Autori străini

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 331-360 din 1216

pe pagină
Setați descendent
  1. Dragostea în vremea urii. Cronica unui sentiment. 1929-1939
    47.52 LEI
    În Europa anilor ’30, moravurile, eliberate de orice constrângere, încurajează aventurile amoroase. Libertatea relaţiilor este obiectul unui adevărat cult, iar artiștii și intelectualii se numără printre cei mai înfocaţi adoratori ai ei. Trecând de la scriitori la pictori, de la filosofi la regizori și vedete de cinema, Florian Illies zugrăvește o istorie alternativă a epocii interbelice, cea a iubirilor și a legăturilor pasionale din lumea culturală, surprinse în desfășurarea lor tumultuoasă:…
  2. Scrisori către o doamnă din America
    30.66 LEI
    Ediție îngrijită, prefață și note de Clyde S. Kilby „Lewis avea credința că zilele și talentul cuiva nu-i sunt date pentru cheltuiala proprie, ci trebuie folosite, cu toată smerenia, potrivit voinței lui Dumnezeu. Și-a mortificat carnea, deși detesta ce făcea. Se pare că nici nu-i dădea prin minte că aceste scrisori ar putea fi publicate, ocupându-și astfel locul alături de celelalte scrieri creștine ale sale… Nu sunt niște scrisori «literare». Există foarte puține descrieri ori amintiri,…
  3. The Beatles: O istorie
    95.13 LEI
    Craig Brown, autorul premiat al cărții „Ma’am Darling: 99 Glimpses of Princess Margaret”, revine cu o biografie fascinantă, amuzantă și bine documentată despre The Beatles, trupa care a marcat din punct de vedere muzical, și nu numai, frumoșii ani 1960. „The Beatles. O istorie” urmărește fuziunea, aparent întâmplătoare, a celor patru elemente-cheie care au alcătuit trupa The Beatles: foc (John Lennon), apă (Paul McCartney), aer (George Harrison) și pământ (Ringo Starr). De asemenea, spune…
  4. Anii
    62.37 LEI
    La publicarea din Franța, în 2008, Anii a fost primită cu surprindere. Deși Annie Ernaux era deja de decenii o scriitoare iubită și premiată, Anii a reprezentat, în mult feluri, un nou început: atât un volum de memorii al unei întregi generații, dar și povestea unor oameni ce-și relatează istoria unică. Poate de aceea naratoarea cărții evită pronumele „eu", alegând să folosească „noi". Anii este o rememorare a perioadei 1941-2006, realizată cu ajutorul senzațiilor…
  5. Fii ca apa, prietene!
    42.29 LEI
    Shannon Lee este fiica bine-cunoscutului maestru al artelor martiale chinezesti si actor de film Bruce Lee. Folosind invataturile intelepte ale tatalui sau, autoarea analizeaza cu franchete si simplitate evenimente importante ale vietii ei, obstacole si provocari pe care le-a depasit, in care cititorul se va putea, de asemenea, recunoaste.
  6. Nazistii imi spuneau pe nume. Povestea eroică a supraveghetoarei care a salvat vieți la Auschwitz
    52.76 LEI
    În cele mai întunecate zile ale istorie, Magda Hellinger a ales să lupte pentru viață. Cu orice preț. „Nu puteam să le salvez pe toate, dar am reuşit să salvez câteva, măcar pentru încă o zi.” 
  7. Jurnalul Annei Frank
    57.09 LEI
    Anne Frank este un nume familiar chiar și pentru cei care nu au citit Jurnalul. Îl poartă străzi, școli de pe toate meridianele. Îl poartă mult vizitatul muzeu din Amsterdam și fundația care l-a organizat în imobilul unde se afla Anexa secretă. Anne Frank și jurnalul ei figurează pe mai toate listele de excelență ale veacului XX privitoare la personalități și la cărți – Cei mai importanți oameni ai secolului, Cele mai bune cărți publicate în secolul XX, Operele literare definitorii pentru…
  8. Shakespeare. Lumea ca o scenă
    47.57 LEI
    Shakespeare este un nume atât de cunoscut, încât avem impresia că știm deja totul despre el. În realitate, în ciuda secolelor de legende, jumătăţi de adevăr și chiar minciuni sfruntate și în ciuda zecilor de mii de studii, despre omul din spatele capodoperelor pe care le-a scris nu se știe mare lucru. În căutarea acestuia, Bill Bryson ne poartă pe drumurile desfundate ale Angliei elisabetane, aducând la viaţă locurile și personajele care l-au inspirat pe Bard. Pe parcurs, ne prezintă nu doar…
  9. Mama și sensul vieții. Poveşti de psihoterapie
    44.40 LEI
    În poveştile sale captivante desprinse din experienţa de psihoterapeut, Irvin D. Yalom se dovedeşte încă o dată un explorator neobosit al minţii umane, parcurgând, împreună cu pacienţii, calea spre transformare. Terapia devine efort de vindecare în dublu sens. Desfăşurarea de personaje e impresionantă şi stă mărturie pentru privirea pasionată de detaliu şi de profunzime a autorului. Patru femei se desprind din mulţimea celor care se caută pe sine şi capătă contur în însăşi biografia…
  10. Nimic nu e imposibil. Un om, paisprezece varfuri si reusita unei vieti
    63.41 LEI
    Alpinistul nepalez Nims Purja a reusit sa escaladeze toate cele paisprezece varfuri de peste 8.000 de metri din muntii Himalaya si Karakorum in mai putin de sapte luni, recordul anterior fiind de aproape opt ani. In acest memoir palpitant, Purja dezvaluie cum experienta sa de viata din Nepal si antrenamentul ca soldat in unitatile de elita ale Armatei Britanice i-au permis sa duca la bun sfarsit o misiune pe care putini o credeau realizabila. Planificarea si perseverenta, leadershipul si…
  11. Intalnire cu Regina. Marilyn Monroe si Elisabeta a II-a a Angliei
    50.74 LEI
    Regina Elisabeta a II-a si Marilyn Monroe: doua personalitati puternice, adulate si uneori controversate, insa aflate mereu in atentia publicului. Ideea ca drumurile lor s-ar putea intersecta ar fi parut oricui iluzorie, insa Marilyn si-a dorit-o cu ardoare si, atunci cand Marilyn isi dorea ceva, Marilyn obtinea. Prilejul i s-a ivit in vara anului 1956, cand actrita si sotul ei, dramaturgul Arthur Miller, au petrecut patru luni in Londra pentru turnarea peliculei Printul si dansatoarea, alaturi…
  12. Cuceritorii inutilului. Din Alpi în Annapurna
    59.00 LEI
    De la cele mai dificile escalade din Alpi până la ascensiunile în premieră pe Annapurna, Makalu sau pe piscurile amețitoare ale Anzilor, aventurile legendarului alpinist Lionel Terray seduc cititorul prin măiestria stilului și prin întâmplările insolite sau dramatice ale protagoniștilor. Și totuși, această carte, faimoasă prin unicitatea ei, nu este (doar) despre munți. Este în primul rând o carte despre viață. Pentru autorul ei, alpinismul nu este un hobby, nici o simplă pasiune: este o…
  13. Omul cuantic. Biografia ştiinţifică a lui Richard Feynman
    32.59 LEI
    Richard Feynman a fost figura cea mai pregnantă a fizicii din a doua jumătate a secolului XX; a devenit un simbol al ştiinţei, aşa cum fusese Einstein la începutul secolului. Celebritatea lui Feynman se explică prin contribuţiile sale fundamentale la dezvoltarea fizicii teoretice, prin capacitatea de a sesiza esenţialul în probleme ţinând de un spectru formidabil de larg – informatică, inginerie, biologie –, prin talentul de a explica simplu şi neconvenţional lucruri care pentru alţii rămân de…
  14. Povestea vietii mele
    47.57 LEI
    Prin Povestea vietii mele, magistralul Benjamin Franklin ne introduce in lumea Americii coloniale de secol XVIII. Sinceritatea cu care omul de stiinta dezvaluie detaliile vietii sale este cuceritoare si memorabila, iar lectiile de viata pe care ni le impartaseste sunt la fel de pretioase si acum. De origini umile (fiu al unui lumanarar), Franklin a reusit sa se distinga inca din adolescenta prin sarguinta, cumpatarea si firea sa intreprinzatoare. In vremea sa, Franklin era extrem de…
  15. Pianistul. Amintiri din Varșovia, 1939–1945
    41.23 LEI
    Cuvânt înainte de Andrzej Szpilman / Epilog de Wolf Biermann Premiul pentru cea mai bună carte a anului 2000 acordat de revista Lire • Jewish Quarterly-Wingate Literary Prize în 2000 • Marele premiu al cititoarelor revistei Elle în 2002 • Inclusă pe listele celor mai bune cărți ale anului 1999 din publicațiile Los Angeles Times, Boston Globe, The Sunday Times, The Guardian, The Economist, Library Journal • Cartea care a stat la baza filmului omonim regizat de Roman Polański, distins cu Palme…
  16. Miss Dior. O poveste despre curaj si moda din vremea razboiului
    79.29 LEI
    Cartea aceasta nu este o poveste banala despre parfumul Miss Dior. Nu este nici macar o relatare despre cum a aparut Miss Dior pe piata. Ea este mai mult decat atat. Ea inseamna cunoastere, sensibilitate, pasiune. Ea prezinta viata complexa si fascinanta a Catherinei Dior, sora marelui creator de moda Christian Dior si cea care a inspirat crearea celebrului parfum si – de ce nu? – a celebrei rochii Miss Dior. Catherine Dior a fost una din eroinele Rezistentei Franceze din cel de-al Doilea…
  17. Nedoctoricit
    62.37 LEI
    O sa va cam usture a fost fenomenul editorial al secolului, o carte citita de multe milioane de persoane, adorata de cel putin o jumatate dintre acestea si transformata intr-un serial TV de succes. Dar a fost doar o parte din poveste. Amuzanta, teribil de emotionanta si umila, Nedoctoriciteste despre ce se intampla cu un medic dupa ce-si pune halatul in cui, dar medicina refuza sa renunte la el.
  18. Rezervă
    104.66 LEI
    Una dintre cele mai impresionante imagini din secolul trecut înfățișează doi băieți, doi prinți care merg în urma sicriului mamei lor, în timp ce întreaga lume îi urmărește cuprinsă de tristețe – și de teamă. După ce Diana, Prințesa de Wales, a fost condusă pe ultimul drum, miliarde de oameni s-au întrebat ce era în mintea și în sufletul lor – și cum avea să fie viața lor mai departe. Aceasta este povestea a ceea ce a urmat pentru Harry. „Rezervă” este o carte de o onestitate…
  19. Născut într-o zi albastră. În mintea nemaipomenită a unui savant cu autism
    42.29 LEI
    Daniel Tammet este unic printre oamenii care se confruntă cu dificultăți din spectrul autist în sensul în care este capabil să trăiască independent și să ne explice ce se întâmplă în mintea sa. Vede numerele sub forma unor forme, culori sau texturi și poate efectua calcule matematice complexe în minte. Poate învăța o limbă străină de le zero în doar o saptămână. A fost diagnosticat cu sindromul savantului, o condiție extrem de rară care îi conferă puteri mentale extraordinare, precum cele…
  20. Erotism
    52.86 LEI
    Seria cuprinde scrisori expediate de Anais Nin, Frida Kahlo, Marcel Proust, Mae West, J.M. Coetzee, Papa Pius al II-lea, Henry Miller, Georgia O'Keeffe si multi altii. Noua compilatie a lui Shaun Usher abordeaza, din perspective diverse, de la cea stiintifica la cea care reveleaza o dimensiune a misterului, unul dintre cele mai discutate, mai arzatoare si mai controversate subiecte: sexul. De la flirturi inocente si sfaturi in dragoste pana la declaratii fara perdea si scene interzise,…
  21. Lectii dintr-un secol de viata
    47.57 LEI
    Testamentul intelectual si afectiv al lui Edgar Morin, sociolog, parinte al gandirii complexe ca metoda de cunoastere a socialului si unul dintre cei mai importanti intelectuali publici francezi, in varsta de 101 ani.
  22. Pisici
    52.86 LEI
    Seria include scrisori expediate de: Nikola Tesla, Elizabeth Taylor, Charles Dickens, Anne Frank, T.S. Eliot, Raymond Chandler, Florence Nightingale, Jack Lemmon si multi altii. Stramoasele vedetelor incontestabile ale site-ului YouTube si ale retelelor de socializare se aduna in acest volum pentru o altfel de reprezentatie, sofisticata si cu parfum de epoca. Efectul gratiei lor naturale si al comportamentului lor imprevizibil si caraghios este studiat in aceste misive ale unor personalitati…
  23. Bulgarele de zapada. Warren Buffett si scoala vietii
    169.14 LEI
    Adevărata moștenire lăsată de Buffett o reprezintă filozofia lui, destinată tuturor celor care vor să se îmbogățească, dar și să ducă o viață exemplară. Descoperiți în acest volum povestea uneia dintre cele mai fascinante personalități contemporane.
  24. Cel mai fericit om de pe pământ
    47.57 LEI
    Bestseller Internațional Câștigător ABIA Biography Of The Year 2021 O poveste despre speranță în cele mai întunecate vremuri Viața poate fi frumoasă dacă o faci să fie frumoasă. De tine depinde. Eddie Jaku s-a considerat dintotdeauna în primul rând german și abia apoi evreu. Era mândru de țara lui. Însă totul s-a schimbat în noiembrie 1938, când a fost bătut, arestat și internat într-un lagăr de concentrare. În următorii șapte ani, s-a confruntat în fiecare zi cu orori de neînchipuit,…
  25. ZOV. Raportul interzis
    54.99 LEI
    „Doamne, dacă supraviețuiesc, am să fac tot ce pot ca să schimb toate astea!“ Pavel Filatiev, militar profesionist în Regimentul 56 Gardă Asalt Aerian al armatei ruse, a ajuns pe frontul din Ucraina în februarie 2022. Două luni mai târziu, este evacuat pentru spitalizare. În cele din urmă ia hotărârea să demisioneze din armată, să nu mai aibă de-a face cu așa zisa „operațiune militară specială“ orchestrată la Kremlin – și să povestească lumii întregi adevărul despre mizeria și grozăviile unui…
  26. Scrieri despre literatură și artă
    47.57 LEI
    „De ce iubesc cinematograful și de ce am trecut la el? Am vrut să schimb limba, să părăsesc limba italiană; a fost o formă de protest împotriva limbilor și împotriva societății. Însă adevărata explicație este că eu, făcând film, reproduc realitatea, adică mă apropii extraordinar de mult de acest prim limbaj uman, care este acțiunea omului așa cum se prezintă ea în viață și în realitate.” Această declarație a lui Pasolini, făcută la sfârșitul vieții, pune în lumină setea lui de a adera la…
  27. Regina
    105.71 LEI
    Pentru milioane de oameni, atât din Marea Britanie, cât și din întreaga lume, Elisabeta a II-a este întruchiparea monarhiei. Viața ei s-a întins pe aproape un secol de istorie, de la Marea Criză Economică din interbelic până la pandemia de Covid-19. Cu excepția primilor șapte ani de după Al Doilea Război Mondial, domnia ei a cuprins întreaga epocă postbelică a Regatului Unit. În această perioadă, Maiestatea Sa a fost slujită de cincisprezece prim-miniștri, de la Churchill la Johnson, iar la…
  28. Dostoievski
    52.80 LEI
    Biografia lui F.M. Dostoievski scrisă de Henri Troyat îmbină strâns viața și opera marelui scriitor rus, punând în lumină legăturile subterane dintre cele două. Fascinat în egală măsură de figura complexă și controversată a lui Dostoievski și de universul romanelor sale, Troyat zugrăvește o existență care, prin zbuciumul și dramatismul ei, nu este cu nimic mai prejos de cea a eroilor dostoievskieni. Proiectate pe fundalul transformărilor prin care trecea Rusia în secolul al XIX-lea, episoadele…
  29. Necredincioasa. Viața mea
    51.80 LEI
    Pe cât de neobișnuită și tulburătoare este povestea vieții lui Ayaan Hirsi Ali, pe atât este de exemplară. Născută într-o familie de păstori nomazi aparținând unuia dintre clanurile Somaliei și educată în spiritul unei credințe islamice stricte combinate cu superstiții ancestrale, Ayaan cunoaște nemijlocit realitățile tragice din țările în care și-a trăit copilăria, bântuite de sărăcie, războaie civile, corupție, conducători tiranici și tradiții barbare. În urma unei căsătorii impuse de tatăl…
  30. Patrimoniu. O poveste adevărată
    42.24 LEI
    Cu sinceritatea unui biograf experimentat şi cu sensibilitatea unui fiu grijuliu, Philip Roth scrie cronica vieţii tatălui său, Herman, un om care, de-a lungul întregii sale existenţe, a rămas fidel principiilor sale şi a încercat să-i facă şi pe cei apropiaţi să adopte standardele lui riguroase. Roth îşi începe povestea în momentul în care tatălui său, în vârstă de optzeci şi şase de ani – celebru pentru vigoare, farmec şi repertoriul său inepuizabil de amintiri despre vechiul Newark, New…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 331-360 din 1216

pe pagină
Setați descendent