republic, în 2019.
De-a lungul anilor, Kaminsky a devenit cunoscut și datorită pledoariei sale pentru traducerea literaturii internaționale în Statele Unite, fiind editorul revistelor „Words Without Borders” și „Poetry International”, în care au fost publicate traduceri din mii de autori, și „Poets in the World”, o serie de cărți dedicată poeților proveniți din diverse culturi ale lumii. De asemenea, a editat antologii de poezie, printre care Ecco Anthology of International Poetry (împreună cu Susan Harris, în 2010).
Cărțile lui Ilya Kaminsky au fost traduse în peste douăzeci de limbi.

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel Iris (Hoteru Airisu; Humanitas Fiction, 2014), una dintre cele mai traduse cărți ale sale, versiunea engleză fiind nominalizată în 2010 pe lista scurtă la Man Asian Literary Prize, și Suspine tandre (Yasashi uttae; Humanitas Fiction, 2018). Romanul Profesorul și menajera (Hakase no aishita sūshiki, 2003; Humanitas Fiction, 2015), vândut în Japonia în peste două milioane de exemplare, este distins, în 2004, cu Premiul Yomiuri și cu Premiul Librarilor Japonezi. Tot în 2004, Yōko Ogawa primește Premiul Izumi Kyōka pentru Burafuman no maisō (Înmormântarea brahmanului), iar în 2006, Premiul Tanizaki pentru romanul Marșul lui Mīna (Mīna no kōshin). În 2009 publică romanul Înotând cu elefantul, în brațe cu pisica (Neko o daite, zō to oyogu; Humanitas Fiction, 2020), aflat pe lista scurtă a Premiului Librarilor Japonezi, în 2012, Kotori (Păsări mici), iar în 2015, Kohaku no matataki (Instantanee de chihlimbar). În 2005, Diane Bertrand ecranizează Kusuriyubi no hyōhon (Inelarul), sub titlul L’Annulaire, cu Olga Kurylenko în rolul principal, iar romanul Profesorul și menajera este ecranizat în 2006 de Takashi Koizumi. Cărțile lui Yōko Ogawa sunt traduse în aproape 30 de limbi.

Fotografia autoarei © Shinchosha Publishig Co, Ltd

ION POP (n. 1 iulie 1941, Mireșu Mare, jud. Maramureș). A fost profesor la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1964-2007). A condus, ca redactor-șef și director, revista studențească de cultură „Echinox” (1969-1983). A lucrat ca asistent asociat la Universitatea Sorbonne Nouvelle Paris 3 (1973-1976), iar între anii 1990-1993 a activat ca director al Centrului Cultural Român din capitala Franței. La 26 noiembrie 2015 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România pe anii 1973, 1979, 1985, 2001. Premiul Academiei Române (1985). Premiul Național al Uniunii Scriitorilor din România (2012).
POEZIE: Propuneri pentru o fântână (1966), Biata mea cumințenie (1969), Gramatică târzie (1977), Soarele și uitarea (1985), Amânarea generală (1990), Descoperirea ochiului (2002), Elegii în ofensivă (2003), Litere și albine (2010), În fața mării (2011), Casa scărilor (2015), Lista de așteptare (2019).
CRITICĂ ȘI ISTORIE LITERARĂ: Avangardismul poetic românesc (1969), Poezia unei generații (1973), Nichita Stănescu – spațiul și măștile poeziei (1980), Lucian Blaga. Universul liric (1981), Lecturi fragmentare (1983), Jocul poeziei (1985), Avangarda în literatura română (1990), A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei (1993), Gellu Naum. Poezia contra literaturii (2001), Viață și texte (2001), Lucian Blaga în 10 poeme (2004), Introducere în avangarda literară românească (2007), „Echinox”. Vocile poeziei (2008), Din avangardă spre ariergardă (2010), Scara din bibliotecă (2013), Poezia românească neomodernistă (2018), Cărți la alegere, I. Poeți și poezie (2020), Existența rituală. Despre poezia lui Ioan Alexandru (2020).
PUBLICISTICĂ: Ore franceze (I, 1979; II, 2002); Interviuri. Între biografie și bibliografie (2011); Dezordinea de zi (2012).
CORESPONDENȚĂ: Ore, zile, ani de prietenie. Corespondență Ion Pop-Mircea Zaciu. 1964-2000 (2020).
A coordonat Dicționarul analitic de opere literare românești (4 vol. 1998-2003, ed. definitivă 2007). A realizat antologia Poeții revistei „Echinox” (2004), o antologie a avangardei literare românești, La réhabilitation du rêve (Paris-București, 2006), și antologia Avangarda românească (2015). Coordonator al revistei Caietele avangardei, editată de Muzeul Național al Literaturii Române din București.
TRADUCERI din Georges Poulet, Jean Starobinski, Gérard Genette, Tzvetan Todorov, Eugène Ionesco, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Paul Ricœur, Benjamin Fondane, Paul Morand.

VIRGIL MIHAIU s-a născut în 28 iunie 1951 la Cluj. În 1974 absolvă secția engleză-germană/facultativ spaniolă-portugheză la Facultatea de Litere a Universității Clujene. În perioada 1971-1983 este membru al redacției revistei de cultură Echinox. Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România în 1981. Între 1983-1994 este redactor pentru România al revistei Jazz Forum, editată de Federația Internațională de Jazz la Varșovia. Din 1990 face parte din redacția publicației lunare Steaua, editată de U.S.R. În paralel, din 1992 e integrat în cadrul Academiei Naționale de Muzică G. Dima din Cluj. Din 1993 este membru de onoare al Asociației Criticilor de Jazz din Statele Unite (J.J.A.). În 1994 fondează Jazzographics, primul grup de jazz-poetry româno-britanic, împreună cu muzicienii Alan Tomlinson, Harry Tavitian și Corneliu Stroe. În 1996 aderă la PEN-Club România. Fondează Cursul de Estetica Jazzului la Academia Națională de Muzică din Cluj-Napoca în 1997. Din același an este membru al juriului mondial Down Beat Jazz Critics Poll și membru de onoare al Asociației Culturale Cehia-Romania din Praga. În 2001 devine primul est-european cooptat în redacția Down Beat, publicația-pivot a jazzului mondial editată la Chicago, și membru al Societății F. Scott Fitzgerald, New York. În 2002 își susține doctoratul (Magna cum laude) cu un studiu monografic despre F. Scott Fitzgerald din perspectivă interdisciplinară (conducător științific: prof. dr. Virgil Stanciu). În 2004 e cooptat în juriul ce acordă Premiul European de Jazz, patronat de guvernul Austriei. Din 2006 devine director cofondator al Institutului Cultural Român din Lisabona și ministru consilier pe lângă Ambasada României din Portugalia, funcții pe care le va exercita până în 2012. Din 2015 e cooptat ca profesor master în cadrul Centrului de cercetare a imaginarului Phantasma, al Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai și i se atribuie titlul de profesor universitar asociat la Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima. Din 2015 este director al centrului cultural brazilian Casa do Brasil și al Bibliotecii de Studii Latino-Americane, ambele funcționând sub auspiciile Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Teodora Vasilescu s-a născut pe 4 decembrie 1996, la Curtea de Argeș. Este absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, iar în prezent este studentă la masteratele de lingvistică aplicată și comunicare interculturală. Textele ei au fost premiate la mai multe festivaluri din țară (TRADEM, Incubatorul de Condeie ș.a.m.d.) și publicate în reviste și antologii literare.

Georges Bernanos (1888-1948), considerat „un monstru sacru al literaturii franceze”, a debutat ca ziarist. A participat ca voluntar la Primul Război Mondial. Primul său roman, Sub soarele lui Satan, 1926, (Tracus Arte, 2018, Polirom, 2019) constituie un succes de public și de critică. Urmează L’Imposture (1927) și La Joie (1929). În perioada în care locuiește cu familia în Insulele Baleare scrie romanele:  O crimă, 1935, (Humanitas, 2004), Jurnalul unui preot de țară, 1936, (Allfa, 1999), carte care obține Marele Premiu al Academiei Franceze, O nouă poveste cu Mouchette (1937).  În iulie 1936, atrocitățile Războiului civil din Spania îi curmă avântul romanesc. Atunci scrie Les grands Cimetières sous la lune (Marile cimitire de sub razele lunii), un pamflet foarte controversat în epocă. Se întoarce în Franța în 1937, iar în iulie 1938, indignat de neputința Europei în fața invaziei naziste, se mută în Brazilia. Înainte de a se întoarce în Franța în 1945, la chemarea Generalului De Gaulle („locul vostru este printre noi”), scrie La France contre les robots (Franța împotriva roboților). 75 de ani mai târziu, în aprilie 2020, regizorul elvețian Jean-Marie Straub îi aduce un omagiu lui Jean-Luc Godard, la aniversarea vârstei de 90 de ani, prin realizarea unui scurtmetraj inspirat din celebrul eseu, care se bucură de un real succes.

Georges Bernanos (1888-1948), considerat „un monstru sacru al literaturii franceze”, a debutat ca ziarist. A participat ca voluntar la Primul Război Mondial. Primul său roman, Sub soarele lui Satan, 1926, (Tracus Arte, 2018, Polirom, 2019) constituie un succes de public și de critică. Urmează L’Imposture (1927) și La Joie (1929). În perioada în care locuiește cu familia în Insulele Baleare scrie romanele:  O crimă, 1935, (Humanitas, 2004), Jurnalul unui preot de țară, 1936, (Allfa, 1999), carte care obține Marele Premiu al Academiei Franceze, O nouă poveste cu Mouchette (1937).  În iulie 1936, atrocitățile Războiului civil din Spania îi curmă avântul romanesc. Atunci scrie Les grands Cimetières sous la lune (Marile cimitire de sub razele lunii), un pamflet foarte controversat în epocă. Se întoarce în Franța în 1937, iar în iulie 1938, indignat de neputința Europei în fața invaziei naziste, se mută în Brazilia. Înainte de a se întoarce în Franța în 1945, la chemarea Generalului De Gaulle („locul vostru este printre noi”), scrie La France contre les robots (Franța împotriva roboților). 75 de ani mai târziu, în aprilie 2020, regizorul elvețian Jean-Marie Straub îi aduce un omagiu lui Jean-Luc Godard, la aniversarea vârstei de 90 de ani, prin realizarea unui scurtmetraj inspirat din celebrul eseu, care se bucură de un real succes.

Volum câştigător în cadrul concursului de debut în poezie ALEXANDRU MUŞINA / 2020

Atunci când citești manuscrise pentru un concurs literar, oricare ar fi acesta, ești într-o situație stranie: te întâlnești cu imagini, cuvinte, care devin versuri, poeme, uneori chiar un proiect, din care lipsește ceva. Să zicem vârful Marii Piramide. Mai puțin parabolic, un nume pe care să-l decretezi fotografie într-o carte de identitate.

La Alexandra Pâzgu, această carte de identitate e una perfect valabilă; pe post de filigran care împiedică falsificarea avem selfie și anxietate. Avem performance trist.

Un posibil manifest de generație, încriptat în cuvintele de mai sus. Sau un strigăt de spaimă – sau angoasă de-a dreptul. Poezia unui mod de viață, parțial ales, parțial impus. A unei lipse de orizont, mai întâi la nivel practic, apoi la nivel intelectual. Cauză și efect întreținându-se reciproc. A unei rupturi fizice cu trecutul, parțial compensată prin memorie. (Cuvântul cel mai potrivit pentru aceasta nu e nostalgie, ci ceva similar vibrației cutiei de rezonanță după ce coarda a încetat să vibreze și sunetul s-a păstrat doar în memorie.) O schiță de biografie. Intenționat incompletă. Intenționat schematică. O existență și o poezie conduse de apropiere și respingere, de coborâre și urcare, asumată total, în sensul unui zen trăit, nu doar livresc, nu doar intelectual. Un yo-yo.

Romulus Bucur

Nicolae Popa s-a născut pe 13 februarie 1959 în satul Buda, Călărași, R. Moldova. A absolvit Școala Poligrafică din Chișinău, Universitatea de Stat din Moldova și Seminarul de poezie al Institutului de Literatură din Moscova. A debutat editorial cu volumul de poezii Timpul probabil (1983, Ed. Literatura artistică, Chișinău). A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul de poezie Lunaticul nopții scitice (Editura Cartier, 1996). A mai obținut Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pentru anii 1996 (Lunaticul nopții scitice), 2003 (Careul cu raci, Ed. Cartier), 2014 (Elegiile Casei Scriitorilor, Ed. Vinea). În 2019 publică prima sa antologie de poezie, O mie de ani cu fața la soare, Editura Arc. Este autorul a două romane: Cubul de zahăr, 1991, Ed. Hyperion (retipărit în două ediții la Editurile Cartier, 2005, și Junimea, în 2017) și Avionul mirosea a pești (2103, Ed. Arc). A publicat volumul de proză Păsări mergând pe jos. Povestiri de nepovestit (Ed. Arc) și trei microromane pentru copii și adolescenți. A colaborat la revistele Orizontul, Sud-Est cultural, Literatura și arta, a fost redactor-șef al revistei Basarabia. A participat la festivaluri și simpozioane literare în România, Georgia, Ucraina, Belgia, Grecia, Kazakhstan, China, Rusia, Polonia, Bulgaria, Turcia.

Nicolae Popa s-a născut pe 13 februarie 1959 în satul Buda, Călărași, R. Moldova. A absolvit Școala Poligrafică din Chișinău, Universitatea de Stat din Moldova și Seminarul de poezie al Institutului de Literatură din Moscova. A debutat editorial cu volumul de poezii Timpul probabil (1983, Ed. Literatura artistică, Chișinău). A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul de poezie Lunaticul nopții scitice (Editura Cartier, 1996). A mai obținut Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova pentru anii 1996 (Lunaticul nopții scitice), 2003 (Careul cu raci, Ed. Cartier), 2014 (Elegiile Casei Scriitorilor, Ed. Vinea). În 2019 publică prima sa antologie de poezie, O mie de ani cu fața la soare, Editura Arc. Este autorul a două romane: Cubul de zahăr, 1991, Ed. Hyperion (retipărit în două ediții la Editurile Cartier, 2005, și Junimea, în 2017) și Avionul mirosea a pești (2103, Ed. Arc). A publicat volumul de proză Păsări mergând pe jos. Povestiri de nepovestit (Ed. Arc) și trei microromane pentru copii și adolescenți. A colaborat la revistele Orizontul, Sud-Est cultural, Literatura și arta, a fost redactor-șef al revistei Basarabia. A participat la festivaluri și simpozioane literare în România, Georgia, Ucraina, Belgia, Grecia, Kazakhstan, China, Rusia, Polonia, Bulgaria, Turcia.

GELU VLAȘIN s-a născut în localitatea Telciu, județul Bistrița-Năsăud la data de 30 august 1966. A locuit în Madrid aproape 20 de ani (2001-2020). A debutat literar în România literară nr. 16/ 1999 cu o prezentare făcută de Nicolae Manolescu, iar debutul editorial a fost cu volumul Tratat la psihiatrie (versuri), Editura Vinea, București, 1999, prefață de Nicolae Manolescu, postfață de Paul Cernat, volum premiat de Asociația Scriitorilor din București la secțiunea Debut în 1999 și nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România, 1999. Este membru al Asociației Scriitorilor din Spania (ACE Escritores), Uniunii Naționale a Scriitorilor din Spania (UNEE), PEN România, Uniunea Scriitorilor din România (USR), președinte al Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS), director al Revistei Kryton din Madrid, director al Festivalului Internațional de Poezie Diverbium, președinte al Centrului European pentru Excelență Culturală. Grupaje de poezie i-au apărut în majoritatea revistelor literare din România, iar poemele sale au fost traduse și publicate în reviste din SUA, Canada, Spania, Germania, Franța, Italia, Rusia, Maroc, Argentina, Mexic, Australia, Ungaria și Israel. Poemele lui au fost publicate în peste 30 de antologii de poezie apărute la nivel național și internațional și au fost analizate în nouă volume de critică literară. Cărțile sale au fost traduse până acum în limbile: franceză, spaniolă, engleză, germană, ita­liană și arabă. A reprezentat România la Festivalul Internațional de Poezie „Trenul Poeților” – Cuenca 2014, la Festivalul Interna­țional Guillena – Sevilla, 2015, la Festivalul Internațional „Voix Vives” – Toledo, 2015, Festivalul Internațional de Poezie Ubeda / Jaen, 2016, Festivalul Internațional de Poezie „Madrid – La Nueva Paris Literaria” – 2017, 2018, 2019, Festivalul Mondial de Poezie din Madrid – NO WAR – HUG PEACE, 2019, Festivalul Internațional EXILES, 2019, Festivalul Mondial de Poezie WPI, 2019, Festivalul Internațional Febrero Poetico 2018, 2019, Festivalul Mondial de Poezie / WFP – World Festival of Poetry, 2020, Festivalul Internațional de Poezie din Medellin (Columbia), 2020. În anul 2018 și 2019 a reprezentat România la Târgul de carte din Madrid / Retiro. În 2019 și 2020 a coordonat Festivalul Internațional de Poezie Diverbium din Madrid la care au participat poeți din peste 30 de țări.

Mario Vargas Llosa s-a născut la Arequipa, în Peru, în 1936. Între 1953 și 1958 a studiat Literele și Dreptul la Universidad Nacional Mayor de San Marcos din Lima, iar în 1959 și-a obținut doctoratul în Litere și Filozofie la Universidad Complutense din Madrid. A trăit o vreme la Paris, apoi la Londra și la Barcelona.

După o primă piesă de teatru scrisă în 1952 (La huida del Inca), pusă în scenă, dar nepublicată, și un volum de povestiri apărut în 1959 (Los jefes), recunoașterea i-a venit în 1959, odată cu Premiul „Leopoldo Alas“. Cariera sa de scriitor a câștigat cu adevărat în notorietate în momentul publicării romanului La ciudad y los perros, care i-a adus Premiul „Biblioteca Breve“ în 1962 și care a fost repede tradus în peste treizeci de limbi. În 1966 a fost publicat cel de al doilea roman al său, La casa verde, distins deopotrivă cu Premiul Criticii Spaniole în 1966 și cu Premiul Internațional „Rómulo Gallegos“ în 1967.

A urmat o operă vastă, acoperind genuri diverse, de la roman și povestire până la eseu, memorii și critică literară, încununată cu recunoașterea internațională și distincții prestigioase.

Considerat de presa internațională un spirit renascentist al vremurilor moderne, Vargas Llosa s-a angajat intens și în viața politică și socială din țara sa, iar în 1990 a candidat la președinția Republicii Peru, dar a pierdut în ultimul tur, în fața contracandidatului Alberto Fujimori.

În anul 2010, lui Mario Vargas Llosa i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură.