Veronica O'Keane este profesor de psihiatrie la Trinity College din Dublin unde conduce un program de cercetare în depresie. Cercetarea ei începe cu o examinare a experiențelor subiective ale pacientului reflectate în patologia cerebrală și în restul organismului. A publicat numeroase lucrări de cercetare, în special despre tulburările de stare și despre depresia perinatală. Este, de asemenea, lider de opinie, mama a doi copii și pasionată de înot.
Ești genul de persoană care la cel mai mic motiv de îngrijorare nu pune geană pe geană toată noaptea? Detești călătoriile cu avionul sau cu metroul? Ai tendința să te speli pe mâini în mod exagerat, să verifici ușa și gazele mai mult decât ceilalți? Sau poate unul dintre apropiații tăi e într-o astfel de situație…Toate acestea și nu numai se reunesc sub generoasa umbrelă a anxietății, pe care André și Muzo, un celebru psihiatru și un nu mai puțin renumit ilustrator, o prezintă într-un mod…
Poate fi refulată religiozitatea? Poate fi ascunsă de Eul conștient? Dimensiunii pulsionale a inconștientului Viktor E. Frankl îi adaugă dimensiunea spirituală, conștiința morală. Dumnezeul neștiut are la bază o conferință pe care a susținut-o în fața unui grup restrâns de persoane, la puțin timp după Al Doilea Război Mondial, căreia i s-au adăugat câteva materiale relevante pentru temele esențiale aduse în discuție – relația dintre psihoterapie și teologie. Sunt abordate aici și…
Copiii plâng și râd uneori fără oprire, dorm prea mult sau prea puțin, refuză mâncarea sau se îndoapă cu dulciuri, sunt sfidători sau prea obedienți... imaginați-vă toate acestea ca pe niște ideograme, semne ale unui limbaj pe care, dacă-l învățați, veți reuși să descifrați mesajele pe care copiii le transmit în acest fel.Deoarece fiecare copil este unic, această carte nu oferă „rețete". Ea oferă, în schimb, repere și modalități prin care să reușiți să vă apropiați de propriul copil și să-l…
Eckhart Tolle (n. 16 februarie 1948) este considerat unul dintre cei mai originali şi mai inspiraţi călăuzitori spirituali ai timpului nostru. S‑a născut în Germania, unde şi‑a petrecut primii 13 ani din viaţă. După ce a absolvit Universitatea din Londra, a devenit cercetător şi îndrumător la Universitatea Cambridge. La 29 de ani, în urma unei transformări spirituale profunde, vechea sa identitate a fost literalmente dizolvată şi viaţa i s‑a schimbat radical. Următorii ani şi i‑a dedicat…
Hedvig Montgomery, psihoterapeut de familie cu peste două decenii de experiență clinică, este autoarea seriei Parentingul magic și ține seminarii de educație parentală în cadrul organizației Famlab. Seria celor cinci cărți traduse la Trei este considerată noua biblie de parenting din țările nordice.
Daniel Goleman (n. 7 martie 1946) și-a creat o reputație mondială de jurnalist și cercetător în psihologie clinică și științe comportamentale, domenii în care a obținut doctoratul la Harvard. A fost redactor la The New York Times pe teme de știință, iar pentru articolele sale a fost nominalizat de două ori la Premiul Pulitzer. A ținut cursuri ca profesor invitat la Harvard University și a colaborat cu numeroase publicații prestigioase, printre care People, Time, Journal of Social and Clinical…
Dr. Gary Chapman (n. 1938) este unul dintre cei mai renumiți consilieri din lume pe probleme de familie. De peste 35 de ani susține conferințe pe teme de mariaj și educație a copiilor în fața unui public numeros. El însuși căsătorit de peste 45 de ani cu Karolyn și tată a doi copii, oferă și ședințe private de consiliere maritală. Este realizatorul emisiunii radiofonice „A Love Language Minute“ și al matinalului de sâmbătă „Building Relationships with Dr. Gary Chapman“, ambele difuzate de…
Jason Tougaw este profesor de literatură și scriere creativă la Queens College și la CUNY Graduate Center, de unde a și obținut titlul de doctor. A absolvit UCLA, după care a profesat o perioadă la American University și la Princeton University. Multe dintre eseurile sale cu privire la literatura contemporană, conștiință, autobiografii, legătura dintre literatură și știință au fost publicate în reviste precum: OUT, DV8, Literary Hub, Electric Literature, Modern Fiction Studies, The Quivering…
„În această carte, autorul arată multă empatie față de cei care trăiesc alături de o bestie, anxietatea.”Good Reading Magazine La fel ca Bestia din basmul Frumoasa și Bestia, anxietatea este o emoție pe care societatea o judecă inițial în mod greșit, ca pe un personaj negativ. Cartea de față reprezintă o abordare plină de compasiune față de persoanele care suferă de anxietate. în loc să trăiești cu un dușman în mintea ta, ești încurajat să vezi anxietatea așa cum este ea cu adevărat – ca pe un…
„Noi căzând, Dumnezeu ne-a pedepsit cu îngăduinţa şi mila lui infinite. Ne-a lăsat porţi către înapoi. Depindea numai de noi să ştim să le deschidem. Nu ne-a ridicat punţile, nu ne-a trântit în veci porţile Paradisului în nas. Ne-a lăsat simţurile, raze de splendoare pe care să ne putem căţăra. Când, în viaţa noastră sublunară, întâlnim strălucirea frumuseţii, amintirea lumii din care am căzut se trezeşte în noi. E o boare,…
ANGELA McALLISTER este autoarea a peste 80 de cărţi pentru copii. Volumele ei au fost adaptate pentru teatru, au fost traduse în nenumărate limbi şi au câştigat mai multe premii.
NOREENA HERTZ, scriitoare, profesor universitar și om de televiziune, este în prezent, conform publicației The Observer, „unul dintre cei mai influenți lideri de opinie“, iar Vogue o consideră „una dintre cele mai puternice femei din zilele noastre“. Articolele ei apar în publicații de renume, precum The New York Times, The Washington Post, The Wall Street Journal, The Guardian, The Financial Times, Die Zeit, El País, The South China Morning Post. E invitată adesea în emisiuni TV de referință…
Prin cuvinte directe și sincere, deseori pline de poezie, ele ne dezvăluie realitatea lor, multă vreme respinsă sau considerată o invenție. Asumându-și astfel sexualitatea și revendicându‑și dreptul de a fi diferite, femeile‑fântână vorbesc în numele tuturor celor pentru care satisfacerea dorințelor este și în prezent așezată pe un plan secundar, poate chiar reprimată, invocând pudoarea sau cenzura personală.
În remarcabila sa carte, Gáspár György ne dezvăluie o perspectivă inedită asupra conceptului de parenting, arătând că nu doar copilul e important, ci și părintele. El explică în detaliu dinamica interacțiunii părinte–copil și progresul ce rezultă din această legătură specială. Cartea îmbină perspicacitatea clinică și inteligența analitică, fiind o neprețuită sursă de informații pentru cei care lucrează în domeniul sănătății mintale, dar mai ales pentru părinți. O recomand cu căldură. Dr.…
Autorul cercetează problema ființei omenești situate într-un univers aparent ostil și ajunge să pună sub semnul întrebării normele fundamentale ale societății și iluziile care guvernează mintea. Ideile lui Freud și ale lui Jung au adus psihoterapia mai aproape de eliberare, dar, susține Watts, s-ar fi ajuns și mai departe prin apelul la înțelepciunea orientală, inaccesibilă până nu de mult majorității occidentalilor. Astfel, eliberați de constrângerile sociale, ne putem crea în sfârșit o…
