Practic & Util & Hobby

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 5101-5130 din 5575

pe pagină
Setați descendent
  1. Dovada lumii de dincolo. Adusă de un neurochirurg
    41.23 LEI
    O carte revoluţionară. lectura ei vă va schimba viaţa!Doctorul Eben Alexander este dovada vie a vieţii de după viaţă.
  2. Ghid pentru femeia nerăbdătoare să devină mamă
    31.01 LEI
    Un ghid complet pentru femeile care doresc să rămână însărcinate. Conține aspectele medicale, sociale, psihologice și sexuale ale unei astfel de încercări și este relatată cu umor și compasiune, în stilul unei discuții cu o bună prietenă care a trecut prin toate acestea. Analizând cantitatea imensă de informații —uneori contradictorii, frecvent alarmiste și adeseori descurajante —culese de pe internet, de la rude și prietene, și din cărți, autoarea ne…
  3. Mintea opozabilă. Cum să te bucuri de succes prin gândire integrativă
    41.70 LEI
    „Mi-am petrecut ultimii cincisprezece ani mai întâi ca un consultant de afaceri, apoi ca decan al unei facultăţi de profil şi am studiat liderii cu succes uimitor şi exemplar, încercând să descopăr un model comun al succesului lor. În ultimii şase ani, am intervievat peste cincizeci de astfel de lideri – pe unii dintre ei chiar şi timp de opt ore – şi pe măsură ce îi ascultam, modelul comun a ieşit la iveală cu o claritate izbitoare. Liderii…
  4. Culinariard. Restaurante, cârciumi, vorbe
    29.14 LEI
    Există oare restaurante bune în București?Ei, cum să nu?Claudiu Leonte le-a văzut. A intrat, a mâncat, a băut. I-a placut. Și ne povestește de ele.
  5. Carte de bucate boierești. 220 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești
    16.04 LEI
    ”În editura românească, cea dintâi carte de bucate rânduite pare să fie 200 de rețete cercate de bucate, prăjituri și alte trebi gospodărești , apăruta la Iași în 1841, la Cantora Foii Sătești, ai căror autori – bănuim boieri de rang – se disimulează sub inițialele K. N. și M. K., nu știm dacă din sfiala debutantului în branșă sau din desconsiderare față de insolita lor cutezanță ca bărbați.”
  6. Venus ia foc, Marte e de gheaţă
    35.64 LEI
    Încă o dată, John Gray îşi foloseşte perspicacitatea caracteristică în ceea ce priveşte dinamica relaţiilor pentru a-i ajuta pe marţieni şi pe venusiene nu numai să înţeleagă şi să-şi accepte diferenţele, dar şi să-şi sporească dragostea şi buna înţelegere, pe măsură ce îşi îmbunătăţesc calitatea vieţii.
  7. Al treilea Iisus. Acel Hristos pe care nu îl putem ignora
    35.94 LEI
    Cine este Iisus Hristos?În lucrarea sa Al Treilea Iisus, Deepak Chopra, autor de bestselleruri şi lider spiritual, formulează o întrebare provocatoare, care este în egală măsură un stimul pentru actualele sisteme de credinţă şi o nouă perspectivă asupra învăţăturilor lui Iisus, indiferent de educaţia religioasă a fiecăruia dintre noi. Chopra afirmă că există nu un Iisus, ci trei.
  8. Tot ceea ce trebuie sa stie barbatul genial
    48.01 LEI
    Eleganţă, filozofie, literatură şi artă, cele mai alese vinuri şi haute cuisine, astronomie, fotbal, sex, seducţie şi geografie, bune maniere, design şi autoapărare, religie, bricolaj şi prim ajutor, escroci celebri şi superspioni. Şi să nu uităm de Big Will! Aveţi dreptate, el este, Shakespeare!Totul pentru a trece cu brio încercările vieţii: cum să te porţi în înalta societate, cum să ai un discurs strălucit, dar şi cum să faci conversaţie, cum să străluceşti la restaurant,…
  9. Ce să faci când eşti speriat & îngrijorat. Un ghid pentru copii
    29.60 LEI
    De ce ţi-e ţie frică? De furtuni? De întuneric? De bătăuşi? De lucrări de control? De terorism? De monştri? De a face greşeli? De faptul că nu te vei putea adapta la şcoală? Că vei fi departe de părinţi? Că vei sta singur acasă? Toată lumea are temeri şi griji la un moment dat.Dar tu nu trebuie să fii speriat şi îngrijorat. Această carte te poate ajuta.
  10. Teste de inteligență IQ 5
    16.04 LEI
    Seria Testelor de inteligență continuă cu 400 de probleme noi, pentru exersare și îmbunătățirea rezultatelor la testările în condiții de concurs.
  11. Sfintele Paști. Credință, datini și preparate culinare
    35.29 LEI
    Gospodinele, înainte de a se apuca de plămădit, se grijesc, se spală pe cap, se piaptănă, îmbracă straie curate şi se roagă bunului Dumnezeu să le dea putere şi har în întreprinderea ce tocmai vor să o pornească.
  12. Sincrodestinul. Cum să exploatezi puterea infinită a coincidențelor
    27.75 LEI
    Dacă ai putea să îți compui propriile miracole, ce miracole ai alege?
  13. Linișteee! Puterea introvertiților într-o lume asurzitoare
    38.85 LEI
    O carte plină de informație și bine documentată, despre puterea tăcerii și virtutea de a avea o viață interioară bogată. Linișteee! spulberă mitul conform căruia, pentru a fi fericit și pentru a reuși în viață, trebuie să fii extravertit. dr. Judith Orloff, autoarea cărții Libertatea emoțională
  14. Reflexoterapia - ed. a III-a
    32.08 LEI
    „Indiferent dacă vreţi să lucraţi doar pe membrii familiei şi pe prieteni sau intenţionaţi să deveniţi reflexoterapeut profesionist, cartea de faţă vă va fi de mare ajutor.“ Russell McAlliser,  editor, revista Reflexology World
  15. Limbajul trupului în dragoste
    26.43 LEI
    Allan şi Barbara Pease, celebri pentru cunoştinţele lor vaste şi elocvente în materie de limbaj al trupului şi relaţii interumane, ne propun, de data aceasta, un bestseller internaţional care dezvăluie secretele comunicării nonverbale, cu scopul de a ne face mai încrezători pe parcursul întâlnirilor noastre cu oamenii, în care vrem, poate, doar să lăsăm o impresie bună, de început de relaţie, sau avem, dimpotrivă, o miză mai mare, aceea de a ne găsi…
  16. Modele de cereri şi acţiuni în justiţie
    42.78 LEI
    Prezenta lucrare se adresează avocaţilor definitivi şi celor stagiari, consilierilor juridici, tuturor practicienilor dreptului, studenţilor la facultăţile de drept şi, în acelaşi timp, vine în sprijinul celor care, deşi nu sunt practicieni ai dreptului sau nu au studii juridice, doresc să îşi conducă singuri procesele sau să înţeleagă cum trebuie pornite acestea.
  17. Limba română. Admiterea la drept
    73.89 LEI
    Testele propuse în această culegere respectă numărul, structura, conţinutul şi gradul de dificultate ale testelor date la Drept, începând cu anul 2001, şi realizate de către aceeaşi echipă de profesori.
  18. Manualul Merck. Ediția a XVIII-a
    277.39 LEI
    34 de capitole noi printre care: suport nutritional, durerea de gat si de spate, sistemul nervos autonom, endocrinologia reproducerii masculine fracturi, dislocari si intinderi musculare, notiuni de medicina legala, moartea subita la sportivi.O echipa redactionala alcatuita din 300 de experti, consultanti si autori. Cea de-a XVIII-a editie a "Manualului Merck" ofera recomandari practice, specifice privind diagnosticul si tratamentul. Materialul a fost astfel structurat si organizat pentru a…
  19. Enciclopedia Gale a fenomenelor neobişnuite şi inexplicabile (volumul II)
    49.84 LEI
    Enciclopedia Gale a fenomenelor neobisnuite si inexplicabile ofera informatii cuprinzatoare si obiective despre mistere fara raspuns, capacitati paranormale, fenomene religioase, magie, fenomenul OZN si mituri aparute in diverse culturi.
  20. Enciclopedia Gale a fenomenelor neobişnuite şi inexplicabile (volumul I)
    55.39 LEI
    Enciclopedia Gale a fenomenelor neobisnuite si inexplicabile ofera informatii cuprinzatoare si obiective despre mistere fara raspuns, capacitati paranormale, fenomene religioase, magie, fenomenul OZN si mituri aparute in diverse culturi.
  21. Secretele îmblânzitoarei de bebeluși
    31.97 LEI
    Cum să procedezi pentru ca bebelușul tău să doarmă, să se joace și să mănânce atunci când trebuie? Cum să-i interpretezi corect plânsul, suspinele și gânguritul? Tracy Hogg se pricepe la bebeluși, le înțelege limbajul și are darul unic de a ști dacă ei se manifestă într-un anume fel pentru că le este foame, îi doare ceva sau, pur și simplu, pentru că au nevoie să fie alintați.
  22. Terapia reflexologică aplicată în patologia femeii în toate etapele vieții
    32.02 LEI
    Stresul zilnic, alimentația necorespunzătoare și sedentarismul provoacă în cazul femeilor afecțiuni care, dacă nu sunt tratate corect și într-o fază cât mai incipientă, duc la o deteriorare gravă a stării organismului.
  23. Enciclopedia medicală a sugarului și copilului mic
    90.78 LEI
    Enciclopedia medicală a sugarului şi copilului mic este un ghid complet al afecţiunilor specifice acestei vârste.
  24. Prieteni buni. Ajutaţi-vă copilul să lege prietenii
    23.42 LEI
    Copilul tău se integrează greu? Pare că nu-şi poate face prieteni? E oare ceva în neregulă cu el? Nu te îngrijora! Această carte îţi explică, pas cu pas, cum îşi construiesc cei mici relaţiile de prietenie, unde întâmpină dificultăţi şi care sunt problemele pe care le au, în fiecare etapă a dezvoltării lor.
  25. Cele sapte legi spirituale din yoga. Ghid practic pentru vindecarea trupului, a mintii si a spiritului
    33.83 LEI
    Yoga este îndeobşte cunoscută drept o cale minunată de a-ţi îmbunătăţi flexibilitatea, echilibrul, tonusul muscular şi rezistenţa. Orice practicant a trăit experienţa sentimentelor de linişte interioară şi vitalitate, care îţi străbat organismul în timpul unei şedinţe reuşite de yoga şi care te însoţesc pe tot parcursul zilei. Asemenea beneficii nu fac însă decât să sugereze extraordinara forţă transformatoare a acestei practici profund spirituale. Scopul cărţii de faţă este acela de a…
  26. Obiecte decorative din hârtie - Idei creative 28
    14.86 LEI
    Aceste motive simple necesită doar decupare, crestare de-a lungul liniilor întrerupte şi în final lipire. Figurinele obţinute pot fi decorate folosind carioca sau abţibilduri.
  27. Decoraţiuni florale de Paşti - Idei creative 72
    14.15 LEI
    Simbolul incontestabil al acestei sărbători este oul, pregătit şi decorat pentru tradiţionalul ritual al „ciocnirii”, dar şi pentru a ne încânta privirea. Deschideţi cutiuţa creativă a micilor comori, alegeţi resturi de materiale, mărgele şi panglici colorate şi confecţionaţi decoraţiuni primăvăratice cu flori. Învăluiţi-vă casa în culori de primăvară, confecţionând ornamente şi cadouri deosebite de Paşti.
  28. Decoraţiuni din hârtie. Forme geometrice - Idei creative 70
    14.86 LEI
    Formele geometrice sunt fascinante, mai ales poliedrele regulate - tetraedrul, octaedrul, hexaedrul, dodecaedrul şi icosaedrul - de aceea şi realizarea lor din hârtie poate constitui o activitate plăcută. Poliedrele gata realizate pot deveni decoraţiuni pentru geamuri şi vitrine, ornamente pentru pomul de Crăciun sau pur şi simplu cutii cu totul deosebite pentru cadouri.
  29. Animale împletite cu tehnica scoubidou - Idei creative 71
    14.86 LEI
    Obiectele realizate pot deveni cadouri drăguţe, brelocuri, talismane, care se pot agăţa de telefoane mobile, chei, ghiozdane etc. Lipindu-le pe spate un magnet, ele pot înveseli frigiderele.
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 5101-5130 din 5575

pe pagină
Setați descendent