SIMON BARON-COHEN este profesor de psihologie și psihiatrie și director al Centrului pentru Studiul Autismului, de la Universitatea Cambridge. A scris șase sute de articole științifice și mai multe cărți, printre care și Mind Blindness: An Essay on Autism and Theory of Mind și The Essential Difference: Male and Female Brains and the Truth About Autism.A primit McAndless Award din partea Asociației Americane de Psihologie, este vicepreședinte al Societății Naționale pentru Autism și fost…
CuprinsMulțumiriDespre coordonator și autoriIntroducerePROLOGFrica, fobia și lașitatea - Salman AkhtarȘASE MARI FRICI DIN VIEȚILE NOASTREFrica de prăbușireElaine ZicklerFrica de singurătatePeggy B. HutsonFrica de intimitateSusan Kavaler-AdlerFrica de vătămareJerome S. BlackmanFrica de succesAndrew KlafterFrica de moarteCalvin A. ColarussoEPILOGFrica pe parcursul viețiiM. Hossein EtezadyReferințe bibliografice
CuprinsIntroducereSpațiul analitic este mai mult decât o încăpere | Estetica vizuală preoedipiană a catalogului de mobilă | Estetica vizuală din psihanaliză | Despre importanța cadrului în psihanaliză | Analistul își recunoaște divanul | Atenția sporită față de mobilier | Salvarea propriei canapele | Design personalizat | Moșteniri de familie | Dificultăți în luarea deciziilor | Noi căi spre propriul divan | Interiorul complet | Dureri de spate | Fotoliu cu statut | Fotolii ortopedice | Alte…
CuprinsA face terapiePălăria albăBărbatul cu vocea frumoasăFemeia care nu eraA trăi sau a muriPrivind şi aşteptândTraversând graniţeleCe face ca terapia să funcţioneze?Mulţumiri
CuprinsCuvânt‑înaintePrefața autorului la ediția în limba românăIntroducere1. Obiective și indicații terapeutice în sănătatea mentalăO abordare conceptualăObiective terapeutice în domeniul sănătății mentale2. Tehnica și dinamica interviuluiDinamica interviuluiTehnica interviului3. Obiectivele interviuluiDefiniția interviului de diagnosticare„Istoricul clinic" psihodinamicInterviul de formulare și de comunicare a diagnosticului4. Factori terapeutici în cadrul interviuluiCunoașterea: baza…
Coach și consultant în relațiile interumane; membru al Institutului de Cercetări în Metapsihologie de la Palo Alto, California și autorul mai multor cărți de dezvoltare personală.
Louise Grenier este membru al Ordinului Psihologilor din Quebec. Psiholog și psihanalist, este coordonatoare a Grupului de studii psihanalitice interdisciplinare (GEPI) și a Cercului de animare psihanalitică (CAP) la Universitatea din Quebec. A scris mai multe cărți și articole având ca temă sexualitatea femeii, feminismul și relațiile tați-fiice sau mame-fiice.
Mulți dintre noi am avut parte de cel puțin o traumă care ne-a marcat destinul. Cum am trecut peste ea, dacă am trecut, a depins, în primul rând, de puterea de a îndepărta gândurile nefericite care nu ne dădeau pace. În Sfatul pe care nu l-am dat, Mark Epstein aduce în discuție mai multe astfel de cazuri tulburătoare și tipul de terapie care a dat roade de fiecare dată. Este o carte în care ni se revelează cele Opt Căi Împreunate, o noțiune budistă tradițională aplicată de autor în…
CuprinsCuvânt-înainteIntroducereCapitolul 1 — Istoria și etimologia autorității1. Originea noțiunii de „autoritate"EtimologiaAutoritatea, istoria, cunoaștereaAutoritate, putere, violențăAutoritatea și legea2. Definițiile autoritățiiReflecții filosoficeCalitățile și atributele autorității3. Un concept politicExercițiul puteriiO criză politicăAutoritatea și pedagogiaNoile „patologii" ale autoritățiiIubit(ă) și temut(ă)4. Abordarea psihologicăAutoritate, laxism, autoritarismAutoritate și…
Carl Gustav Jung (1875-1961), psihiatru elvețian, este fondatorul psihologiei analitice și iniţiatorul conceptelor de inconştient colectiv, complex, anima, animus, umbră, introvert, extravert, imaginație activă etc. Operele complete i-au fost traduse integral la Editura Trei, unde au mai apărut și insolita Carte Roșie, Analiza viselor, Corespondența Freud-Jung și Viziuni (I-II).
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou